Tatăl nostru - Rugăciunea domnească

Iisus Hristos Pantocrator, icoană aflată la Mânăstirea sârbească Hilandar, din Muntele Athos, Grecia. Datare: cca.1260-1277

Tatăl nostru sau Rugăciunea domnească este rugăciunea pe care Domnul Iisus Hristos le-a lăsat-o apostolilor și ucenicilor Săi atunci când aceștia I-au cerut să îi învețe să se roage. Rugăciunea apare în forme ușor diferite la Matei 6, 9-13 și Luca 11, 2-4. În cultul Bisericii Ortodoxe este folosit textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea Sfintei Treimi. (Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin)

În limba română

Prima versiune românească a rugăciunii Tatăl nostru, cu litere latine, avea să fie tipărită pentru prima dată nu în Țările Române, ci la Cracovia, într-o lucrare a polonezului Stanislau Sarnicki. „Rugăciunea domnească” fusese scrisă la cererea cărturarului polonez de logofătul Luca Stroici.

În cult (Matei 6:9-13)

Tatăl nostru
Carele ești în ceruri,
Sfințească-Se numele Tău,
Vie împărăția Ta,
Facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre ființă)
Dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și slava:
A Tatălui și-a Fiului și-a Sfântului Duh,
Acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.

Versiunea după Luca (11:2-4)

Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
Vie împărăția Ta.
Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
Şi ne iartă nouă păcatele noastre,
căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Versiunea în limba latină

Pater noster, qui es in caelis
Sanctificetur nomen tuum;
Adveniat regnum tuum.
Fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra
Panem nostrum qvotidianum da nobis hodie.
Et dimitte nobis debita nostra,
Sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.
Et ne nos inducas in temptationem;
Sed libera nos a malo.
Amen.

Despre rugăciunea domnească

Cei păcătoşi nu-L pot numi Tată pe Dumnezeu(...). Din cauza asta, înainte de Tatăl nos­tru, noi spunem „Împărate ceresc, Mîngîietorule, vino şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea". Întâi cerem Duhului Sfânt să ne curăţească de spurcăciune, de toată deşertăciunea noastră. Îl mărturisim pe Dumnezeu. Nu vedeţi că e mărturisi­re rugăciunea întâi, apoi după asta iarăşi spunem: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi!", ne mărturisim, iarăşi ne mărturisim, Îl slăvim şi ne mărturisim cu ajutorul Lui şi abia după asta spunem Tatăl nostru. În Biserică niciodată nu spunem Tatăl nos­tru aşa, dintr-o dată, buf! Întâi ne spove­dim, că peste zi în multe chipuri greşim. Din cauza asta spunem rugăciunile astea de spovedanie, de chemare a numelui lui Dumnezeu, şi El puternic este să ne curăţească de toată spurcăciunea, ca să ne facă vrednici să-L numim Tată

Ce am cerut noi, ca şi Creştini şi neam creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească numele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale. După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie”

Tâlcuire

Tatăl nostru

Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru! Când stelele cad şi focul izbucneşte din pământ, ele îţi spun: Făcătorul nostru! Când bobocii o­ rilor se deschid şi ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îţi cântă: Stăpânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, Îţi şoptesc Ţie: Tatăl nostru! A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când şi oamenii Îţi ziceau şi Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân! Aşa a fost, cu adevărat, când omul simţea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mul­ţumită Fiului Tău Unuia­ Născut şi Celui mai bun din­tre Fii Tăi, am învăţat numele Tău cel adevărat. Drept aceea şi eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!

Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor. Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său. Dacă Te privesc şi zic Stăpân, sânt ca o piatră între pie­ tre şi ca o cămilă între cămile. Dar dacă deschid buzele mele şi şoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul priveşte înălţat mai aproape de cer, şi merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtăşind slava şi pătimirea şi puterea Ta. Tu eşti Tatăl nostru, al tuturor: Te­-aş micşora pe Tine şi m­-aş micşora şi pe mine dacă Te­-aş numi: Tatăl meu!

carele ești în Ceruri,

Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim 11 de păcatele noastre. Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noas­tre. Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale. Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră. Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră. Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau care­şi bat joc când se pomeneşte numele Tău. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi. Dacă ar fi să­-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai pre­sus de împărăţia morţii.

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte! Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă­Te până la noi şi ne ridică până la Tine. Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta? Ţărâna ar fi mută pe vecie şi n­ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne. Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi? Cum ai putea să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi? O, Tatăl nostru!

sfințească-se Numele Tău.

Sfinţindu­Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi înşine ne sfinţim. Minunat este numele Tău! Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cărui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tău să fie amintit în aceste certuri, căci toate limbile flecare ar amorţi şi toate marile nume omeneşti, împletite laolaltă, nu s­-ar putea asemui cu numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Când oamenii vor să sfinţească numele Tău, roagă na­tura să îi ajute. Iau piatră şi lemn ca să facă biserici; împodobesc altarele cu mărgăritare şi flori şi fac foc din plante, surorile lor, şi iau tămâie de la cedri, fraţii lor, şi sprijină glasurile lor prin glasul clopotului, şi cheamă vietăţile în ajutor ca să sfinţească numele Tău. Natu­ra e curată ca stelele Tale şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne. Îndură­-Te de noi pentru curata şi nevinova­ta natură, care împreună cu noi sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Preasfinte.

Cum vom sfinţi numele Tău? Oare prin bucurie nevinovată? Atunci îndură­-Te de noi, pentru pruncii noştri nevinovaţi. Oare prin pătimire? Atunci caută spre mormintele noastre. Oare prin jertfelnicie? Atunci adu­-Ţi aminte de ostenelile mamelor, Doamne! Numele Tău este mai tare decât oţelul şi mai stră­lucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nădăj­duieşte întru Tine şi se luminează cu numele Tău. Nebunii zic: „Sântem înarmaţi cu oţel, cine ne poate sta împotrivă?” Iar Tu nimiceşti împărăţii cu gâze nevăzute! Înfricoşat este numele Tău, Doamne! El străluceşte şi pârjoleşte precum un mare nor de foc. Nimic nu este sfânt sau înfricoşat, dacă nu­-i legat de numele Tău. Dă­-mi, Sfinte, dă­-mi ca prieteni pe cei în ale căror piepturi este înscris numele Tău, iar de duşmani pe cei ce nu doresc să ştie nimic de Tine – fiindcă asemenea prieteni au să­-mi rămână prieteni până la moarte, iar asemenea duşmani au să îngenuncheze în faţa mea şi să se dea bătuţi îndată ce o să se sfărâme oţelul lor.

Sfânt şi înfricoşat este numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Fie ca să ne amintim de numele Tău în tot ceasul bu­curiei noastre şi al istovirii noastre din această viaţă aşa cum ne amintim de el în ceasul morţii, Tată Ceresc al nostru, Preasfântul nostru Tată!

Vie Împărăția Ta,

Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate! Ne­-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii. Ne­-am săturat de împăraţii care mai ieri şi­au trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii! Ne­-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie. „Iată, acesta este om înţelept. Dă­i lui co­ roana!” striga mulţimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă. Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor. Vrei să-­Ţi repet ceea ce ştii deja? Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă? „Iată, acesta este om puternic. Dă-­i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie. Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atot­ puternice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.

Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine. Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta. Rătăcind de colo­colo, oare n­am fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru. Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale! Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fi gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi. Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă! Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea. Ne­-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!

facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ.

Până când n­-are să ştie omul voia Ta? Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-­ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el. Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă­-i omului voia Ta. Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n­-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean? Voia Ta este înţeleaptă. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s­-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie. Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru. Nici un lucru nebunesc nu­ şi-a făcut loc vreodată în planul Tău. Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă.

Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer. Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată. Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oame­nilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună­ glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învaţă­-ne! Dumnezeule, călăuzeşte­-ne! Tată, mântuieşte-­ne!

Pâinea noastră cea spre ființă, dă nouă astăzi

Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă. Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lu­mina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă? Cum i­-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne­-ai făcut­o Tu? Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l­ai su at în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei. Nu poate fi voia Ta să­-Ți dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă. Tatăl nostru, dă­-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc. Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi. Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră. O, Mare Gazdă! Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm. Nimeni afară de Tine n­-are dreptul să zică: pâinea mea. Pâinea este a Ta.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu. Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte. Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi. Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, pre­ cum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!

și iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri

Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-­i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu­-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi. Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne­-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne­ ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale? Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată? Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!

Tu ne faci de ruşine în ecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui. Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută. Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe huli­toare! El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său. Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa­-i copilărească şi supărată. Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor. Greu e să afli om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos.

Dar fă­-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Drept­slăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor! Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii? Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?

Addendum

Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul:

• "vie" folosit în limba română literară "vină"
• "facă-se "este câteodată înlocuit cu "fie"
• "greșalele" este câteodată înlocuit cu "păcatele"
• "izbăvește" este câteodată înlocuit cu "mântuiește"
• "cel rău" este câteodată înlocuit cu "cel viclean"