Cosma de Schitopolis

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 27 ianuarie 2017 23:01, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: '''Cuviosul Cosma''' a fost episcop de Schitopolis, în Țara Sfântă, în a doua jumătate a secolului al V-lea, și a avut un rol important în dezvoltarea Monahis...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Cuviosul Cosma a fost episcop de Schitopolis, în Țara Sfântă, în a doua jumătate a secolului al V-lea, și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului în această cetate.

Viața

Originar din Capadocia (Asia Mică), cuviosul Cosma a primit o educație aleasă în Siria, împreună cu frații săi mai mici Crisip și Gavriil (prăznuit la 26 ianuarie).

În tinerețe a plecat în Palestina împreună cu fratele său Crisip (lor alăturându-se mai târziu și fratele cel mai mic, Gavriil), unde au devenit primii ucenici ai sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie).

După ce a trăit mulți ani în preajma cuviosului Eftimie cel Mare, Cosma a devenit episcop de Schitopolis (în jurul anului 466), în timp ce Crisip a devenit „gardian” al Sfintei Cruci la Biserica Sfântului Mormânt, iar de Gavriil a devenit preot la Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim) și egumen al mănăstirii de maici „Sfântul Ștefan”, întemeiată de Evdochia Împărăteasa (+460)[1].

La Schitopolis, primii monahi au venit din Egipt, în jurul anului 400, când a început prigoana contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei. Dar o etapă importantă în evoluția monahismului schitopolitan a reprezentat-o venirea ca episcop al cetății, prin 466, a lui Cosma. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului (prăznuit la 2 iulie). Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul Sava cel Sfințit (prăznuit la 5 decembrie)[2].

Note

  1. Mănăstirea Sfântului Ștefan a fost descoperită de Virgilio Canio Corbo în anul 1951.
  2. Viața Sfântului Sava, c. 33

Surse

  • OrthodoxWiki
  • Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
  • Wikipedia