Reacția la Autocefalia OCA

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în America
Orthodox us.gif
Istoric
Ortodoxia în America (cronologie)
Ortodoxia în America (bibliografie)
Reacția bizantină la autocefalia OCA
Adunarea din Ligonier
ROCOR şi OCA
Oameni
Sfinţi - Episcopi - Scriitori
Jurisdicţii
Antiohiană - Bulgară

OCA - Română - a Moscovei
ROCOR - Sârbă
ale Patriarhiei Ecumenice:
Albaneză - Carpato-Rusă
Belarus - Greacă - Ucraineană:
Palestiniană/Iordaniană

Mănăstiri
Seminarii Teologice
Hristos Mântuitorul
Sfânta Cruce
Sfânta Treime
Sfântul Gherman
Sfântul Tihon
Sfântul Sava
Sfânta Sofia
Sfântul Vladimir
Organizaţii
AOI - EOCS - IOCC - OCEC
OCF - OCL - OCMC - OCLife
- OISM - OTSA - SCOBA
Grupuri
Biserica Catolică Ortodoxă Americană
Frăția Sfântului Moise cel Negru
Sfântul Ordin al MANS/CSB
Societatea preoților de mir Sfântul Vasile
Editaţi această casetă

Autocefalia OCA a fost acordată prin semnarea unui tomos de autocefalie de către Patriarhul Alexei I (Simansky) de Moscova în 10 aprilie 1970. Acest statut a fost recunoscut de unele biserici ortodoxe dar altele fie l-au ignorat fie l-au respins.

Răspunsuri la autocefalia OCA

Bisericile autocefale ortodoxe care au recunoscut autocefalia OCA sunt: Biserica Ortodoxă Rusă, care a acordat tomosul de autocefalie, Biserica Ortodoxă a Georgiei, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă a Poloniei şi Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei.

Acele biserici autocefale care nu au recunoscut autocefalia dar care nici nu i s-au opus sunt: Biserica Ortodoxă a Antiohiei,Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă a Albaniei.

Bisericile autocefale care s-au opus autocefaliei OCA sunt: Biserica Ortodoxă a Constantinopolului, Biserica Ortodoxă a Alexandriei, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a Ciprului şi Biserica Ortodoxă a Greciei. Cu toate acestea, aceste biserici recunosc canonicitatea OCA iar reprezentanţi lor împreună-slujesc cu clerul OCA.

Documente conţinând răspunsuri la autocefalia OCA

Documentele principale care detaliază răspunsul Bisericilor din Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Cipru şi Grecia au fost publicate iniţial în Observatorul ortodox, publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Ortodoxă Greacă a Americii şi publicate în 1972 într-o carte sub titlul Autocefalia rusă şi ortodoxia în America: o apreciere cu decizii şi opinii oficiale. Cartea mai conţine un eseu introductiv a Arhiepiscopului Iakovos (Coucouzis) de America, o prolegomena de Părintele Nicon D. Patrinacos şi o anexă a Mitropolitului Emilianos, reprezentant permanent al Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor. Autorii răspunsurilor Bisericilor din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi Grecia sunt Papa Nikolaos, Patriarhul Elias al IV-lea, Patriarhul Benedictos şi Arhiepiscopul Ieronymos, respectiv, întâistătătorii bisericilor respective. (Toate referinţele de pagini de mai jos sunt din această carte.)

Majoritatea argumentelor detaliate mai jos se regăsesc în toate răspunsurile tuturor bisericilor şi în alte eseuri incluse în acest volum, dar Bisericile din Constantinopol şi din Grecia au dat cele mai detaliate comentarii (pg. 30-44 şi respectiv 53-67).

De asemenea, o parte din corespondenţa de mai jos este inclusă în volumul publicat de Editura Seminarulului Sfântul Vladimir: Autocefalia Bisericii Ortodoxe din America (publicată iniţial în publicaţia Trimestrialul Teologic Sfântul Vladimir), însoţită de articole ale lui John H. Erickson şi Părintelui Alexander Schmemann în apărarea autocefaliei.

Curând după schimbul de scrisori dintre ierarhi, Profesorul Panagiotis N. Trempelas, un fost membru al facultăţii de la Şcoala Teologică a Universităţii din Atena a publicat lucrarea Autocefalia Mitropoliei din America, care aduce argumente canonice şi teologice mai detaliate împotriva acordării autocefaliei, inclusiv o combatere a articolului lui Schmemann, "O furtună plină de înţelesuri."

Argumente în favoarea autocefaliei OCA

Argumentele Mitropoliei moscovite (pe temeiuri canonice, istorice şi practice) pot fi sintetizate în felul următor:

  • Fiecare biserică autocefală are dreptul să acorde autocefalie comunităţilor ecleziastice fiice.
  • Acordarea autocefaliei a avut rolul de a îndrepta relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Mitropolie şi a acordat acesteia din urmă mult-dorita auto-guvernare.
  • Biserica Ortodoxă Rusă are singura jurisdicţie canonică din America de Nord înainte de 1970 pentru că:
    • Ruşii au fost primii creştini ortodocşi din America.
    • A fost prima care a înfiinţat o eparhie în America.
    • Ceilalţi ortodocşi din America au recunoscut până la revoluţie jurisdicţia rusă.
  • Biserica Rusă are, astfel, dreptul de a acorda autocefalie Mitropoliei pe baza prezenţei istorice din America de Nord.
  • De obicei autocefalia cere timp, dar în cele din urmă este recunoscută întotdeauna.
  • Autocefalia OCA promovează unitatea Ortodoxiei din America.

Argumente împotriva autocefaliei OCA

Argumente canonice

  • Deciziile privind autocefalia aparţin "unui sinod reprezentând în general integralitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale locale şi în special unui Sinod Ecumenic" (p. 38).
    • Acest lucru este aşa în special pentru că o nouă autocefalie schimbă ordinea canonică a întregii Biserici.
  • "Nu există în legislaţia ecleziastică, vreun canon care să privească exact autocefalia" (p. 36).
  • Înfiinţarea de misiuni în ceea ce era atunci teritoriul Imperiului Ţarist (Alaska), câteva biserici în centrele industriale importante şi apoi curtea numeroşilor ex-Uniţi pentru a intra în propria turmă nu acordă canonic Bisericii Ruse jurisdicţia ecleziastică unică asupra întregului continent.
  • Este împotriva ordinii canonice şi tradiţionale ca o eparhie privită ca fiind în schismă (aşa cum a fost Mitropolia în mod oficial din 1933 până în 1970 faţă de Moscova) să devină dintr-odată autocefală.
  • Autocefalia prin natura ei include o definire completă a teritoriului, ceea ce tomosul Moscovei nu face, în special pentru că a păstrat câteva zeci de parohii pentru ea însăşi în America de Nord şi nu include majoritatea parohiilor ortodoxe din America. Acesta este un "paradox... nemaiauzit în cronicile ortodoxe" (p. 51).
  • Nici o Biserică autocefală nu îşi poate extinde graniţele jurisdicţionale fără consensul întregii Biserici (în cazul Rusiei, aceste graniţe au fost definite în 1591).
  • Autocefalia necesită acordul deplin al oamenilor şi conducătorilor din teritoriul în chestiune, dar autocefalia OCA priveşte doar acordul unei minorităţi a Americii Ortodoxe. Sfântul Tihon de Moscova a spus aceasta privind Biserica Ortodoxă din Georgia, că autocefalia trebuie să fie "acceptată universal şi deplin prin dorinţa oamenilor" (p. 49).
  • Dreptul de jurisdicţie nu decurge din instalarea unui episcop; dimpotrivă, instalarea unui episcop decurge după stabilirea întâi a jurisdicţiei: "drepturile jurisdicţionale peste un teritoriu necontestate sunt cele care constituie condiţia indispensabilă pentru dreptul de a numi un episcop, nu solicitarea drepturilor jurisdicţionale ca rezultat al numirii unui episcop acolo. Numirea şi instalarea unui episcop într-un anume loc nu poate fi folosită ca mijloc de anexare jurisdicţională a acelui loc" (p. 55).
  • "Ne întrebăm cum poate Biserica ce a înfiinţat prima un scaun episcopal în Sitka, San Francisco sau oriunde altundeva pe acest continent vast să subjuge jurisdicţional întreaga ţară. Cu siguranţă nu poate fi ignorat faptul că America este mare iar populaţia ei o depăşeşte pe cea a Europei şi, de asemenea, nici faptul că Sinoadele Ecumenice au decis cu precizie asupra graniţelor şi a altor aspecte jurisdicţionale ale comunităţilor cu populaţie dispersată şi chiar a satelor" (pp. 55-56).
  • "...chiar dacă unii consideră aceste teritorii [i.e., America de Nord] ca fiind în afara oricărei jurisdicţii, un lucru este sigur şi anume că nu sunt sub jurisdicţia Tronului Patriarhal al Moscovei," ci dimpotrivă, "sfintele canoane au stabilit cu precizie că, 'Bisericile Domnului din naţiunile barbare sunt păstorite în conformitate cu tradiţia Părinţilor' [adică a bisericilor mamă ale acestora, referindu-ne la Canonul 150 al Sinodului II Ecumenic]" (p. 59).
  • "Titlul de Biserică-mamă, aşa cum cei 150 de Părinţi inspiraţi de Duhul Sfânt l-au considerat, este doar un semn de onoare, fără nici un fel de drepturi. Biserica din Ierusalim nu şi-a exercitat niciodată nici un fel de autoritate asupra celorlalte Biserici... chiar dacă de acolo erau toţi Dumnezeieştii Apostoli care ne-au atras şi învăţat au dus în lumea întreagă smerenia lui Hristos" (p. 62).

Argumente istorice

  • De obicei, autocefalia urmăreşte graniţele seculare doar pentru că ortodoxia a dus la înfiinţarea de biserici în acele naţiuni.
  • Autocefalia a fost proclamată de multe ori, dar întotdeauna a eşuat dacă nu a avut acceptul întregii Biserici. (Bisericile din Carthage, Mediolana (Milan), Iustiniana Întâi, Ochrid, Trnovo, Ipek şi Iberia sunt exemple date de Patriarhul Athenagoras on p. 37.)
  • Perioada de expansiune a ortodoxiei ruse în afara Alaskăi este, de asemenea, perioada în care au fost înfiinţate alte jurisdicţii ortodoxe pe teritoriul american.
  • Numeroasele comunităţi ortodoxe din America de Nord nu recunosc toate jurisdicţia rusă; ele sunt adesea destul de izolate şi nu au nici un contact efectiv cu ierarhia rusă. Astfel, ele se consideră aparţinând de bisericile mamă, nu de Moscova.
  • Grecii sunt primii ortodocşi care au debarcat pe teritoriul american în New Smyrna, Florida, în 1767, cu 26 de ani înainte de sosirea Sfântului Gherman în Alaska în 1794, care nu era americană în vremea aceea (fiind parte a Imperiului Ţarist).
  • Prima parohie ortodoxă înființată pe pământ american a fost înființată de greci în New Orleans, Louisiana, în 1864, cu trei ani înainte ca Alaska să devină americană și patru ani înainte ca prima parohie rusă să fie înființată pe teritoriu american (în San Francisco).
  • Afirmaţia că fiecare biserică autocefală poate acorda autocefalie bisericilor fiice contrazice istoria rusă, în care Biserica Rusă a pretins independenţa pentru ea însăşi mai mult de 150 de ani înainte ca Biserica din Constantinopol şi restul Bisericii să i-o recunoască: "Dacă statutul de autocefalie vine de la Hristos, de ce a fost anatemizată Biserica Catolică Greacă Ortodoxă Rusă din America de către voi în loc să fie aprobată şi lăudată pentru că s-a separat singură de patriarhia şi biserica mamă—aşa cum alte biserici au făcut—prin propria voinţă şi împotriva canoanelor?" (p. 61).

Argumente practice

  • Mitropolia era auto-guvernată de mai multe zeci de ani.
  • Acordarea a dus la crearea unei răsturnări şi a unei încălcări a ordinii ecleziastice.
  • Concentrarea obsesivă pe aspecte jurisdicţionale acoperă adevărata activitate a Bisericii, în special privind tinereţea ei.
  • Ortodoxia rusă de pe teritoriul american a rămas dezbinată, aflându-se sub trei jurisdicţii; autocefalia OCA a eşuat în încercarea de a aduce unitate chiar şi printre ruşi.
  • Subiectul unităţii din diaspora este deja inclus pe agenda viitorului Mare şi Sfânt Sinod al Bisericilor Ortodoxe. Mişcarea unilaterală a Moscovei a fost un afront adus comunităţii Bisericii. "Din acest motiv suntem într-un impas în explicarea grabei arătate de Biserica Ortodoxă Rusă referitor la anunţarea autocefaliei unei părţi relativ mici din diaspora ortodoxă rusă din America şi acordarea către această biserică a unui titlu disproporţionat faţă de realitate, după ce doar de curând i s-a recunoscut jurisdicţia" (p. 43).
  • Numele "Biserica Ortodoxă din America" este incorect, deoarece această jurisdicţie cuprinde doar o minoritate a credincioşilor ortodocşi din America şi nu este reprezentativă pentru America ortodoxă, ci reprezintă, în principal, o anumită subsecţiune a ortodoxiei slave din America (în special ex-uniţi, carpato-ruşi rusificaţi).
  • Actul Moscovei creează confuzie privind natura reală a canonicităţii.
  • Actul Moscovei este o încercare a influenţei sovietice în America (p. 20).

Izvoare

  • Autocephaly: The Orthodox Church in America. Crestwood, New York: St. Vladimir's Seminary Press, 1971.
  • Russian Autocephaly and Orthodoxy in America: An Appraisal with Decisions and Formal Opinions. New York: The Orthodox Observer Press, 1972.
  • Trempelas, Panagiotis. The Autocephaly of the Metropolia in America. Brookline, Massachusetts: Holy Cross School of Theology Press, 1974.