ROCOR și OCA

Sfântul Tihon de Moscova

ROCOR și OCA au o istorie complicată de cooperare, rivalitate și uneori curată ostilitate. Aceste două jurisdicții, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) și Biserica Ortodoxă din America (OCA), își au amândouă rădăcinile în Biserica Ortodoxă Rusă (în Patriarhia Moscovei sau MP), iar istoriile lor ca entități distincte și identificabile încep odată cu revoluția bolșevică din Rusia de la începutul secolului XX.

În examinarea acestei istorii, se folosesc alte nume pentru OCA de dinaintea anilor 1970, cum ar fi Biserica Catolică Greacă Ortodoxă Rusă din America (numele oficial) și Mitropolia (numele ei comun). ROCOR mai este cunoscută sub numele de Sinodul Karlovtsy (de la formarea sa embrionară în Serbia) sau simplu Sinodul, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor sau ROCA.

ROCOR şi OCA (cronologie)
1917	Are loc în Rusia revoluţia bolşevică.
1919	SinodulBisericii de Sud se întâlneşte la Stavropol şi este formată Înalta Administraţie a Bisericii din Rusia Sudică.
1920	Sfântul Tihon de Moscova emite Ukaz No. 362; prima întâlnire a Înaltei Administraţii a Bisericii în afara graniţelor Rusiei.
1921	34 Episcopii ROCOR se întâlnesc în sinod în Karlovtsy, Serbia, inclusiv Mitropolitul Platon şi Arhiepiscopul Alexander, ierarhi ai Mitropoliei.
1924	Al IV-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei votează pentru "auto-guvernare temporară," rupând legăturile administrative cu Moscova.
1926	Mitropolitul Platon al Mitropoliei rupe legăturile cu sinodul ROCOR.
1927	Sinodul ROCOR trimite epistole parohiilor americane prin care îl suspendă pe Platon şi clerul său.
1933	Mitropolitul Platon refuză să promită loialitate Moscovei, care declară Mitropolia ca fiind în schismă şi înfiinţează un exarhat pe pământ american.
1934	Adormirea Mitropolitului Platon; ROCOR ridică interdicţiile impuse Mitropoliei.
1935	La sinodul de la Karlovtsy se semnează "Regulamentele temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei", inclusiv de către Teofil al Mitropoliei, astfel reluându-se relaţiile.
1937	Al VI-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei declară că în probleme de credinţă se supune ROCOR.
1946	Al VII-lea Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei rupe legăturile cu ROCOR, împărţind ortodoxia rusă din America în duă.
1970	Mitropolia se împacă cu Moscova şi primeşte de la aceasta autocefalie, posesiunile japoneze se întorc sub controlul său şi ea devine cunoscută sub numele de OCA.
1971	ROCOR denunţă tomosul de autocefalie acordat de Moscova; OCA primeşte parohiile ROCOR rebele din Australia.
1976	Eparhia bulgară în exil rupe legăturile cu ROCOR şi aderă la OCA.
1982	Schisma calendarului în eparhiile OCA din estul Pennsylvaniei; ROCOR preia multe din parohiile zonei respective.
2001	Alegerea Mitropolitului Laurus ca Întâistătător al ROCOR.
2007	Reluarea comuniunii dintre ROCOR şi Moscova.

Prolog: Contraste și stereotipuri

Există numeroase stereotipuri privind ROCOR și OCA. ROCOR este monarhistă („albă”), în timp ce OCA este asociat cu comunismul rus („roșu”). OCA este modernistă, dar ROCOR este tradiționalistă. ROCOR este „Rusia Mare”, în timp ce OCA este „Rusia Mică”. Aceste stereotipuri își au originea în istoria Ortodoxiei Ruse din Occident, o istorie care este, la fel ca o bună parte din istoria rușilor, complexă și adesea tristă.

Începuturile OCA și ROCOR ca părți distincte față de Biserica din Rusia se găsesc la începutul secolului XX, odată cu lovitura de stat sovietică. Atunci când monarhia din Rusia a căzut iar Biserica din Rusia a început să fie persecutată, un grup de episcopi ruși au fugit din nordul Rusiei, întâlnindu-se apoi cu unii din regiunile sudice și s-au organizat ei înșiși prin întâlniri în Constantinopol și Serbia. Astfel a luat ființă ceea ce se numește Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei.

Între timp, Mitropolia, eparhia rusă din America, care devenea din ce în ce mai puțin rusă și mai mult carpato-rusă (prin primirea a multe mii de foști Uniți sub conducerea Sfântului Alexis din Wilkes-Barre), a purces pe calea furtunoasă a independenței față de Moscova. Caracterul din ce în ce mai pronunțat carpato-rus/ex-unit al Mitropoliei este observabil în decizia de a se auto-numi în 1906, cu numele de Biserica Greco-Catolică Ortodoxă Rusă din America de Nord sub Ierarhia Bisericii Ruse.

Patriarhul Sfântul Tihon de Moscova, care anterior fusese episcop în America, a emis un ukaz în 20 noiembrie 1920, prin care declara că episcopii Bisericii Rusiei trebuie să se organizeze singuri până când timpurile vor permite reluarea coerentă a comunicațiilor cu administrația centrală a bisericii. Mitropolia a luat această declarație ca motiv pentru a-și declara în 1924 starea de "auto-guvernare temporară." Din acel moment până în 1970, Biserica Rusiei a considerat Mitropolia ca fiind în schismă iar multe din celelalte Biserici Ortodoxe au privit Mitropolia ca necanonică și au evitat contactele cu ea.

Episcopii care au format ulterior ROCOR au considerat ukazul Sfântului Tihon ca fundamentul pentru propria auto-administrare, organizându-se ei înșiși în 1920. De-a lungul guvernării sovietice din Rusia, ROCOR a considerat Patriarhia Moscovei ca fiind compromisă și s-a abținut de la comunicarea cu aceasta, dar considerându-se parte componentă din Biserica Rusă, cu precizarea că este „partea liberă”.

1917-1946: O întâmplare, două povești

În examinarea relatărilor istorice publicate de ambele jurisdicții, se observă o discrepanță semnificativă. Relatările OCA o descriu ca fiind moștenitoarea directă a muncii misionare rusești inițiale din Alaska și astfel fiind moștenitoarea directă a jurisdicției rusești din America, în special căutând să se distanțeze singură de ROCOR. Istoricii ROCOR, prin opoziție, afirmă cu tărie că Mitropolia a fost parte integrantă din ROCOR, recunoscându-i autoritatea și canonicitatea și de aceea OCA reprezintă o schismă din ROCOR și în consecință capitularea în față Patriarhiei Moscovei dominate de sovietici.

Poate fi extrem de dificil pentru istorici să discearnă adevărul evenimentelor din anii instalării bolșevismului în Rusia și ruptura finală dintre Mitropolie și ROCOR din 1946, în principal deoarece există relatări disparate ale acelor evenimente. În plus, multe relatări sunt polemice și se bazează în principal pe documente care nu sunt tipărite.

1921-1926: Cooperarea inițială

În cartea Episcopului Gregory Afonsky despre istoria OCA între anii 1917-1934, el spune că "Mitropolia... nu a fost niciodată parte din Sinodul Karlovtsy în exil" [1]. Privitor la aceste vremuri, prima perioadă de cooperare și apoi de ruptură dintre Mitropolie și ROCOR, ceea ce se știe este că a existat un anume fel de cooperare începând cu anul 1921. Mitropolitul Platon (Rozhdestvensky), care anterior condusese Mitropolia dar fusese numit în scaunul din Odessa, Ucraina, i-a succedat Arhiepiscopului Alexander (Nemolovsky) ca întâistătător al turmei nord americane în 1922.

Sfântul Ioan Maximovici

Istoricul ROCOR, Părintele Alexey Young scrie în a sa istorie a ROCOR: "La începutul anilor 1920, Biserica Americană a intrat sub Administrația din Afara Granițelor, care și-a asumat un rol administrativ activ în supravegherea 'ramurii' americane—în special în aspecte de disciplină cum ar fi divorțul și înființarea unei noi eparhii în Alaska" (Young, p. 33). Apoi, Young spune că Platon a fost numit de Biserica din Afara Granițelor ca întâistătător în America de Nord, dar fiind necunoscut colegilor săi din Sinod, "a încercat în același timp să obțină și numirea directă din partea Patriarhului Nikon însuși. Când Patriarhul a refuzat să intervină direct în decizia Bisericii din Afara Granițelor, spunând că 'nu doresc să trec peste capetele lor,' Platon a emis pe neașteptate un ukaz, pretins ca fiind al lui Tihon, care îl numea ca singur și independent cap al Bisericii din America" (ibid.). Young continuă, scriind că primul sinod ROCOR a accepta decretul cu bună-credință dar autenticitatea sa a fost puternic pusă la îndoială în 1924, când "un decret real al Patriarhului Moscovei l-a demis pe Platon 'pentru implicarea în fapte contra-revoluționare împotriva guvernului sovietic'" (ibid.). Un tribunal american, de asemenea, a decis în consecință că ukazul lui Platon era o contrafacere. "Pentru a scăpa de această situație stânjenitoare, Platon a convocat în aprilie acela și an un Sobor în Detroit, cu scopul de a declara Biserica Ortodoxă din America 'autonomă temporar'—adică liberă atât de Moscova "cât" și de Karlovtsy" (ibid.). Acest sobor este numit în arhivele OCA cu numele de "Al IV-lea Sobor al Tuturor Americanilor."

În 1926 în Karlovtsy, episcopii ROCOR s-au reîntâlnit. Platon a fost prezent și i s-a cerut să renunțe la "autonomia temporară" care fusese proclamată în sinodul din 1924. După refuzul său, episcopii adunați au condamnat soborul din Detroit ca fiind "extrem de periculos și dăunător pentru interesele Bisericii Ruse din America" (citat din Young, p. 34). Platon a răspuns printr-un alt sobor în America în Ianuarie 1927 care a etichetat ROCOR ca fiind "necanonică." Unul din episcopii lui Platon, Apollinary (Koshevoy), a dezertat, proclamându-și loialitatea față de ROCOR și a fost dat afară din Mitropolie.

Faptul că Mitropolia a fost parte componentă din ROCOR în această perioadă este atestat de Sfântul Ioan Maximovici în notele sale despre ruptura din 1926: "În pofida despărțirii de Biserica din Afara Granițelor — și se poate spune de Biserica Rusiei ca întreg — a Mitropoliților Evlogy și Platon împreună cu cei credincioși lor, Biserica Ortodoxă Rusă [sic] din Afara Rusiei a rămas partea liberă a Bisericii Ruse."[2]

1926-1934: Despărțirea drumurilor

Mitropolitul Platon (Rozhdestvensky)

În 1927, sinodul ROCOR l-a demis pe Platon și l-a numit pe Apollinary la conducerea turmei americane, acesta având câteva succese în a convinge multe parohii să îi accepte autoritatea, inclusiv 62 de parohii în cei șase ani de păstorire până la moartea sa în 1933. Biserica rusă din America se găsea, în general, "într-o stare de dezolare și haos, cu multe biserici închise și cu 90 % din ruși 'neînbisericiți'" (Young, p. 35). În timpul administrației lui Apollinary în America, au fost hirotoniți trei vicari de către ROCOR care să-l asiste. În această perioadă parohiile care s-au definit ca reprezentând ROCOR în America au început să se considere astfel.

În 1929, Platon a declarat că dorește să facă pace cu sinodul ROCOR atâta timp cât i se recunoaște autoritatea lui și nu lui Apollinary pentru păstorirea turmei din America de Nord. Atunci când sinodul i-a respins termenii, Platon a demarat o campanie în justiție pentru a sechestra parohiile și proprietățile din America de Nord de sub autoritatea lui Apollinary. Majoritatea acestor cazuri aduse în fața justiției au eșuat. Poziția sa s-a înrăutățit atunci când în 1933 Mitropolitul Sergius, locum tenens al tronului patriarhal din Moscova a declarat "auto-guvernarea temporară" a Mitropoliei ca fiind absolut nulă și schismatică, suspendându-l pe Platon și înființând Exarhatul Rus al Americii de Nord.

În 1934, Platon a decedat, fiind succedat de Mitropolitul Theophilus (Pashkovsky), care a fost aproape imediat suspendat la rândul său de Moscova, continuând perioada de considerare a Mitropoliei ca schismatică. După decesul lui Platon, sinodul ROCOR a sperat că poate va avea loc o reconciliere plină de înțeles cu Mitropolia și astfel Arhimandritul Vitaly (Maximenko) a fost hirotonit în Belgrad ca episcop de Detroit și trimis în America să facă pace. "După multă muncă și studiu grijuliu al situației Bisericii din America, Episcopul Vitaly a raportat că motivul pentru divizarea americană a Bisericii este 'prostia rusă' și a chemat la restaurarea 'unității, organizării și disciplinei'" (Young, p. 36). Din cauza eforturilor sale, în 1934 sinodul ROCOR a ridicat interdicția aplicată Mitropoliei ca un gest de bunăvoință. Patriarhul Serbiei i-a invitat atunci pe toți episcopii ruși să se întâlnească din nou în Serbia pentru a îndepărta toate diferendele.

1935-1946: Reintegrarea

"Sinodul Karlotsy" în adunare în Serbia în 1935. Așezați (de la stânga la dreapta): Mitropoliții Theophilus (pe atunci întâistătător al Mitropoliei) și Anthony, Patriarhul Varnava, Mitropoliții Evlogy și Anastasy. În picioare: Arhiepiscopii Theophan și Germogen, Episcopul Dimitri.

În 1935, Theophilus a călătorit în Serbia și s-a întâlnit acolo cu ierarhii ROCOR, semnând împreună cu ei "Regulamentele Temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor," care au împărțit ROCOR în patru mari regiuni, inclusiv America de Nord cu Theophilus ca întâistătător. Descriind această înțelegere, Theophilus a spus turmei sale din America cum că "poziția Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor a fost întărită prin unitatea și pacea care au fost obținute. Acum avem doar un singur centru al administrației Bisericii în Sinodul Episcopilor...din Karlovtsy, unde districtul mitropolitan american [Mitropolia] va fi reprezentat de persoana aleasă de noi" (citat din Young, p. 36). Astfel, din punctul de vedere al ROCOR și cu siguranță și din punctul de vedere al Mitropolitului Theophilus, Mitropolia a fost reintegrată în ROCOR ca parte integrantă.

Vorbind despre această reintegrare, ierarhii Mitropoliei au făcut următoarele declarații credincioșilor:

Cu mare bucurie, vă informăm că la Soborul Episcopilor noștri care a avut loc în Pittsburgh, au fost acceptate unanim de către noi toți 'Regulamentele Temporare ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor,' realizate în noiembrie 1935 de către ierarhi la conferința ținută sub președinția Prea Sfântului Patriarh de Serbia, Kyr Varnava.... Toți arhiereii noștrii [episcopii Mitropoliei], conduși de Mitropolitul [Theophilus], fac parte acum din Sinodul Episcopilor [din Karlovci] Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, care este organul ecleziastice cel mai înalt pentru întreaga Biserică Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor și care rămâne în același timp o parte inseparabilă a Bisericii mamă a Tuturor Rușilor [dințară] (citat din Young, p. 41).

Mitropolitul Theophilus (Pashkovsky)

Totuși, website-ul OCA, în secțiunea referitoare la Soborul VI al Tuturor Americanilor din 1937 din New York, se afirmă că de fapt ROCOR era o parte din Mitropolie, confirmând astfel o înțelegere încheiată în Serbia în 1935 între întâistătătorul Mitropoliei și sinodul ROCOR:

Mai mult, Mitropolitul THEOPHILUS a călătorit în Serbia unde, sub președinția patriarhului sârb a fost semnată o înțelegere de către ierarhii conducători ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei (ROCOR) împreună cu alți ierarhi ruși exilați din lumea întreagă au stabilit o coexistență pașnică. Prin această înțelegere, Biserica Americană își va păstra autonomia administrativă în timp ce va menține relații strânse cu Sinodul ROCOR și îi va raporta acestuia numai în chestiuni de credință. Jurisdicțiile paralele ale Mitropoliei și ROCOR erau astfel eliminate iar cei patru ierarhi ROCOR din America de Nord, împreună cu clerul și parohiile acestora, erau integrați în Mitropolie. Votul de la Sinodul VI privind această afiliere liberă cu ROCOR a fost următorul: 105 pentru, 9 împotrivă, 122 de abțineri. Numărul mare de abțineri dezvăluie faptul că există o multe temeri legate de acest punct al sinodului. Cu toate acestea, la abordarea subiectului, delegații sinodului au arătat respect și supunere întâietății Mitropolitului THEOPHILUS'.[3]

Apoi, website-ul descrie "integrarea" mai bine zis o "simplă afiliere," care pare să contrazică faptul că cele două entități erau cu adevărat integrate, eliminând "jurisdicțiile paralele" și făcând Mitropolia subordonată ROCOR în probleme de credință. În altă parte a acestui website, privitor la Soborul VII al Tuturor Americanilor din 1946, relația cu ROCOR care devenise atunci mai serioasă este descrisă ca fiind o "înțelegere temporară"[4].

Natura asocierii dintre Mitropolie și ROCOR este caracterizată destul de diferit de scriitorii ROCOR:

Între 1920-1926 și 1935-1946 ei au recunoscut autoritatea episcopilor Bisericii Ruse din Afara Rusiei; acest fapt este aproape jenant de evident și adevărat [dovada acestei recunoașteri a autorității poate fi văzută în lista ierarhilor din Raportul Calendar de Birou Rusesc pentru 1941—vezi articolul original pentru o copie a acestei pagini a calendarului—PB]. Între 1946-1970 de fapt ei erau fără subordonare, pentru că cei cinci episcopi se separaseră ei înșiși de ROCOR și nu recunoșteau autoritatea Patriarhiei Moscovei fără a avea nici un fel de intenție de a se declara biserică autocefală. Pe deplin conștienți de ilegitimitatea poziției lor, câțiva teologi proeminenți ai OCA au inițiat un târg cu Patriarhia Moscovei în 1971, un târg care este o mișcare necanonică încât chiar și celelalte Patriarhii au protestat.[5]

În plus, există un număr de fapte concrete care sprijină această interpretare:

În 1935, Mitropolitul Theophilus a mers la Sremsky Karlovits în Yugoslavia la invitația Patriarhului Serbiei Barnabas unde, sub președinția acestuia, a fost elaborată o înțelegere prin care Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei a fost împărțită în patru districte mitropolitane: Europa Estică cu Mitr. Anastassy ca ierarh, Europa Vestică cu Mitr. Evlogy ca ierarh, America de Nord cu Mitr. Theophilus ca ierarh și Orientul Îndepărtat cu Mitr. Meletius (în Harbin) ca ierarh... Au avut loc dezbateri îndelungate privind felul în care Mitr. Theophilus se subordona el însuși și Mitropolia Sinodului Karlovits prin această înțelegere. Pe principiul că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele, a fost luat în considerare faptul că episcopi care anterior erau sub autoritatea Sinodului în Exil [în America] au acceptat autoritatea Mitropolitului Theophilus iar Mitr. Theophilus a fost foarte grijuliu în a respecta adecvat protocolul ecleziastic atunci când a cerut permisiunea Sinodului Karlovits de a decora clerul cu cele mai mari însemne bisericești dar și prin trimiterea de rapoarte regulate privind viața Bisericii din America Mitropolitului Anastassy și, în sfârșit, prin trimiterea unui reprezentant ierarh la întâlnirile obișnuite ale Sinodului în Exil până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai departe, faptele spun că nu a existat vreo ocazie a Sinodului în Exil de a onora cerințele Mitropolitului Theophilus (În același timp, în această perioadă, nu a avut loc nici o încercare mai hotărâtă de testare a înțelegerii prin cererea permisiunii de a hirotonii noi episcopi) (Surrency, p. 45).

Cu toate acestea, ulterior, Sinodul din Exil a cerut permisiunea de a hirotoni un episcop pentru Mitropolie :

...într-o scrisoare trimisă Mitropolitului Anastassy, din 22 decembrie 1945, a fost cerută permisiunea de hirotonire a Arhimandritului Ioan (Zlobin) ca Episcop de Alaska. După primirea permisiunii, hirotonirea a avut loc în 10 martie (duminica Ortodoxiei) iar noul episcop a promis supunere atât Mitropoliei cât și Sinodului Episcopilor din Afară (ibid., pp. 54-44).

În 1946, a fost programat un Sobor al Tuturor Americanilor al Mitropoliei în Cleveland, iar cu o lună înainte de a avea loc, în ziarul ruso-american Novoye Russkoye Slovo din New York:

Cunoscută în rândul credincioșilor sub numele de Scrisoarea celor cinci profesori, documentul analiza poziția Mitropoliei și propunea un anumit plan de acțiune. Autorii recunoșteau faptul că poziția dificilă în care se găsea Mitropolia era determinată de doi factori majori. Întâi, rupsese legăturile cu Patriarhia Moscovei în 1933 și era considerată de biserica mamă ca fiind în schismă. În al doilea rând, Mitropolia s-a autosubordonat Sinodului din Afară în 1937 (FitzGerald, 66).

Scopul scrisorii era de a încuraja o ruptură cu ROCOR, în special din cauza faptului, vorba vine, că "își pierduse legăturile cu Biserica universală" atunci când și-a mutat sediul din Serbia în Germania în 1944 (ibid., 67). În consecință, Mitropolia trebuia să se despartă de ROCOR și să încerce să îi facă curte Moscovei. De asemenea, scrisoarea își punea problema naturii relației dintre Mitropolie și ROCOR:

Subordonându-ne noi înșiși acestui Sinod, Biserica noastră (Mitropolia), de fapt, s-a subordonat unui grup de episcopi care ei înșiși nu au o jurisdicție reală. Din cauza acestui fapt, unii oameni sunt înclinați să vorbească doar de cooperarea noastră cu Sinodul. Cu toate acestea, acest termen, "cooperare," nu este corect deoarece documentele din 1936-1937 subordonează clar Biserica noastră Sinodului din Afară (citat din FitzGerald, p. 67).

Scrisoarea a avut o influență decisivă în soborul apropiat din Cleveland.

1946-1970: Ostilitate deschisă

În noiembrie 1946, la faimosul Sobor din Cleveland (Sobor al "VII al Tuturor Americanilor"), după o chemare din partea Moscovei către Mitropolie de reînnoire a loialității, a avut loc un vot prin care s-a stabilit separarea de ROCOR și declararea loialității către Patriarhie. Votanții, formați din cler și laici, au votat cu 187 la 61 să se reunească cu Patriarhia din URSS. Facțiunea pro-ROCOR din Mitropolie a fost furioasă, fapt de înțeles deoarece ei considerau că Patriarhia încă este compromisă de puterea sovietică.

Istoria Catedralei Sfântul Ioan din Mayfield, Pennsylvania, descrie ruperea legăturilor din 1946 dintre Mitropolie și ROCOR ca o ruptură într-un întreg:

În 1946, la Sinodul din Cleveland, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei a stabilit că sediul acesteia se va muta la New York. Atunci, a avut loc o ruptură în Mitropolia Americană, iar în urma acestei decizii aproape jumătate din episcopi s-au separat de Sinodul Rus din Afară.[6]

Cei cinci episcopi care au refuzat să se supună votului sinodului— care nu fusese ratificat de Sinodul Episcopilor așa cum cerea protocolul, deoarece probabil ar fi dus la un vot împotriva ratificării, deoarece majoritatea Sinodului era pro-ROCOR—au primit atunci o scrisoare de la Theophilus care cuprindea excluderea lor din Mitropolie.

Atunci, Theophilus a cerut o întâlnire pentru începerea negocierilor cu reprezentantul Moscovei (Mitr. Gregory de Leningrad), dar oricât a încercat Gregory să se întâlnească cu Theophilus, acesta din urmă era, destul de ciudat, de negăsit. În consecință, Theophilus a spus la o predică din San Francisco în 7 august 1947, spunându-i lui Gregory: "Ai auzit probabil și citit că un anume ierarh a venit aici. Îți spun, iubite confrate, din acest sfânt locaș că acest trimis ne va întâmpina cu scopul de a ne distruge modul de viață, de a alunga pacea, de a ne aduce disensiuni și discordie" (Surrency, p. 57). Apoi, s-a împrăștiat zvonul că Gregory transporta cu el un fel de cufăr greu, probabil o bombă atomică (ibid.). În octombrie al acelui an, Theophilus a ținut un sinod al episcopilor prin care a declarat amânarea "reluării... legăturilor canonice ale Bisericii Ortodoxe Nord Americane cu Biserica și Patriarhul Moscovei" și "continuarea, ca până atunci, a menținerii autonomiei depline în viața [noastră] bisericească așa cum s-a stipulat la Soborul VII al Tuturor Americanilor din Cleveland" (ibid., p. 58).

Efectul evenimentelor din 1947-48 a fost declararea autonomiei față de ROCOR iar credința Moscovei că este aproape de a reprimi în țarcul propriu eparhia Nord Americană a devenit iarăși un vis îndepărtat. În consecință, Patriarhia a declarat Mitropolia schismatică și a convocat episcopii Mitropoliei să răspundă în fața unui tribunal ecleziastic pentru nereguli canonice și pentru că au declarat anatema pe unul din episcopi Makary (Ilyinsky), care decisese să se subordoneze Patriarhiei Moscovei.

În opoziție, într-o carte sponsorizată de OCA, Orthodox Christians in North America 1794 - 1994, autorii spun:

Canonic, sistemul jurisdicțional al bisericilor etnice nu a fost niciodată stabil. În fiecare decadă apăreau jurisdicții noi cu o regularitate descumpănitoare iar jurisdicțiile existente se separau de bisericile mamă și se alăturau altora. Mitropolia constituia o excepție notabilă. Forțată să se auto-declare "auto-guvernată" temporar în 1924 pentru a se proteja de interferențele comuniste, statutul special al Mitropoliei a fost acceptat tacit de toți ortodocșii din America și de oriunde, cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse controlate de comuniști. [7]

Un istoric ROCOR englez, Părintele Andrew Philips, descrie ruptura din 1946 în felul următor, notând cu oarece ironie că biserica ce refuzase recunoașterea Mitropoliei era aceea și cu cea care i-a acordat autocefalia:

După 1917, ei au aderat întâi la Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei. Totuși, ulterior, după multe ezitări, un mic număr de episcopi ruși din America de Nord s-au despărțit de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei și au format un grup independent dar necanonic, numit Mitropolia. În 1970, acest grup a primit autocefalia (independența) dela încă înrobita Biserică din Rusia. [8]

Problema naturii relației dintre ROCOR și Mitropolie în perioada 1917-1946 se abordează în principal pe legitimitatea jurisdicțională atât a OCA cât și a ROCOR în forma în care există ele în prezent. Dacă ele nu au fost niciodată mai mult decât o "asociere liberă," atunci argumentul OCA privind întâietatea în America este îndreptățit, deoarece nu a fost niciodată sub o altă autoritate în afară de Moscova sau a ei însăși. Perioada dintre 1920 și 1970 de tensiuni dintre ea și Moscova este pur și simplu o perioadă dificilă dintre o eparhie misionară și biserica mamă.

Dacă totuși, Mitropolia a fost într-adevăr parte componentă din ROCOR, atunci afirmațiile sale că este urmașa directă a întâietății Rusiei în America sunt puse sub semnul întrebării și legitimitatea acordării autocefaliei OCA de către Moscova în 1970 este foarte problematică, prin aceea că favorizează o jurisdicție tâlhărească care și-a schimbat subordonarea de mai multe ori și despre care se poate spune că este în schismă cu autoritatea ei legitimă. Departe de a fi o "excepție notabilă" a schimbărilor de autoritate canonice ale diferitelor jurisdicții, Mitropolia a intrat în schismă față de Moscova, a intrat în ROCOR, a intrat în schismă față de ROCOR, a reintrat în aceasta, apoi iarăși în schismă față de aceasta, primind ulterior acordul canonic în 1970 de la Biserica din Rusia comunistă.

În 1963, Prof. Alexander Bogolepov, un profesor de drept canonic de la Seminarul Sfântul Vladimir, și-a publicat lucrarea Spre o Biserică Ortodoxă Americană: Înființarea unei Biserici Ortodoxe Autocefale, care nu numai că a dedicat un întreg capitol argumentând împotriva legitimității ROCOR dar de asemenea a demonstrat că declarația din 1924 de "auto-guvernare temporară" de fapt "îndeplinește toate cerințele necesare pentru înființarea unei Biserici Autocefale" (Bogolepov, p. 93). Răspândirea cărții lui Bogolepov a avut un impact major în conștiința Mitropoliei, atât în unirea acesteia împotriva rivalei ROCOR cât și făcând-o nerăbdătoare pentru reapropierea și pentru obținerea autocefaliei față de Moscova, doar câțiva ani mai târziu.

1970: Autocefalia OCA

În același timp în care Biserica Ortodoxă Rusă se pregătea să declare autocefalia Mitropoliei, a anunțat că este pe cale să intre în comuniune cu romano-catolicii. Vladimir Moss, un fost laic ROCOR, scrie în lucrarea sa The Orthodox Church in the Twentieth Century:

...în octombrie 1969, Mitropolitul Nicodim a dat Sfânta Împărtășanie studenților din Russicum din Roma. Acest fapt a fost urmat, în 16 decembrie, de o decizie a Sfântul Sinod Rus care permitea clerului ortodox rus să administreze Sfintele Taine vechi-credincioșilor și catolicilor... Decizia Patriarhiei Moscovei de a-i împărtăși pe catolici a pus cealaltă jurisdicție rusă, Mitropolia, într-o poziție dificilă deoarece de pe la începutul anilor 1960, Mitropolia (în schismă cu ROCA din 1946) făcea parte dintre cei mai conservativi membri ai mișcării ecumenice prin Părinții John Meyendorff și Alexander Schmemann. [9]

Mai departe, el scrie că autocefalia care urma să fie primită în curând de la Moscova era parte a unei înțelegeri secrete dintre Mitropolie și Moscova și că prețul autocefaliei Mitropoliei urma să fie proaspăt reactivata Biserică a Japoniei:

Oricum, această Biserică negocia în secret cu Patriarhia Moscovei acordarea autocefaliei. În conformitate cu târgul acceptat până la urmă, patriarhia urma să declare Mitropolia ca fiind Biserica Ortodoxă din America autocefală (OCA) în schimbul parohiilor japoneze ale Mitropoliei care urmau să intre în jurisdicția Patriarhiei. Acest târg, care nu a fost recunoscut de nici o altă Biserică Autocefală și care era în avantajul, pe termen lung, doar al Patriarhiei Moscovei și al KGB-ului, a fost făcută publică în decembrie 1969 – chiar în momentul în care patriarhia anunța că a intrat în comuniune parțială cu catolicii. Astfel, Mitropolia s-a găsit în situația de a primi autocefalia de la o Biserică aflată în comuniune cu catolicii. [10]

În octombrie 1970, Sinodul ROCOR a trimis următoarea declarație episcopilor Mitropoliei:

Este imposibil pentru Patriarhia Moscovei, sub controlul complet al regimului ateist sovietic, care și-a stabilit obiectivul distrugerii tuturor religiilor, să facă ceva care să fie spre beneficiul Bisericii și trebuie reamintit că Patriarhia Moscovei nu se poate angaja în relații în străinătate fără o dispoziție directă din partea guvernului sovietic.... Nu este intenția noastră de a vă produce vreo rănire, ci de a vă da iarăși un avertisment frățesc privind pericolul care vă amenință în prezent.... Sinodul Apiscopilor din [Afara Granițelor] nu a uitat că până de curând noi și voi eram uniți într-o singură Biserică Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor.... Am plâns când această unitate a fost spartă.... În inimile voastre știți trebuie să știți cu toții că Patriarhia Moscovei în forma ei actuală nu este adevărata reprezentantă a Bisericii Ortodoxe Ruse.... De aceea, ne adresăm vouă tuturor, episcopi, preoți și laici pentru ultima dată. Lăsați orice alte considerente să cadă. Reîntoarceți-vă la unitatea libertății [Bisericii] înainte să fie prea târziu (citat din Young, p. 62).

Young scrie în continuare: "Acest apel, ca toate celelalte de după a doua schismă a Mitropoliei din 1946, a trecut nebăgată în seamă, cu toate că în următori ani câteva parohii ale Mitropoliei s-au reîntors la Biserica din Afara Granițelor" (ibid.). Negocierile cu Moscova au fost finalizate iar Mitropolia s-a reîntors la comuniunea cu Patriarhia, primind imediat tomosul autocefaliei de la aceasta.

Primirea Tomosului Autocefaliei de către Episcopul Theodosius de Alaska (ulterior Mitropolit al OCA) ca reprezentant al Mitropoliei de la Mitropolitul Pimen, locum tenens al Patriarhiei Moscovei, 18 mai 1970.

În consecință, în 1971, ROCOR a reacționat astfel:

Sinodul Episcopilor, ascultând raportul privind așa-numita Mitropolie care a primit autocefalia din partea Patriarhiei Moscovei, aprobă toți pașii care trebuie urmați de Sinodul Episcopilor pentru a-l convinge pe Mitropolitul Irineu și pe colegii lui de cât de periculos este un pas care adâncește divizarea rezultată în urma Sinodului din Cleveland din 1946 și care a dus la separarea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei.

Mitropolia americană a primit autocefalia din partea Patriarhiei Moscovei, care nu are succesiune canonică adevărată de la Prea Fericitul Patriarh Tihon din vremea când Mitropolitul Seghie, mai târziu autoproclamat Patriarh, a redeschis rana privitoare la Mitropolitul Petru, locum tenens al tronului patriarhal și s-a angajat pe o cale care a fost condamnată atunci de ierarhii seniori ai Bisericii Rusiei. Supunându-se în toate cele poruncilor regimului ateist și anti-creștin, Patriarhia Moscovei a încetat să fie vocea reală a Bisericii Ortodoxe Ruse. Din acest motiv, așa cum Sinodul Epicopilor a declarat corect, niciunul din actele emise, inclusiv acordarea autocefaliei Mitropoliei americane, nu are forță legală. Mai mult, în afară de acestea, acest act, care afectează drepturile mai multor Biserici, a provocat proteste îndreptățite din partea unora din Bisericile Ortodoxe, care au mers până acolo încât și-au întrerupt comuniunea cu Mitropolia americană.

Cu durere văzând acest act și înțelegând că este nul și ineficace, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, care încă nu a abandonat speranță restaurării și unității în America, vede în declarația autocefaliei americane un pas care duce Mitropolia americană și mai departe de unitatea ecleziastică a Bisericii Rusiei. Vizând în aceasta un mare păcat împotriva Bisericii Rusiei înrobite și în suferință, Sinodul Episcopilor DECIDE: pe viitor, nici clerul și nici laicii [Bisericii Ruse din Afara Rusiei] nu vor avea comuniune în rugăciune sau în slujire cu ierarhii sau clerul Mitropoliei americane.[11]

În același an (1971) în care ROCOR a declarat respingerea autocefaliei OCA (urmând unor respingeri similare din partea patriarhiilor istorice; a se vedea Reacția Bizantină la Autocefalia OCA), OCA a primit sub jurisdicția sa o fostă parohie ROCOR din Australia, astfel creându-se o altă jurisdicție paralelă în cadrul unei națiuni din afara granițelor OCA:

Ca rezultat al unui proces dintre un grup de parohieni și Episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse din Afară (ROCA), patru clerici și o parohie, dar și un grup de membrii parohieni, s-a despărțit de ROCA. Ei au apelat la Biserica Ortodoxă din America -- pe atunci cunoscută ca Mitropolia -- pentru a fi luați sub protecția acesteia. Această solicitare a fost aprobată imediat.[12]

Astfel, rivalitatea dintre ROCOR și OCA a devenit și mai discordantă iar primirea autocefaliei de la Moscova de către OCA în același timp a fost văzută de mulți ruși din diaspora ca o capitulare în fața dominației sovietice a Bisericii Rusiei, exprimată, de exemplu, în aceste cuvinte ale faimosului scriitor [Aleksandr Soljenițîn] (proaspăt exilat în Vest) ca reacție la acest gest: "Cum se poate acest lucru? Fără nici un fel de milă pentru cei înlănțuiți, în loc să le dăm jos lanțurile, să ni le punem și nouă înșine? Fără nici un fel de milă față de cei înrobiți, să ne punem singuri gâtul în în jugul supunerii?"[13]

În urma protestelor ROCOR față de acțiunea Moscovei, OCA a început să distribuie rapoarte care respingeau faptul că Mitropolia fusese vreodată parte componentă a ROCOR, că ROCOR este "necanonică" și că trebuie evitată de credincioșii OCA. În aceste eforturi, OCA a fost ajutată de Arhiepiscopul Iakovos (Coucouzis) al Arhiepiscopiei Grecești, ale cărui activități ecumenice din anii 1960 și 1970 provocaseră plecarea unei părți a clerului său spre Biserica din Afara Granițelor, inclusiv Mănăstirea Schimbării la Față din Brookline, Massachusetts în întregul ei. Până la acel moment, Arhiepiscopia Greacă fusese în comuniune deplină cu ROCOR.

Biserica Ortodoxă Rusă Sfântul Vasile cel Mare (Simpson, PA), care a făcut parte din MP, OCA și ROCOR.

Începutul anilor 1980: Calendarul schismei OCA

În 1982, Episcopul Herman (Swaiko) de Philadelphia, episcop OCA pentru Eastern Pennsylvania, a decretat că toți parohienii săi vor trebui să utilizeze Calendarul iulian revizuit. Unii deja îl foloseau, dar alții încă erau la acel moment după Calendarul iulian.

Ca rezultat al acestui decret, au apărut schisme interne în parohii în întreaga eparhie, dar mai ales în inima OCA în Wyoming Valley (zona Scranton și Wilkes-Barre). Catedrla Sfântul Ioan din Mayfield s-a rupt complet de OCA (la care aderase în 1951 prin separare de ROCOR) iar două parohii s-au rupt în câte două congregații, fiind create două noi parohii în Old Forge (Sfântul Ştefan, prin separare de Sfântul Mihail și prin construirea unei noi biserici) și Simpson (Sfântul Vasile, care și-a păstrat clădirea în timp ce restul celor fideli OCA și-au sfințit un nou spațiu de cult). În alte numeroase parohii, au avut loc migrații ale credincioșilor, separându-se ei înșiși în funcție de preferința față de calendar—aceia care au preferat Calendarul iulian au rămas cu ROCOR în timp ce aceia care au preferat Calendarul iulian revizuit au rămas cu OCA.

Această divizare a dus la intensificarea sentimentelor ostile dintre OCA și ROCOR, care (ROCOR) intra atunci într-o nouă etapă de oferire de refugiu parohiilor nemulțumite și clerului dornic să părăsească jurisdicțiile "moderniste". O mare parte din acest comportament este pus de istoricul ROCOR, Părintele Alexey Young, pe seama influenței încorporării Mănăstirii Schimbării la Față în Biserica Rusă din Afara Granițelor.

2001-prezent: încălzirea relațiilor

Episcopii Peter (ROCOR) și Nikolai (OCA) salutându-se la o slujbă de hirotonire a unui episcop OCA în mai 2005.

De la alegerea Mitropolitului Laurus (Skurla) de New York ca Întâistătător al ROCOR și de la ulterioara apropiere a acestei jurisdicții de Moscova, au apărut semnele unor mai bune relații dintre OCA și ROCOR. Seminariști care studiau la seminariile OCA au găsit adăpost la Seminarul Ortodox Sfânta Treime (Jordanville, New York) al ROCOR iar seminariști ROCOR, de asemenea, au participat la evenimentele OISM organizate în seminariile OCA. Primul membru OCA student la Seminarul Sfânta Treime, Vitaly Efimenkov, a absolvit în 2002. Merită menționați câțiva absolvenți ai Seminarului Sfânta Treime, care după absolvire și-au continuat studiile universitare la Seminarul Sfântul Vladimir. Cel mai recent absolvent al ambelor seminarii este Andrei Psarev, profesor de Istoria Bisericii Ruse la Sfânta Treime.

De asemenea, scrisori cu cuvinte calde au fost trimise din partea ierarhiei OCA că tre ierarhia ROCOR.[14] Mai mult, pelerini din ROCOR au vizitat metocul OCA din Moscova [15] iat Mitropolitul Laurus a primit reprezentanți ai OCA pentru discuții neoficiale.[16] În plus, cancelarul OCA și unul din preoții săi seniori au participat la un banchet la o conferință a clerului ROCOR.[17]

Odată cu reconcilierea dintre ROCOR și Patriarhia Moscovei din 2007, ROCOR și OCA au reluat comuniunea deplină iar în multe zone clerul din ambele jurisdicții a slujit împreună; una din zonele care merită atenție este Seattle, unde clerul și membrii comunității din treisprezece parohii au slujit împreună timp de o săptămână reunificarea canonică.

Cronologie a transferului de parohii și mănăstiri

De-a lungul istoriei comune a ROCOR și OCA, în special după ruptura din 1946, numeroase comunități s-au despărțit și afiliat între cele două jurisdicții, de obicei după vreo dispută cu episcopul local. De obicei, nu parohia în întregul ei își schimba jurisdicția, iar transferurile erau însoțite adesea de o ruptură a parohiei, de la câțiva indivizi la părți consistente din parohie. Mai jos este un tabel cu majoritatea acestor transferuri.

Transferuri de comunități între ROCOR și OCA
Anul	Comunitatea	De la	La
1951	Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (Mayfield, PA)	ROCOR	OCA
1964	Acoperământul Maicii Domnului (Ottawa, Canada)	ROCOR	OCA
1970	Acoperământul Sfintei Fecioare (Ottawa, Canada)	OCA	ROCOR
1971	Biserica Sfântul Nicolae (Bankstown, New South Wales, Australia)	ROCOR	OCA
1972	Biserica Duhul Sfânt (Bridgeport, CT)	OCA	ROCOR
1976	Episcopul Kyrill și Eparhia Bulgară: Biserica Sfântul Nicolae (Fort Wayne, IN) Biserica Sfântul Nicolae (Burton, MI) Catedrala Sfântul Pavel (Dearborn Heights, MI) Biserica Sfântul Profet Ilie (Akron, OH) Biserica Sfinții Chiril și Metodieh (Lorain, OH) Catedrala Sfântul Gheorghe (Rossford, OH) Biserica Duhul Sfânt (Youngstown, OH) Biserica Sfântul Ioan Rilski (Niagara Falls, ON) Biserica Sfântul Gheorghe (Toronto, ON)	ROCOR	OCA
1977	Biserica Duhul Sfânt (Bridgeport, CT)	ROCOR	OCA
1982	Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (Mayfield, PA)	OCA	ROCOR
1982	Sfântul Vasile cel Mare (Simpson, PA)	OCA	ROCOR
1982	Sfântul Ştefan (Old Forge, PA)	OCA	ROCOR
1997	Mănăstirea Înălțării Domnului (Resaca, GA)	OCA	ROCOR

Surse

• Bogolepov, Alexander A. Toward an American Orthodox Church: The Establishment of an Autocephalous Orthodox Church. Crestwood, New York: St. Vladimir's Seminary Press, 2001.
• Budzilovich, P.N. A Summary-View of the Three Previous ROCA Sobors, 2000
• FitzGerald, Thomas E. The Orthodox Church. Westport, CT: Praeger Publishers, 1998.
• Lebedeff, Fr. Alexander. Orthodox Jurisdictions in America
• Liberovsky, Alexis. Synopsis of the 4th All-American Sobor (1924)
• Liberovsky, Alexis. Synopsis of the 5th All-American Sobor (1934)
• Liberovsky, Alexis. Synopsis of the 6th All-American Sobor (1937)
• Liberovsky, Alexis. Synopsis of the 7th All-American Sobor (1946)
• Liberovsky, Alexis. Synopsis of the 5th All-American Council (1977)
• Matusiak, Fr. John. Q&A: OCA and ROCOR
• Matusiak, Fr. John. Q&A: Russian Orthodox Church in America
• Maximovitch, St. John. History of the Russian Orthodox Church Abroad (from The Orthodox Word, 1971)
• Moss, Vladimir. The Orthodox Church in the Twentieth Century
• Phillips, Fr. Andrew. The Last Days of Rue Daru?, 2005
• Rodzianko, M. The Truth About the Russian Church Abroad, 1954 (tr. 1975)
• Stokoe, Mark and Kishkovsky, Fr. Leonid. Orthodox Christians in North America 1794 - 1994
• Surrency, Archim. Serafim. The Quest for Orthodox Church Unity in America, 1973
• Woerl, Michael. Book Review: A History of the Orthodox Church in America (1917-1934)
• Young, Fr. Alexey. The Russian Orthodox Church Outside Russia: A History and Chronology, 1993

Istoria parohiilor

• History of Saint John the Baptist Russian Orthodox Cathedral (Mayfield, PA)
• History of the Holy Orthodox Church: Part IV - Orthodoxy in Australia, Holy Trinity Romanian Orthodox Church (Los Angeles, CA)

Legături externe

• ROCOR hierarch served Divine Liturgy in an OCA parish first since the time of the Cleveland Sobor of 1946.

OCA

• Q&A: OCA and ROCOR
• Q&A: Russian Orthodox Church in America
• ROCOR/MP Reconciliation, Fr. Leonid Kishkovsky

ROCOR

• The Truth About the Russian Church Abroad, by M. Rodzianko
• Book Review: A History of the Orthodox Church in America (1917-1934), a ROCOR layman critiques a history by an OCA bishop
• Orthodox Jurisdictions in America, by Fr. Alexander Lebedeff
• A Brief History of the Russian Orthodox Church Outside of Russia, 1922-1972, by Protopriest Sergii Shchukin