Specificul spiritual românesc: Diferență între versiuni
RappY (Discuție | contribuții) (Adăugare opinii de la Pr. Mircea Păcurariu) |
RappY (Discuție | contribuții) m (→Confrom Pr. Mircea Păcurariu: Aranjare în pagină) |
||
| Linia 12: | Linia 12: | ||
De la bun început, în tot decursul istoriei noastre a existat o spiritualitate specific românească, o sinteză între cele două direcții ale spiritualității ortodoxe: [[Contemplație|contemplativă]], care recomanda [[Eremit|retragerea totală]] de lume, în locuri retrase, unde se ducea o viață de reculegere și rugăciune, și [[Chinovie|cea activă]], care pune accentul pe activitate, pe participarea la viața socială. Am spune că mișcarea [[Isihasm|isihastă]] a continuat în țările românești și după perioada ei de apogeu, din secolul al XIV-lea, până aproape de zilele noastre, prin atâția sihaștri, unii cunoscuți, dar cei mai mulți rămași anonimi. | De la bun început, în tot decursul istoriei noastre a existat o spiritualitate specific românească, o sinteză între cele două direcții ale spiritualității ortodoxe: [[Contemplație|contemplativă]], care recomanda [[Eremit|retragerea totală]] de lume, în locuri retrase, unde se ducea o viață de reculegere și rugăciune, și [[Chinovie|cea activă]], care pune accentul pe activitate, pe participarea la viața socială. Am spune că mișcarea [[Isihasm|isihastă]] a continuat în țările românești și după perioada ei de apogeu, din secolul al XIV-lea, până aproape de zilele noastre, prin atâția sihaștri, unii cunoscuți, dar cei mai mulți rămași anonimi. | ||
| − | Potrivit tradiției, în secolul al XIV-lea au trăit [[cuvios|cuvioșii]] Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen și Silvan de la [[Mănăstirea_Neamț|Neamț]], iar în cel următor, Macarie de la Boiștea, Iov sihastrul în apropiere de Râșca, Silvestru, sub muntele Ceahlăului, Agapie, întemeietorul unei sihăstrii devenită mai târziu [[Mănăstirea Agapia (județul Neamț)|mănăstirea Agapia]] ș.a. Secolul al XV-lea cunoaște chiar și câtiva „[[sfânt|sfinți]]” români care — deși [[canonizare|necanonizați]] de [[Biserica Ortodoxă|Biserică]] — au fost socotiți ca atare de evlavia populară. Primul a fost însuși Sf. [[Nicodim de la Tismana]] († [[26 decembrie]] 1406), trecut în sinaxar pentru prăznuire, în ziua [[moarte|morții]] sale. Potrivit tradiției, Sfântul [[Leontie de la Rădăuți]]<ref>Sf. Leontie a fost canonizat după publicarea cărții citate aici.</ref> - [[călugăr|călugărit]] sub numele Lavrentie — a întemeiat sihăstria „schitul „Lavra” în satul Laura de azi, în apropiere de Putna), se pare fost o vreme [[episcop]] de de [[Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților|Rădăuți]], după care s-a retras la sihăstria sa, sub numele de schimnic Lavrentie. Probabil tot în secolul al XV-lea au trăit „sfinții” [[Vasile de la Moldovița]]<ref>Vasile de la Moldovița a fost menționat ca o posibilă propunere pentru canonizare în 2025.</ref>, [[Iosif de la Bisericani]]<ref>Sf. Iosif de la Bisericani a fost canonizat după publicarea cărții citate</ref>, începătorul „sihăstriei de pe muntele Bisericanilor”. | + | Potrivit tradiției, în secolul al XIV-lea au trăit [[cuvios|cuvioșii]] Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen și Silvan de la [[Mănăstirea_Neamț|Neamț]], iar în cel următor, Macarie de la Boiștea, Iov sihastrul în apropiere de Râșca, Silvestru, sub muntele Ceahlăului, Agapie, întemeietorul unei sihăstrii devenită mai târziu [[Mănăstirea Agapia (județul Neamț)|mănăstirea Agapia]] ș.a. Secolul al XV-lea cunoaște chiar și câtiva „[[sfânt|sfinți]]” români care — deși [[canonizare|necanonizați]] de [[Biserica Ortodoxă|Biserică]] — au fost socotiți ca atare de evlavia populară. Primul a fost însuși Sf. [[Nicodim de la Tismana]] († [[26 decembrie]] 1406), trecut în sinaxar pentru prăznuire, în ziua [[moarte|morții]] sale. |
| + | |||
| + | Potrivit tradiției, Sfântul [[Leontie de la Rădăuți]]<ref>Sf. Leontie a fost canonizat după publicarea cărții citate aici.</ref> - [[călugăr|călugărit]] sub numele Lavrentie — a întemeiat sihăstria „schitul „Lavra” în satul Laura de azi, în apropiere de Putna), se pare fost o vreme [[episcop]] de de [[Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților|Rădăuți]], după care s-a retras la sihăstria sa, sub numele de schimnic Lavrentie. Probabil tot în secolul al XV-lea au trăit „sfinții” [[Vasile de la Moldovița]]<ref>Vasile de la Moldovița a fost menționat ca o posibilă propunere pentru canonizare în 2025.</ref>, [[Iosif de la Bisericani]]<ref>Sf. Iosif de la Bisericani a fost canonizat după publicarea cărții citate</ref>, începătorul „sihăstriei de pe muntele Bisericanilor”. | ||
În a doua jumătate a secolului a trăit, în jurul [[Mănăstirea Putna|Putnei]] și [[Mănăstirea Voroneț|Voronețului]], Cuviosul [[Daniil Sihastrul]], unul din [[duhovnic|duhovnicii]] și sfătuitorii lui [[Ștefan cel Mare]], amintit și de [[Ion Neculce]] în „O samă de cuvinte”, îngropat în [[pronaos]]ul bisericii de la Voroneț. Tot tradiția spune că ziua lui de prăznuire este la [[14 decembrie]]<ref>Sf. Daniil Sihastrul a fost canonizat după publicarea cărții și este prăznuit acum pe 18 decembrie.</ref>. | În a doua jumătate a secolului a trăit, în jurul [[Mănăstirea Putna|Putnei]] și [[Mănăstirea Voroneț|Voronețului]], Cuviosul [[Daniil Sihastrul]], unul din [[duhovnic|duhovnicii]] și sfătuitorii lui [[Ștefan cel Mare]], amintit și de [[Ion Neculce]] în „O samă de cuvinte”, îngropat în [[pronaos]]ul bisericii de la Voroneț. Tot tradiția spune că ziua lui de prăznuire este la [[14 decembrie]]<ref>Sf. Daniil Sihastrul a fost canonizat după publicarea cărții și este prăznuit acum pe 18 decembrie.</ref>. | ||
Versiunea de la data 25 noiembrie 2023 10:38
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.
De la bun început în tot decursul istoriei românești a existat un specific spiritual românesc[1].
Introducere
Sfântul Sinod în 1937 a spus astfel: „Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii”[2].
Astfel, se pune întrebarea: care este „specificul spiritual românesc”?
Confrom Pr. Mircea Păcurariu
De la bun început, în tot decursul istoriei noastre a existat o spiritualitate specific românească, o sinteză între cele două direcții ale spiritualității ortodoxe: contemplativă, care recomanda retragerea totală de lume, în locuri retrase, unde se ducea o viață de reculegere și rugăciune, și cea activă, care pune accentul pe activitate, pe participarea la viața socială. Am spune că mișcarea isihastă a continuat în țările românești și după perioada ei de apogeu, din secolul al XIV-lea, până aproape de zilele noastre, prin atâția sihaștri, unii cunoscuți, dar cei mai mulți rămași anonimi.
Potrivit tradiției, în secolul al XIV-lea au trăit cuvioșii Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen și Silvan de la Neamț, iar în cel următor, Macarie de la Boiștea, Iov sihastrul în apropiere de Râșca, Silvestru, sub muntele Ceahlăului, Agapie, întemeietorul unei sihăstrii devenită mai târziu mănăstirea Agapia ș.a. Secolul al XV-lea cunoaște chiar și câtiva „sfinți” români care — deși necanonizați de Biserică — au fost socotiți ca atare de evlavia populară. Primul a fost însuși Sf. Nicodim de la Tismana († 26 decembrie 1406), trecut în sinaxar pentru prăznuire, în ziua morții sale.
Potrivit tradiției, Sfântul Leontie de la Rădăuți[3] - călugărit sub numele Lavrentie — a întemeiat sihăstria „schitul „Lavra” în satul Laura de azi, în apropiere de Putna), se pare fost o vreme episcop de de Rădăuți, după care s-a retras la sihăstria sa, sub numele de schimnic Lavrentie. Probabil tot în secolul al XV-lea au trăit „sfinții” Vasile de la Moldovița[4], Iosif de la Bisericani[5], începătorul „sihăstriei de pe muntele Bisericanilor”.
În a doua jumătate a secolului a trăit, în jurul Putnei și Voronețului, Cuviosul Daniil Sihastrul, unul din duhovnicii și sfătuitorii lui Ștefan cel Mare, amintit și de Ion Neculce în „O samă de cuvinte”, îngropat în pronaosul bisericii de la Voroneț. Tot tradiția spune că ziua lui de prăznuire este la 14 decembrie[6].
Evlavia credincioșilor români a sporit și prin aducerea moaștelor unor sfinți în mănăstirile noastre: ale Sfântului Ioan cel Nou, care a fost martirizat în Cetatea Albă, în jurul anului 1330, aduse de Alexandru cel Bun și așezate în biserica Mirăuți din Suceava, ale Sfintei Filofteia, mutate de la Târnovo la Vidin, iar după 1396 în catedrala mitropolitană de la Argeș, ale Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse mai târziu de boierii Craiovești din Serbia și așezate în ctitoria lor de la Bistrița din Oltenia; toate se găsesc în aceleași mănăstiri până azi.
Note
- ↑ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9. p. 386
- ↑ Biserica Ortodoxă Română osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă. Temei Nr. 785/1937. 1937. URL: https://ro.wikisource.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83_os%C3%A2nde%C8%99te_Francmasoneria_ca_doctrin%C4%83,_ca_organiza%C8%9Bie_%C8%99i_ca_metod%C4%83_de_lucru_ocult%C4%83
- ↑ Sf. Leontie a fost canonizat după publicarea cărții citate aici.
- ↑ Vasile de la Moldovița a fost menționat ca o posibilă propunere pentru canonizare în 2025.
- ↑ Sf. Iosif de la Bisericani a fost canonizat după publicarea cărții citate
- ↑ Sf. Daniil Sihastrul a fost canonizat după publicarea cărții și este prăznuit acum pe 18 decembrie.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
