Hariton Mărturisitorul: Diferență între versiuni
m (→Viaţa) |
|||
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
− | [[ | + | [[Imagine:2809-hariton.jpg|right|frame|Sf. Hariton]]Preacuviosul părintele nostru '''Hariton Mărturisitorul''' (gr. greacă Χαρίτων: „harul”) n. pe la anii 270 în Iconum, Asia Mică - m. pe la 350 în Lavra Faran, Palestina), a fost un ascet și [[Călugăr|sihastru]] sfânt creștin, întemeietorul [[monahism]]ului lavriot în deșertul Iudeii - partea de sud a Palestinei. [[Praznic|Prăznuire]]a sa este în [[28 septembrie]] în [[Biserica Ortodoxă]] (și cea romano-catolică). |
− | == | + | ==Viața== |
− | [[Image:2809-hariton-palestina.jpg|left|frame|Sf. Hariton]]Sfântul Hariton s-a născut și a crescut la Iconium, în Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul [[ | + | [[Image:2809-hariton-palestina.jpg|left|frame|Sf. Hariton]] |
+ | Sfântul Hariton s-a născut și a crescut la Iconium, în Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuției]] lui [[Dioclețian]] (303). Eliberat de judecător, el s-a refugiat în Egipt până la sfârșitul persecuției. | ||
− | Pe la anul 322, pe când făcea un [[pelerinaj]] în [[Țara Sfântă]], Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre [[Ierusalim]], într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la [[Dumnezeu]], Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în 330 când înmulțirea [[ucenic]]ilor îl obligă să întemeieze o [[lavră]] la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614). | + | Pe la anul 322, pe când făcea un [[pelerinaj]] în [[Țara Sfântă]], Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre [[Ierusalim]], într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la [[Dumnezeu]], Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în 330 când înmulțirea [[ucenic]]ilor îl obligă să întemeieze o [[lavră]] la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614)<ref>https://jerusalem-mission.org/skete_phara.html</ref>. |
− | Căutător de [[isihie]], [[cuvios]]ul Hariton a plecat din nou în [[sihăstrie]] și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe [[Muntele Ispitirii]] de lângă [[Ierihon]], în locul numit Dukas sau Dok. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania). | + | Căutător de [[Isihasm|isihie]], [[cuvios]]ul Hariton a plecat din nou în [[sihăstrie]] și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe [[Muntele Ispitirii]] de lângă [[Ierihon]], în locul numit Dukas sau Dok. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania). |
− | Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a [[ | + | Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a [[Călugăr|monahilor]] de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614. |
În 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului. | În 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului. | ||
Linia 21: | Linia 22: | ||
*''Vita Charitonis'', editat de Gérard Garitte, ''La vie prémétaphrastique de S. Chariton'', în: ''Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome'' 21, Rom 1940, S. 16-46 | *''Vita Charitonis'', editat de Gérard Garitte, ''La vie prémétaphrastique de S. Chariton'', în: ''Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome'' 21, Rom 1940, S. 16-46 | ||
*''Vita Charitonis'' în traducere engleză: Leah Di Segni, ''The Life of Chariton'', în: ''Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity)'', hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6 | *''Vita Charitonis'' în traducere engleză: Leah Di Segni, ''The Life of Chariton'', în: ''Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity)'', hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6 | ||
+ | |||
+ | ==Note== | ||
+ | <references /> | ||
[[Categorie:Monahism]] | [[Categorie:Monahism]] | ||
[[Categorie:Cuvioși]] | [[Categorie:Cuvioși]] | ||
+ | [[Categorie:Mărturisitori]] | ||
[[Categorie:Sfinți din Palestina]] | [[Categorie:Sfinți din Palestina]] | ||
[[Categorie:Țara Sfântă]] | [[Categorie:Țara Sfântă]] |
Versiunea curentă din 11 decembrie 2017 17:43
Cuprins
Viața
Sfântul Hariton s-a născut și a crescut la Iconium, în Asia Mică, în timpul împărăției lui Aurelian (270-276). Hariton, cunoscut în Iconium pentru credința și virtutea lui, a fost arestat, a mărturisit credința și a fost chinuit la începutul persecuției lui Dioclețian (303). Eliberat de judecător, el s-a refugiat în Egipt până la sfârșitul persecuției.
Pe la anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost luat prizonier de către tâlhari în drum spre Ierusalim, într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran). Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-o sticlă în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până în 330 când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran (distrusă de perși la marea invazie de la anul 614)[1].
Căutător de isihie, cuviosul Hariton a plecat din nou în sihăstrie și s-a așezat într-o peșteră retrasă pe Muntele Ispitirii de lângă Ierihon, în locul numit Dukas sau Dok. Și aici însă ucenici s-au adunat în jurul lui, așa încât la 340 a întemeiat o a doua lavră, la Duka (și ea distrusă de perși la 614, și reînființată în anii 1875/95, ca mănăstirea ortodoxă greacă Carantania).
Între anii 340 la 350 sfântul Hariton fuge din nou și mai în sud în căutarea isihiei, și se instalează într-un loc pustiu numit Tekoa, unde cu ucenicii care s-au adunat a întemeiat Mănăstirea Suka („sukkah” însemnând chiar „mănăstire” în siriacă). Pe la începutul secolului al VI-lea, mănăstirea Suka primește supranumele de „Vechea Lavră”, în urma unei revolte a monahilor de la Suka contra sfântului Sava cel Sfințit, când unii dintre ei au plecat din Suka și au înființat în apropiere „Noua Lavră”. Și lavra de la Suka a fost distrusă de perși la 614.
În 350, la sfârșitul vieții, sfântul Hariton s-a retras la Lavra Faran și aici și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Posteritatea
Sfântul Hariton a fost contemporan cu sfântul Ilarion cel Mare, cel care a întemeiat monahismul în Gaza și nordul Palestinei, probabil tot prin anii 330-350. Deși influența sfântului Hariton în Palestina a fost mai mare decât a sfântului Ilarion, acesta din urmă s-a bucurat mai târziu de o mai mare notorietate, probabil dată unei Vita scrisă de Ieronim (către anul 391), și care s-a bucurat de o mare circulație.
O mulțime de sfinți monahi au trăit în lavrele întemeiat de Sf. Hariton de-a lungul timpului (până în 614, când au fost distruse de perși), cum ar fi: Eftimie cel Mare (377-473), Teoctist († 467), Ioan Moshu și mulți alții.
Bibliografie
- Ierom. Macarie de la Simonopetras, Sinaxar, luna septembrie.
- Vita Charitonis, editat de Gérard Garitte, La vie prémétaphrastique de S. Chariton, în: Bulletin de l'Institut historique Belge de Rome 21, Rom 1940, S. 16-46
- Vita Charitonis în traducere engleză: Leah Di Segni, The Life of Chariton, în: Ascetic Behavior in Greco-Roman Antiquity: A Sourcebook (Studies in Antiquity and Christianity), hrsg. von Vincent L. Wimbush, Minneapolis 1990, S. 393–421 ISBN 0-8006-3105-6
Note
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Cuvioși
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Mărturisitori
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți din Palestina
Categorii > Locuri > Țara Sfântă
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Monahi
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
Categorii > Viața Bisericii > Monahism