Varvara din Heliopolis

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Muceniță Varvara din Heliopolis
Sfânta Mare Muceniță Varvara din Heliopolis

Sfânta și prealăudata Mare Muceniță Varvara din Heliopolis (sau Barbara) [1] a trăit în vremea împăratului păgân Maximian (286-305, 306-311). Prăznuirea ei se face pe 4 decembrie.

Viața

Sfânta Mare Muceniță Varvara a trăit și a pătimit în vremea împăratului păgân Maximian. Tatăl său, pe nume Dioscor, era de neam mare și foarte bogat, însă era păgân. La moartea soției sale, și-a închinat viața creșterii singurei sale fiice. Sfânta Varvara creștea în frumusețe și înțelepciune. Din pricina frumuseții ei, Dioscor a hotărât să o ascundă de orice ochi străini. A pus atunci să se construiască pentru Varvara un turn înalt în care a închis-o, dându-i mai multe slujnice ca să se îngrijească de ea și nelăsând pe altcineva să o vadă în afara profesorilor ei păgâni. Ziua, ea putea privi dealurile împădurite, râurile repede-curgătoare, luncile înflorite, iar noapte privea la bolta înstelată a cerului. Văzând toate acestea, ea a început să se întrebe și să-și întrebe învățătorii cine era Creatorul acestor frumuseți și a unui Univers alcătuit atât de armonios.

Treptat, s-a convins că idolii neînsuflețiți la care se închina tatăl ei nu puteau fi creatorii lumii pe care o putea zări, căci erau ei înșiși făcuți de mâna omului. În sufletul ei s-a aprins dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat, iar ea a hotărât să-și închine toată viața acestei căutări, rămânând fecioară.

Faima frumuseții ei s-a răspândit în întreg orașul, și mulți au venit s-o ceară în căsătorie. Dar, în ciuda insistențelor tatălui ei, ea i-a respins pe toți, prevenindu-și tatăl că dacă mai stăruia să o mărite, avea să-și ia singură viața. Auzind acestea, Dioscor a crezut că izolarea în care o ținuse pe fiica lui era cea care o făcuse să respingă pe toată lumea, astfel încât a început să-i îngăduie să iasă din turn și să-și aleagă singură prietenii și cunoștințele. Astfel, Varvara a ajuns să cunoască mai multe tinere fete creștine din cetate și, împrietenindu-se cu ele, acestea au învățat-o despre Creatorul lumii, despre Sfânta Treime și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Pronia dumnezeiască a rânduit atunci ca un preot să ajungă în cetatea Heliopolis, venind din Alexandria, deghizat în negustor. După ce a învățat-o tainele credinței creștine, acesta a botezat-o pe Varvara, apoi s-a întors în țara lui. Fecioara, sporind în credință și în râvnă, își petrecea zilele în rugăciuni, în posturi și în cugetarea la Dumnezeu.

În acea vreme, în casa lui Dioscor se zidea, din porunca acestuia, o baie. Acesta le ceruse meșterilor să facă două ferestre la baie, pe partea de sud, însă Varvara, în absența tatălui ei, le-a cerut să facă o a treia fereastră, ca să primească o întreită lumină, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier. Tot astfel, urmele pașilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Sfântul Simeon Metafrastul avea s-o asemuiască cu râul Iordanului și cu scăldătoarea Siloamului pentru numărul mare al minunilor care s-au săvârșit acolo.

Când Dioscor s-a întors acasă, s-a arătat nemulțumit de adăugirea făcută de fiica ei la planurile băii. Atunci fiica lui i-a mărturisit cum a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu în Treime, a puterii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu și a zădărniciei credinței în idoli. Dioscor, aprinzându-se de mânie, a tras sabia și a vrut s-o lovească, dar fecioara a fugit și s-a ascuns de el în crăpătura unui deal care s-a deschis ca să o primească, închizându-se în fața tatălui ei. Ea s-a ascuns atunci într-o peșteră aflată de cealaltă parte a dealului.

După o lungă căutare zadarnică, Dioscor a întâlnit pe deal doi păstori. Unul din ei i-a arătat atunci locul unde se ascundea fiica sa. Găsind-o, Dioscor, plin de mânie, a bătut-o îngrozitor, apoi a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, încuind ușile și astupând ferestrele. A lăsat-o acolo, sub pază, lăsând-o să sufere de foame și de sete. S-a dus apoi și a predat-o prefectului cetății, un ompe nume Marțian, pârând-o că era creștină.

Prefectul a încercat s-o înduplece să se întoarcă la credința idolească, mai întâi cu blândețe, apoi cu amenințări, însă totul a fost zadarnic. Atunci el a poruncit ca fecioara să fie dezbrăcată, un mare chin pentru fecioara al cărei trup nu fusese până atunci văzut de nici un bărbat. A fost bătută cu vine de bou până la sânge, apoi, la porunca prefectului, rănile i-au fost frecate cu zdrențe și cu țesături din păr de animale, ca să-i întețească și mai tare durerile. A fost apoi aruncată în temniță. Sfânta Varvara s-a rugat atunci fierbinte Mirelui ei ceresc ca să poată răbda pe mai departe chinurile. Mântuitorul însuși i s-a arătat atunci acolo, îndemnând-o cu blândețe să rabde mai departe încercările. I-a vindecat atunci toate rănile primite de la păgâni, iar fecioara, aprinsă de dragostea dumnezeiască, mulțumea și dădea slavă lui Dumnezeu.

Așa au găsit-o slujitorii a doua zi, când prefectul a poruncit să fie adusă iarăși înaintea lui fecioara, ca s-o cerceteze iarăși. Dar stăruind Varvara în credința cea în Hristos, Marțian a pus să fie supusă încă la alte munci și mai cumplite. Trupul fecioarei a fost strujit cu piepteni de fier, coastele i-au fost arse cu tăciuni aprinși, a fost bătută peste cap cu ciocanul. Însă ea toate le răbda, rugându-se mereu cu stăruință lui Dumnezeu.

În mulțimea care era de față la chinurile sfintei se afla și o femeie creștină cucernică, pe nume Iuliana, și ea tot din Heliopolis. Ea urmărise de departe chinurile sfintei fecioare și îi văzuse răbdarea și stăruința și rugăciunea fierbinte. Atunci, ridicându-și glasul, a început să strige împotriva chinuitorilor, mărturisind și ea că e creștină; atunci a fost prinsă și pe ea și a fost pusă la chinuri.

Şi sfânta Iuliana a fost atunci supusă la chinuri. Trupul ei a fost și el strujit cu piepteni de fier și bătută. Apoi prefectul a poruncit să li se taie sânii amândurora. Mai apoi, sfânta Iuliana a fost aruncată în temniță, iar Marțian a poruncit ca sfânta Varvara să fie purtată goală pe străzile orașului, spre batjocura trecătorilor. Dar rugându-se ea fierbinte Mântuitorului tuturor să nu îndure această rușine, Domnul a acoperit-o cu o haină de lumină, ca să nu poată vedea ochii păgânilor goliciunea ei, iar slujitorii au adus-o înapoi la prefect. Sfânta Iuliana a îndurat și ea această ocară. Văzând însă că sfintele nu vroiau nicidecum să se depărteze de la dragostea lui Hristos, a poruncit să li se taie capul. Sfintele Varvara și Iuliana au primit cu bucurie osânda, încredințându-se Mirelui Hristos și au primit astfel cununa muceniciei. Însuși Dioscor a fost cel care i-a tăiat capul Sfintei Varvara. Dar mânia lui Dumnezeu s-a pornit asupra chinuitorilor și la scurtă vreme atât Marțian cât și Dioscor au murit, fiind loviți de trăsnet, astfel încât nici cenușa lor nu s-a mai găsit.

Văzând mucenicia sfintelor, un bărbat creștin dreptcredincios pe nume Galentian a luat trupurile sfintelor mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu toată cinstea cuvenită. Pe locul îngropării cinstitelor lor moaște a zidit o biserică, în care s-au făcut multe vindecări, pentru rugăciunile cinstitelor mucenițe. În secolul al VI-lea, moaștele Sfintei Marii Mucenițe Varvara au fost mutate la Constantinopol. Şase sute de ani mai târziu, ele au fost aduse la Kiev de Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie Comnenul, care s-a măritat cu prințul rus Mihail Iziaslavici. Ele se află și acum în catedrala Sf. Vladimir din Kiev, unde se slujește acatistul Sfintei în fiecare zi de marți. Fragmente din moaștele Sfintei Varvara se mai găsesc și în Grecia și Egipt. În luna mai 2011, fragmente din moaștele Sfintei au fost aduse din Grecia spre închinare credincioșilor din Episcopia Râmnicului.

Mulți credincioși creștini cântă zilnic troparul Sfintei Varvara, amintindu-și făgăduința pe care i-a făcut-o Domnul muceniței că toți cei care o vor cinsti vor fi păziți de moarte năpraznică și nu vor părăsi viața aceasta fără să fi primit Sfintele Taine. Sfânta Muceniță Varvara este cunoscută și ca ocrotitoarea minerilor. Cultul ei s-a răspândit foarte mult atât printre creștinii răsăriteni cât și printre cei din Apus.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmașului și ca o vrăbioară s-a izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstita.

Condac, glasul al 4-lea

Lui Hristos Celui în Treime cu evlavie lăudat urmându-i tu, purtătoare de biruință, ai nimicit templele idolilor; și luptând în mijlocul locului de pătimire, Varvara, nu te-ai temut de amenințările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: „cinstesc Treimea, Dumnezeirea cea una!”

A se vedea și

Note

  1. Heliopolis este un binecunoscut oraș din vechea Sirie cunoscut astăzi sub numele de Baalbek. În 1924, a devenit parte a statului Liban și a primit numele actual de Baalbek.

Surse

OrthodoxWiki:Barbara of Heliopolis, după informațiile de pe website-ul OCA, de aici.

Legături externe