Ștefan Uroș III al Serbiei: Diferență între versiuni
(Pagină nouă: {{Traducere EN}} Drept-credinciosul '''Ștefan de Decani''', în sârbă: Свети краљ Стефан Дечански, a fost regele Serbiei din 1321 până în 1331. Este de...) |
|||
(Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de un alt utilizator) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
− | + | [[Image:Stefan Decanski ktitor.jpg|right|thumb|200px|Sf. rege Ștefan de Decani - frescă în Mănăstirea Decani - secoul al XIV-lea]]Drept-credinciosul '''Ștefan de Decani''', în sârbă: Свети краљ Стефан Дечански, a fost regele Serbiei din 1321 până în 1331. Este de asemenea cunoscut ca '''Ștefan Uroș III''' în cinstea [[Apostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|Sf. Ștefan]], sfântul protector al Serbiei, și Uroș în cinstea bunicului său Ștefan Uroș I. A fost [[proslăvire|proslăvit]] '''Sf. Ștefan de Decani, regele Serbiei'''. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[11 noiembrie]] (sau [[24 noiembrie]], după vechiul calendar)<ref>[[Sinaxar|Sinaxarul]] Părintelui Macarie de la Simonos-Petras.</ref>. | |
− | Drept-credinciosul '''Ștefan de Decani''', în sârbă: Свети краљ Стефан Дечански, a fost regele Serbiei din 1321 până în 1331. Este de asemenea cunoscut ca '''Ștefan Uroș III''' în cinstea [[Apostolul Ștefan (Întâiul-mucenic)|Sf. Ștefan]], sfântul protector al Serbiei, și Uroș în cinstea bunicului său Ștefan Uroș I. A fost [[proslăvire|proslăvit]] '''Sf. Ștefan de Decani, regele Serbiei'''. [[Praznic]] | + | |
− | [[ | ||
== Viața == | == Viața == | ||
− | + | Ștefan s-a născut în jurul anului 1285, fiind singurul fiu al regelui Milutin (Ștefan Uroș II) și al primei sale soții, Ana a Bulgariei. Crescut la curtea tatălui său, Ștefan a primit o educație bună, studiind limba și scrierile poporului său la fel de bine ca și [[Sfânta Scriptură]] și învățăturile credinței ortodoxe. Roadele educației sale s-au arătat când regele Milutin a fost forțat să-l trimită ca ostatic conducătorului tătarilor, hanul Nogai al Hoardei de Aur. În ciuda posibilelor pericole, Ștefan a fost supus voinței tatălui său și nu s-a împotrivit, încredințându-și viața Domnului, ceea ce n-a fost în zadar. S-a împrietenit cu unul dintre nobilii tătari, care a izbutit să-l asiste pentru întoarcerea sa cu bine acasă, după moartea lui Nogai în 1299. | |
− | + | Când Ștefan a atins majoratul, tatăl său a stabilit ca el să se căsătorească cu fiica regelui bulgar Smilatz, Teodora, iar tânărului cuplu i s-a dat ținutul Zeta, unde ei s-au stabilit până la momentul în care Ștefan va fi chemat să-l succeadă pe tatăl său la tron. | |
− | + | Între timp, regele Milutin s-a căsătorit și noua sa soție, Simonide, a urzit ca unul dintre frații ei să moștenească tronul. Pentru a realiza aceasta, l-a convins pe regele Milutin că Ștefan vrea să pună mâna pe tron înainte de vreme. Tatăl înșelat a ordonat ca fiul său să fie capturat, orbit pentru a asigura că nu va mai nutri vreo astfel de perfidie și să fie trimis ca prizonier la [[Constantinopol]]. | |
− | + | Luat împreună cu copiii săi, Dușan și Dușica, gărzile sale, folosind vătraiuri roșii și fierbinți, l-au orbit cum au trecut prin Ovcepole. În acea noapte, Sf. [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]] i s-a arătat lui Ștefan într-un vis: „Nu te teme”, a spus el, „ochii tăi sunt în mâinile mele”. Mângâiat de această viziune, orbul Ștefan a ajuns la Constantinopol unde împăratului Andronic i s-a făcut milă de tânărul exilat și l-a primit în mod grațios. Ștefan s-a stabilit la [[mănăstire]]a Pantocrator, unde a impresionat [[monah]]ii prin smerenia sa și acceptarea lungii suferințe, a încercării amare care venea prin propriul său tată. | |
+ |
Cinci ani au trecut și regele Milutin a îmbătrânit. Auzind dări de seamă bune despre fiul său, i s-a înmuiat inima și l-a chemat pe Ștefan înapoi în Serbia. Înainte de părăsirea Constantinopolului, Ștefan a avut un vis în care i s-a arătat din nou Sf. Nicolae, care ținea în mână o pereche de ochi. Când Ștefan s-a trezit, vederea îi era redată. | ||
− | + | Trei ani mai târziu, tatăl său a murit, iar Ștefan, mereu simpatizat de oameni, a fost încoronat regele al Serbiei de [[arhiepiscop]]ul Nicodim I în mănăstirea Peć, de [[Epifania|Epifanie]], pe [[6 ianuarie]] 1322. Titlul său regal a fost Ștefan Uroș III Rege al Serbiei și a Ostroavelor. Fratele său, Constantin, luând în nume de rău această turnură a evenimentelor, a ridicat o oaste în scopul de a smulge tronul de la Ștefan. Sperând să evite vărsarea de sânge, regele Ștefan a trimis o scrisoare fratelui său: | |
− | : | + | :„Pune departe de tine dorința de a veni cu oameni străini să facă război cu proprii tăi compatrioți; dar să ne întâlnim unul cu altul și tu să fii al doilea în regatul meu, pentru țară este suficient de important pentru mine și tine să trăim. Nu sunt Cain care și-a ucis fratele, dar Iosif, care l-a iubit, în ale lui cuvinte îți vorbesc ție. Frică nu, pentru că eu sunt de la Domnul. Ai pregătit ceva rău pentru mine, dar Domnul mi-a lucruri bune, după cum acum vezi.” |
− | + | Constantin n-a fost mișcat și a dat ordine de atac. În bătălia care a urmat, armata sa a fost înfrântă și el însuși a fost ucis. | |
− | + | În următorii zece ani, regele Ștefan a condus într-o pace relativă, iar pământul sârb a prosperat. Fiul său, Dușan, a demonstrat că este un lider militar capabil și a avut succes în bătăliile cu bulgarii și grecii, care au devenit invidioși față puternicul stat sârb de atunci și s-au ridicat împotriva lui. Recunoscător Domnului pentru aceste victorii, regele Ștefan s-a apucat împreună cu arhiepiscopul Danilo II, succesorul lui Nicodim, de găsirea unui loc pentru construi o [[biserică]]. Ei au stabilit un loc numit [[Mănăstirea Decani|Decani]], și acolo, în 1327, regele Ștefan însuși a pus piatra de temelie pentru ceea ce a devenit una dintre cele mai magnifice și de durată specimene ale arhitecturii bisericești sârbe. Interiorul a fost împodobit cu [[icoană|icoane]] splendide, la care s-au adăugat mai multe în secolul al șaisprezecelea de mâna iconografului sârb, Longinos. | |
− | + | Regele Ștefan a făcut milostenie generoasă pentru săraci. De asemenea a făcut donații generoase pentru bisericile și mănăstirile din [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], [[Ierusalim]], Alexandria și pentru mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. Nu și-a uitat datoria față de făcătorul de [[minuni]] Sf. Nicolae și a ordonat să se facă un altar de argint și l-a trimis împreună cu niște [[icoane]] la biserica din Bari, Italia, unde sunt localizate sfintele [[moaște]] ale Sf. Nicolae. | |
− | + | A îndurat într-o manieră cu adevărat creștină încercările dureroase și necazurile care au dat peste el de-a lungul anilor, bunul rege merita să trăiască restul vieții sale în pace. Dar a fost potrivit ca celui care a suferit ca un [[mucenic]] în viață să i se acorde oportunitatea de a primi prin [[moarte]] cunună de [[mucenic]]. După ce a învins bulgarii în faimoasa bătălie de la Velbazhd din iulie 1330, Ștefan n-a vrut să ia nici un teritoriu bulgar. | |
− | + | Încercarea sa finală a fost cea mai chinuitoare. Succesele fiului său Dușan pe câmpul de luptă i-a dat un apetit pentru putere și glorie. Încurajat de anturajul său de nobili, Dușan a decis să tronul de la tatăl său. În 1331, regele Ștefan a fost luat prizonier în cetatea Zvecan și a fost ucis cu cruzime de niște nobili (unle relatări spun că a fost spânzurat, altele că a fost sugrumat). Fiul său nu știa că acești nobili vroiau să-i omoare tatăl și curând vinovații au fost uciși. | |
− | + | Imediat, Dușan a fost lovit de remușcări. Sincer și cu lacrimi în ochi, s-a pocăit de perfidia sa. În anul următor, de praznicul Sfinților Apostoli [[Apostolul Petru|Petru]] și [[Apostolul Pavel|Pavel]], a mutat osemintele tatălui său de la Zvecan la Decani. Acolo, ele au fost puse într-un [[mormânt]] de marmură. În 1339, mormântul a fost deschis și s-a văzut că [[Moaște|moaștele]] sale erau nestricate. În aceeași s-au văzut multe [[minune|minuni]] de tămăduire. Sfântul rege a devenit ocrotitorul și tămăduitorul celor care suferă cu vederea. | |
+ | ==Note== | ||
+ | <references /> | ||
{{start box}} | {{start box}} | ||
Linia 43: | Linia 45: | ||
[[Categorie:Sfinți sârbi]] | [[Categorie:Sfinți sârbi]] | ||
[[Categorie:Împărați și regi]] | [[Categorie:Împărați și regi]] | ||
+ | [[en:Stefan Uros III of Serbia]] |
Versiunea curentă din 13 noiembrie 2023 20:50
Viața
Ștefan s-a născut în jurul anului 1285, fiind singurul fiu al regelui Milutin (Ștefan Uroș II) și al primei sale soții, Ana a Bulgariei. Crescut la curtea tatălui său, Ștefan a primit o educație bună, studiind limba și scrierile poporului său la fel de bine ca și Sfânta Scriptură și învățăturile credinței ortodoxe. Roadele educației sale s-au arătat când regele Milutin a fost forțat să-l trimită ca ostatic conducătorului tătarilor, hanul Nogai al Hoardei de Aur. În ciuda posibilelor pericole, Ștefan a fost supus voinței tatălui său și nu s-a împotrivit, încredințându-și viața Domnului, ceea ce n-a fost în zadar. S-a împrietenit cu unul dintre nobilii tătari, care a izbutit să-l asiste pentru întoarcerea sa cu bine acasă, după moartea lui Nogai în 1299.
Când Ștefan a atins majoratul, tatăl său a stabilit ca el să se căsătorească cu fiica regelui bulgar Smilatz, Teodora, iar tânărului cuplu i s-a dat ținutul Zeta, unde ei s-au stabilit până la momentul în care Ștefan va fi chemat să-l succeadă pe tatăl său la tron.
Între timp, regele Milutin s-a căsătorit și noua sa soție, Simonide, a urzit ca unul dintre frații ei să moștenească tronul. Pentru a realiza aceasta, l-a convins pe regele Milutin că Ștefan vrea să pună mâna pe tron înainte de vreme. Tatăl înșelat a ordonat ca fiul său să fie capturat, orbit pentru a asigura că nu va mai nutri vreo astfel de perfidie și să fie trimis ca prizonier la Constantinopol.
Luat împreună cu copiii săi, Dușan și Dușica, gărzile sale, folosind vătraiuri roșii și fierbinți, l-au orbit cum au trecut prin Ovcepole. În acea noapte, Sf. Nicolae i s-a arătat lui Ștefan într-un vis: „Nu te teme”, a spus el, „ochii tăi sunt în mâinile mele”. Mângâiat de această viziune, orbul Ștefan a ajuns la Constantinopol unde împăratului Andronic i s-a făcut milă de tânărul exilat și l-a primit în mod grațios. Ștefan s-a stabilit la mănăstirea Pantocrator, unde a impresionat monahii prin smerenia sa și acceptarea lungii suferințe, a încercării amare care venea prin propriul său tată. Cinci ani au trecut și regele Milutin a îmbătrânit. Auzind dări de seamă bune despre fiul său, i s-a înmuiat inima și l-a chemat pe Ștefan înapoi în Serbia. Înainte de părăsirea Constantinopolului, Ștefan a avut un vis în care i s-a arătat din nou Sf. Nicolae, care ținea în mână o pereche de ochi. Când Ștefan s-a trezit, vederea îi era redată.
Trei ani mai târziu, tatăl său a murit, iar Ștefan, mereu simpatizat de oameni, a fost încoronat regele al Serbiei de arhiepiscopul Nicodim I în mănăstirea Peć, de Epifanie, pe 6 ianuarie 1322. Titlul său regal a fost Ștefan Uroș III Rege al Serbiei și a Ostroavelor. Fratele său, Constantin, luând în nume de rău această turnură a evenimentelor, a ridicat o oaste în scopul de a smulge tronul de la Ștefan. Sperând să evite vărsarea de sânge, regele Ștefan a trimis o scrisoare fratelui său:
- „Pune departe de tine dorința de a veni cu oameni străini să facă război cu proprii tăi compatrioți; dar să ne întâlnim unul cu altul și tu să fii al doilea în regatul meu, pentru țară este suficient de important pentru mine și tine să trăim. Nu sunt Cain care și-a ucis fratele, dar Iosif, care l-a iubit, în ale lui cuvinte îți vorbesc ție. Frică nu, pentru că eu sunt de la Domnul. Ai pregătit ceva rău pentru mine, dar Domnul mi-a lucruri bune, după cum acum vezi.”
Constantin n-a fost mișcat și a dat ordine de atac. În bătălia care a urmat, armata sa a fost înfrântă și el însuși a fost ucis.
În următorii zece ani, regele Ștefan a condus într-o pace relativă, iar pământul sârb a prosperat. Fiul său, Dușan, a demonstrat că este un lider militar capabil și a avut succes în bătăliile cu bulgarii și grecii, care au devenit invidioși față puternicul stat sârb de atunci și s-au ridicat împotriva lui. Recunoscător Domnului pentru aceste victorii, regele Ștefan s-a apucat împreună cu arhiepiscopul Danilo II, succesorul lui Nicodim, de găsirea unui loc pentru construi o biserică. Ei au stabilit un loc numit Decani, și acolo, în 1327, regele Ștefan însuși a pus piatra de temelie pentru ceea ce a devenit una dintre cele mai magnifice și de durată specimene ale arhitecturii bisericești sârbe. Interiorul a fost împodobit cu icoane splendide, la care s-au adăugat mai multe în secolul al șaisprezecelea de mâna iconografului sârb, Longinos.
Regele Ștefan a făcut milostenie generoasă pentru săraci. De asemenea a făcut donații generoase pentru bisericile și mănăstirile din Sfântul Munte, Ierusalim, Alexandria și pentru mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. Nu și-a uitat datoria față de făcătorul de minuni Sf. Nicolae și a ordonat să se facă un altar de argint și l-a trimis împreună cu niște icoane la biserica din Bari, Italia, unde sunt localizate sfintele moaște ale Sf. Nicolae.
A îndurat într-o manieră cu adevărat creștină încercările dureroase și necazurile care au dat peste el de-a lungul anilor, bunul rege merita să trăiască restul vieții sale în pace. Dar a fost potrivit ca celui care a suferit ca un mucenic în viață să i se acorde oportunitatea de a primi prin moarte cunună de mucenic. După ce a învins bulgarii în faimoasa bătălie de la Velbazhd din iulie 1330, Ștefan n-a vrut să ia nici un teritoriu bulgar.
Încercarea sa finală a fost cea mai chinuitoare. Succesele fiului său Dușan pe câmpul de luptă i-a dat un apetit pentru putere și glorie. Încurajat de anturajul său de nobili, Dușan a decis să tronul de la tatăl său. În 1331, regele Ștefan a fost luat prizonier în cetatea Zvecan și a fost ucis cu cruzime de niște nobili (unle relatări spun că a fost spânzurat, altele că a fost sugrumat). Fiul său nu știa că acești nobili vroiau să-i omoare tatăl și curând vinovații au fost uciși.
Imediat, Dușan a fost lovit de remușcări. Sincer și cu lacrimi în ochi, s-a pocăit de perfidia sa. În anul următor, de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a mutat osemintele tatălui său de la Zvecan la Decani. Acolo, ele au fost puse într-un mormânt de marmură. În 1339, mormântul a fost deschis și s-a văzut că moaștele sale erau nestricate. În aceeași s-au văzut multe minuni de tămăduire. Sfântul rege a devenit ocrotitorul și tămăduitorul celor care suferă cu vederea.
Note
Ștefan Uroș III al Serbiei | ||
---|---|---|
Precedat de: Ștefan Uroș II Milutin |
Rege al Serbiei 1321-1331 |
Urmat de: Ștefan Uroș IV Dușan |