Alegorie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Alegoria este o metodă de interpretare a textului biblic în care se insistă asupra semnificaţiilor spirituale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta pune în valoare polisemia textului biblic, bogăţia de sensuri pe care Scriptura le adăposteşte dincolo de sensul literal.

În Tradiţia creştină

Interpretarea de tip alegoric a fost îndelung folosită în Biserica creştină, întrucât „permitea posibilitatea interpretării a tot ceea ce erau fapte concrete, schimbătoare, ca simboluri ale realităţilor neschimbătoare” [1] O găsim deja în textul biblic. Astfel, Sfântul Apostol Pavel foloseşte metoda interpretării alegorice în mai multe rânduri, de exemplu la I Corinteni 9, 8-10, când Apostolul Pavel interpretează legea care interzicea să fie legată gura boului care treieră ca având un înţeles tainic – anume ca slujitorii Evangheliei să fie susţinuţi material de comunitatea în mijlocul căreia slujesc.

În Epistola către Galateni, cap. 4, el propune o altă interpretare alegorică: văzându-l pe Ismael, copilul roabei Agar ca reprezentându-i pe cei aflaţi sub Legea Veche, iar pe pruncul femeii libere (Sarra) ca pe cei aflaţi sub Noul Legământ: el apreciază că alungarea lui Agar şi a lui Ismael pot fi citite ca o reprezentare alegorică a inferiorităţii Vechiului Legământ faţă de cel Nou (Galateni 4, 21-31).

Cântarea Cântărilor este cel mai adesea interpretată ca o carte alegorică simbolizând dragostea dintre Dumnezeu (Iubitul) şi poporul Său, sufletul omenesc sau, în lectură creştină, Biserica (iubita).

Metoda de interpretare alegorică a textului biblic s-a dezvoltat sub influenţa filosofiei elenistice care insista tot mai mult asupra lumii spirituale şi neschimbătoare a ideilor, ajungând să nege realitatea materiei şi a istoriei, dar şi a tradiţiei iudaice de interpretare a textului biblic, care folosea şi ea intens alegoria. Riscul exagerărilor inerent metodei alegorice era acela de a ignora cu totul dimensiunea istorică a evenimentelor şi personajelor biblice şi, neglijând sensul literal şi istoric al Scripturii. Un alt risc era transformarea creştinismului într-un nou fel de gnosticism. Constatând manifestarea acestor tendinţe, mai mulţi Părinţi şi scriitori bisericeşti au căutat să traseze limite clare metodei de interpretare alegorică: „litera” şi „duhul” Scripturii trebuiau tratate ca un tot unitar, nu ca două elemente distincte ale acesteia, întrucât întreaga Scriptură era considerată a fi inspirată de Dumnezeu.

Tradiţia exegezei biblice de tip alegoric s-a dezvoltat în special în cadrul Şcolii catehetice din Alexandria. Ea s-a răspândit însă şi a fost folosită în întregul Răsărit creştin.

Exegeza alegorică a textului biblic este intens folosită şi în literatura ascetică, în care accentul cade pe alegoria morală, pe sensurile şi învăţăturile morale cuprinse în text sau pe alegoria mistică, în care textul este „citit” ca o exprimare a raporturilor sufletului omului cu Dumnezeu.

Alegorie şi tipologie

Dintr-un anumit punct de vedere, metoda tipologică poate fi considerată ca una dintre metodele alegorice de interpretare a textului biblic, întrucât „citeşte” evenimente şi personaje din Scriptură ca întruchipări, simboluri şi prefigurări ale unor alte evenimente şi personaje diferite de cele prezentate în textul propriu-zis. Din alt punct de vedere, tipologia poate fi considerată opusul alegoriei, întrucât este fundamental legată de istoria mântuirii întrucât „citeşte” evenimentele şi personajele biblice istorice ca prefigurări ale unor alte evenimente şi personaje istorice.

Note

  1. John Meyendorff, Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Alexandru I. Stan, Nemira, Bucureşti, 2011, p. 37.

Bibliografie

  • John Meyendorff, Teologia bizantină. Tendinţe istorice şi teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Alexandru I. Stan, Nemira, Bucureşti, 2011, ISBN 9786065792418
  • John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, traducere de Monica E. Herghelegiu, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9332-23-4