14.992 de modificări
Modificări
→Istoric - perioada premergătoare: corect. leg. int.
Dovezile istorice din secolele IV şi V scot în evidenţă o lungă perioadă de controverse privind natura Domnului nostru [[Iisus Hristos]], numite controversele [[Hristologie|hristologice]]. În timpul acestei perioade au apărut unele erezii, printre care şi [[arianism]]ul, [[nestorianism]]ul şi [[monofizism]]ul. Disputele aveau loc mai ales între [[ierarh]]ii Bisericilor din [[Biserica din Alexandria]], [[Biserica Antiohiei|Antiohia]] şi [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] şi se acutizau mai cu seamă în timpul unor sinoade la care participau şi reprezentanţi ai Bisericii Romei. Rezultatul controverselor era influenţat puternic de împăratul din [[Constantinopol]] care avea dreptul de a convoca aceste sinoade.
[[Sinodul I Ecumenic|Primul]] şi [[Sinodul III Ecumenic|al III-lea]] sinod ecumenic au stabilit că [[arianism]]ul şi [[nestorianism]]ul sunt erezii şi i-au excomunicat pe capii acestora, Arie şi Nestorie. Excomunicarea şi exilul lui Nestorie au fost puternic influenţate de împărăteasa [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]], sora mai mare a împăratului [[Teodosie al II-lea]]. În anul 441, Teodosie, sub influenţa eunucului Hrisafie, a fost convins să o îndepărteze pe sora sa de la curtea imperială. Din acel moment, Teodosie a început să sprijine [[erezie|erezia]] [[Monofizism|monofizită]], care era promovată de [[arhimandrit]]ul [[Eutihie de Constantinopol|Eutihie]] şi de [[patriarh]]ul [[Dioscor al Alexandriei]] (succesorul sfântului [[Chiril al Alexandriei]]).
Domnie, patriarh al Antiohiei, a fost primul care a remarcat această greşeală a lui Eutihie. În noiembrie 448, sfântul [[Flavian Mărturisitorul]], patriarhul de atunci al Constantinopolului, a convocat un sinod la [[Constantinopol]] în care a fost formulată oficial acuzaţia împotriva erorii lui Eutihie, acuzaţie făcută de Eusebiu, [[episcop]] de Dorylaeum (Frigia). După ce l-a audiat pe Eutihie, sinodul l-a depus şi excomunicat pentru refuzul de a admite că Hristos, după întrupare, a avut două naturi (cea divină şi cea umană).