Zeloți
| Acest articol face parte din seria Țara Sfântă și Iudaismul în timpul Mântuitorului |
|||
| Curente religioase și partide politice | |||
| Saducheii – Fariseii | |||
| Esenienii – Zeloții – Irodienii | |||
| Instituții | |||
| Sanhedrinul - Marele Preot Templul din Ierusalim Legea lui Moise | |||
| Oameni | |||
| Irod cel Mare – Arhelau – Irod Antipa Irod Agripa al II-lea Pilat din Pont Anna – Caiafa Iosif din Arimateea – Fariseul Nicodim Femeile mironosițe Fotini samarineanca Mariamna - Irodiada | |||
| Locuri | |||
| Ierusalim Betleem – Nazaret Galileea – Muntele Tabor – Marea Galileei Betania – Ghetsimani – Muntele Măslinilor Golgota Samaria – Ierihon Cezareea | |||
| Editați această casetă | |||
Zeloții au fost o mișcare religioasă și politică din secolele I-II d.Hr., care se opunea prin violență asupritorilor Israelului, romanii.
S-au născut ca partid dintr-o revoltă împotriva recensământului oamenilor și animalelor, hotărât de proconsulul Siriei, Quirinius, în jurul anului 6 d.Hr. Revolta a pornit din orașul Sepphoris, cel mai mare oraș din Galileea (cu peste 30.000 locuitori, și devenit capitala provinciei în secolele II-III d.Hr.), și a fost condusă de Iuda Galileanul, pomenit în Fapte 5, 37. Dezideratele lui erau eliberarea de sub jugul roman și instaurarea unei teocrații (având lozinca: „Niciun rege în afară de Dumnezeu”). Revolta a fost înăbușită, dar mișcarea zeloților a continuat.
Ei admiteau ca singur stăpânitor numai pe Dumnezeu. S-au despărțit de farisei pentru că îi socoteau prea îngăduitori față de romani, ceea ce nu-i împiedica să colaboreze în combaterea cotropitorilor vremelnici ai Palestinei. Foloseau toate mijloacele, chiar asasinatul, pentru a-i combate pe asupritorii Israelului și pe compatrioții care colaborau cu dușmanul. Se foloseau de pumnale scurte numite de romani „sica” (de aici numele de „sicari”, care devenise identic cu cel de zelot).
Revolta lor se întețește și ia proporții în anul 66 d.Hr., aducând după sine intervenția armatei romane, asediul Ierusalimului, distrugerea lui și a Templului în anul 70 d.Hr. Cei care au mai scăpat s-au regrupat în jurul Mării Moarte. Ultima lor revoltă a izbucnit în timpul împăratului roman Adrian (117-138) sub Bar-Kokba, „fiul stelei”, care era socotit de zeloți ca fiind Mesia. Mișcarea a fost înăbușită și complet nimicită.
Bibliografie
- I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 42, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag. 556, Editura Diecezană Caransebeș, 2001.