Vrăjitoria

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Păcatul apelării la vrăjitorii, farmece, descântece şi alte lucruri diavoleşti, oculte în scopul dobândirii unui ajutor

Trebuie să fim conştienţi că există cele două realităţi: Dumnezeu şi Satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă Satana nu doreşte mântuirea noastră şi vrea să ne ducem cu el în infernul cel veşnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai mulţi. Întinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefăcătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfăţişări, cunoaşte tot trecutul vieţii noastre, lucrează prin oameni, prin animale şi prin obiecte, are puterea de a distruge şi aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiţi, cu mintea pervertită şi întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfinţii Părinţi, vor fi cel mai aspru pedepsiţi de Dumnezeu, deoarece ei, conştienţi fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viaţă, de bunăvoie chiar. Dumnezeul lor devine Satana; lui i se închină toată viaţa, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe. Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrăjitoare cam de 60 de ani. După ce şi-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce făcuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăşirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăşi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împărtăşania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăşi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâţia ani şi va muri neîmpărtăşită. Şi biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la Satana, după ce a ieşit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă şi a murit pe loc. La înmormântare, bineînţeles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunoştea foarte bine pentru că tocmai o spovedise şi şi-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a făcut un asemenea rău. Toată viaţa săraca femeie slujise Satanei şi iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântarea preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârşitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrăjitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. În urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viaţă de sfinţenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că Satana şi-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Aşa cum fiecare om în momentul încetării din viaţă trece prin nişte judecăţi ale lui Dumnezeu, aşa a arătat că vrăjitorii sunt cei mai aspru pedepsiţi. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu şi s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăţi. Este o mare greşeală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorinţă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorinţă cu puterea satanei, însă nu are viaţă lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinţi şi-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp şi a venit inevitabila despărţire. Trebuie să fim conştienţi că diavolul nu ne face nici un bine pentru viaţa noastră. Tot binele săvârşit prin vrăji nu numai că nu are viaţă lungă, ci şi distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca şi cum am pune mâna pe foc.

Ce spun sfintele Biserici Ortodoxe despre cei care apeleaza la vrajitorie

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane

  1. Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăsească.
  2. Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăsească.
  3. Cei care dau în cărti, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă si cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărtisoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii si la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăsească.(Canonul 61 Trulan.)
  4. Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigas se socoteste si 20 de ani să nu se împărtăsească.(Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.68.)
  5. Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.
  6. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se împărtăsească.
  7. Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.
  8. Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.
  9. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.
 10. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.
 11. Cine va curvi cu nasa care 1-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.
 12. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.
 13. Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăsească.
 14. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire(împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.
 15. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.
 16. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
 17. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să nu se împărtăsească.
 18. Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.
 19. Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.
 20. Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.
 21. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).
 22. Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
 23. Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăsească.
 24. Cel ce a ucis fară voia lui (din greseală), 10 ani să nu se împărtăsească.
 25. Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăsească.
 26. Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos si revine, la sfârsitul vietii lui să se împărtăsească.
 27. Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăsească.
 28. Cel ce a furat si singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăsească; iar dacă a fost descoperit de altii, 2 ani să nu se împârtăsească si să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are.
 29. Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăsească.
 30. Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăsească.
 31. Călcătorii de jurământ, ca si cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească.
 32. Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).
 33. De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeste credinta ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.
 34. De va muri pruncul nebotezat din neglijenta părintilor, acestia 3 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
 35. Femeia care si-a omorât pmncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăsească.
 36. Femeile care îsi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăsească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăsească.
 37. Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
 38. Cel ce ocărăste sau batjocoreste pe cineva, trei zile să se afurisească si să mănânce numai pâine cu apă. pentru că: " ... cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului " (Matei XIII, 12).
 39. De va avea cineva vrajbă asupra altuia si unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viată se opreste de la Sfânta Impărtasanie 1 an, si timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort si-si va cere iertare cu lacrimi de durere, si va face câte 50 de mătănii pe zi.
 40. Dacă va ocărî si va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie si preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat si numai după ce si-a împlinit canonul ce i-a fost dat si numai după ce si părintii lui iarăsi 1-au primit si 1-au iertat.
 41. Părintii care îsi neîndreptătesc copii, pe unii iubindu-i iar pe altii defâimându-i, desi ei sunt cu bună cuviintă, si nu le impart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiti de Sfânta împărtăsanie si lepădati de Biserică, adică să se afurisească.
 42. Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de 1-ar lerta preotul, căci zice Scriptura: "Pe mai marele poporului tău să nu-1 vorbesti de rău".
 43. Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică si nici să trimită prinos si să facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care 1-a supărat, cerându-si iertare cu toată umilinta, iar dacă acela este vinovat si tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon.
 44. Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum si în Postul Pastelui, 2 ani să nu se împărtăsească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe santiere, în cămine etc.).
 45. Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
 46. Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui.
 47. Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată iesi din casă.
 48. Dacă a stiut cineva despre altul că păcătuieste si nu 1-a oprit, cu toate că putea să-1 oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârsit păcatul.
 49. Dacă cineva se împodobeste ca să facă sminteală si se dă cu mirodenii, dacă îsi vopseste părul, unghiile, fata, sprâncenele si buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).
 50. Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) si nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconstient (nebun) când s-a sinucis.
 51. Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele prevăzute mai sus la punctele: 1 până la 19 inclusiv, de la 23 si până la 27 inclusiv, acela nu se mai poate face preot.(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820, pag.501-527.)

Ce este vrăjitoria şi de câte feluri este ?

Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţe omeneşti. Vrăjitoria s-a practicat, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştini din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia.

După învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părţi şi anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se înţelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanţie şi prin alte obiecte (bobi, cărţi de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viaţă. Descântătorii pretind că cheamă sufletele morţilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuel (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiţi" etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltirea, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veşminte clericale, cheia bisericii, cenuşă din cădelniţă, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor în candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu alţii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular "ursită".

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră şi visurile, zodiile, ceasurile bune şi rele, ghicirea prin membrele trupului, numită şi prevestire (ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se înţelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, aţe, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii şi de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Între aceştia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din pântece precum şi cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

Astrologia este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre, pe care le combatem şi de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavoleşti care amăgesc şi înşeală pe mulţi creştini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea şi harul lui Dumnezeu?

Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevăr ni-l arată dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Împărţire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptăţiţi, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăţi în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt vrăjitorii şi ghicitorii, ci la biserică să alergăm şi la preoţi, la rugăciune şi la post şi îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmările păcatului vrăjitoriei?

Cei ce fac vrăji şi aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfinţii preoţi şi se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul şi harul mântuirii din Biserică şi, pentru interesele lor pătimaşe şi omeneşti cer ajutorul vrăjmaşilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor şi vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr şi primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună şi amăgire diavolească. Un păcat aşa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovaţi nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viaţa. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovaţi, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăţi şi primejdii. Mai întâi, mustrarea conştiinţei că au lăsat pe Dumnezeu şi au cerut ajutor vrăjmaşului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai mulţi ani de la Sfânta împărtăşanie, de la 7 până la 15, şi chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred şi aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu şi aduc în casă şi în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vrăji şi cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos şi se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji şi aleargă la acestea nu se cade a se mai numi creştini ci apostaţi. Apoi, cei vinovaţi de acest greu păcat sunt pedepsiţi de Dumnezeu cu boli grele şi fără leac, cu suferinţă în familia lor, cu pagube şi neînţelegere, cu sărăcie şi moarte cumplită. Şi dacă nu se spovedesc la preot şi nu-şi plâng păcatul acesta cu lacrimi toată viaţa, nu se pot mântui.

Vrăjitorii şi cei ce cred şi aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta şi nu se pocăiesc, "se leapădă cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos şi se dau de bunăvoie în mâinile vrăjmaşului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni şi lepădaţi de credinţă, spre veşnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfinţii Părinţi vrăjitorilor şi celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseşte pe vrăjitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor". (Sfântul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigaşilor de oameni şi a celor lepădaţi de Dumnezeu, adică îi opreşte de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelaşi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini şi pe ai săi se opreşte de cele sfinte 9 ani şi trebuie să facă 500 metanii pe zi.

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreşte de Sfânta împărtăşanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărţi de joc şi altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de şase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea şi nu se vor feri de aceste meşteşuguri pierzătoare şi păgâneşti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum şi Sfintele Canoane învaţă..." Sfântul Ioan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor şi al celor ce aleargă la vrăji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă ţin post zilnic până la orele 3 după masă şi fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar şi Sfânta Scriptură arată cât de greu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecători nu-i lăsaţi să trăiască (lesire 22, 18). Şi iarăşi zice: Şi bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideţi că vinovaţi sunt.(Levitic 29, 27) Şi iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui.(Levitic 20, 6)

Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară şi grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui prin foc şi făcea descântece şi felurite vrăji şi a făcut grăitori din pântece şi vrăjitori şi a înmulţit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărăţie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărăţiei şi cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu şi a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei. (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneţi-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărţi sfinte, sau cum se numeşte "deschiderea pravilei", care se obişnuieşte astăzi la credincioşi

Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă "ghitia". Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul Ioan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îţi răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărţi) 5 fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu.

Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc şi mă întorc de la ea, că întrebuinţează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, însuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care "deschid cartea cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut creştinii în vrăjitorie?

Pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mă lepăd de Satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.

De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. lar Sfântul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: "Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune... şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot creştinii să se izbăvească de vrăjitorii şi de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) şi aşa cu răbdare şi cu credinţă se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile şi vedeniile, care este deosebirea între ele şi de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, care zice: "Visul este mişcarea minţii în vremea nemişcării trupului. Iar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este ieşirea minţii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fără ipostas (nereal) " ( Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 75). Iată dar ce sunt visele şi vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise şi vedenii bune şi rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele şi vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârşiţi şi sfinţi şi care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul Iisus şi cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri şi ne amintesc de moarte şi de osândă, iar după ce ne deşteptăm, ne îndeamnă la rugăciune şi la pocăinţă. Dimpotrivă, visele şi nălucirile rele sunt de la diavoli, prefăcuţi în îngeri de lumină sau în sfinţi, care ne amăgesc în somn că suntem buni şi vrednici de rai; iar după ce ne deşteptăm "ne scufundăm în mândrie şi în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă creştinii în vise şi vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă" Tot el spune, că "diavolii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca nişte vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm şi ne mândrim cu gândul, ca şi cum am avea darul înainte vederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, aceştia s-au făcut adeseori prooroci mincinoşi. Şi mai departe zice: "Diavolii nu ştiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte, căci şi doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem să credem în visele diavolilor, ei îşi bat joc de noi, chiar când suntem treji.

Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof' ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri şi în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte uşor diavolii şi ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei şi al slavei deşarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meşteşug ispititor, diavolul a amăgit pe mulţi creştini şi călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totuşi îndoială de visul sau vedenia să, să se spovedească la duhovnic şi să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieşte Dumnezeu.

Din câte pricini se înşeală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?

Din şapte pricini se înşeală creştinii de vedenii şi visuri, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mândrie, din slavă deşartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza minţii slabe şi neiscusite a creştinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor creştini, care se roagă şi postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfântul Isaac Sirul: "Cu mare boală boleşte cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii şi visuri este neascultarea de duhovnici şi îndărătnicia unor credincioşi, mai ales a celor mândri, din care cauză uşor sunt vânaţi de diavolul; a şasea pricină vine din cauza vieţii de sine ascunse a unora şi din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se înşeală creştinii cu visuri şi vedenii mincinoase este necunoştinţa de sine şi lipsa de citire a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.

Despre acestea spune şi înţeleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt deşertăciune, că vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne în visuri şi în vedenii, fără multă cercetare şi sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji şi descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăşanie.