Paladie al Elenopolisului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Cuviosul Paladie (gr. Παλλάδιος), născut în Galatia (Asia Mică) la 363 sau 364 și decedat la Aspuna către anul 431, este un autor creștin, episcop de Elenopolis în Bitinia între 400 și 406, apoi de Aspuna în Galatia de pe la anul 412 și până la moarte. Este cunoscut mai ales pentru lucrarea Istoria lausiacă (sau Lavsaicon).

Viața

Cuviosul Paladie s-a născut în Galatia, în anul 363 sau 364 şi pare a fi avut o pregătire clasică. S-a făcut monah prin 386 şi a trăit la început monahismul în Palestina, poate în lavra Duca[1] . Vieţui apoi trei ani cu un ascet, numit Inochentie, în muntele Măslinilor[2]. În timpul vieţuirii acolo, se întâlni cu Rufin şi cu Melania cea Bătrână.

Se pare că la îndemnul acestora s-a decis să meargă în Egipt, să cunoască monahismul de acolo. După ce a rămas un an în Alexandria, lângă preotul Isidor, care părea să-l fi introdus în modul de viaţă al pustnicilor egipteni, plecă în „Singurătate”, aproape de Alexandria, unde a vieţuit sub îndrumarea pustnicului Dorotei.

În 390 plecă în Nitria, apoi în pustia Chiliilor, unde a vieţuit nouă ani. În Chilii a convieţuit mai întâi cu Macarie Alexandrinul[3], apoi cu Evagrie Ponticul. Acesta avu o influenţă profundă asupra lui Paladie, care se considera ucenic "din ceata lui Evagrie" [4].

În 399, anul morţii lui Evagrie, Paladie se îmbolnăvi şi, la sfatul medicilor, se întorsese în Palestina. Aici convieţui cu Poseidon, la Betleem[5]. Pe la anul 400 devine episcop de Eleonopole (Elenopolis, Helenopolis) în Bitinia. În 403 luă parte la Sinodul din Chercia (lângă Calcedon), convocat de Teofil al Alexandriei, inamicul sfântului Ioan Gură de Aur. La acest Sinod, sfântul Ioan Gură de Aur fost condamnat, iar lui Paladie i se reproşă influenţa origenistă.

Când sfântul Ioan Gură de Aur fu exilat în 404, Paladie plecă la Roma pentru a-l apăra la papa Inochentie I. Când se întoarse în Constantinopol, în 406, fu arestat şi exilat de împăratul Arcadie în Egipt. Aici vieţui întâi în Siene, apoi la Antinoe, lângă Tebaida. Abia după încetarea opoziţiei faţă de sfântul Ioan Gură de Aur, Paladie, lăsă Egiptul şi se întorsese în ţara sa, în Galatia. Acolo pare a fi convieţuit cu un preot, pe nume Filorani[6]. Apoi devine curând episcop de Aspura[7]. În această perioadă scrise Istoria Lausiacă. Nu se cunoaşte cu precizie anul morţii.

Opera

Paladie este autorul lucrării Istoria lausiacă, numită așa după destinatarul sau comanditarul ei, cubicularul (postelnicul) Lausos, sub împăratul Teodosie al II-lea. Scrierea, redactată pe la 419-420, este un fel de istorie a monahismului egiptean, care îmbină tradiția biografică cu genul apoftegmatic al Patericului Egiptean (Apophtegmata Patrum). Lucrarea are un mare succes atât în Orient cât și în Occident: este tradusă în latină de Rufin de Aquileea și în coptă. În trecere prin Betleem, Paladie îl prezintă pe Ieronim într-un mod nu foarte elogios.

Paladie este și autorul lucrării Dialoguri (I și II) despre viața sfântului Ioan Gură de Aur, scrisă către anul 408. Lucrarea conține mărturiile lui Paladie ca martor ocular la intrigile, persecuțiile și suferințele sfântului Ioan Hrisostom, cu "depunerea" lui (invalidată de Roma) în scopul de a-l îndepărta de pe scaunul patriarhal de Constantinopol în anul 404.

Tot lui Paladie i se atribuie și tratatul Despre rasele din India și despre brahmani, care ar descrie călătoria lui în India.

Ediții

  • Migne Patrologia Graeca http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_20_0364-0430-_Palladius_Helenopolitanus.html
  • Palladius: Historia Lausiaca – Die frühen Heiligen der Wüste, Jacques Laager (éd. et trad.), Manesse Verlag, Zürich 1987.
  • Traducere în franceză: Histoire lausiaque. Lausakion (420), Desclée de Brouwer, 1981.
  • CPG 6036-6038
  • Palladios: Dialogues I et II sur la vie de Jean Chrysostome, Éditions Le Cerf, collection "Sources Chrétiennes" n° 341-342.

Note

  1. Istoria lausiacă, cap. 48
  2. Ibid., cap. 44
  3. Istoria Lausiacă 18
  4. Istoria Lausiacă 38
  5. Ibid. 36
  6. Istoria Lausiacă 45
  7. Socrate Scolasticul, Hist. Ecclesiastica, VII, 36

Bibliografie

Surse

  • După Introducerea la Historia Lausiaca, de Barthelink (1974)