Virtuțile (îngeri)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă


Virtuţile sunt una din cetele îngereşti. Plini de tărie dumnezeiască, ei împlinesc repede voia Dumnezeului Celui Preaînalt și Atotputernic, cea tare și puternică. Lucrează mari minuni şi trimit harul facerii de minuni sfinţilor lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, pentru ca aceştia să poată face minuni precum vindecarea de boli sau înainte-vederea celor din viitor. Virtuţile îi ajută pe cei în nevoinţă şi pe cei copleşiţi de povara unei ascultări puse asupra lor de cineva şi ajută la purtarea neputinţelor celor slabi. Astfel se explică şi numele lor de "virtuţi", căci îi întăresc pe cei în nevoi. De asemeni, ei îi întăresc pe oameni întru răbdare, ca să nu se descurajeze în suferinţă, ci să poarte orice nenorocire în mod curajos, cu cuget tare şi cu smerenie, dând mulţumire pentru toate lui Dumnezeu, Cel ce toate le rânduieşte pentru binele nostru.

A se vedea şi

Surse