Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
[[Cuvios]]ul '''Teodosie cel Mare''', supranumit '''Chinoviarhul''' (adică ”începătorul vieţii de obşte”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina.<br/>
+
[[Cuvios]]ul '''Teodosie cel Mare''', supranumit '''Chinoviarhul''' (adică ”începătorul [[Viaţă de obşte|vieţii de obşte]]”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina. [[Prăznuire|Prăznuirea]] în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 ianuarie]].  
[[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 ianuarie]].  
 
  
 
==Viața==
 
==Viața==
 
Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos (sau Garisos) din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici.  
 
Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos (sau Garisos) din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici.  
  
Teodosie a intrat de tânăr în [[monah]]ism, la o [[mănăstire]] din [[Ierusalim]]. După ce a viețuit un timp sub ascultarea unui mare bătrân, [[pustnic]]ul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea Bethleemului, unde timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Datorită vieţii sale de ascet, a adunat în jurul său mulţi [[ucenic]]i, așa încât peștera a devenit cu totul neîncăpătoare. De aceea, a decis să ridice o [[mănăstire]] lângă peştera în care vieţuia.
+
Teodosie a intrat de tânăr în [[monahism]], la o [[mănăstire]] din [[Ierusalim]]. După ce a viețuit un timp sub ascultarea unui mare [[bătrân]], [[pustnic]]ul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea [[Betleem]]ului, unde timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Datorită vieţii sale de [[ascet]], a adunat în jurul său mulţi [[ucenic]]i, așa încât peștera a devenit cu totul neîncăpătoare. De aceea, a decis să ridice o mănăstire lângă peştera în care vieţuia.
  
Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios Tsamis în: ''Patericul sinaitic'', ed.rom., p. 222</ref>. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor si a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni si un azil pentru alienati. Asezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de nationalităti diferite si patru biserici (într-una Dumnezeu era lăudat în greceste, în alta în siriacă, în alta în armeniană si a patra era rezervată alienatilor si posedatilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni si înmultind pâinea si celelalte necesare vietii.  
+
Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: ''Patericul sinaitic'', Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref>. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un [[arhondaric]] pentru [[călugăr]]ii străini, un altul pentru primirea săracilor şi a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţi. Aşezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte, în alta în siriacă, în alta în armeniană şi a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin [[minuni]] şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţii.  
  
În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania ([[31 decembrie]]), Teodosie fu ales ca superior si conducător al tuturor monahilor ce vietuiau în comunităti în Palistina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava (5 decembrie) era în fruntea eremitilor si a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinti erau uniti de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovnicesti si pentru a lupta împreună împotriva ereticilor.
+
În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei [[Melania Romana]] (prăznuită la [[31 decembrie]]), Teodosie fu ales ca superior şi conducător al tuturor [[monah]]ilor ce vieţuiau în comunităţi în [[Palestina]] și [[Țara Sfântă]], în timp ce sfântul [[Sava cel Sfinţit]] (prăznuit la [[5 decembrie]]) era în fruntea [[Eremit|eremiţilor]] şi a celor ce trăiau în [[Lavră|lavre]]. Cei doi [[sfinţi]] erau uniţi de o mare [[dragoste]], întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovniceşti şi pentru a luptă împreună împotriva [[eretic]]ilor.
  
Atins, către sfârsitul zilelor, de o lungă si dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă. Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice la 105 ani, în 529.
+
Atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, a suportat totul ca [[Iov]], dând slavă lui [[Dumnezeu]]. Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice la 105 ani, în anul 529.
  
 
==Posteritatea==
 
==Posteritatea==
„Dintre toate virtutile sfântului Teodosie, trei vor rămânea ucenicilor săi ca o mostenire vie: o severă asceză până la moarte, însotită de o credintă nestrămutată; mila fată de săraci si bolnavi, si sârguinta neîncetată către rugăciune si către lauda lui Dumnezeu.” (Le Synaxaire…, pp. 375-377).
+
„Dintre toate [[virtuţi]]le sfântului Teodosie, trei vor rămânea ucenicilor săi ca o moştenire vie: o severă asceză până la moarte, însoţită de o [[credinţă]] nestrămutată; [[mila]] fată de săraci şi bolnavi, şi sârguinţa neîncetată către [[rugăciune]] şi către lauda lui Dumnezeu.” <ref>''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', (adaptare franceză de monahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras), Tesalonic, 1988, pp. 375-377</ref>
  
Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a mănahismului de obște din Palestina, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de Chinoviarhul, adică „începător al vieţii de obşte”.
+
Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de ''Chinoviarhul'', adică „începător al vieţii de obşte”.
 
 
Sfântul Teodosie, conducătorul si îndrumătorul celor ce duceau viată comunitară în Palestina si Țara Sfântă, a rămas în memmoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.
 
  
 +
Sfântul Teodosie, conducătorul şi îndrumătorul celor ce duceau viaţa comunitară în Palestina şi Țara Sfântă, a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.
  
 +
==Note==
 +
<references />
  
 
[[Categorie:Sfinţi|Teodosie cel Mare]]
 
[[Categorie:Sfinţi|Teodosie cel Mare]]
 
[[Categorie:Cuvioşi|Teodosie cel Mare]]
 
[[Categorie:Cuvioşi|Teodosie cel Mare]]
 
[[Categorie:Monahism|Teodosie cel Mare]]
 
[[Categorie:Monahism|Teodosie cel Mare]]

Versiunea de la data 3 iunie 2011 19:38

Cuviosul Teodosie cel Mare, supranumit Chinoviarhul (adică ”începătorul vieţii de obşte”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina. Prăznuirea să în Biserica Ortodoxă se face pe 11 ianuarie.

Viața

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos (sau Garisos) din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici.

Teodosie a intrat de tânăr în monahism, la o mănăstire din Ierusalim. După ce a viețuit un timp sub ascultarea unui mare bătrân, pustnicul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului, unde timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Datorită vieţii sale de ascet, a adunat în jurul său mulţi ucenici, așa încât peștera a devenit cu totul neîncăpătoare. De aceea, a decis să ridice o mănăstire lângă peştera în care vieţuia.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 [1]. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor şi a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţi. Aşezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte, în alta în siriacă, în alta în armeniană şi a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţii.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), Teodosie fu ales ca superior şi conducător al tuturor monahilor ce vieţuiau în comunităţi în Palestina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava cel Sfinţit (prăznuit la 5 decembrie) era în fruntea eremiţilor şi a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinţi erau uniţi de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovniceşti şi pentru a luptă împreună împotriva ereticilor.

Atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă lui Dumnezeu. Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice la 105 ani, în anul 529.

Posteritatea

„Dintre toate virtuţile sfântului Teodosie, trei vor rămânea ucenicilor săi ca o moştenire vie: o severă asceză până la moarte, însoţită de o credinţă nestrămutată; mila fată de săraci şi bolnavi, şi sârguinţa neîncetată către rugăciune şi către lauda lui Dumnezeu.” [2]

Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de Chinoviarhul, adică „începător al vieţii de obşte”.

Sfântul Teodosie, conducătorul şi îndrumătorul celor ce duceau viaţa comunitară în Palestina şi Țara Sfântă, a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.

Note

  1. După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: Patericul sinaitic, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222
  2. Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, (adaptare franceză de monahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras), Tesalonic, 1988, pp. 375-377