5.289 de modificări
Modificări
→Ce opreşte această poruncă?
Căci dacă cineva doreşte ceva, atunci va căuta să-şi însuşească ceea ce doreşte.
Această poruncă opreşte, deci, toate cugetele, dorinţele şi poftele necurate ale inimii,
fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de [[păcat]]e ([[minciuna|minciună]], [[bârfa|bârfă]], [[cearta|ceartă]], [[furtul|furt]], [[invidia|invidie]], [[desfrânarea|curvie]], [[lăcomia|lăcomie]], [[uciderea|ură]], etc). Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul înfăptuindu-se naşte moartea veşnică (Iacov 1,15). [[Iisus|Mântuitorul]] spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19).
Aşadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a cauzelor răului, care sălăşluiesc în
inima omului şi se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci creştinul este dator să se
curăţească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin [[rugăciune]], [[post]] şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum citim în [[Sfânta Scriptură]]: „Să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (II Cor. 7, 1)