Duhovnic

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Părinte duhovnicesc)
Salt la: navigare, căutare

Duhovnicul (din slavonescul duhoviniku) este preotul care primește de la episcop, printr-o hirotesie, puterea și permisiunea de a săvârși Taina spovedaniei și de a îndruma pe credincioșii parohiei sale. El devine astfel părinte duhovnicesc sau părinte spiritual al credincioșilor, al turmei încredințate lui.

În practica Bisericii Ortodoxe Române aproape toți preoții de mir sunt hirotesiți duhovnici, iar între ieromonahi doar o parte.

Încă din secolul al XVII-lea în Țările Române preotul care primea duhovnicia primea o carte sau atestat pentru duhovnicie, numită daltirie, dată de arhierei preoților cu hirotesie de duhovnici, fără de care ei nu puteau spovedi (Pravila cea Mare, Târgoviște, 1652, gl. 318 și Pravila de la Govora, 1640, ed. Bujoreanu, p. 87).

Duhovnic, avva, părinte duhovnicesc

În Biserica veche termenul trebuie identificat cu cel de avva, părinte duhovnicesc, chiar dacă atunci nu era vorba întotdeauna de un preot, ci adesea de un monah iscusit și încercat în lupta duhovnicească. În Patericul egiptean se relatează următoarele: „Spunea avva Iosif, că șezând cu avva Pimen, a numit avvă pe Agaton. Și i-am zis lui: tânăr este, pentru ce îl numești pe el avvă? Și mi-a zis avva Pimen: gura lui l-a făcut pe el să se numească avvă.” (Pimen 61) – adică înțelepciunea care ieșea din gura lui.

Această înțelegere a fost păstrată până astăzi, când monahi simpli, ca părintele Paisie Aghioritul, erau considerați mari părinți duhovnicești și îndrumători de suflete de către toată lumea.

Mărturii contemporane

Părintele Teofil (Părăian) despre ce este duhovnicul

Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării și dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii Săi: „Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute.” (Ioan 20, 22–23) Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduință pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Și-ți voi da cheile împărăției Cerurilor, și oricâte vei lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduință dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18), iar făgăduința aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâți pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în condițiile în care merg la duhovnic, trebuie să-și mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei înșiși ca păcătoși, să-și recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au greșit înaintea lui Dumnezeu și că sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu și că doresc să fie iertați de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primește mărturisiri de păcate și care are puterea iertării păcatelor se numește preot duhovnic; se numește duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic și care n-are această calitate de a asculta spovedanii și de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primește puterea iertării păcatelor și primește calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc și din punctul de vedere al situației lui față de cei care nu au această situație, chiar preoți fiind.

Părintele Teofil (Părăian) despre ce înseamnă să fii ucenic

Să fii ucenic înseamnă să te lași îndrumat și modelat. Asta-i situația de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu știi tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: „Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare și pentru că zici Tu.” (Luca 5, 5) Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie (Boca) zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuție. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” și a auzit de la Domnul Hristos: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înțelegi, dar mai târziu vei înțelege.” (Ioan 13, 6–7) S-a împotrivit mai departe și atunci a zis Domnul Hristos: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine.” (Ioan 13, 8) De unde înțelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

Părintele Rafail (Noica) despre cum se merge la duhovnic

Noi nu ne ducem la duhovnic așa cum merg învățații și înțelepții lumii acesteia la un om mai înțelept, la un om mai cu experiență ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învățați de Dumnezeu. Și așa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învățăm să ne lăsăm învățați de Dumnezeu Însuși. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmășeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde știu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?

Duhovnicia trebuie înțeleasă și făcută așa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedești, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exercițiu, o disciplină necesară pentru a învăța ascultarea adevărată. Și așa începe ascultarea adevărată. Ceri Domnului „Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viața mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!” Și faceți asta în duhul Părinților din Pateric, care se duceau la un bătrân și cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, Tu spune-mi un cuvânt”.

Și avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învățat multe lucruri și este foarte înțelept omenește, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.” Și caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim din Sarov, care cunoștea cu duhul nu numai viața ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viața prietenilor, ci și ce aveau să facă ceilalți. Și un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: „Părinte bun, cum știi toate lucrurile din viața mea și pe toți oamenii aceștia pe nume?” Și el i-a răspuns: „Eu nu știu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care știe, iar eu, rugându-mă, îți spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea și care știu că este de la Dumnezeu”.

Deci, eu nu știu ce să fac, părintele meu nu știe ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer și părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Și atunci se întâmplă taina aceasta – și aceasta este ascultarea – că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naște pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Așa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-a-ndărătelea!

Zic asta și ca să nu vă smintiți, căci vă poate ispiti cel rău și așa: dar dacă părintele meu n-o să știe asta? Dar dacă nu știu ce sau nu știu cum? Nu vă smintiți de aceasta. Nașteți-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutați de la Dumnezeu! Cereți Domnului: „Doamne, pune în Sfinția Sa cuvântul potrivit!” Și smeriți-vă înaintea părintelui, în numele Domnului și părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl știe nici el cum este, cum spunea și Sfântul Serafim din Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede și nădăjduiește că Dumnezeu nu vă va lăsa înșelați, nu vă va lăsa pe drumuri.

Și acum încă un lucru. Înțelesesem că nu trebuie să discuți cu părintele tău sfatul ce ți-l dă, că primul lucru pe care ți-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. „Părinte, cum înțelegi asta, cum trebuie făcut?” Și simțeam că se sfarmă totul. Și câteodată părintele se mâhnea de mine și îmi ziceam: „Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înțeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înțeleg mai bine?”. Și nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înțeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deștept ca mine, mai cu experiență, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Și că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînțeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

Nu căuta lămuriri de la duhovnic – și asta nu poate fi înțeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine și Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie și spune-i părintelui: „Binecuvintează, Părinte!” Ți-e teamă că n-o să înțelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicații. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înțelege. Pentru că toată viața creștinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieții creștinești. Deci, părintele nu-ți va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el și el însuși poate nu-l înțelege. Dumnezeu îl înțelege și tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înțelege, iar dacă nu poți să-l înțelegi, mai târziu poți să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlinești.

Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile și pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează și te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înțelege acum, că îl vei înțelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-și ține sămânța ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că „viața era lumina oamenilor”. Viețuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primești, El te va învia și te va lumina.

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Duhovnic&oldid=56253”