Epifanie de Salamina
|
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție. |
| Sfântul Epifanie de Salamina | |
| Date personale | |
| Naștere | aprox. 315, Palestina |
| Mutare la Domnul (†) | 12 mai 403, pe mare, în drum spre Cipru |
| Localizare | Palestina și Cipru (Imperiul Roman) |
| Naționalitate | evreu |
| Date cult | |
| Tip | ierarh |
| Data canonizării | dată necunoscută (cult încă din sec. al V-lea) |
| Prăznuire la data de | 12 mai |
| Proclamare | Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, BOR |
| Biserici patronate | |
Sfântul Epifanie a fost un scriitor creștin din secolul al IV-lea, episcop de Salamina, în Cipru.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 12 mai.
Cuprins
Viața
Epifanie s-a născut în jurul anului 315 (sau, după alții, 308) într-o familie modestă de evrei din satul Besanduc, nu departe de Elefteropolis (Beit-Djibrin), în Palestina. La moartea tatălui său, copilul, orfan, a fost adoptat de un învățător al Legii iudaice, Trifon. Acesta i-a asigurat posibilitatea de a studia, așa încât Sfântul Epifanie a învățat nu doar Scripturile și preceptele legii mozaice, ci și cinci limbi - greaca, latina, ebraica, siriaca și copta, lucru rar în acea epocă.
Convertirea
La moartea părintelui său adoptiv, sfântul Epifanie a moștenit toată averea acestuia. Puțin timp după aceea, el a văzut într-o zi un monah creștin, Lucian, care vorbea cu un sărac. Cum nu avea bani, monahul a dat săracului haina ce o avea pe el. Mișcat de gestul călugărului, Sfântul Epifanie a îmbrățișat creștinismul, primind Botezul de la episcopul locului, împreună cu sora sa vitregă. Mai apoi, el a renunțat și la toată averea sa, făcându-se călugăr pe lângă sfântul Ilarion cel Mare.
Mănăstirea lui Epifanie de la Elefteropolis
Însetat de a cunoaște mai bine viața monastică, Epifanie a făcut o lungă călătorie în deșertul Egiptului, ca să-i cunoască pe călugării renumiți de acolo.
După patru ani de călătorii, Sfântul Epifanie s-a întors în Palestina și a întemeiat în apropierea satului său natal o mănăstire, pe locul unde s-au aflat moaștele sfântul prooroc Avacum, al cărei stareț a fost timp de treizeci de ani.
Episcopatul
Mai apoi a plecat în insula Cipru, unde l-a reîntâlnit pe sfântul Ilarion cel Mare, la sfatul căruia a acceptat să fie hirotonit episcop de Salamina (Constanția), în anul 376. A fost episcop al acestei localități până la moartea sa, în 403.
În anul 382, Sfântul Epifanie a făcut o altă călătorie, la Roma, împreună cu sfântul Ieronim și cu Paulin, episcop de Antiohia, pentru a pleda în fața papei cauza acestuia din urmă în chestiunea schismei ce exista în acel moment în Antiohia.
Scrieri
Scrierile cunoscute ale sfântului Epifanie sunt publicate în colecția Clavis Patrum Græcorum, 3744-3807.
Epifanie este cunoscut pentru scrierile sale polemice împotriva ereziilor (textele sale fac referință la peste 80 de erezii diferite):
- Ancoratus (care include argumente împotriva arianismului și a învățăturilor lui Origen)
- Panarion (sau Adversus Haereses - Respingerea tuturor ereziilor). Scrisă între 374 și 377, lucrarea se prezintă sub forma unui manual sistematic cu argumente împotriva a tot felul de eretici și erezii. Panarion este o valoroasă sursă de informații despre Biserica creștină din secolul al IV-lea.
Este de asemenea autorul unui Discurs spiritual despre viața lui Hristos.
Câteva texte ne-au parvenit fragmentar:
- Tratatul despre greutăți și măsuri
- Tratatul despre cele 12 geme (lat. De Gemmis)
- Tratatul împotriva imaginilor
- Scrisori (din care se păstrează doar puține fragmente)
Sf. Epifanie a scris numeroase comentarii la cărțile Sfintei Scripturi:
- Viața profeților
- Comentariu la Hexaimeron
- Comentariu la psalmi
- Fisiologul (principala sursă a bestiarului medieval)
- Comentariu la Evanghelia după Luca
Sf. Epifania a lăsat și scrieri liturgice:
- Liturghia sodomizaților
- Anaforaua etiopiană a Săptămânii Mari
- O altă anaforauă
Apoftegme
Patericul egiptean, colecția alfabetică, cuprinde 17 apoftegme purtînd titlul „Pentru sfântul Epifanie, episcopul Ciprului”:
1. Povestit-a sfântul Epifanie, episcopul Ciprului, că în vremea fericitului Atanasie cel Mare, niște păsări zburând împrejurul capiștei lui Serapid, strigau neîncetat: Cras! Cras! Și venind elinii la fericitul Atanasie, au strigat: Răule bătrâne spune-ne nouă, ce strigă păsările? Și răspunzând a zis: Păsările strigă: cras, cras! Iar cuvântul acesta, cras, în limba avsonenilor însemnează mâine. Și adaugă că mâine vor vedea slava lui Dumnezeu. Și după aceea s-a vestit moartea împăratului Iulian. Și aceasta făcându-se, s-au adunat ei și strigau asupra lui Serapid zicând: Dacă nu îl voiai pe el, pentru ce luai darurile lui?
2. Acesta a povestit, că în cetatea Alexandriei era un vizitiu, care era feciorul unei maici ce se numea Maria. Acesta la alergarea de cai ce se făcea, a căzut, apoi sculându-se a întrecut pe cel ce l-a surpat și a biruit. Și norodul a strigat: Fiul Mariei a căzut și s-a sculat și a biruit. Încă grăindu-se acest glas, a venit vestea în norod pentru capiștea lui Serapid, că marele Teofil suindu-se, a surpat idolul lui Serapid și a stăpânit capiștea.
3. S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului de la avva mănăstirii, pe care o avea în Palestina, așa: cu rugăciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osârdie citim și ceasul întâi și al treilea și al șaselea și al nouălea și vecernia. Iar el prihănindu-i, le-a arătat lor zicând: Arătați sunteți că vă leneviți în celelalte ceasuri ale zilei, petrecând deșerți la rugăciune. Că trebuie călugăria cea adevărată neîncetat să aibă rugăciunea și cântarea psalmilor în inima sa.
4. A trimis odată sfântul Epifanie către avva Ilarion, rugându-l pe el și zicând: Vino să ne vedem mai înainte de a ne duce din trup. Și mergând el, s-au bucurat unul cu altul. Dar mâncând ei, s-a adus o pasăre. Și luând episcopul, a dat lui avva Ilarion și a zis bătrânul: Iartă-mă, că de când am luat schima, nu am mâncat junghiat. Și i-a zis lui episcopul: Iar eu de când am luat schima, nu am lăsat pe cineva să adoarmă având ceva asupra mea, nici eu nu am adormit având ceva asupra cuiva. Și a zis lui bătrânul: Iartă-mă, că petrecerea ta este mai mare decât a mea.
5. Acestași zicea: dacă Melchisedec, chipul lui Hristos, a binecuvântat pe Avraam (Facere 14, 19), rădăcina iudeilor, cu mult mai vârtos însuși adevărul Hristos binecuvintează și sfințește pe toți ce cred în El.
6. Acestași zicea: Cananeanca strigă și se ascultă (Matei 15, 22). Și femeia căreia îi curgea sânge, tace și se fericește (Matei 9, 20). Iar fariseul strigă și se osândește; vameșul nici nu deschide gura și se ascultă (Luca 18, 10-14).
7. Acestași zicea: Proorocul David întru fără de vreme se ruga; în miezul nopții se scula, înainte de zori se cucerea, în zori sta de față, dimineața se ruga, seara și la amiaza. Și pentru aceasta zicea: De șapte ori în zi Te-am lăudat! (Ps. 118, 164)
8. Zis-a iarăși: De nevoie este câștigarea cărților creștinești la cei ce pot să le dobândească. Că și singură vederea cărților mai pregetători de către păcat ne face pe noi și către dreptate ne îndeamnă să ne ridicam.
9. Zis-a iarăși: Mare întărire spre a nu păcătui, este citirea Scripturilor.
10. Zis-a iarăși: Mare prăpastie și adâncă groapă este neștiința Scripturilor.
11. Zis-a iarăși: Mare vânzare a mântuirii este a nu ști nici una din dumnezeieștile legi.
12. Acestași zicea: Greșelile drepților sunt împrejurul buzelor, iar ale păcătoșilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cânta David: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele (Ps. 140, 3); și: Zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greșesc cu limba mea! (Ps. 38, 2)
13. Acestași a fost întrebat: Pentru ce sunt zece poruncile legii, iar fericirile nouă? Și a zis: Cele zece porunci sunt întocmai la număr cu rănile egiptenilor, iar numărul fericirilor este chip de întreita Treime!
14. A fost întrebat acestași dacă este de ajuns un drept ca să îmblânzească pe Dumnezeu (Facere 18, 26-32). Și i-a zis: Așa este. Că El a zis: Cercați unul să facă judecată și dreptate, și milostiv voi fi către popor! (Ieremia 5, 1)
15. Acestași a zis: Dumnezeu, celor păcătoși, de se vor pocăi, iartă și cele de căpătâi, precum păcătoasei și tâlharului și vameșului; iar de la cei drepți cere dobânzi. Și aceasta este ceea ce zicea apostolilor: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra întru împărăția cerurilor (Matei 5, 20).
16. Zicea încă și aceasta: Dumnezeu cu foarte puțin preț vinde dreptățile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucățică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănișor.
17. Adăuga încă și aceasta: Omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuința înmulțirii, și dând înapoi, mulțumește cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se rușinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplătește înaintea îngerilor și a arhanghelilor și a drepților!
Doctrina
Din punct de vedere doctrinar, sfântul Epifanie din Salamina a fost un aprig luptător împotriva origenismului. Astfel, în anul 393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului și a tuturor ereziilor. Acest cuvânt al sfântului Epifanie a declanșat o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul de Constantinopol, care a fost depus și exilat în 403, și a murit în exil în 407.
Cultul sfântului Epifanie
Sfântul Epifanie a murit în anul 403, la 12 mai, pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde participase la sinodul în care fusese condamnat Sfântul Ioan Gură de Aur.
La sosirea corăbiei la Salamina, popor mult, cu lumânări în mâini, își aștepta păstorul, pe care l-au însoțit cu lacrimi până la catedrala sa, unde o mare parte a populației Ciprului a venit să-l venereze timp de 7 zile.
Cultul sfântului Epifanie s-a răspândit cu repeziciune, iar mormântul său a rămas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Cipru, al cărei patron este, împreună cu sfântul Barnaba apostolul.
Imnografie
- Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră.
Condac, glasul al 4-lea:
- Minunata însoțire a ierarhilor să o lăudăm credincioșilor după datorie, împreună cu Gherman, pe dumnezeiescul Epifanie. Că aceștia au ars limbile celor fără de Dumnezeu și dogme preaînțelepte au vestit tuturor, celor ce cu dreaptă credință întru cântări laudă pururea marea taină a dreptei credințe.
Iconografie
După Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, pp. 152, 205), Sf. Epifanie trebuie reprezentat în veșminte episcopale, foarte bătrân (se săvârșește la o vârstă înaintată), pleșuv și cu barba albă.
Surse
- Macaire, hiéromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Église Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, vol. 4: Avril (16 au 30)-Mai-Juin, 1993
- Mineiul pe luna Mai, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
- http://www.newadvent.org/cathen/13393b.htm
Legături externe
- Sinaxarul zilei de 12 mai
- Dragos Mirsanu, Epifanie, Ancoratus și alteritatea de credință. Studiu introductiv la Sf. Epifanie al Salaminei, Ancoratus, ediție bilingvă, trad. Oana Coman, Polirom, 2007.
