Iustinian al II-lea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Iustinian al II-lea, monedă de aur din timpul celei de a doua domnii

Iustinian al II-lea (grec.: Ιουστινιανός Β΄), cunoscut și ca Ioustinianos Rhinotmetos (grec.: Ρινότμητος, Rinotmētos - Nas Spintecat) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între anii 685 și 695 și din nou între 705 și 711. El a fost fiul lui Constantin al IV-lea „cel Nou și ultimul membru al dinastiei Heracliene.
Biserica Ortodoxă îl pomenește pe data de 2 august.[1][2]

Viața

Părinții lui Iustinian al II-lea erau împăratul Constantin al IV-lea al Bizanțului și împărăteasa Anastasia. El s-a născut în anul 669, probabil în Cipru. Iustinian a fost căsătorit de două ori. Cu prima sa soție. Eudoxia, a avut o fiică: Anastasia, pe care a căsătorit-o cu Tervel, țarul bulgarilor. Cu a doua soție, Theodora de Khazaria, a avut un fiu: Tiberiu (705 - 711), care a fost co-împărat între 706 - 711.

Prima domnie

Iustinian al II-lea a fost numit co-împărat în 681, de către tatăl său împăratul Constantin al IV-lea al Bizanțului, iar în 685, după decesul acestuia, a ajuns pe tron. În acel moment avea vârsta de șaisprezece ani.

Victoriile tatălui său stabilizaseră situația din provinciile de răsărit ale imperiului bizantin. După o invazie în Armenia, Iustinian a fost în măsură să crească tributul anual pe care îl percepea de la califii Umayyazi; Armenia, Georgia și Ciprul devenind posesii în comun (condominium) cu aceștia. Cu toate acestea, acordul său de a fi mutați circa 12000 creștini maroniți din Liban, a dus la un avantaj pentru arabi în Asia Mică.

Profitând de pacea pe care o impusese în orient, Iustinian a recuperat posesiunile bizantine din Balcani, de la triburile slave. Într-o campanie majoră desfășurată în 688-689, el i-a învins pe bulgari, i-a alungat din Macedonia și a recucerit Salonicul, al doilea oraș din Europa al imperiului ca importanță.

Slavii au fost nevoiți să trimită împăratului 30000 de soldați. Cu aceste trupe noi, Iustinian a revenit apoi la ofensivă în Orient, dar după câteva succese inițiale, a pierdut această campanie în fața arabilor, care au cucerit Armenia în anul 695.

În cadrul imperiului, Iustinian a încercat să suprime erezia manicheeană și alte tradiții neortodoxe. Cu toate acestea, datorită acestor acțiuni, tensiunile religioase au crescut. În anul 692 Iustinian a convocat Sinodul Quinisext de la Constantinopol ca să ratifice 102 canoane disciplinare adoptate la al cincilea și al șaselea Sinod Ecumenic, care nu fuseseră însă decretate după terminarea Sinoadelor respective. Deoarece Papa Sergiu I de la Roma a refuzat să semneze aceste canoane, ca fiind "lipsite de autoritate", Iustinian a ordonat arestarea acestuia. Arestarea papei nu a fost însă efectuată, deoarece forțele militare bizantine din Italia (respectiv garnizoana din Ravenna) nu ao mai ascultat de împăratul și l-au sprijinit pe Sergiu I. În acest mod, relațiile lui Iustinian cu Occidentul au fost compromise.

Nemulțumirea poporului față de domnia lui Iustinian a crescut, mai ales datorită cheltuielilor foarte mari făcute pentru a satisface gusturile extravagante ale favoriților împăratului, Stephanus și Theodotus, precum și pentru clădiri scumpe. Populația Bizanțului s-a răzvrătit în anul 695, sub conducerea lui Leontius (care a preluat tronul). Iustinian a fost capturat, i s-a tăiat nasul (de unde și porecla Rhinotmetos - Nas Spintecat) și exilat la Cherson, în Crimeea. După o domnie de trei ani, Leontius a fost detronat la rândul său și înlocuit cu Tiberius Apsimarus.

A doua domnie

În exil, autoritățile bizantine din Cherson nu îl priveau cu ochi buni pe Iustinian. În 702 sau 703, Iustinian a aflat că aceste autorități plănuiseră să îl trimită înapoi la Constantinopol. El a evadat din oraș și a a fugit în Hanatul Khazarilor din Caucaz, unde s-a împrietenit cu hanul Busir Glaven. Mai mult, Iustinian s-a căsătorit cu sora hanului, care s-a creștinat, primind numele Teodora. Cei doi s-au stabilit la Phanagoria, pe litoralul Mării Azov. Teodora l-a avertizat pe soțul ei de faptul că viața îi era amenințată chiar de către hanul Busir, care fusese mituit. Ucigașii trimiși de Busir au fost strangulați, iar Iustinian a navigat spre vest, peste Marea Neagră, până în Bulgaria, la țarul Tervel, ca să îi ceară ajutor militar pentru revenirea la tron.

Ajutat de Tervel, căruia i-a acordat o titlul Cezar (țar în limba bulgară) și mâna fiicei sale, Anastasia, Iustinian a apărut în fața zidurilor Constantinopolului cu o armată de 15000 călăreți bulgari, în anul 705. El a intrat în cetate în timpul nopții, folosind un apeduct părăsit și a preluat controlul. Încă o dată Iustinian a urcat pe tron; el i-a executat pe uzurpatorii Leontius și Tiberius al II-lea (Apsimarus), iar patriarhul Kallinikos a fost destituit și apoi orbit.

A doua domnie al lui Iustinian al II-lea a fost marcată de lupte nereușite împotriva bulgarilor și a arabilor. În anul 708 a invadat Bulgaria, dar a fost învins de către țarul Tervel și constrâns să facă pace. În est, bizantinii au fost învinși de arabi, pierzând orașul Cilicia.

Împotriva oponenților săi din Italia (exarhatul de Ravenna), Iustinian a avut mai mult succes. El i-a ordonat papei Ioan al VII-lea să recunoască deciziile Sinodului Ecumenic Quinisext de la Constantinopol (cele 102 canoane disciplinare adoptate la al cincilea și al șaselea Sinod Ecumenic). Ordinul împăratului a fost susținut de o expediție militară împotriva Ravennei, încununată de succes. În anul 710 noul papă, Constantin, a vizitat Constantinopolul, fiind de acord cu unele din cererile lui Iustinian și refăcând astfel relațiile cu imperiul bizantin. A fost de fapt ultima vizită a unui papă la Constantinopol (pâna la vizita papei Paul al VI-lea la Istanbul, în 1967).

În 711, Chersonul s-a revoltat iarăși împotriva lui Iustinian, sub conducerea generalului exilat Philippikos Bardanes. Rebeliunea a luat amploare și în Constantinopol, profitându-se și de faptul că Iustinian era plecat în Armenia, neputând astfel să se întoarcă și să-și apere capitala. Armata l-a proclamat pe Bardanes împărat, cu numele de Philippicus. În decembrie 711, Iustinian a fost prins și executat în afara cetății; capul său i-a fost adus lui Philippicus, ca trofeu. Tiberius, fiul lui Iustinian, a fost de asemenea ucis la ordinul noului împărat Philippicus, execuția având loc în fața mamei sale Theodora și a bunicii sale Anastasia (soția împăratului Constantin al IV-lea și mama lui Iustinian). Astfel s-a pus capăt dinastiei Heracliene, întemeiată de marele împărat Heraclie.

Note

A se vedea și

Legături externe


Casetă de succesiune:
Iustinian al II-lea
Precedat de:
Constantin al IV-lea
Împărat Roman (Bizantin)
685-695
Urmat de:
Leontius
Precedat de:
Tiberius al II-lea
Împărat Roman (Bizantin)
705-711
Urmat de:
Philippicus