Sofronie de la Cioara

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara
Date personale
Naștere	1700, Cioara Hunedoara
Mutare la Domnul (†)	După 1771, Curtea de Argeș
Localizare	România
Naționalitate	română
Date cult
Tip	Cuvios Mărturisitor
Data canonizării	21 octombrie 1955
Prăznuire la data de	21 octombrie
Proclamare	Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara a fost un ieromonah din secolul al XVIII-lea care s-a opus catolicizării forțate a Transilvaniei, în urma nașterii uniației în Transilvania.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 21 octombrie, împreună cu Sf. Visarion Mărturisitorul, Oprea Nicolae, în aceeași zi cu Sfinții Moise Măcinic și Ioan din Galeș.

„Întreaga mișcare a lui Sofronie poate fi considerată ca o biruință deplină a Ortodoxiei în Transilvania, căci zeci de sate au părăsit uniația. Tot ce se lucrase timp de 60 de ani pentru înstrăinarea poporului de credința strămoșească era acum zdruncinat.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Înainte de lupta împotriva uniației

Călugărul Sofronie s-a născut în satul Cioara din comitatul Hunedoarei (astăzi Săliștea, jud. Alba), pe la anul 1700 într-o familie preoțească, cu numeleî de Stan Popovici.

Din înscrisurile de pe unele cărți bisericești (regulă aplicată în perioadele respective) de la schitul Afteia - din Plăișorul Ciorii - rezultă că popa Stan din Cioara a fost feciorul răposatului Ioan din Țara Românească, fapt probabil ce justifică și prezența sa dincolo de Carpați.

A fost mai întâi preot de mir în satul Cioara, fiind hirotonit în anul 1728 la Arad de către episcopul Vichente Ioanovici.

În anul 1750, după ce a rămas văduv, a primit cinul monahal în Țara Românească la Mănăstirea Cozia, luând numele de Sofronie, după numele patriarhului Ierusalimului, care a fost un înflăcărat apărător al ortodoxiei, instalându-se la schitul Afteia, situat la o altitudine de cca 600 m, din Plăișorul Cioarei, într-o zonă mirifică. Din însemnările preotului Nicolae Bența, paroh în Cioara între anii 1840-1851 rezultă că mănăstirea din Plaiul Cioarei a fost închinată la Mănăstirea Cozia din Țara Românească.

Acolo, Sofronie și-a făcut „o țîr de schit în mijlocul codrului, mai ca la un mil departe de sat, locuind acolo și rugându-se lui Dumnezeu pentru sufletul lui, în care ținea și câțiva copii pentru învățătură”, cum se arăta într-o plângere a credincioșilor către autorități.

Lupta împotriva uniației

Primele arestări

După ce autoritățile i-au distrus schitul, a început lupta împotriva uniației, îndemnând pe credincioși să alunge preoții uniți și să declare că vor să stea „sub porunca Bisericii din Ierusalim”.

La Crăciunul anului 1759, a fost arestat și închis în satul Bobâlna lângă Orăștie, dar a fost eliberat de vreo 600 de țărani, conduși de preotul Ioan din Săliște, unul din colaboratorii săi apropiați. De aici, Sofronie a plecat în Munții Apuseni, îndemnând peste tot poporul să alunge preoții uniți și să se întoarcă la Ortodoxie.

A fost arestat din nou la Abrud, dar autoritățile l-au eliberat la scurt timp, căci se temeau de o răzvrătire a moților.

Primele victorii

La 10 august 1760, a convocat un „sinod” de preoți și credincioși la Zlatna, în Munții Apuseni, întocmind memorii către împărăteasa Maria Tereza și către guvernul Transilvaniei, prin care cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor și a sesiilor parohiale, luate de preoții uniți, eliberarea celor închiși pentru credința ortodoxă.

În 1760, țăranii răsculați au năvălit asupra Blajului, încât episcopul Petru Pavel Aron a fost silit să se refugieze la Sibiu de teama poporului.

Mișcarea s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania, ajungând până în Sătmar și Maramureș, unde circulau proclamații și scrisori de la Sofronie. S-au ținut și aici adunări populare, în care preoții și credincioșii hotărau întoarcerea la Ortodoxie (Santău, Dorolț, Corni, Gherdani, Budești ș.a.), încât în 1761, episcopul rutean Manuil Olszavski din Muncaci a fost nevoit să cerceteze satele sătmărene, ajutat de autoritățile de stat și să impună credincioșilor să îmbrățișeze din nou uniația. În Maramureș, mișcarea de revenire la Ortodoxie a fost condusă de preotul Ioan Marinet, pe care autoritățile au încercat să-l aresteze, dar n-au izbutit.

Datorită acestei mișcări generale românești, împărăteasa Maria Tereza și autoritățile din Ardeal au fost nevoite să bată în retragere. La 20 octombrie 1760, împărăteasa înștiința, pentru prima dată, că va numi o comisie care să cerceteze plângerile românilor, iar cei arestați pentru credință vor fi eliberați.

„Sinodul” de la Alba Iulia

În urma acestei capitulări, Sofronie a început o acțiune energică de organizare a Bisericii Ortodoxe (se intitula chiar vicar al Sfântului Sinod din Carloviț), ajutat de preoții Gheorghe din Abrud, Ioan din Săliște, Rusan din Alba Iulia, călugărul Ioanachie din Veneția de Sus (Făgăraș) ș.a.

Pretutindeni convoca „sinoade”, adică adunări de preoți și credincioși, îndemnindu-i să-și păstreze credința strămoșească. Cel mai însemnat a fost „sinodul” de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761.

Dezbaterile „sinodului” au fost redactate de Sofronie în 19 puncte și înaintate guvernului. În prima parte erau expuse doleanțele credincioșilor ortodocși: eliberarea celor închiși (Oprea Miclăuș, cu preoții Moise Măcinic, Ioaneș din Galeș, Ioan din Sadu, Ioan din Aciliu), încetarea persecuțiilor împotriva credincioșilor ortodocși și libertate deplină Ortodoxiei.

În continuare, se stabileau măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe și de întărire a vieții morale a preoților și credincioșilor: preoții să nu cerceteze cârciumile, să se îngrijească de biserici, să cunoască rânduiala slujbelor, iar credincioșii să se spovedească, să nu înjure, să învețe rugăciunile, să cumpere cele trebuincioase pentru biserică, ș.a.

Astfel, prin conținutul hotăririlor luate, „sinodul” de la Alba Iulia poate fi considerat punctul culminant al răscoalei lui Sofronie și unul din marile fapte istorice bisericești din secolul al XVIII-lea.

De altfel, întreaga mișcare a lui Sofronie poate fi considerată ca o biruință deplină a Ortodoxiei în Transilvania, căci zeci de sate au părăsit uniația. Tot ce se lucrase timp de 60 de ani pentru înstrăinarea poporului de credința strămoșească era acum zdruncinat.

Proslăvire

Ținând seama de viața și de lupta dusă pentru apărarea Ortodoxiei de către cuvioșii ieromonahi Visarion și Sofronie și de credinciosul Oprea din Săliște, Sfântul Sinod al Bisericii române, în ședința din 28 februarie 1950, a hotărât ca ei să fie cinstiți ca sfinți mărturisitori ai dreptei-credințe, de către credincioșii ortodocși români din mijlocul cărora s-au ridicat.

Canonizarea lor solemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. De atunci, ei sunt prăznuiți după cuviință în fiecare an, în această zi, căci numai prin jertfe asemănătoare celor aduse de ei, credincioșii români din Transilvania și-au putut păstra neștirbită legea lor ortodoxă strămoșească.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.