Împărțirea sărbătorilor

În Biserica Ortodoxă, sărbătorile sau praznicele se pot împărți în mai multe grupe și din mai multe puncte de vedere.

După data la care se țin

Astfel, după data la care se țin, sărbătorile se împart în două grupe:

• Sărbători cu dată fixă sau neschimbătoare (sărbătorile Mineiului sau Sinaxarului), care cad în fiecare an la aceeași dată a lunii (dar nu în aceeași zi a săptămânii), ca de exemplu: Sfântul Gheorghe (sărbătorit în fie­care an la 23 aprilie), Nașterea Domnului (totdeauna la 25 decembrie), Înălțarea Sfintei Cruci (la 14 septembrie) etc.;
• Sărbători cu dată variabilă sau schimbătoare, a căror dată se schimbă în fiecare an, fiind în legătură cu data, variabilă, a Paștilor. Acestea nu cad la aceeași dată a lunii (sau se schimbă chiar de la o lu­nă la alta), dar cad mereu în aceeași zi a săptămânii. În această catego­rie intră nu numai sărbătorile împărătești dependente de data Paștilor, ca de ex. Floriile (cu o duminică înaintea Paștilor), Înălțarea Domnului (totdeauna Joi, la 40 zile după Paști), Sfânta Treime (Luni după Rusalii), ci și unele dintre sărbătorile sfinților din ciclul Triodului și al Penticostarului, care și ele sunt dependente de data Paștilor.

După obiectul și importanța lor

După obiectul și importanţa lor, sărbătorile bisericești sunt de două feluri:

• Sărbătorile domnești (sau praznicele împărătești), închinate persoanelor Sfintei Treimi și mai ales principalelor evenimente din viața pământească și activitatea Mântuitorului, ori din istoria Bisericii (ca de exemplu: Nașterea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt etc.);
• Sărbătorile Sfinților, care se pot subdiviza și ele în mai multe ca­tegorii, după gradul de importanță a Sfinților sărbătoriți. Între acestea o categorie aparte o alcătuiesc sărbătorile Maicii Domnului, pe care unii le numără la sărbătorile domnești.

Din punct de vedere liturgic și tipiconal

Din punct de vedere liturgic sau tipiconal, adică după bogăția și solemnitatea slujbelor divine prin care sunt prăznuite, Tipicul bisericesc împarte de obicei sărbătorile în trei categorii: sărbători mari, mijlocii și mici.

Sărbătorile mari

La sărbătorile mari se numără toate cele pe care le numim de obicei praznice împărătești, adică sărbătorile Mântuitorului și ale Sfintei Fecioare, la care Tipicul mănăstiresc al Sfântului Sava (zis Tipicul mare) adaugă două ale Sfântului Ioan Botezătorul (Nașterea și Tăierea capului), precum și sărbătoarea comună a Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie). Toate acestea au slujba cea mai dezvoltată (bogată), adică slujbă cu Priveghere (Vecernia mică și Vecernia mare, Litia, Polieleu, Evanghelie și Slavoslovie mare), care se pun numai din Minei (respectiv Triod sau Penticostar). În calendarele bisericești de perete și în Sinaxarele din cărțile de slujbă acestea au de obicei ca semn tipiconal distinctiv, o cruce roșie încadrată în cerc: (+) (în cărțile slavo-ruse) sau între două paranteze: (+) (în cărțile românești).

Sărbătorile mijlocii

Sărbătorile mijlocii sunt ale Sfinților mai însemnați și se împart și ele în două categorii:

• Sărbătorile Sfinților cu priveghere și polieleu, notate cu o cruce cu semicerc: +) (în cărțile slavo-ruse), sau cruce roșie cu paranteză: +) (în cărțile românești). Ele se deosebesc de cele mari doar prin aceea că n-au înainte-serbare și după-serbare; la ele se adaugă la Utrenie canonul Născătoarei de Dumnezeu; așa sunt, de exemplu: Sfântul Nicolae (6 decembrie), Sfinții Trei Ierarhi (30 ianuarie), Sfântul Gheorghe (23 aprilie) etc.

• Sărbătorile Sfinților fără priveghere (cu o singură Vecernie), dar cu polieleu, Evanghelie la Utrenie și Slavoslovie mare, notate cu o cruce simplă: + (în cărțile slavo-ruse neagră, în cele românești roșie), ca de exemplu: Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Sfânta Paraschiva (14 octombrie), Sfântul Dimitrie (26 octombrie), Sfinții Arhangheli (8 noiembrie), Sfântul Spiridon (12 decembrie), Sfântul Ștefan (27 decembrie) etc.

Sărbătorile mici

Sărbătorile mici (ale Sfinților mai puțin însemnați) sunt și ele de două feluri:

• sărbătorile Sfinților cu stihirile pe șase (la „Doamne, strigat-am...” de la Vecernie) și cu Slavoslovie mare (cântată) la Utrenie, ele fiind notate (în cărțile slavo-ruse) printr-un semicerc cu trei puncte roșii la mijloc.

• sărbătorile Sfinților cu stihirile pe șase, dar fără Slavoslovie mare (cu doxologie citită), notate printr-un semicerc cu trei puncte negre (în cărțile slavo-ruse) sau cu cruce neagră simplă, ori cu paranteză (în cărțile românești).

Restul sărbătorilor care n-au nici un semn tipiconal au slujba zilelor de rând (de exemplu: stihirile Vecerniei pe șase, adică trei din Minei și trei din Octoih, Canoanele pe patru etc.).

Pentru a simplifica această clasificare, Ene Braniște împarte sărbătorile (în Liturgica sa generală), după obiectul și importanța lor, în patru categorii:

a) Sărbătorile dumnezeiești sau praznicele împărătești propriu-zise (ale persoanelor Sfintei Treimi);
b) Sărbătorile Maicii Domnului;
c) Sărbătorile Sfinților îngeri și ale Sfintei Cruci;
d) Sărbătorile Sfinților mai de seamă (cu ținere) - la care adăugă un capitol deosebit despre Sfinții naționali (cu prăznuire locală) ai diferitelor Biserici ortodoxe (inclusiv sfinții români).

Surse

• Ene Braniște, Liturgica generală, București, 1993, p.143-144.