Tatăl nostru - Rugăciunea domnească

Iisus Hristos Pantocrator, icoană aflată la Mânăstirea sârbească Hilandar, din Muntele Athos, Grecia. Datare: cca.1260-1277

Tatăl nostru sau Rugăciunea domnească este rugăciunea pe care Domnul Iisus Hristos le-a lăsat-o apostolilor și ucenicilor Săi atunci când aceștia I-au cerut să îi învețe să se roage. Rugăciunea apare în forme ușor diferite la Matei 6, 9-13 și Luca 11, 2-4. În cultul Bisericii Ortodoxe este folosit textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea Sfintei Treimi.

În cult

Tatăl nostru
Carele ești în ceruri,
Sfințească-Se numele Tău,
Vie împărăția Ta,
Facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre ființă)
Dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și slava:
A Tatălui și-a Fiului și-a Sfântului Duh,
Acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.

Versiunea după Luca

Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
Vie împărăția Ta.
Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
Şi ne iartă nouă păcatele noastre,
căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Despre rugăciunea domnească

Cei păcătoşi nu-L pot numi Tată pe Dumnezeu(...). Din cauza asta, înainte de Tatăl nos­tru, noi spunem „Împărate ceresc, Mîngîietorule, vino şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea". Întâi cerem Duhului Sfânt să ne curăţească de spurcăciune, de toată deşertăciunea noastră. Îl mărturisim pe Dumnezeu. Nu vedeţi că e mărturisi­re rugăciunea întâi, apoi după asta iarăşi spunem: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi!", ne mărturisim, iarăşi ne mărturisim, Îl slăvim şi ne mărturisim cu ajutorul Lui şi abia după asta spunem Tatăl nostru. În Biserică niciodată nu spunem Tatăl nos­tru aşa, dintr-o dată, buf! Întâi ne spove­dim, că peste zi în multe chipuri greşim. Din cauza asta spunem rugăciunile astea de spovedanie, de chemare a numelui lui Dumnezeu, şi El puternic este să ne curăţească de toată spurcăciunea, ca să ne facă vrednici să-L numim Tată

Ce am cerut noi, ca şi Creştini şi neam creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească numele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale. După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie”

Tâlcuire

Tatăl nostru

Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru! Când stelele cad şi focul izbucneşte din pământ, ele îţi spun: Făcătorul nostru! Când bobocii o­ rilor se deschid şi ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îţi cântă: Stăpânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, Îţi şoptesc Ţie: Tatăl nostru! A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când şi oamenii Îţi ziceau şi Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân! Aşa a fost, cu adevărat, când omul simţea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mul­ţumită Fiului Tău Unuia­ Născut şi Celui mai bun din­tre Fii Tăi, am învăţat numele Tău cel adevărat. Drept aceea şi eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!

Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor. Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său. Dacă Te privesc şi zic Stăpân, sânt ca o piatră între pie­ tre şi ca o cămilă între cămile. Dar dacă deschid buzele mele şi şoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul priveşte înălţat mai aproape de cer, şi merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtăşind slava şi pătimirea şi puterea Ta. Tu eşti Tatăl nostru, al tuturor: Te­-aş micşora pe Tine şi m­-aş micşora şi pe mine dacă Te­-aş numi: Tatăl meu!

carele ești în Ceruri

Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim 11 de păcatele noastre. Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noas­tre. Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale. Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră. Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră. Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau care­şi bat joc când se pomeneşte numele Tău. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi. Dacă ar fi să­-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai pre­sus de împărăţia morţii.

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte! Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă­Te până la noi şi ne ridică până la Tine. Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta? Ţărâna ar fi mută pe vecie şi n­ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne. Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi? Cum ai putea să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi? O, Tatăl nostru!

sfințească-se Numele Tău

Sfinţindu­Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi înşine ne sfinţim. Minunat este numele Tău! Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cărui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tău să fie amintit în aceste certuri, căci toate limbile flecare ar amorţi şi toate marile nume omeneşti, împletite laolaltă, nu s­-ar putea asemui cu numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Când oamenii vor să sfinţească numele Tău, roagă na­tura să îi ajute. Iau piatră şi lemn ca să facă biserici; împodobesc altarele cu mărgăritare şi flori şi fac foc din plante, surorile lor, şi iau tămâie de la cedri, fraţii lor, şi sprijină glasurile lor prin glasul clopotului, şi cheamă vietăţile în ajutor ca să sfinţească numele Tău. Natu­ra e curată ca stelele Tale şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne. Îndură­-Te de noi pentru curata şi nevinova­ta natură, care împreună cu noi sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Preasfinte.

Cum vom sfinţi numele Tău? Oare prin bucurie nevinovată? Atunci îndură­-Te de noi, pentru pruncii noştri nevinovaţi. Oare prin pătimire? Atunci caută spre mormintele noastre. Oare prin jertfelnicie? Atunci adu­-Ţi aminte de ostenelile mamelor, Doamne! Numele Tău este mai tare decât oţelul şi mai stră­lucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nădăj­duieşte întru Tine şi se luminează cu numele Tău. Nebunii zic: „Sântem înarmaţi cu oţel, cine ne poate sta împotrivă?” Iar Tu nimiceşti împărăţii cu gâze nevăzute! Înfricoşat este numele Tău, Doamne! El străluceşte şi pârjoleşte precum un mare nor de foc. Nimic nu este sfânt sau înfricoşat, dacă nu­-i legat de numele Tău. Dă­-mi, Sfinte, dă­-mi ca prieteni pe cei în ale căror piepturi este înscris numele Tău, iar de duşmani pe cei ce nu doresc să ştie nimic de Tine – fiindcă asemenea prieteni au să­-mi rămână prieteni până la moarte, iar asemenea duşmani au să îngenuncheze în faţa mea şi să se dea bătuţi îndată ce o să se sfărâme oţelul lor.

Sfânt şi înfricoşat este numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Fie ca să ne amintim de numele Tău în tot ceasul bu­curiei noastre şi al istovirii noastre din această viaţă aşa cum ne amintim de el în ceasul morţii, Tată Ceresc al nostru, Preasfântul nostru Tată!

vie Împărăția Ta

Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate! Ne­-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii. Ne­-am săturat de împăraţii care mai ieri şi­au trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii! Ne­-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie. „Iată, acesta este om înţelept. Dă­i lui co­ roana!” striga mulţimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă. Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor. Vrei să-­Ţi repet ceea ce ştii deja? Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă? „Iată, acesta este om puternic. Dă-­i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie. Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atot­ puternice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.

Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine. Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta. Rătăcind de colo­colo, oare n­am fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru. Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale! Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fi gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi. Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă! Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea. Ne­-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!

facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ

Până când n­-are să ştie omul voia Ta? Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-­ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el. Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă­-i omului voia Ta. Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n­-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean? Voia Ta este înţeleaptă. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s­-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie. Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru. Nici un lucru nebunesc nu­ şi-a făcut loc vreodată în planul Tău. Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă.

Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer. Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată. Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oame­nilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună­ glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învaţă­-ne! Dumnezeule, călăuzeşte­-ne! Tată, mântuieşte-­ne!

Addendum

Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul:

• "vie" folosit în limba română literară "vină"
• "facă-se "este câteodată înlocuit cu "fie"
• "greșalele" este câteodată înlocuit cu "păcatele"
• "izbăvește" este câteodată înlocuit cu "mântuiește"
• "cel rău" este câteodată înlocuit cu "cel viclean"