{{Format:Articol de calitate}}'''Agheasma''' (var. ''aghiazma'', sau ''aghiasma'') este ''sfinţirea apei'apa sfințită''', este una din cele mai importante şi astăzi cea mai frecventă care se face de către [[Biserică]] prin [[rugăciuni]]le [[preot]]ului și ale credincioșilor la diferite ocazii, cum ar fi: nașterea, [[botez]]ul, mari [[ierurgiePraznic|sărbători]] a Bisericii Ortodoxe.

==DicţionarDicționar/ etimologie==Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (sl. ''agiazma''), fie pe filiera limbii (neo-)greceşti grecești (ngr. Αγιασμα - — ''agiásma''). Deşi Deși toate dicţionarele româneşti dicționarele românești dau ca termen principal "agheasmă"„agheasmă”, mai multe forme circulă în limba vorbită, în funcţie funcție de regiune (ceea ce ar arăta că: 1. termenul este relativ recent în limbă; 2. a putut pătrunde pe două filiere diferite): aghiasmă, agheazmă, aghiazmă.

==Dicţionar Dicționar liturgic grec==

#Apa care a fost sfinţită sfințită/ binecuvântată de Biserică prin slujba numită αγιασμοςΑγιασμός.#La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele sfinţitesfințite, adică toate cele ce au fost consacrate şi și binecuvântate de Biserică, cum ar fi [[Euharistie|Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie]], apa sfinţităsfințită, [[Anafură|pâinea sfinţităsfințită]] etc. (a se vedea: [[SfinţireSfințire]])<br>.

Termenul este grec, αγιασμα, înseamnă deopotrivă şi și lucrarea de sfinţire sfințire a apei, şi și rezultatul ei, apa sfinţităsfințită. În limba neogreacă se face diferența între ''agiásma'' (apa sfințită) și ''agiasmós'' (sfeștania - slujba de sfințirea a apei). ==Temeiuri scripturistice==Temeiul scripturistic al aghiezmei se află în însăși pericopa Evangheliei care se citește la sfeștanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se amintește de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, așteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos și l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfințită de preoții Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei. Puterea lucrătoare a aghiezmei și un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citește atunci (Evr., 2, 11-18), ca și de ectenia și rugăciunea de sfințire. În Apostol se spune că (Hristos) „Cel ce sfințește, și cei ce se sfințesc (credincioșii), dintr-Unul sunt toți; de aceea nu se rușinează să-i numească pe ei frați” (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a făcut frații Lui, ne-a înfrățit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14). De asemenea, și din ectenia care urmează citirii Evangheliei și din rugăciunea de sfințire a apei, care reproduc ideea [[Apostol]]ului și [[Evanghelie]]i, se înțelege că [[Duhul Sfânt]] invocat sfințește apa, care devine sfințitoare, tămăduitoare de boli și cu putere de a alunga [[Diavol|demoni]]. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: „Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre și să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră.” (Molitfelnic) Apa sfințită, din care beau credincioșii și cu care preotul îi stropește - și apoi merge și botează și casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă și diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul și apostolii. ==Istoric==Sfințirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenței Bisericii, curățindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creștini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci așa citim la sfințirea apei la botez: „și-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...”. Apostolul Pavel vorbește de moartea și învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieții și de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).

 Scriptura spune "că „că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi și prin apă" apă” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei "şi „și prin apă"apă”, care e şi și materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, "din „din apă şi și din Duh" Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar Așadar apa, ca element fundamental al CreaţieiCreației, fiindcă se foloseşte folosește la spălarea şi curăţirea și curățirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi și lucrării de curăţire curățire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi și fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi și apoi prin aghiazmă.

*[[agheasmă Sfeștanie|Agheasmă mică]]*[[agheasmă Agheasmă mare]] Cel mai des săvârșită și folosită este agheasma mică, sau sfințirea mică a apei, care se numește [[sfeștanie]]. Ea se numește și „luminare” sau „slujba luminilor”, pentru că la început se înțelegea prin ea apa sfințită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paști și la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită și „ziua luminilor, sau a luminării”). ==Când se face sfințirea apei?== Agheasma mare se sfințește o dată pe an, pe [[6 ianuarie]], în ziua de [[Epifania|Bobotează]] (a Botezului Domnului. Se poate bea până pe [[14 ianuarie]] în fiecare zi, pe nemâncate. Se păstrează la loc curat, într-o sticlă anume pregătită și se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, ori cu binecuvântarea preotului duhovnic, după [[Spovedania|Spovedanie]]. [[Anafură|Anafura]] se ia după agheasma mare. Agheasma mică, „sfințirea mică a apei” sau sfeștania se face ori de câte ori este nevoie, chiar și în fiecare lună. Cu aghiasma mică pot fi stropite casa, oamenii bolnavi sau sănătoși și toate lucrurile din gospodărie. Apa rămasă se pune într-un vas curat și se ia în mod obișnuit dimineața pe nemâncate. Se ia după anafură. Sfințirea mică a apei se mai face și la unele sărbători precum [[Izvorul Tămăduirii]] și ori de câte ori va găsi de cuviință [[preot]]ul. Există și obiceiul de a binecuvânta apa în care va fi scăldat pruncul nou-născut. Moașa obișnuia să aducă la biserică un vas cu apă care urma să fie binecuvântată. Pruncului i se dădea să bea puțin, apoi era stropit și spălat cu această apă, ca o primă formă de binecuvântare a pruncului, înainte de [[Botez]]. Apa din [[cristelniță]] se sfințește și ea înainte de săvârșirea tainei Sfântului [[Botez]].

Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte sfeştanie. Ea se numeşte şi "luminare" sau "slujba luminilor", ==Lucruri necesare pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi "ziua luminilor, sau a luminării").sfeștanie==

==Temeiuri scripturistice==Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei Pentru sfințirea mică a apei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată săvârșește în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericiicasele creștinilor, ori de câte ori este nevoiepotrivit ca aceștia să aibă în casă lucrurile și materiile necesare pentru slujbă, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.cum urmează:

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului *Un vas cu apă curată, care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi va fi sfințită;*Un mănunchi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) "Cel ce sfinţeşte[[busuioc]] sau altă plantă, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintrcu care va fi stropită casa;*Trei [[Lumânare|lumânări]] așezate în [[Sfeșnic|sfeșnice]] sau într-Unul sunt toţiun vas special; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi" (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-*O [[cățuie]] sau tămâier;*[[Tămâie]] și un cărbune special pentru a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat fi aprins în inimile noastre (Gal.cățuie;*Un [[pomelnic]] pe care să fie trecute numele tuturor celor ai casei;*O masă așternută cu o față de masă curată, 4, 6), ne-a facut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului pe care să fie așezate cele de mai sus;*Un prosop curat cu Mântuitorul pentru ca astfel care să biruim se șteargă preotul pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14)mâini după ce sfințește apa.

De asemenea==Agheasma în casa creștinului==Este potrivit ca fiecare creștin să aibă în casă câte o sticlă cu aghiasmă — una cu ''Agheasma mare'', cealaltă cu ''Agheasma mică''. Ele trebuie așezate la loc curat, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din dimpreună cu anafura și cu puțin ulei de la [[Maslu|Sfântul Maslu]]. După rugăciunea de sfinţire a apeidimineață, care reproduc ideea Apostolului şi Evanghelieipe nemâncate, creștinul poate să ia puțină anafură și agheasmă și să se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apaungă pe frunte, care devine sfinţitoareîn semnul Crucii, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: "Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră" (Molitfelnic)uleiul sfințit.

Apa sfinţită===Cum se păstrează===Agheasma se păstrează în sticle curate, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte - şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare preferabil de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor sticlă (cf. I Ioansunt mai rezistente și nu afectează gustul apei),într-un loc anume desemnat pentru aceasta. 3, 8)În mod normal, cum au făcut Mântuitorul şi apostoliiagheasma se păstrează multă vreme fără să se strice.

==Istoric==Sfinţirea apei s-a practicat de la începutNu se pune busuioc sau altă plantă în sticla cu agheasmă, pentru că în cele din prima zi a existenţei Bisericiiurmă busuiocul se va descompune în apă, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr iar aghiasma va lua miros. Busuiocul de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea sfințirea apei se poate păstra separat, eventual pus la botez : "şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...". Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5)icoană.

== Bibliografie Cum și când se folosește==Agheasma se poate bea:*(dimineața) numai pe nemâncate;*cu orice prilej în care simt nevoia ajutorului și binecuvântării lui Dumnezeu: pentru luminarea minții, pentru paza de ispite, de boală etc.*în curăție trupească (în ziua dinainte), pentru cei căsătoriți;*în afara perioadei lunare, pentru femei.

Léon ClugnetÎn afară de aceasta, ''Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Église grecque''nu doar preotul, Parisci și credincioșii se mai pot stropi cu agheasmă la vreme de boală sau ispită, 1895când sunt în suferințe etc. ei pot stropi și lucrurile din gospodărie — hainele, celelalte obiecte, dar și animalele și holdele și chiar mașinile și utilajele, cerând astfel ajutorul lui Dumnezeu ca să le păzească de orice rău, de stricăciune, de accidente și așa mai departe.

==Articole apropiate==*[[agheasma mică]]*[[agheasma mare]]*[[sfinţire]]*[[sfinţirea casei]]Léon Clugnet, ''Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Église grecque'', Paris, 1895*Pr. Prof. [[BoboteazaConstantin Coman]], ''Ghidul practic al creștinului ortodox: Ce trebuie să știm despre casa creștinului'', ed. Bizantină, București, 2002.