Sava cel Sfințit
Sfântul Cuviosul Sava cel Sfinţit a fost un monah din Palestina care, conform tradiţiei, a alcătuit primul tipic (regulă) monahală de organizare a slujbelor bisericeşti de peste an, aşa-numitul "Tipic de la Ierusalim". A fost un reorganizator important al monahismului prin modelul mănăstirii sale, situată nu departe de Ierusalim S-a opus cu fermitate mişcărilor eretice monofizită şi origenistă. Biserica îl pomeneşte pe 5 decembrie.
Viaţa
Sf. Sava cel Sfinţit s-a născut în Mutalaska, de lângă Cezareea Capadociei (Turcia de azi) din părinţi creştini, Ioan şi Sofia, în anul 439. Tatăl său era comandant în armată. Călătorind spre Alexandria (Egipt) pentru chestiuni militare, şi-a luat cu el soţia, lăsându-l însă pe copil, în vârsta de 5 ani, în grija unui unchi. Când a împlinit opt ani, a intrat la mănăstirea Sf. Flavian din apropiere. Fiind isteţ, a învăţat repede să citească şi a devenit foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Înapoindu-se din călătorie, părinţii săi l-au rugat să se întoarcă în lume şi să se căsătorească, însă aceasta a fost în zadar.
Ajungând la vârsta de şaptesprezece ani, a fost tuns călugăr şi era atât de râvnitor la post şi rugăciune încât a primit darul facerii de minuni.
În anul 456, după ce petrecuse zece ani la mănăstirea Sf. Flavian, a călătorit până la Ierusalim, iar de acolo la mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare ( pomenit la 20 ianuarie). Dar Sf. Eftimie l-a trimis pe Sf. Sava la avva Teoctist, stareţul unei mănăstiri din apropiere care urma o regulă cenobitică strictă. Sf. Sava a trăit în ascultare în această mănăstire până ce a ajuns la vârsta de treizeci de ani.
După moartea avvei Teoctist, urmaşul acestuia i-a dat binecuvântarea Sf. Sava să se retragă într-o peşteră. Sâmbăta, el îşi părăsea sihăstria şi se întorcea la mănăstire, unde lua parte la slujbele dumnezeieşti şi mânca împreună cu fraţii. După o vreme, a primit încuviinţarea să nu-şi mai părăsească deloc sihăstria. S-a nevoit în acea peşteră vreme de cinci ani.
Sf. Eftimie călăuzea cu grijă viaţa tânărului monah; observând maturitatea duhovnicească la care acesta ajunsese, a început să îl ia cu sine în pustia Ruba. Au plecat în ziua de 14 ianuarie şi au rămas acolo până în Duminica Floriilor. Sf. Eftimie îl numea pe Sf. Sava „copil bătrân” şi îl încuraja în înaintarea sa în virtuţile monahale.
Când Sf. Eftimie a adormit întru Domnul (+473), Sf. Sava s-a retras din lavra acestuia şi s-a aşezat într-o peşteră din apropierea mănăstirii Sf. Gherasim de la Iordan (4 martie). În anul 478, s-a mutat din nou, aşezându-se într-o peşteră de pe vârfurile Cheilor Kedronului, la sud-est de Ierusalim. Sihăstria sa a pus bazele unei mari mănăstiri care a primit numele său (Lavra Mar Saba - Lavra Sfântului Sava) şi care este cunoscută în sursele mai vechi drept Marea Lavră. După câţiva ani, în jurul Sf. Sava au început să se adune ucenici care îşi doreau să urmeze viaţa monahală. Pe când mergea odată Sf. Sava, i s-a arătat un stâlp de foc, iar în locul acela a găsit o peşteră largă având forma unei biserici.
În anul 491, Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot. În anul 494, patriarhul l-a numit pe Sf. Sava arhimandrit cu autoritate peste toate mănăstirile din Palestina.
Sf. Sava a întemeiat mai multe alte mănăstiri. Multe minuni s-au înfăptuit prin rugăciunile Sf. Sava. La Marea Lavră, a făcut să izvorască un izvor de apă; într-o vreme de mare secetă, a venit o ploaie îndestulătoare; a vindecat bolnavi şi îndrăciţi.
Sf. Sava a alcătuit şi prima regulă monastică a slujbelor dumnezeieşti de peste an, aşa-numitul „Tipic de la Ierusalim” care a fost acceptat de mănăstirile din întreaga Palestina. Sf. Sava a adormit întru Domnul la mănăstirea sa pe 5 decembrie 532 şi a fost îngropat într-o curte aflată între cele două biserici vechi ale Lavrei Sf. Sava. Moaştele sale au fost luat în secolul al XII-lea şi duse în Italia de către cruciaţi, dar Papa Paul al VI-lea le-a înapoiat mănăstirii în anul 1965, într-un gest de bunăvoinţă faţă de ortodocşi.
Sf. Sava a luptat pentru dreapta credinţă şi împotriva mişcărilor monofizită şi origenistă din acea vreme. S-a adresat el însuşi împăraţilor romani din Constantinopol, în 511 lui Anastasie, iar în 531 lui Justinian I, căutând să-i convingă să se opună acestor mişcări eretice
Imnografie
- Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac, glasul al 8-lea:
- Ca cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără de prihană, prin faptă bună, fericite Sava, săditor al cucerniciei te-ai arătat. Pentru aceasta ai fost podoaba cuvioşilor şi cetăţean vrednic de laudă al pustiului. Drept aceea strigăm către tine: Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite!
A se vedea și
Referinţe
- John Patrich. Chapels and Hermitages of St. Sabas’ Monastery, Yoram Tsafrir, ed., Ancient Churches Revealed, Jerusalem: Israel Exploration Society, 1993. ISBN 965-221-016-1
- Joseph Patrich. The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the Fifth Century to the Present. Peeters Publishers, 2001. 463 pp. ISBN 9789042909762
Surse
en:Sabbas the Sanctified, după:
- en: www.oca.org - Lives of Saints, December 5.
- en: Icon of Saba the Sanctified
- en: Icon of Savas the Sanctified
