Codificarea dreptului roman

Codificarea dreptului roman s-a făcut în special prin sfinții împărați bizantini Teodosie al II-lea și Iustinian cel Mare. Acest proiect este considerat de o importanța capitală „pentru evoluția umanității”.

„Istoricii consideră că, grație lui Iustinian, omenirea a moștenit tot ce imperiul roman a creat mai bun și mai durabil, anume dreptul, ale cărui noțiuni și aplicații au cuprins toate aspectele vieții și s-au transmis civilizației europene atât de mult, încât numai dacă cineva este jurist își poate da seama că la originea unor habitudini stă un principiu roman. În afară de Biblie, nici o altă lucrare n-a avut o înrâurire mai mare pentru evoluția umanității ca opera juridică a lui Iustinian.”

(Prof. Emilian Popescu)

Codex Theodosianus (438)

Introducere

Cele mai importante realizări ale domniei lui Teodosie al II-lea în cadrul politicii interne sunt: construirea zidului de apărare a capitalei, fondarea Universității creștine din Constantinopol și alcătuirea Codului de legi, cunoscut sub numele Codex Theodosianus.

Universitatea din Constantinopol

Universitatea din Constantinopol a fost fondată printr-un decret dat la 27 februarie 425 (Cod. III, XIV, 9, 3) cu scopul de a concura Universitatea (Academia) păgână din Athena. Au fost construite săli de cursuri (auditoria), iar corpul profesoral era format din cinci retori greci și trei latini, un filosof și doi juriști. Observăm că învățământul în limba greacă avea mai mult cu două catedre decât cel latin, fapt care este semnificativ în procesul de grecizare a jumătății de est a Imperiului.

Profesorii erau plătiți de stat și trebuiau să-și dedice tot timpul învățământului din Universitate. Poziția lor în stat era foarte înaltă, fiind foarte onorați în societate. Universitatea din Constantinopol avea numai profesori creștini și a reprezentat în scurtă vreme un rival serios pentru cea păgână de la Athena. Ea a devenit în curând centrul în jurul căruia s-au adunat cele mai bune forțe spirituale ale Imperiului.

Realizarea codului de legi

Reorganizarea învățământului superior, cu consecințe importante asupra evoluției culturale ulterioare, a avut ca urmare și publicarea Codului lui Teodosie (Codex Theodosianus), lucrare care va influența evoluția dreptului bizantin.

Lucrarea Codex Theodosianus a fost inițiată în anul 429, iar realizarea ei a fost încredințată unei comisii formate din 9 membri, printre care era și Apelles, profesor de drept la noua Universitate. Mai târziu, compoziția acestei comisii s-a modificat, dar lucrarea a putut fi gata și publicată în 438. Ea a fost declarată valabilă pentru ambele părți ale Imperiului.

Conținut

Codex Theodosianus cuprinde legile în limba latină promulgate de împărații de la Constantin cel Mare (din anul 312) și până la Teodosie, inclusiv. Materialul juridic este cuprins în 16 cărți, împărțite în numeroase capitole și clasificat pe probleme speciale: chestiuni administrative, militare, religioase etc. Realizatorii Codului Teodosian au folosit și alte lucrări mai vechi și anume: Codex Gregorianus și Codex Hermogenianus, ambele pierdute; primul conținea legile de la Hadrian până la Dioclețian, cel de-al doilea, de la sfârșitul secolului al III-lea la anul 360.

Moștenirea

Codex Theodosianus este lucrarea juridică cea mai importantă realizată înainte de Corpus juris civilis al lui Iustinian; el are o valoare documentară deosebită pentru istoricii de azi, fiindcă în el sunt consemnate stări de lucruri pe o lungă perioadă de timp.

Codex Theodosianus a avut influență și asupra popoarelor barbare din Occident, fiind adoptat și de vizigoți, cum dovedește Lex Romana Visigothorum, în care se stabilește și statutul supușilor romani sub vizigoți. Codex Theodosianus a pătruns și la popoarele slave din Balcani; bulgarii l-au primit, de pildă, imediat după creștinare, de la papa Nicolae I.

Întrucât Codex Theodosianus cuprinde perioada în care creștinismul devenise religie liberă și apoi chiar de stat, el poate fi considerat un rezumat al operei noii religii în domeniul juridic, arătând modificările pe care le-a adus în practica dreptului.

Iustinian cel Mare (529-565)

Codex Justinianus (529)

Articol principal: Codul lui Iustinian.

Introducere

Opera cea mai importantă și cea mai durabilă a lui Iustinian, care indică modul în care împăratul a înțeles să încorporeze ideea imperială, este aceea de codificare a dreptului roman.

Iustinian și-a dat seama de marea valoare a legislației romane și, în același timp, că ei trebuie să i se aducă unele modificări, impuse de realitățile istorice deosebite; de aceea, el a năzuit să bazeze legislația Imperiului său pe legislația romană, însoțită de interpretările celor mai reputați juriști de la sfârșitul antichității.

Realizarea codului de legi

La realizarea acestei opere, Iustinian a avut concursul unor juriști de seamă, între care Trebonian (sau Tribonian - gr. Τριβωνιανός, c. 485?–542) deține locul de frunte. Lucrarea a început la 13 februarie 528, când Iustinian numește o comisie formată din 7 membri, în frunte cu Trebonian, cu misiunea de a reuni într-un cod toate constituțiile (legile) imperiale în vigoare, de la împăratul Hadrian (117-138) încoace, eliminând elementele care nu mai corespundeau cerințelor timpului.

Comisia trebuia să utilizeze Codex Theodosianus, precum și culegerile particulare alcătuite în timpul lui Dioclețian: Codex Gregorianus și Codex Hermogenianus. La 7 aprilie 529, lucrarea denumită Codex Iustinianus a fost gata; este împărțită în 10 cărți.

Pandecte (530)

La 15 decembrie 530, împăratul numește o nouă comisie (mai numeroasă) din 16 membri, pusă sub conducerea aceluiași Trebonian, cu misiunea de a codifica lucrările de interpretare a legilor (jurisprudență) a juriștilor romani din secolele II-III. După trei ani, lucrarea a fost gata și publicată la 16 decembrie 533 sub numele de Pandecte sau Digeste; este împărțită în 7 părți și 50 de cărți (subdiviziuni principale). Opiniile contradictorii ale juriștilor au fost rezolvate, astfel încât tot materialul era expus într-un sistem logic.

Institutiones (533)

La 21 noiembrie 533 a apărut o altă lucrare intitulată Institutiones, realizată din însărcinarea lui Iustinian de către Teofil și Dorotei, profesori la școlile de drept din Constantinopol și Beirut, precum și de Trebonian. Lucrarea era, de fapt, un manual elementar de drept, pus la îndemâna studenților în drept și care prezenta un material selecționat din Codex Iustinianus și Digeste, fiind împărțit în 4 cărți.

Legi noi promulgate (535-565)

Numărul mare de legi promulgate de Iustinian în cursul celor 5 ani, câți s-au scurs de la apariția lui Codex Iustinianus (529), a făcut necesară publicarea unei noi ediții îmbogățite a Codicelui amintit și care va apărea sub numele Codex repetitae praelectionis, la 16 noiembrie 534, în 12 cărți. Aceasta, a doua ediție definită, este singura care ni s-a păstrat.

Legile promulgate între anii 535-565 au purtat numele de Novellae, adică legi noi, sunt în număr de 154 și redactate în majoritate în grecește.

Despre pământurile românești

Unele Novellae privesc direct și teritoriul țării române, furnizând informații prețioase și unice cu privire la viața religioasă, politică și economică. De amintit, de exemplu, Novella a XI-a, care ne vorbește de Iustiniana Prima, arhiepiscopie întemeiată de Iustinian în anul 535 și care avea în subordine și două episcopii din Banat: Lederata și Recidiva.

Corpus juris civilis

Toate lucrările juridice publicate în timpul lui Iustinian (Codex Iustinianus, Digeste sau Pandecte, Institutiones și Novellas) poartă, începând din secolul al XII-lea, denumirea de Corpus juris civilis, dată de învățați juriști de la Universitatea din Bologna.

Principii creștine

Codificarea dreptului roman a oferit statului bizantin centralizat o bază juridică omogenă, care reglementa ansamblul vieții publice și particulare, raporturile dintre cetățeni, viața familiei, relațiile comerciale, situația bunurilor materiale. Așa cum s-a spus mai sus, Corpus juris civilis nu reproducea mecanic vechiul drept roman ori toate interpretările juriștilor antici, ci în el au fost introduse modificări, care să corespundă cu organizarea socială și economică a timpului, precum și cu preceptele moralei creștine. În dreptul familial, de exemplu, au fost introduse, ca urmare a influenței creștine, concepții mai umane. De asemenea, proclamându-se egalitatea și libertatea tuturor oamenilor, legislația lui Iustinian recomanda tratamentul mai îngăduitor al sclavilor, precum și eliberarea lor.

Absolutismul imperial

O altă caracteristică a legislației lui Iustinian este accentul deosebit de mare pus pe absolutismul imperial. Corpus juris civilis fundamentează, din punct de vedere juridic, puterea monarhică, lucru care va exercita o influență durabilă asupra ideilor politice din Bizanț și chiar din Occident.

Concluzie

Opera juridică a lui Iustinian a stat la baza întregii evoluții ulterioare a Imperiului bizantin. În Occident, Corpus juris civilis a contribuit în mod esențial la formarea concepțiilor juridice și politice abia din secolul al XII-lea, adică de atunci când a început să fie studiată această operă, și până azi, legislația lui Iustinian a rămas element capital al evoluției juridice europene.

Ecloga (726)

Din vremea lui Iustinian I, textul latin al lui Corpus juris civilis era din ce în ce mai puțin înțeles în majoritatea provinciilor, iar Novellele, în grecește, nu cuprindeau decât o parte din legislație. Se făcea simțită nevoia publicării unei lucrări de drept general (cu aplicabilitate largă) în grecește, mai cu seamă după restrângerea Imperiului la regiuni grecofone (după pierderile teritoriale în Orient).

În 726, Leon și fiul său Constantin al V-lea, asociat la domnie, publică Ecloga (culegere), moment important în istoria modificării dreptului bizantin. Ecloga este un manual juridic în care sunt cuprinse cele mai importante legi din dreptul civil și penal. Are la bază dreptul roman, dar influența creștină este mult mai vizibilă ca în Corpus juris civilis al lui Iustinian, la fel și cea orientală, mai ales în ce privește dreptul penal.

Se simțea nevoia unui manual simplificat, mai puțin greoi, care să corespundă necesităților practice. Corpus juris civilis constituie în continuare baza vieții juridice bizantine, dar era prea dezvoltat și greu de folosit. Ecloga nu se mulțumește să extragă din Corpus juris civilis, dar și să revizuiască legile, oferindu-le într-o manieră „mult mai umană”. Se simte și influența dreptului canonic. Drepturile femeii și copilului sunt mai mari, iar căsătoria beneficiază de o protecție mărită. În dreptul criminal, influența creștină este mai mică, fiindcă intervin mutilările de origine corporală, cum ar fi tăierea nasului, a limbii, a mâinilor.

Ecloga mai cuprinde măsuri împotriva venalității. Leon fixează salarii de stat pentru judecători, începând cu quaestorul. Ecloga este scrisă limpede, fără subtilități juridice și, de aceea, a influențat legislația bizantină, cu toate că ea a fost și rău privită din cauza atitudinii iconoclaste a lui Leon și Constantin. Cu toate asta, chiar și în țările slave și în vechiul drept românesc au intrat prescripții din Ecloga.

Alături de Evanghelier și Liturghier, Ecloga a fost una dintre primele cărți traduse de Sfinții Chiril și Metodie în 863, stând deci la baza limbii slavone bisericești.

Vasile I (872-886)

„Ordinea în legi, însemnează ordinea în stat, dar a avea legi bune este tot atât de important pentru stat cum sunt ochii pentru viața omului.”

(Vasile I)

Introducere

O realizare deosebită și durabilă a lui Vasile I Macedoneanul este în domeniul juridic. El a pregătit o mare reformă legislativă, cunoscută sub numele de „purificarea vechilor legi” (ανακαθάρσεως τῶν παλαιῶν νόμων), menită să le aducă claritate și precizări și să lase la o parte pe cele depășite societății bizantine de atunci.

Procheironul

Legislația lui Iustinian este astfel adaptată timpului său și acesteia i se adaugă legi noi, toate în grecește. Și Ecloga Împăratului Leon al III-lea este înlăturată, considerată a fi „impregnată cu legi inutile și periculoase imperiului”. Prima lucrare apărută la 1 decembrie 872 sub numele împăraților Vasile, Constantin și Leon este Procheironul (ὁ πρόχειρος νόμος), de fapt, un manual practic la îndemâna judecătorilor.

În 40 de titluri erau reunite principalele legi din Corpus Iuris Civilis, mai ales din Institutiones, de mare utilitate în dreptul civil și public. Textele legilor erau scurtate prin lăsarea la o parte a greșelilor ori contradicțiilor anterioare. Terminologia latină este înlocuită cu cea grecească, dar sunt operate și modificări de conținut, făcându-se adaosuri pentru probleme absente în vechile legi.

Cel mai adesea se tratează despre familie, logodnă, căsătorie, zestre, testamente, înstrăinarea de bunuri, cumpărare, arendare, împrumut, ipotecare, închiriere, dreptul de moștenire etc. Procheironul era considerat indispensabil juriștilor, de aceea ei puteau primi o funcție în aparatul judecătoresc numai dacă absolveau facultatea de drept și știau pe de rost cele 40 de titluri ale lui. Procheironul devine manualul juridic cel mai utilizat și el a rămas în vigoare până la căderea Imperiului. El a fost tradus și aplicat la popoarele slave de dincolo de granițele bizantine.

Epanagoga și simfonia bizantină

Cea de-a doua lucrare, Epanagoga (ἐπαναγογή), alcătuită în numele împăraților Vasile, Leon și Alexandru, aparține perioadei de după anul 879 (apărută poate în 886) și este la fel structurată în 40 de titluri. A fost concepută ca o introducere la „purificarea vechilor legi”.

Se inspiră din Ecloga lui Leon și din Procheiron. Primele titluri privesc probleme generale ale dreptului: despre lege și dreptate, despre împărat, patriarh, locul prefectului cetății și alți înalți demnitari bisericești, despre ținuta episcopilor, a preoților și diaconilor, a clerului, în general, și a monahilor, despre arendă și arendare de către Biserică etc. Ideile reprezintă concepția împăraților macedoneni despre cele mai înalte puteri în stat și în biserică. Se consideră că prologul și cel de-al doilea titlu al lucrării aparțin lui Fotie.

Noutatea deosebită din Epanagoga constă în precizările privind raporturile dintre Stat și Biserică, dintre împărat și Patriarh, drepturile și obligațiile acestora și ale demnitarilor lor din mai multe părți, în fruntea cărora se află Împăratul și Patriarhul ca doi conducători ai lumii (oikumene). Sarcina acestora este să conlucreze în armonie (ἐν συμφωνίᾳ) pentru binele umanității. Rolul celor două puteri se manifestă în paralel: Împăratul este responsabil de binele material al oamenilor, Patriarhul de grija spirituală.

Aceste idei, inspirate desigur de Fotie, vor deveni caracteristice societății bizantine și lumii ortodoxe.

Leon al VI-lea Filozoful (886-912)

Introducere

Cea mai importantă realizare a lui Leon al VI-lea a fost în domeniul legislativ. Lucrările publicate în timpul său au dovedit o mare utilitate în imperiu și pe o durată foarte lungă. Acestea i-au adus un mare prestigiu și el este considerat cel mai mare legislator după Împăratul Iustinian I.

Munca în acest domeniu se începuse deja sub domnia tatălui său, împăratul Vasile I. Leon a profitat de strângerea unui bogat material, la care a adăugat propria sa contribuție. El a manifestat, de altfel, o predilecție pentru studiul dreptului, așa că opera aceasta intra în preocupările lui. Unele legi (din Novele) au fost redactate chiar de împărat, cum denotă stilul, exprimarea prolixă și tonul tranșant. Totuși opera a fost realizată de o comisie pusă sub conducerea protospătarului Symbatios.

Basilicalele

Prima lucrare, Basilicalele, adică legi imperiale, cuprinde 60 de cărți, de unde și denumirea de Hexekontabiblos, grupate în șase volume, Hexabiblos.

A fost publicată în primii ani ai domniei lui Leon, în 888. Baza de la care au pornit juriștii au constituit-o Codex Justinianus, Digestele, Institutiones și colecția celor 168 de Novele (adică cele 154 de Novele ale lui Iustinian, la care s-au adăugat cele din timpul lui Iustinian al II-lea și Tiberiu II Constantin). Juriștii de sub conducerea lui Symbatios au sintetizat materialul din toate aceste lucrări diferite, analizând valabilitatea legilor pentru timpul când se făcea lucrarea, având grijă să lase la o parte ceea ce nu mai corespundea realității, ori să elimine contradicțiile.

În noua formă, legile care priveau o anumită problemă erau toate grupate la un loc, mai comod și rapid de utilizat, nu ca în Corpus Juris Civilis, unde ele erau răspândite în patru lucrări. Așa se și explică succesul Basilicalelor în societatea bizantină și dincolo de granițele imperiului. Lucrarea capătă importanță și pentru faptul că membrii comisiei s-au folosit în stabilirea textului de versiuni grecești din secolele VI-VII, adică de documente vechi contemporane cu legile respective și de comentariile și explicațiile aferente.

Fiind redactate în limba vorbită a timpului și beneficiind de o sistematizare mai bună decât în trecut, Basilicalele au devenit lucrarea juridică cea mai prețuită și în același timp utilizată.

În timpul care a urmat, li s-au adăugat noi lămuriri (scholii) ori comentarii. Între cele mai vechi și valoroase sunt „cele vechi”, alcătuite în timpul împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945–959), și apoi altele „noi” din secolele XI-XIII. Foarte valoros este și cel realizat în secolul al XII-lea, cunoscut sub numele de Tipoukeitos, și care ușurează și mai mult utilizarea lucrării.

Novele

Introducere

Dacă Basilicalele reprezintă mai mult trecutul juridic sistematizat de membrii comisiei în frunte cu Symbatios, opera personală a lui Leon, în care se găsește concepția și contribuția sa, o constituie cele 113 Novele.

În această lucrare constatăm cu adevărat evoluția juridică la care ajunsese societatea bizantină. Sub titlul: Purificarea îndreptată a legilor lui Leon, cel în Hristos împăratul cel fără de moarte, basileu evlavios al Rhomeilor, împăratul adună 113 Novele, cele mai multe adresate primului său ministru Stilianos Zautzes ori patriarhului Ștefan, fratele său (886–893), iar câteva sunt fără adresant.

În prefață, împăratul aduce omagiul lui Iustinian, apoi arată că scopul său este de a pune în armonie legislația cu instituțiile timpului său. De aceea, el procedează la o alegere a vechilor legi, omițând pe cele care nu mai au valabilitate. În schimb, el dă valoare de lege practicilor cutumiare. Unii specialiști moderni au relevat varietatea ideilor din prefețe, în care se expun principii filosofice și politice (se justifică absolutismul imperial) și chiar umanist creștine.

Centralizarea puterii seculare

În general, însă, legile au ca scop întărirea puterii imperiale. „Totul depinde de solicitudinea și de voința împăratului”, se spune într-una din legi. De aceea, puterea Curiei și a Senatului scade, autoritatea lor legislativă și administrativă fiind doar teoretică.

Absolutismul imperial atinge în vremea lui Leon punctul culminant, căci întreaga putere a statului se concentrează în mâinile împăratului și aparatului administrativ, care depinde direct de el. Statul se confundă cu persoana împăratului și cu mașinăria militară și birocratică. Împăratul decide pacea și războiul, el este judecătorul suprem, comandantul șef al armatei și al întregii administrații imperiale. El face ori revocă legi, simțindu-se limitat doar de normele comune ale justiției, de morală și tradiție. Justificarea pentru toate acestea îi venea împăratului de la convingerea că este „ales al lui Dumnezeu și se află sub protecția Providenței Divine”.

Subordonarea față de Biserică

În raporturile cu Biserica, împăratul își limita puterea absolută.

Deși el se considera protector și garant al dreptei credințe, admitea că este doar un laic și supus canoanelor. Biserica are propriul ei conducător, anume pe patriarhul Constantinopolului, al cărui prestigiu și putere continuă să crească. Împăratul nu poate revoca hotărârile sinoadelor și nici demite din funcții pe înalții clerici. Fără asentimentul Bisericii, sinodul rămâne cea mai înaltă instanță decizională a Bisericii în problemele de credință ori administrative. Sarcina împăratului este de a asigura credința stabilită de sinoade; el se supune moralei și tradiției, ale căror garant este Biserica.

Se constată, astfel, că, în timp ce instituțiile laice ale statului, menite să tempereze puterea absolută a împăratului (Senatul și Curia), își pierd importanța, Biserica rămâne singura forță care i-o mai poate limita. Cu toate acestea, împăratul își exercită puterea în cazul numirilor de patriarhi ori înalți demnitari și în organizarea bisericească. El va da împreună cu patriarhul Nicolae Misticul o nouă ordine ierarhică și administrativă a Bisericii, care să răspundă noilor realități politice, economice și sociale ale imperiului.

Disputa tetragamică

Articol principal: Disputa tetragamică.

Concluzie

Opera legislativă a lui Leon este importantă și pentru ecoul pe care îl va avea în perioadele următoare; de aceea, a și oferit prilejul unor sporite cercetări juridice. Chiar din secolul al X-lea se constată alcătuiri de manuale, culegeri de legi ori reeditări ale unor opere mai vechi, cum este cazul cu Ecloga lui Leon al III-lea Isaurul. În epoca contemporană, unii cercetători au revelat faptul că în legile lui Leon al VI-lea se găsesc principii filosofice, religioase, politice (fundamentarea absolutismului imperial) și chiar umanist-creștine.

Surse

• Emilian Popescu, Curs de Bizantinologie, Facultatea de Teologie a Universității București.