Daniel Sisoev

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
DaniilSys.jpg

Părintele Daniel Sisoev (1974-2009) a fost un tânăr preot căsătorit din Biserica Rusiei care a fost martirizat în biserica sa din sudul Moscovei de un musulman fanatic în noiembrie 2009.

Prima parte a vieții

Daniel Alekseevici Sisoev s-a născut pe 12 ianuarie 1974, într-o familie de profesori și artiști, părinții săi fiind Aleksei Nikolaevici Sisoev și Ana Midkhatovna Amirova. A fost mai târziu botezat pe 31 octombrie 1977, pe Dealurile Vorobyovy. A frecventat biserica împreună cu familia sa, ajutând în altar și în corul din biserica unde tatăl său era sacristan[1]. Mai târziu, Aleksei a fost hirotonit în preoție, iar soția sa (o tătară) a învățat catehismul ortodox.

În vara anului 1988, Daniel a ajutat la lucrările de restaurare a mănăstirii Optina. Când biserica de la fosta mănăstire Novoalekseev a început să activeze, Daniel a cântat în cor. Rectorul a recomandat asta pentru că Daniel a intrat la Seminaarul Teologic de la Moscova. [2]

Seminarist și diacon

Părintele Daniel a studial la Seminarul Teologic de la Moscova[3], unde a avut ascultarea de cântăreț în cor și de conducere a corului mixt.

În 1993, el descrie începutul lucrării sale misionare pe străzi.[4]

A fost tuns anagnost pe 19 decembrie 1994 de episcopul Rostislav al Magadanului și Ciukotkăi, începând un șir de mari schimbări.

Rdr Daniel a fost cununat cu Iulia Mihailovna Brikina pe 22 ianuarie 1995, de Părintele Dionisie Pozdnyaev[5]; pe 13 mai, episcopul Eugen de Vereea l-a hirotinit diacon.

Diaconul Daniel a absolvit Seminarul Teologic de la Moscova, fiind în topul promoției, pe 14 iunie 1995, primul său copil (din trei), s-a născut mai târziu în acel an.

Ulterior s-a înscris în cursul de corespondență a Academiei Teologice de la Moscova și a fost repartizat în biserica bulgară metoc Adormirea Maicii Domnului din Gonchary, Moscova, unde a predat Legea lui Dumnezeu în clasele seniore ale Gimnaziului Clasic Ortodox Iasenevo, și i-a fost observată strictețea în respectarea Tipicului și canoanelor, ceea ce a cauzat un conflict între el și Arhimandritul Boris (Dobrev), rectorul metocului din acel timp.

Din august 1996, patriarhul l-a binecuvântat să țină conversații misionare în metocul patriarhal Kriutitsi cu oameni care au suferit din cauza influenței sectelor și a activităților oculte. A început lucrul la Centrul de Reabilitare Sf. Ioan de Kronștadt, sub directiva ieromonahului Anatolie (Berestov).

În 1999, diaconul Daniel și-a publicat prima carte, intitulată Cronica începutului, care a fost publicată la mănăstirea Sretenski și dedicată doctrinei patristice și creației. Pe 24 mai 2000, i s-a acordat o scrisoare de recomandare pentru predare de la Departamentul de Educație Relgioasă și Cateheză; în luna iunie a acelui an, consiliul Academiei Teologicie de la Moscova i-a aprobat teza sa, Antropologia și analiza adventiștilor de ziua a șaptea și a societății Turnul de Veghere. În același an, Hexaemeronul împotriva evoluției, redactat de diaconul Daniel, a fost publicat.

Preot și misionar

În 2001, a fost hirotonit în preoție și i-a fost născut al doilea copil. A fost transferat la biserica Sfinții Petru și Pavel din Iasenevo, Moscova, unde a devenit secretat al centrului misionar-educațional Shestodnevși și-a continuat lucrul la centrul Sf. Ioan de Kronștadt. În această perioadă, a fost publicată antologia sa Revelația divină și știința contemporană; în cursul vieții sale, a publicat peste o duzină de articole despre creație și pe teme antisectare.

În 2005, administrația orașului Moscova a alocat comunității Părintelui Daniel 0.5 hectare (numai sub 1.25 pogoane) de pământ în Kantemirovski, Moscova, pentru construirea unei biserici de piatră, dedicată profetului Daniel. Prin noiembrie 2006, pământul a fost curățat de subarbuști și molozuril de comunitate, iar o mică biserică provizorie de lemn a fost dedicată Apostolului Toma. Parohia Părintelui Daniel urmărea să convertească necreștinii, mai ales non-rușii care locuiau în Moscova și se afla într-un loc ideal pentru a face asta, fiindcă districtul Kantemirovskii este districtul cu multe comunități expatriate și unde multe diferite secte sunt active. Parohia ține cursuri misionare, lecții de cântare, ore de iconografie și are un grup de cercetași. Părintele Daniel de asemenea a deschis o școală catehetică despre bazele creștinismului, și a ținut lecții catehetice succesive de cinci săptămâni pentru cei care doreau să știe mai mult despre creștinism (fie pentru botez, fie din curiozitate). În timp, s-a construit o comunitate de tătari ortodocși (începută în 2003), iar agenția de informație Sf. Ahmet și-a început activitatea. Biserica Părintelui Daniel a avut inițiative cum ar fi casa deschisă, unde biserica ar fi deschisă și preotul disponibil pentru întrebări. Molebenii erau nu puțini și erau meniți în special convertirii neortodocșilor și de asemenea pentru studenții de la Universitatea de Inginerie și Fizică din apropiere. Părintele Daniel a început mai târziu să ofere cursuri misionare, pregătind astfel predicatorii Evangheliei.

În 2009, parohia a avut niște necazuri din partea Departamentului Orașului Moscova de Administrare a Mediului, datorită unei schimbări în idei în ceea ce privește alocarea terenului (transformat într-un parc și rezervație naturală). Din cauza cerinței populare, o biserică a rămas o parte a Planului General pentru zonă.

Ca rector al bisericii Sf. Toma din sudul Moscovei, Părintele Daniel a fost un misionar vestit, în special printre musulmani, neopăgâni și comunitățile protestante din Rusia. Cum Biserica Ortodoxă din Rusia a înțeles importanța lucrării misionare în anii recenți, Părintele Daniel a devenit cunoscut pentru lucrarea sa activă misionară, îndeosebi printre neortodocși, și de asemenea pentru performanțe strălucitoare în polemică. A stabilit o mișcare misionară activă, ce includea antrenarea predicatorilor ortodocși care-și înfăptuiau lucrarea pe stradă. Și-a construit mai ales reputația de preot care s-a remarcat pentru lucrare de prozelitism printre comunitatea musulmană din Rusia, botezând în jur de opt musulmani [6].

Inițiativele sale au inclus alte comunități neortodoxe. Părintele Daniel a fost remarcat pentru promovarea unui număr de inițiative culturale și religioase printre studenții chinezi din Rusia. [7]

Atitudini față de probleme contemporane

Părintele Daniel i-a îndemnat pe creștini să nu frecventeze cercuri de:

  • Yoga și exerciții yoga
  • Karate
  • Dans latino-american
  • Dans abdominal

Părintele Daniel a fost de asemenea critic față de evoluția darvinistă.

Critică

În 2007, muftiul Nafigulla Ashirov, co-preșdinte al Consiliului Muftiilor din Rusia, l-a dat în judecată pe Părintele Daniel pentru cartea sa Căsătorie cu un musulman, care, spune muftiul, conține expresii ofensatoare față de musulmani. În plus, jurnalistul Khalida Khamidulina l-a acuzat pe Părintele Daniel de incitare la ură față de islam în publicațiile sale și a acționat în instanță împotriva lui.

În același timp, grupările neo-naziste și-au exprimat numulțumirea față de opiniile Părintelui Daniel, iar publicațiile ortodoxe ultra de dreapta l-au criticat pentru poziția antimonarhistă.

În plus, anumiți reprezențanți ai rascolnicilor au crezut că el le-a atacat credința, considerând publicațiile rascolnicilor calomnioase. Ei l-au acuzat de argumentare slabă, judecată defectuoasă și denaturare a faptelor istorice.

Martiriul

Ca rezultat al propovăduirii sale, Părintele Daniel a primit constant amenințări cu moartea[8]. Pe 9 octombrie 2009, a făcut niște însemnări în LiveJurnalul său:
Am noutăți din nou. Azi, vei râde, dar musulmanii încă o dată au promis că mă vor ucide. Acum prin telefon. Deja obosiți. A paisprezecea oară. M-am obișnuit, dar mai înainte asta mă „încorda”. Și așa, Dumnezeu nu dă - islamul nu va mânca.
Și așa, vă rog pe toți să vă rugați.[9]

Pe 19 noiembrie 2009, între 23:10-23:20, a fost rănit mortal în biserică de un fanatic musulman, care a tras în el de patru ori. Ucigașul l-a rănit puternic și pe directorul corului bisericii, Vladimir Strelbitski. O oră mai târziu, în jurul orei 24:15, pe 20 noiembrie, Părintele Daniel a murit pe masa de operație din spitalul din Moscova.[10][11] Părintele Daniel avea 34 de ani. A fost al douăzecișicincilea preot ortodox ucis în Rusia după căderea Uniunii Sovietice.

Mai târziu, în decembrie 2009, un grup islamic militant întemeiat în Caucazul de Nord a fost onorat pentru uciderea Părintelui Daniel. Potrivit unei declarații făcute de islamiștii ruși și emisă pe kavkazcentre.com:

„Unul dintre fații noștri care niciodată n-a fost în Caucaz (fostul președinte independent cecen Doku Umarov) a făcut jurământul și și-a exprimat dorința de a-l executa pe blestematul Sisoev”[12]

Aprecieri postume

Patriarhul Chiril I al Moscovei l-a numit pe Părintele Daniel mărturisitor al credinței și mucenic al cauzei propovăduirii evanghelice.[13]

Maica Prosdokia, stareța mănăstirii Ormylia din Grecia, a afirmat că „este timpul nu să ne rugăm pentru Părintele Daniel, ci să ne rugăm către el” și a zis că el este un sfânt. Mulți ortodocși din Grecia îl cinstesc pe Părintele Daniel într-o manieră asemănătoare cu modul în care îi cinstesc pe cei martirizați în timpul ocupației Greciei de către turci. [7]

Publicații

Referințe

  1. Pravmir. [1]
  2. Pravmir. [2]
  3. Pravoslavie. [3]
  4. Pravmir. [4]
  5. Pravmir. [5]
  6. OrthodoxyToday.org. [6]
  7. AsiaNews.it. Orthodox missionaries for Chinese students in Moscow. April 15, 2010: The missionary movement associated with Fr Daniel Sysoyev (“Prophet Daniil movement”) is promoting a number of cultural and religious initiatives among Chinese students in Russia.
  8. OrthodoxyToday. Orthodox priest who converted Muslims murdered in Russia.
  9. Good Muslims On russian: А у меня опять новость. Сегодня, вы будете смеяться, но мусульмане опять пообещали меня убить. Теперь уже по телефону. Ну надоело. Уже 14-тый раз. Я уже привык, а то раньше это напрягало. А так Бог не выдаст, ислам не съест. А так всех прошу помолиться.
  10. Sophia Kishkovsky. Russian Priest Killed in Church. The New York Times. November 19, 2009.
  11. В Москве убит настоятель храма Святого Фомы, его помощник ранен. Newsru.com. November 20, 2009.
  12. Islamists claim killing of Russian priest. AFP. Dec. 25, 2009.
  13. Patriarch Cyril calls the priest Daniel Sysoeva confessor and martyr of the faith. Interfax-Religion. November 20, 2009.

Surse