Avva: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (→‎În Noul Testament)
Linia 4: Linia 4:
 
În [[Noul Testament]], acest cuvânt este rostit pentru prima dată de Mântuitorul [[Iisus Hristos]] în rugăciunea din [[grădina Ghetsimani]]: "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 26, 39); "Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă" ([[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 14, 36). Alături de traducerea greacă s-a păstrat şi originalul aramaic. Termenul este folosit şi de [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel]], arătând că prin [[Botez]], creştinii sunt înfiaţi de [[Dumnezeu]], de aceea pot să-L numească "Avva, Părinte!" (Romani 8, 15; Galateni 4, 6; cf. 2 Corinteni 6, 18).
 
În [[Noul Testament]], acest cuvânt este rostit pentru prima dată de Mântuitorul [[Iisus Hristos]] în rugăciunea din [[grădina Ghetsimani]]: "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 26, 39); "Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă" ([[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 14, 36). Alături de traducerea greacă s-a păstrat şi originalul aramaic. Termenul este folosit şi de [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel]], arătând că prin [[Botez]], creştinii sunt înfiaţi de [[Dumnezeu]], de aceea pot să-L numească "Avva, Părinte!" (Romani 8, 15; Galateni 4, 6; cf. 2 Corinteni 6, 18).
  
−
Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în Vechiul Testament și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată va chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului).
+
Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în Vechiul Testament și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția arameană de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
 +
{{Citat|Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.|THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon <ref>''The Lords’s Prayer'', by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html</ref>}}
  
−
{{Citat|Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.|THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon <ref>''The Lords’s Prayer'', by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html</ref>}}
 
 
==Avva în tradiţia monastică==
 
==Avva în tradiţia monastică==
 
Peste câteva secole, Avva a fost numit acel [[monah]] cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi [[părinte duhovnicesc]] celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (i.e. [[Patericul egiptean]]), unde la început Sfântul [[Antonie cel Mare]] este numit "Avva" de către [[ucenic]]ul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin [[credinţă]] şi [[ascultare]], că prin intermediul lui ajunge în [[Duhul Sfânt|Duhul]], prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. [[Harismă|Harismele]] sale speciale erau ascultarea atentă şi [[discernământ]]ul. În primele secole ale [[monahism]]ului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".
 
Peste câteva secole, Avva a fost numit acel [[monah]] cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi [[părinte duhovnicesc]] celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (i.e. [[Patericul egiptean]]), unde la început Sfântul [[Antonie cel Mare]] este numit "Avva" de către [[ucenic]]ul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin [[credinţă]] şi [[ascultare]], că prin intermediul lui ajunge în [[Duhul Sfânt|Duhul]], prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. [[Harismă|Harismele]] sale speciale erau ascultarea atentă şi [[discernământ]]ul. În primele secole ale [[monahism]]ului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".

Versiunea de la data 29 aprilie 2012 17:13

Avva este un cuvânt grec (în greaca veche: ἀϐϐᾶ / abbã, «părinte, tată») preluat ca atare direct din arameană, mai întâi în Noul Testament. Arameanul abba («tată, părinte») este corespondent al cuvântului ebraic âb («tată, părinte»), utilizat la vocativ și la nominativ în iudaism atât cu sensul său propriu, dar mai ales ca mod respectuos de adresare faţă de înţelepţi sau rabini.

În Noul Testament

În Noul Testament, acest cuvânt este rostit pentru prima dată de Mântuitorul Iisus Hristos în rugăciunea din grădina Ghetsimani: "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!" (Matei 26, 39); "Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă" (Marcu 14, 36). Alături de traducerea greacă s-a păstrat şi originalul aramaic. Termenul este folosit şi de Sfântul Apostol Pavel, arătând că prin Botez, creştinii sunt înfiaţi de Dumnezeu, de aceea pot să-L numească "Avva, Părinte!" (Romani 8, 15; Galateni 4, 6; cf. 2 Corinteni 6, 18).

Însă această apelațiune de abba pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în Vechiul Testament și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus[1]. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția arameană de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii Tatăl nostru.

„Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.”
(THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon [2])

Avva în tradiţia monastică

Peste câteva secole, Avva a fost numit acel monah cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (pnevmatofor), capabil de a fi părinte duhovnicesc celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în Apoftegmata Patrum (i.e. Patericul egiptean), unde la început Sfântul Antonie cel Mare este numit "Avva" de către ucenicul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin credinţă şi ascultare, că prin intermediul lui ajunge în Duhul, prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. Harismele sale speciale erau ascultarea atentă şi discernământul. În primele secole ale monahismului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite Amma (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de egumen), fie, mai recent, cu simplul "părinte".

Note

  1. ↑ Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94
  2. ↑ The Lords’s Prayer, by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html

Bibliografie

  • Preot Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1994, p. 48
  • Dicţionar biblic, Oradea, Ed. Cartea creştină, 1995, p. 2
  • Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, 1995, p. 52
  • Lucien Regnault, Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV, Sibiu, Ed. Deisis, 1997, pp. 29-30
  • Dagobert D. Runes, Dicţionar de iudaism, Bucureşti, Ed. Hasefer, 1997, p. 8
  • Praktisches Lexikon der Spiritualitat, Herausgegeben von Christian Schutz, Verlag Herder Freiburg im Breisgau, 1992
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Avva&oldid=29887”