Eustatie al Antiohiei
Cel întru sfinți părintele nostru Eustatie (sau Eustațiu) a fost arhiepiscop al Antiohiei în timpul disputelor legate de arianism din prima jumătate a secolului al IV-lea. A fost un apărător hotărât al învățăturii ortodoxe de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 21 februarie.
Cuprins
Viața
Eustatie s-a născut în Side, Pamfilia (provincie romană din Asia Mică) în jurul anului 270. Se cunosc puține lucruri din viața sa timpurie. El a devenit episcop de Beroea (În prezent orașul Alep din Siria), în anul 320. În 325, el a fost ridicat la demnitatea de episcop al Antiohiei de către sfinții părinți întruniți la Primul Sinod Ecumenic.
Sf. Eustatie a fost un teolog remarcabil, care, de asemenea, avea și o cunoaștere largă a științelor laice.
Participând la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), i s-a acordat onoarea de a fi printre primii episcopi care au prezidat lucrările sinodului. El s-a fost numărat printre opozanții proeminenți ai lui Arie și s-a luptat cu zel împotriva arianismului și pentru puritatea credinței ortodoxe. A continuat această luptă și după încheierea lucrărilor sfântului sinod și adoptarea Crezului de la Niceea. Astfel, el a refuzat să primească orice arian ca preot în eparhia sa și a scris încontinuu împotriva lor, atrăgându-și astfel ostilitatea acestora (printre care Eusebiu de Cezareea și Eusebiu de Nicomidia.
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
In 331, his Arian opponents convinced him to convene a council in Antioch where his enemies, through use of suborned witnesses, accused Eustathius of Sabellianism and adultery [1]. Immediately the Arians deposed him without trial, in violation of the Apostolic Rule that accusations against the clergy must be substantiated by two witnesses. He was exiled to Trajanopolis in Thrace, even though the woman who accused him of adultery came forward and confessed her sin before the clergy and the people.
Although the people of Antioch, who loved and revered him, were indignant over his treatment, Eustathius restrained them and called on them to remain true to the Orthodox faith, as he was accompanied into exile by a large group of his loyal clergy.
St. Eustathius continued his struggle against the Arians with the same zeal while in exile. He reposed in Thrace in 337. In 482, his relics were translated from Thrace to Antioch, to the great joy of the people of Antioch.
Note
- ↑ Philostorgoius, in Photius, "Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgoius". book 2, chapter 7.
Eustatie al Antiohiei | ||
---|---|---|
Precedat de: ? |
Episcop de Bereea 320-325 |
Urmat de: ? |
Precedat de: Paulin al Antiohiei |
Arhiepiscop de Antiohia 325-332 |
Urmat de: Eulaliu |
Surse
Legături externe
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Siria > Patriarhi ai Antiohiei
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate