Gherontie Athonitul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Cuviosul Gherontie Athonitul – Icoană portabilă de la chilia „Sfântul Dimitrie” de la Schitul „Sfânta Ana”, sec. XX

Sfântul Gherontie Athonitul a fost un cuvios monah din Muntele Athos care a trăit probabil în a doua jumătate a secolului al XIII și prima jumătate a secolului al XIV-lea[1] Contemporan și prieten cu Sfântul Maxim Kavsokalivitul (prăznuit la 13 ianuarie), Cuviosul Gherontie a fost ultimul egumen al Mănăstirii Vuleftiria și ctitorul schitului „Sfânta Ana” din Muntele Athos. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 iulie.

Viața

Sfântul Gherontie a fost mai întâi egumenul vechii mănăstiri Vulefteria, situată pe țărmul sudic al peninsulei Muntelui Athos[2]. Deoarece această mănăstire era supusa frecventelor incursiuni ale piraților, călugării au trebuit să o abandoneze pentru a se refugia în peșteri și și alte locuri inaccesibile de pe pantele abrupte ale Athosului.

Odată ce s-a reinstaurat calmul, sfântul Gherontie și-a adunat călugării, dar nu la malul mării, ci într-un loc mai înalt, care asigura un refugiu în caz de amenințare. Acolo au construit colibe simple și au dus o viață întru totul asemănătoare cu cea a vechilor Părinți ai pustiei[3].

Sfântul Gherontie, dorind să ducă o viață mai pustnicească, s-a stabilit cu un singur ucenic într-un loc mai izolat și abrupt care domina mare, unde au zidit un isihastirion (o mică chilie cu un mic paraclis) închinat Sfântului Pantelimon. Cum ucenicul său suferea din cauza dificultății de a procura apă și își manifesta dorința de a se întoarce în compania celorlalți frați, sfântul bătrân, după ce l-a îndemnat la răbdare, și-a îndreptat rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ocrotitoarea Muntelui Sfânt i-a apărut în vis și i-a descoperit unde se afla un izvor de apă curată. La scurt timp după ce au descoperit, cu mare bucurie, izvorul, ucenicul sfântului a început să ude legumele și să folosească apa pentru diverse treburi gospodărești. Imediat izvorul a secat, iar Maica Domnului, apărându-i din nou sfântului Gherontie, l-a avertizat că le-a acordat această mângâiere doar pentru băut, și nu pentru a cădea în preocupări care i-ar distrage de la viața isihastă. Le-a poruncit apoi să sape mai adânc, și au găsit un nou izvor, cu un debit uimitor de constant, în orice sezon, care aduce și în prezent binecuvântare și confort călugărilor din Schitul Sfânta Ana.

Viețuind în tăcere, isihie și rugăciune sub ocrotirea Maicii Domnului, sfântul Gherontie a dormit în pace în Domnul la o vârstă foarte înaintată, fiind pomenit pe 26 iulie, a doua zi după praznicul adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, hramul schitului pe care l-a întemeiat.

Numeroși călugări, printre care treisprezece sfinți, cuvioși și noi mucenici, i-au urmat exemplul trăind în schitul Sfintei Ana, care rămâne renumit pentru austeritatea sa și atașamentul față de tradițiile Sfinților Părinți.

Slujba bisericească în cinstea Sfântului Gherontie a fost compusă de călugărul Gherasim din Schitul Mica Sfântă Ana.

Note

  1. Dacă viața Sf. Gherontie nu dă nicio indicație despre epoca la care a trăit, faptul că a fost contemporan și prieten cu Sf. Maxim Kavsokalivitul ne indică perioada în care a trăit. Sfântul Maxim Kavsokalivitul a murit la anul 1354 în vârstă de 95 ani.
  2. Menționată de documente încă din sec. X, Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”.)
  3. „Selon les historiens, ils s’installèrent près du site actuel de Kavsokalyvia. Par la suite, un moine nommé Georges (ou Germain) fonda en contrebas de la cellule de S. Gérontios, sur l’emplacement actuel de l’église de Sainte-Anne, un ermitage dédié à l’Annonciation. La skite fut ensuite désertée jusqu’à la fin du XVIIe s., quand le patriarche Denys III, retiré à l’Athos, vint s’y établir et fit construire une église, dans laquelle il déposa quelques années après la relique du pied de Ste Anne, qu’on venait d’apporter d’Orient (1686). C’est alors que la skite changea son nom de « Skite de Lavra » pour celui de Sainte-Anne.” - Notă în Sinaxarul P. Macarie, op. cit.

Surse