Tabenisi

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Tabenisi sau Tavenisi este un loc și o comunitate creștină întemeiată în Egiptul de Sus către anul 320 de către sfântul Pahomie cel Mare. Această primă comunitate monastică pahomiană, care s-a extins până la moartea lui Pahomie în 346 într-o rețea de nouă mănăstiri de călugări sau de călugărițe numiți „tabenesioți” (sau "tavenisioți"), este considerată în istorie ca fiind primul mare model de cenobitism (viață monastică de obște) în Biserica creștină.

Numele și locul

Numele și locul unde se situa această mănăstire au fost mult timp necunoscute sau incerte. În diferitele manuscrise ale Istoriei lausiace a lui Paladie (capitolul 32), se găsesc formele grecești următoare: Ταβέννησις, Ταβέννησος, Ταβενίσιος et Ταβένη. La Sozomen (III, 14), un manuscris scrie (corect) « έν Ταβεννήσῳ », dar altul scrie greșit « έν Ταβέννη νήσῳ » în două cuvinte (cuvântul νῆσος însemnând «insulă»). Această cacografie pare să condus pe Nichifor Calist Xanthopol (secolul al XIV-lea) să scrie: « ἔν τινι νήσῳ, ἣ Ταβέννη ώνόμαστο », «într-o anumită insulă numită Tabennê». De la aceste cacografii vine tradiția greșită după care mănăstirea ar fi fost situată pe o insulă, lucru care nu apare în fapt în niciun document antic[1].

În manuscrisele copte se găsesc formele următoare: Tabennêsi (cea mai frecventă), Tabênise, Tabnêse, Tabsinêse, Tabsênisi și altele. În textele arabe, apare: Tabanessin, Tafnis, Tafânis, Tafnasa și uneori Dounasa. În limba latină, apare forma Tabennense în Viața latină a Sf. Pahomie de Sf. Dionisie Exiguul[2]. În ceea ce îi privește pe locuitorii acestui ținut, ei sunt numiți în greacă Ταβεννησιώτης (tabennisiotes), Ταβινισιώτης (tabinisiotes), Ταβισιώτης (tabisiotes); iar în latină Tabennensis (cu sufixul obișnuit -ensis), Tabennesiota (calc după forma greacă) sau Tabennensiota (o combinație între cele două forme).

În ceea ce privește așezarea mănăstirii de femei, aceasta poate fi identificată cu ajutorul a două fragmente din Viața lui Pahomie, unde se relatează că o femeie bolnavă din Denderah cere să fie dusă acolo în speranța că avea să fie vindecată. Astfel, aceasta ia o barcă, care o ia "în jos" pe Nul, ceea ce înseamnă că Tabenisi se găsea în aval față de Denderah, pe malul opus al fluviului (prin urmare pe malul drept); ceva mai departe este indicat că la nord de mănăstire se găsea un sat părăsit numit Fbôou, unanim identificat cu actualul Faou (sau Faou Guebli)[3], așadar în a șasea nomă[4] a Egiptului de Sus.

Descriere

Sf. Pahomie și-a întemeiat așezarea într-un sat abandonat. Organizarea acesteia era inspirată din cea a comunităților rurale egiptene din epocă, dar și din structura taberelor militare romane, întrucât Sf. Pahomie fusese soldat în tinereșe. Mănăstirea era un grup de clădiri înconjurate de un zid de incintă. Viețuitorii aveau toate bunurile de obște (în comun). Aceștia cedau mănăstirii toate bunurile lor și nu puteau dispune de nimic altceva decât cele îngăduite de rânduiala mănăstirii (îndeosebi veșmântul monahal: o tunică fără mâneci, o pelerină cu glugă, o rasă din piele de oaie și o centură). Mesele erau comune, și regimul alimentar era similar pentru toți. Monahii se adunau de două oi pe zi la rugăciune și de câteva ori pe săptămână pentru cateheze. Munca manuală era organizată după capacitățile fiecăruia și după nevoile comunității: în cadrul mănăstirii, frații erau grupați în mai multe "case", pe meserii; trei "case" asigurau pe rând slujbele comune. Disciplina era foarte strictă și presupunea inclusiv pedepse coroporale, iar ascultarea față de stareț și de conducătorii "caselor" era considerată drept cea mai importantă virtute.

Dezvoltare

În toamna anului 329, monahii au primit vizita noului arhiepiscop Atanasie al Alexandriei, care îl hirotonește preot pe Sf. Pahomie. La scurt timp, o a doua mănăstire este întemeiată în satul vecin Fbôou, și acesta părăsit. Sf. Pahomie se instalează el însuși aici în anii 336-337, iar Fbôou devine cea mai importantă așezare monastică, având 600 de monahi la moartea fondatorului în anul 346. După anul 340, mai multe mănăstiri sunt întemeiate între Esna și Akhmim, constituind practic o familie monastică de sine stătătoare, având în frunte un protos (stareț sau superior general) care circula între diferitele mănăstiri și îi numea în funcție pe egumenii acestora. De doup ori pe an, de Paști și pe 13 august avea loc o întâlnire (sinaxă) a tuturor monahilor în mănăstirea-mamă din Tabenisi. Cu aceste ocazii, egumenii mănăstirii trebuiau să dea socoteală economului general de modul în care administraseră patrimoniul material al mănăstirii lor.

După moartea Sf. Pahomie pe 9 mai] 346, locul său ca stareț l-a luat Petroniu, urmașul său desemnat, dar care a murit după numai trei luni. I-a urmat avva Orsisie, însă în anul 351, ca urmare a revoltei uneia dintre mănăstiri, administrarea de facto a mănăstirilor este preluată de avva Teodor, unul dintre primii ucenici ai Sf. Pahomie, care își exercită conducerea ca "vicar" al starețului Orsisie. În 368, după moartea lui Teodor, avva Orsisie își reia atribuțiile, rămânând stareț până la moartea sa, în anul 386. În anul 390, arhiepiscopul Teofil al Alexandriei sprijină instalarea unei mănăstiri pahomiene în cetatea Canop, la est de Alexandria, pe locul unui fost templu al lui Serapis (Serapeumul din Canop): aceasta avea să fie mănăstirea Metanoia (a "pocăinței"), unde aveau să se instaleze și mai mulți monahi latini și care a avut o influență importantă asupra regulilor vieții monastice în Occident. Potrivit lui Paladie, pahomienii sau "tavenisioții" erau în jur de 7000 spre anul 400. În secolul al V-lea, monahii pahomieni au recunoscut hotărârile Sinodului de la Calcedon) și nu a fost afectată de disputele în jurul hotărârilor acestuia decât mai târziu, în secolul al VI-lea. Din rândul monahilor pahomieni au fost aleși și mai mulți ierarhi, între care Timotei al III-lea al Alexandriei (460-482) și Ioan I al Alexandriei (482).

Bibliografie

  • Paulin Ladeuze, Études sur le cénobitisme pakhômien pendant le IVe siècle et la première moitié du Ve (dissertation pour l'obtention du grade de docteur), Louvain, 1898.
  • Henri Gauthier, « Nouvelles notes géographiques sur le nome panopolite », Revue de l'Institut français d'archéologie orientale du Caire X, 1912, p. 89-130.
  • Pierre Maraval, Le christianisme de Constantin à la conquête arabe, Nouvelle Clio, PUF, 1997 (p. 257-58).

Sursa

Note

  1. Étienne Marc Quatremère, Mémoires géographiques et historiques sur l'Égypte, 1811, vol. I, p. 281.
  2. Formele cele mai autorizate par a fi așadar Tabennêsis în greacă și Tabennêsi în coptă. În ceea ce privește etimologia cuvântului, egiptologul Georges Daressy propune (Recueil des Travaux relatifs à la philologie et à l'archéologie égyptiennes et assyriennes, X, 1888, pp. 139 și 141) identificarea aceastui nume cu un toponim care apare în lista geografică regăsită la Abydos, în Efipt (în hieroglife) și care înseamnă "Lăcașul lui Isis"; dar acest toponim a fost asociat de alți mai degrabă cu Nag Hammadi ( Χηνοβοσκία, Chenoboskia geografilor greci), care se găsește la circa 20 de kilometri în aval față de Tabenisi, tot pe malul drept al Nilului.
  3. Pr. Michel Jullien S.J. (Études, 1901) propunea identificarea actualei localități Debeșne, aflată la cinci kilometri spre sud de Faou, cu vechiul Tabenisi. Numele de Dounasa sau Dounaseh care se regăsește în unele vechi texte arabe ar putea fi o cacografie a apelativului Debeșne. Dar această soluție nu a întrunit acordul unanim al cercetătorilor, întrucât Tabenisi pare să fi fost și mai apropiată de Fbôou.
  4. Noma era o circumscripție administrativă în Egiptul Antic.