Ilarion cel Nou

Sf. Ilarion cel Nou, egumenul mănăstirii Dalmației

Sfântul Ilarion cel Nou (775-845) a fost un cuvios Părinte și mărturisitor al credinței în perioada iconoclastă din secolul al IX-lea. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 6 iunie.

Viața

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul și a lui Stavrache și a lui Mihail Rangave și a lui Leon Armeanul iconomahul (813-820) și a lui Mihail Travlos și a lui Teofil iconomahul, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea și Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească. Deci după ce s-a născut Cuviosul și a fost înțărcat de către dânșii, a fost dat la școală ca să învețe cu osârdie Sfintele Scripturi.

Iar când s-a făcut de 20 de ani, evanghelicește a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăția și pe toată lumea, și s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului (gr. Xerokopion), ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, și a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat (prăznuit la 3 august), și acolo a luat marea și îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie și liniște (adică trăind în isihie), a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce și-a curățit sufletul de toată patima și l-a strălucit cu virtuțile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta și egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot și fără a voi el. Iar după ce s-a săvârșit egumenul acela după trecerea a câțiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire și a trecut la locul cel numit Opsichiu, și de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor (mănăstirea catarilor, în Bitinia). Monahii mănăstirii sale, fiind înștiințați de aceasta, au vestit pe Sfântul Patriarh Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăși a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită și să aducă înapoi pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului și ale patriarhului, s-a întors înapoi și s-a făcut egumen și arhimandrit al mănăstirilor capitalei (807), după cum era acolo așa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod. Și a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos.

Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, și a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci și cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, și fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli și îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, și fără de Dumnezeu și nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, și după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniță. Deci după oarecare vreme iarăși a adus pe sfântul înaintea sa, și i-a spus aceleași cuvinte, pe care i le zisese și întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea și Casiter, ca să-l înduplece pe el. Și fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniță întunecoasă, și multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană. Despre aceasta fiind înștiințați monahii și ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând: „Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, și după puțin îl vom pleca să săvârșească voia ta”. Iar împăratul, înșelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul. Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea și mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniță. Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-și plinească făgăduința lor, ci numai l-au înșelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăși în temniță. După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numește a lui Foneu (gr. Phoneos, lângă strântoarea Bosfor), și acolo l-a închis în temniță șase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic și nemilos.

După aceea împăratul iarăși a adus în palat pe sfântul, și cu îmbunări încerca ca să-l înșele și fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie (gr. Kyklobion). Apoi după ce au trecut doi ani și șase luni, a scos pe sfântul de acolo, și l-a închis în temnița ce se numea a Numerilor. După aceea l-a bătut cumplit, și de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numește Protilion. Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiași dată ocărâse și aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău și-a lepădat sufletul său, și a împărățit Mihail al II-lea Travlos la anii 820, atunci și sfântul acesta a fost slobozit din temniță și a fost găzduit de către o oarecare femeie creștină în casa ei, și ea i-a slujit șapte ani.

Deci împărățind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutățitul pe toți cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, și i-a aruncat din nou în temniță. Atunci dar și fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voiește să se supună împărăteștii porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu și înșelător, a primit 117 toiege pe spate, și după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului. Acolo sfântul săpând într-o piatră și-a făcut o chiliuță mică și îngustă, și prin rugăciunea sa a scos și apă, și a petrecut acolo 8 ani. Iar după ce s-a săvârșit Teofil (842), Teodora, soția lui, a adunat în Constantinopol pe toți mărturisitorii și cuvioșii părinți, ce se aflau în izgonire, și după ce a întărit și a așezat Ortodoxia, prin înălțarea și închinarea sfintelor icoane, atunci și Cuviosul Ilarion, și-a luat iarăși mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Deci 3 ani mai trăind după aceasta, și cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul în anul 845, fiind de 70 de ani.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarioane, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul 1:

Cu focul împărtășindu-te nicicum nu te-ai ars, Ilarioane înțelepte, nevoitorule cel cu minte vitează, că rouă de la Dumnezeu ai câştigat, carea te-a răcorit. Pentru aceasta ai suferit lupte mai pre sus de fire, bucurându-te cu cuvioșii, de Dumnezeu înțelepțite, cu carii pomenește-ne pre noi.

Surse

• Mineiul pe luna iunie
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras