Patriarhia de Târnovo
După întemeierea statului Asăneștilor, scaunul arhiepiscopal din Ohrida decade prin înființarea Arhiepiscopiei de la Târnovo, mai târziu recunoscută ca Patriarhia de la Târnovo[1]. Această patriarhie, „aproape două veacuri a purtat grija duhovnică a credincioșilor vlahi și bulgari din sudul Dunării”[2].
Cuprins
Arhiepiscopul Vasile
Frații Petru și Asan au ctitorit o biserică cu hramul Sfântul Dumitru în satul Asănești, lângă Târnovo, existentă și azi, în care s-a dat și semnalul răscoalei din 1185-1186. Binecuvântarea pentru pornirea răscoalei a dat-o preotul Vasile, probabil tot un vlah, care a și «uns» pe Petru ca țar al bulgarilor și vlahilor.
Întemeindu-se noul stat, preotul Vasile a fost înălțat la treapta de arhiepiscop și hirotonit de către episcopul grec din Vidin și alți doi episcopi greci, devenind astfel cârmuitorul Bisericii Ortodoxe româno-bulgare cu reședința la Târnovo. Patriarhia Ecumenică și Arhiepiscopia din Ohrida n-au recunoscut însă indepența noii Biserici. Cu toate acestea, arhiepiscopul Vasile și-a organizat Biserica, hirotonind episcopi vlahi și bulgari în locul celor greci, reînviind viața mănăstirească, rânduind preoți în parohii.
În felul acesta Târnovo a devenit singurul centru politic și bisericesc al vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării. Pentru a-i ridica prestigiul Asan a adus moaștele Sfântului Ioan de la Rila, iar Ioniță, pe ale Sfintei Filofteia și ale sfântului Ilarion, episcopul Megleniei din Macedonia.
Patriarhul Ioachim
Mai târziu, după ce cavalerii cruciadei a patra au cucerit Constantinopolul, Patriarhia Ecumenică și-a stabilit reședința la Niceea în noul imperiu bizantin de la Niceea (1204-1261). De acolo, patriarhul ecumenic Gherman II a recunsocut, într-un sinod ținut la Lampsakos în 1235, autocefalia Bisericii de Târnovo, iar conducătorului ei, pe atunci Ioachim, titlul de „patriarh”. Patriarhul Ioachim se bucura acum de un prestigiu și o autoritate care depășeau cu mult pe ale arhiepiscopului Vasile, jurisdicția lui întinzîndu-se peste un teritoriu mult mai vast.
Explozia culturală de la Târnovo
Patriarhia Târnovei a luat o dezvoltare deosebită, ridicându-se peste tot biserici și mănăstiri, în care se desfășura o intensă viață duhovnicească și culturală, cu preoți și călugări români și bulgari.
La Târnovo — cel mai puternic centru bisericesc din acest timp în regiunile balcano-dunărene — s-a înființat și o școală teologică în care învățau tineri români, bulgari și sârbi, copiindu-se manuscrise în limba slavă. Această școală era condusă de mari cărturari și iscusiți mânuitori de condei, cum a fost cuviosul Teodosie (ajuns patriarh) și ucenicul său Eftimie.
În 1375, Eftimie a fost ales patriarh de Târnovo. Ucenicul său Grigorie Țamblac spune ca ar fi fost vlah de neam, din împrejurimile Adrianopolului. Om cu o aleasă cultură, dobândită la Sfântul Munte și la Constantinopol, patriarhul Eftimie a creat un curent cultural-religios care s-a răspândit și la popoarele din jur. El a îndreptat ortografia slavă, a scris — sau a tradus din limba greacă — felurite lucrări liturgice, dogmatice, aghiografice. Numeroase manuscrise aparținătoare acestei școli au ajuns și în nordul Dunării, pe teritoriul țării românești de azi.
De la patriarhul Eftimie se păstrează și o corespondență cu egumenul Nicodim, reorganizatorul vieții mănăstirești din țara Românească, precum și cu Antim al Ungrovlahiei (c. 1381—c. 1401).
Căderea Patriarhiei de la Târnovo sub otomani
În anul 1393, țaratul de la Târnovo a căzut sub turci. Cu aceasta a dispărut și Patriarhia de Târnovo, care timp de aproape două veacuri a purtat grija duhovnică a credincioșilor vlahi și bulgari din sudul Dunării. În locul ei a rămas o simplă mitropolie, sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol.
In 1396 a căzut sub turci și țaratul bulgar de la Vidin. În urma cotropirii acestor două state, numeroase biserici au fost prefăcute în moschei, preoții și călugării alungați sau uciși. Mulți călugări, preoți și cărturari sud-dunăreni au trecut în nordul Dunării, în Țara Românească și Moldova, unde și-au continuat activitatea cărturărească.
Moaștele Sfintei Filofteia, aduse de la Târnovo la Vidin, au fost mutate acum în țara Românească, la Argeș. De acum înainte, viața bisericească a vlahilor sud-dunăreni se pierde în cea a bulgarilor, supuși pentru aproape o jumătate de mileniu jugului otoman asupritor.
Note
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
