Duhovnic

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Părinte duhovnicesc)
Salt la: navigare, căutare

Duhovnicul (din slavonescul duhoviniku) este preotul care primeşte de la episcop, printr-o hirotesie, puterea şi permisiunea de a săvârşi Taina spovedaniei şi de a îndruma pe credincioşii parohiei sale. El devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioşilor, al turmei încredinţate lui.

Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc

În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de avva, părinte duhovnicesc, chiar dacă atunci nu era vorba întotdeauna de un preot, ci adesea de un monah iscusit şi încercat în lupta duhovnicească. În Patericul egiptean se relatează următoarele: "Spunea avva Iosif, că şezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Şi i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numeşti pe el avvă? Şi mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă." (Pimen 61) - adică înţelepciunea care ieşea din gura lui.

Această înţelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele Paisie Aghioritul, erau consideraţi mari părinţi duhovniceşti şi îndrumători de suflete de către toată lumea.

Mărturii contemporane

Părintele Teofil Părăian despre ce este duhovnicul

Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii Săi: "Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduinţã pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Şi-ţi voi da cheile împărăţiei Cerurilor, şi oricâte vei lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduinţă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: "Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinţa aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condiţiile în care merg la duhovnic, trebuie să-şi mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înşişi ca păcătoşi, să-şi recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au greşit înaintea lui Dumnezeu şi că sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi că doresc să fie iertaţi de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeşte mărturisiri de păcate şi care are puterea iertării pãcatelor se numeşte preot duhovnic; se numeşte duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic şi care n-are această calitate de a asculta spovedanii şi de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primeşte puterea iertării păcatelor şi primeşte calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc şi din punctul de vedere al situaţiei lui faţă de cei care nu au această situaţie, chiar preoţi fiind.

Părintele Teofil Părăian despre ce înseamnă să fii ucenic

Să fii ucenic înseamnă să te laşi îndrumat şi modelat. Asta-i situaţia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu ştii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare şi pentru că zici Tu" (Luca 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuţie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" şi a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei înţelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe şi atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine" (In. 13, 8). De unde înţelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă ştii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea faţă de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

Părintele Rafail Noica despre cum se merge la duhovnic

Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept, la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?

Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».

Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omenește, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi el i-a răspuns :«Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».

Deci, eu nu ştiu ce să fac, părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta - şi aceasta este ascultarea - că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-a-ndărătelea!

Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: «Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.

Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcut?» Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?». Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Nu căuta lămuriri de la duhovnic - şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti.

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viaţa era lumina oamenilor». Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.

Legături externe