Macarie Alexandrinul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Macarie Alexandrinul este un călugăr egiptean din secolul al IV-lea, unul din Părinții primei generații a părinților pustiei. Este cunoscut în principal din Patericul egiptean și din Istoria lausiacă a lui Paladie, unde este numit Macarie Alexandrinul sau „Citadinul” sau „Orășanul”, pentru a-l diferenția de un alt Macarie important din aceeași epocă, cuviosul Macarie cel Mare, zis „Egipteanul”. Cuviosul Macarie Alexandrinul este prăznuit la data de 19 ianuarie în Biserica Ortodoxă (în aceeași zi cu Macarie Egipteanul) și la 1 mai în Biserica coptă.

Viața

Macarie Alexandrinul s-a născut la anul 293. A fost în tinerețe cofetar la Alexandria. La vârsta de 40 de ani, în anul 333 primește botezul și se decide să devină călugăr în deșertul Egiptului. Merge la Antonie cel Mare, care îl tunde în monahism.

După câțiva ani merge la Schetia și la Nitria. Ca și alți părinți din prima generație a Părinților pustiei, Macarie Alexandrinul avea mai multe chilii, patru, în locuri diferite din deșertul Egiptului: una la Nitria, una la Kellia („Chiliile”), una la Schetia și o alta « la sud-vest » („în Libia”, zice Paladie). Chiliile acestea erau diferite: „Unele din ele erau fără ferestre. În ele se spunea că ședea în postul mare în întuneric. Iar alta era mai îngustă, încât nu putea să-și întindă picioarele. Și iarăși, alta mai largă, în care se întâlnea cu cei care îl vizitau.”[1]

A fost unul din primii călugări de la Nitria hirotonit preot. Când l-a vizitat Paladie, în ultimii ani ai vieții, era preot al „Chiliilor”.

Zelul lui de convertit târziu îl împingea să egaleze și să depășească toate ostenelile călugărești cunoscute în acele timpuri. Astfel, auzind că monahii de la Tabenisi (chinovia sfântului Pahomie cel Mare) nu mâncau nimic gătit în timpul postului mare, a petrecut șapte ani mâncând doar legume crude și boabe de linte muiate în apă. Paladie al Elenopolisului, povestește în Istoria lausiacă [2] că ani mai târziu, când începuse deja să îmbătrânească, acest Macarie s-a dus incognito la Tabenisi, pe când încă mai trăia sfântul Pahomie, și a practicat o asemenea asceză încât ceilalți frați au spus starețului „de unde ni l-ai adus pe acest om fără trup spre judecarea noastră?”; în această situație Pahomie l-a rugat pe Macarie să plece la ale sale, ca să nu se descurajeze frații de la Tabenisi peste măsură.

Macarie Alexandrinul a trăit 60 de ani în pustie și a trecut la Domnul cu pace în anul 393, la venerabila vârstă de 100 de ani.

În scrieri și în relatările istorice se face uneori confuzie între Macarie Alexandrinul („Citadinul” sau „Orășanul”) și Macarie Egipteanul („cel Mare”), dar și un alt Macarie, zis „cel Tânăr”, și el pomenit de Paladie în Istoria lausiacă.

Scrieri

În afară de apoftegmele din Patericul egiptean, colecția alfabetică, păstrate sub numele de Macarie, dar care cele mai multe se referă la Macarie Egipteanul, tradiția a mai atribuit - în mod greșit, desigur - lui Macarie Alexandrinul alte câteva opuscule (editate în Clavis Patrum Græcorum 2400-2403).

Surse

Bibliografie

  • Paladie al Elenopolisului, Istoria lausiacă, cap. 18.
  • D. J. Chitty, « Et le désert devint une cité », dans Spiritualité orientale n° 31, Bellefontaine.
  • Les sentences des Pères du désert. Collection alphabétique, Solesmes, 1981

Note

  1. Paladie al Elenopolisului, Istoria lausiacă, cap.18.
  2. Ibidem