Iacob Stamati

IPS Iacob Stamati

IPS Iacob al II-lea al Moldovei
Afiliere canonică (jurisdicție)	Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință	Iași
Titlul	Mitropolit al Moldovei
Formulă de adresare	IPS
Perioada	1792-1803
Predecesor	Ambrozie Serebrenicov
Succesor	Veniamin Costachi
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot	1770
Hirotonire episcopală	10 decembrie 1782
Episcopi consecratori
Titluri precedente (scaune episcopale)	Episcop al Hușilor (1782-1792)
Alte funcții
Date personale
Data nașterii	24 iunie 1749
Locul nașterii	Gledin, județul Bistrița-Năsăud
Data morții	d. 9 martie 1803
Locul morții	Iași

Iacob Stamati (cunoscut și ca Iacob al II-lea „Nemțeanul”, n. 24 iunie 1749, Gledin, județul Bistrița-Năsăud - d. 9 martie 1803, Iași) a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1792-1803.

Iacob Stamati, un apropiat de-al lui Gavriil Callimachi, a fost ucenic în Mănăstirea Neamț în perioada paisianismului. Ajuns mitropolit, a contribuit la reformarea educației în Moldova și a demonstrat un spirit filantropic pentru creștinii nevoiași.

Înainte de arhierie

Născut în anul 1749 în micul sat transilvănean Gledin (care aparține în prezent comunei Monor, județul Bistrița-Năsăud), a fost botezat cu numele Ioan. Tatăl său era cioban, ca mai toți sătenii din acea zonă montană, și un bun creștin. Ciobani de neam, aveau o mare dragoste de cele sfinte. Unchiul lui Ioan era Sf. Pahomie de la Gledin, cel care a fost stareț al Mănăstirii Neamț, apoi episcop al Romanului (1704-1714) și care a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă Română în anul 2007, prăznuirea sa făcându-se pe 14 aprilie.

De asemenea, Iacob Stamati a avut nepoți de seamă precum paharnicul Toma Stamati (care copia unele cărți din dispoziția lui Iacob) și fiul acestuia, poetul Costache Stamati (c. 1786-1869).

În 1760, perioadă în care Ortodoxia era prigonită de către autoritățile imperiale austriece, familia tânărului Ioan trece munții, stabilindu-se în Moldova. Asemeni unchiului său, Ioan se îndreaptă către Lavra Neam­țului, unde, după trei ani de ucenicie pe lângă ieromonahul Ioasaf Apostoliu, este tuns în monahism la nici 15 ani, primind numele Iacob. Pe lângă îndatoririle vieții monahale, și-a făcut timp și pentru dezvoltarea sa culturală, învățând limbile greacă, slavonă și latină. A fost hirotonit ierodiacon, apoi, calitățile de care dădea dovadă l-au impus în fața marii obști monahale de la Mănăstirea Neamț, fiind ales econom al mănăstirii.

Episcop de Huși

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1774), Iacob Stamati a plecat la Iași, unde a fost numit dichiu (econom) al Mitropoliei al Moldovei.

Ulterior, fiind apreciat de mitropolitul Gavriil Callimachi pe care l-a ajutat în administrarea bunurilor Mitropoliei, la 9 decembrie 1782, a fost ales episcop al Hușilor, fiind hirotonit în ziua următoare și înscăunat la 18 decembrie 1782.

Așezat la Huși, Iacob a găsit Episcopia într-o stare de plâns. Revoltat de jaful domnului fanariot Alexandru Mavrocordat Deli-bei care a luat toți banii Episcopiei, Iacob a poruncit să se întocmească un pomelnic al episcopilor de Husi și al domnilor țării care au ajutat Episcopia, lucrat în lemn, de dimensiuni mari, în formă de triptic, în care era înfierată și fapta acelui domn.

Îndată după înscăunare, Iacob Stamati a ridicat o nouă reședință episcopală, clădire existentă până azi, precum și o serie de dependințe. Biserica episcopală a fost înzestrată cu veșminte, icoane și vase liturgice, iar catapeteasma a fost zugrăvită. Câțiva ani mai târziu, a cumpărat o mână din moaștele Sfintei Chiriachi. De asemenea, a cumpărat, a primit în dar sau a arendat numeroase moșii, izbutind să refacă starea materială a Episcopiei. În 1789, un ieromonah Sofronie, clitorul schitului Averești, și-a închinat ctitoria cu bunurile Episcopiei de Huși.

Pentru ridicarea vieții religios-morale a credincioșilor, episcopul Iacob a trimis în 1785 o scrisoare pastorală către preoții din eparhie, plină de îndemnuri privitoare la îndeplinirea slujbei lor. Cele 7 puncte ale pastoralei cuprindeau îndrumări privitoare la purtarea preoțească față de enoriași, la curățenia și înfrumusețarea bisericii etc. Tot aici erau arătate și sancțiunile care urmau să fie aplicate preoților nevrednici, dar și credincioșilor care nu acordau respectul cuvenit preoților și rânduielilor bisericești.

Mitropolit al Moldovei

După ce a păstorit timp de zece ani Episcopia Hușilor, la 21 iunie 1792 Iacob Stamati a fost ales Mitropolit al Moldovei.

Ctitoriri

Iacob a ridicat o nouă reședință mitropolitană, care a slujit în acest scop până în primii ani ai secolului XX, când a fost refăcută radical. Aici a făcut și un paraclis, hramul Tuturor Sfinților, isprăvit în 1798. Încă din primii ani de arhipăstorire a făcut reparații celor două biserici din incinta Mitropoliei: Stretenia (Întâmpinarea Domnului), care exista din 1682, și Sfântul Gheorghe, ctitoria lui Gavriil Callimachi.

A cumpărat mai multe moșii pentru Mitropolie, unele chiar din banii săi. Dobândește alte moșii de la unii credincioși, pentru altele se judecă sau le stabilește hotarele, împreună cu vecinii. Într-una din prăvăliile zidite de el lângă Mitropolie, a deschis o farmacie, ceea ce era un lucru nou în acele vremuri.

Mitropolitul Iacob Stamati este ctitorul bisericii Banu din Iași, numită și „biserica mișeilor” sau a „calicilor”, după breasla cu acest nume. Biserica a fost ridicată înainte de 1800 pe locul uneia mai vechi, din lemn. Se mai păstrează și azi în biserica sa felurite obiecte de cult dăruite de mitropolit, precum și un tablou al său, lucrat în ulei (e zugrăvit și la locul ctitorilor, la intrarea în naos). În testamentul mitropolitului, întocmit cu două săptămâni înainte de moarte, se preciza că biserica a fost zidită din temelie „...atât cu cheltuiala și osteneala noastră, cât și cu cheltuiala și ajutorul a multe obraze cinstite, din boieri și dintr-alți pravoslavnici creștini iubitori de faptă bună și plăcută lui Dumnezeu”.

Între cei care l-au ajutat mai mult la ridicarea bisericii, testamentul menționează, nominal, pe nepotul său, paharnicul Toma Stamati, și pe logofătul Luca Banul. În continuare, arăta că a înfrumusețat biserica „atât dinăuntru cât și din afară cu toate cele trebuincioase podoabe și lucruri”, înzestrind-o cu felurite proprietăți.

A mai acordat un ajutor bănesc substanțial pentru refacerea schitului Pocrov.

Grija față de credincioși

Mitropolitul Iacob a avut o grijă părintească față de preoțime. Biograful său, medicul Andreas Wolf, scria că multor preoți săraci le ierta ploconul vlădicesc, altora le dădea ajutoare. Credincioșilor săraci, văduvelor și orfanilor le făcea multe milostenii.

Mai multe sute de văduve în mizerie și orfani au fost salvați de la inaniție prin generozitatea sa. Fiice de boieri sărace, dar virtuoase, au primit de la el daruri de nuntă, de la 10 la 20 de pungi: fără acest sprijin ele trebuiau să rămînă necăsătorite. Oriunde întîlnea nefericiți îi ajuta. Câți flămînzi n-a hrănit și cîți goi n-a îmbrăcat? Toate acestea le-a făcut fără zgomot, fără a-și da aerul unui binefăcător, fără a avea nevoie de mulțumirea celui pe care-l salvase... Desigur că Iacob și-a găsit cea mai înaltă satisfacție în binefaceri și anume ca niciodată să nu știe stînga ce face dreapta.

Susținerea educației

Introducere

Ca mitropolit, IPS Iacob Stamati a fost un fervent sprijinitor al școlilor din Moldova, concepția lui pedagogică fiind expusă într-un lung raport înaintat domnitorului Alexandru Callimachi cu felurite recomandări referitoare la organizarea învățământului și la procesul instructiv-educativ.

Astfel, la 28 aprilie 1800, împreună cu trei boieri - în calitatea sa de președinte al Epitropiei școlilor - a prezentat domnitorului Constantin Ipsilanti un raport asupra învățământului din Moldova, cunoscut sub numele de „ponturile asupra școlilor”, sau „anaforaua mitropolitului Iacob pentru școli”.

În cele nouă puncte ale raportului, se arăta starea învățământului din Moldova și se făceau felurite recomandări didactico-pedagogice și practice în legătură cu procesul instructiv-educativ, mai ales în Academia de la Iași, înființată și organizată între anii 1765-1767 în clădirea anume zidită de domnitorul Grigorie Alexandru Ghica.

Anaforaua

Din anaforaua respectivă reiese că școala domnească, precum și alte școli din Moldova se întrețineau din cei 4 lei pe care-i plătea anual fiecare preot și diacon. Se prevedea ca limba de predare să fie greaca, folosită și în școli din Europa (sau limba franceză). În ce privește obiectele de învățământ, acestea erau foarte variate sub raportul conținutului, fiind prevăzute discipline umaniste (inclusiv latina), dar și cele exacte. Recrutarea elevilor se făcea din toate păturile sociale. Cei săraci beneficiau de întreținere gratuită, „având în vedere silința la învățătură”.

Pentru învățarea limbilor străine se recomanda asimilarea gramaticii aplicate la texte. «După ce va învăța copilul oareșce gramatică”, se vor preda fabulele lui Esop și apoi alte texte literare și „așa merg înainte de la cele știute și-i învață și pre cele neștiute...”. Combătea excesul de memorizare, precum și bătaia, folosită ca mijloc de educație în școlile grecești. Pentru cei silitori se recomandau recompense, iar pentru cei nesilitori, îndepărtarea din școală.

Douăzeci și patru de ucenici cari șăd în școală și sânt scriși în izvod vor lua leafă pe toată luna, unii câte cinci și alții câte zăci lei... Iar din cei ce șăd în școală căți vor fi leneși și neiubitori de învățătură să scot afară și să pun alții în loc, fără fațării căci niciodată școala nu este hrănitoare de săraci, ci hrănitoare de învățătură și pentru aceasta, pre cel ce are trebuință de învățătură îl și hrănește pân' la o vreme și-l și învață, iar pre cel ce are trebuință numai de milă, îl trimite la cutia milelor.

Durata studiilor era de șase ani, după care urma o nouă serie de elevi. Examenele se prevedeau din șase în șase luni, vacanța numai o lună în timpul verii. Elevii bolnavi urmau să fie tratați de „doftorii politiei... fără plată”. Propunea, de asemenea, ca școala domnească să fie înzestrată cu bibliotecă, iar fiecare negustor care va aduce în țară cărți nou apărute va fi îndatorat să dea un exemplar pentru bibliotecă.

Toate acestea îl prezintă pe Iacob Stamati ca un militant de seamă pentru progresul cultural al țării sale, preconizând principii pedagogice și metode de învățământ luate din pedagogia Iluministă de atunci.

Tipărituri

A fost un sprijinitor și îndrumător al activității tipografice din Moldova. Cu ajutorul lui s-au editat:

• Liturghierul (1794)
• Psaltirea (1794)
• Ceaslovul (1797)
• Molitvelnicul în scurt (1802)
• Chiril și Andronius, un roman moralizator al spaniolului Balthasar Gracian, tradus din limba greacă (1794)
• Cărțile lui Amfilohie Hotiniul: Gramatica theologhicească, De obște geografie, Elemente aritmetice (1795)

Adormire

Mitropolitul Iacob Stamati a trecut la Domnul pe data de 9 martie 1803, așa după cum reiese din inscripția de pe piatra sa tombală aflată în pridvorul Bisericii „Sfântul Gheorghe” (vechea Catedrală Mitropolitană din Iași, înainte de ridicarea celei actuale).

Ultima voință exprimată de Iacob Stamati în testament a fost ca biserica ridicată de el să nu fie închinată niciodată Mitropoliei, vreunei episcopii, sau vreunei mănăstiri grecești, ci „să rămîie a patriei”, spre a sluji ca lăcaș de închinare credincioșilor din cartierul respectiv.

La moartea lui, Mitropolia era datoare cu 300 de pungi. Devenise obișnuință ca ierarhii să lase datorii la moarte, pentru ca domnii fanarioți să nu mai aibă ce jefui, așa cum se întâmplase la moartea unor ierarhi de pe urma cărora rămăsese o oarecare agoniseală.

Bibliografie

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
• Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români: Iacob Stamati, mitropolit al Moldovei
• Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002. ISBN 973-45-0409-6

Casetă de succesiune: Iacob Stamati
Precedat de: Ambrozie Serebrenicov	Mitropolit al Moldovei 1792–1803	Urmat de: Veniamin Costachi