Spovedania

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria
Spiritualitate didactică
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul - Duhul Sfânt
Duhuri (spirite)
Îngeri - Diavoli
Viața viitoare
Judecată - Rai - Iad
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Mărturisirea
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Condiția omului
Omul - Îmbrăcămintea - Munca - Alimentația - Grijile - Visele
Teama - Gelozia - Cercetarea - Plictiseala
Libertatea - Ispita - Virtutea - Păcatul - Patima
Vârstele omului
Sărăcia - Bogăția- Luxul
Plăcerea - Boala - Bucuria- Tristețea- Suferința - Fericirea
Diverse
Cerșetoria - Extratereștri - Superstiții
Patimi ce afectează libertatea omului
Dependența de televizor
Dependența de internet - Dependența de jocurile pe calculator
Jocurile pe bani
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului
Fumatul - Drogurile
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului și sufletului
Prostituția
Decalogul
Decalogul
Rugăciunea, veghea și postul
Rugăciunea
Rugăciunea Tatăl Nostru - Rugăciunea inimii
Veghea - Postul
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Credința la români
Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia - Mulțumirea - Adevăr
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Blândețea - Iertarea - Pacea
Mila - Dreptatea - Hărnicia

Păcate
Păcate strigătoare la cer
Uciderea - Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiților
Întârzierea sau oprirea plății lucrătorilor
Păcate capitale
Mândria - Desfrânarea
Iubirea de arginți - Invidia - Lăcomia
Mânia - Lenea
Alte păcate
Necredința - Închinarea la dumnezei străini
Pretexte și justificări pentru necredință - Atitudinea față de cei necredincioși

Vrăjitoria - Credința în astrologie - Credința în reîncarnare
Egoism - Furt - Nedreptatea - Lovirea - Gândurile rele
Nesocotirea părinților - Nesăbuința - Nepăsarea

Păcatele limbii
Minciuna - Mărturia mincinoasă - Hula - Cârtirea
Cearta - Bârfa - Limbuția
Editați această casetă

Spovedania sau mărturisirea sau pocăința este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Cuprins

În ce constă spovedania

Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele șapte Taine și cuprinde patru părți.

Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-i pară rău și să plângă pentru păcatul prin care a supărat pe Dumnezeu.

A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.

A treia este facerea canonului, prin hotărârea în fața preotului că-l va face.

A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, după canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se mărturisește, după cum arhiereul pune mâna pe capul diaconului sau al preotului, când îl hirotonește și vine Duhul Sfânt prin succesiune apostolică. Deci, la fel și aici, Duhul Sfânt vine prin mână preotului, să dezlege sufletul care s-a spovedit.

Necesitatea spovedaniei

Una din marile datorii duhovnicești, atât ale monahilor, cât și ale creștinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură care zice: Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.

Valoarea spovedaniei

Dacă mi-am mărturisit cu căință și cu pregătire cuvenită și m-am spovedit curat, preotul, numai dacă a pus mâna pe cap și a zis: „Dumnezeu să te ierte”, păcatele mele s-au ridicat. Iar dacă nu m-am dus cu căință și cu pregătire cuvenită la cel mai iscusit duhovnic, și n-am știut să mă mărturisesc curat, să descopăr toate păcatele mele, să primesc canon pentru ele și să le părăsesc, pot să fac o mie de dezlegări, că păcatul, otrava, a rămas tot în mine. De aceea folosul, valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ține de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfințenia, cu toată convingerea în fața lui Dumnezeu - că, atunci când mă duc în fața preotului, înaintea lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor -, trebuie să-i spun toate păcatele mele. Altfel crezi că în ziua judecății preotul poate să-ți ajute ceva, dacă n-ai spus drept? Doamne ferește! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decât ce i-ai spus tu. Iar dacă tu ai avut vreo rezervă și ai ținut vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite. Așa spun Sfinții Părinți, pentru că ai crezut că Dumnezeu nu știe ce ai făcut tu.

Condițiile spovedaniei

Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le împlinească spovedania:

  • Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în fața lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziuă judecății el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie și i-am spus toate și preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat.
  • Spovedania trebuie să fie completă și să nu se ascundă nimic din cele făptuite, cum am spus mai înainte. Ai auzit ce spune Sfântul Apostol Pavel? Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuțit decât toată sabia cea cu două tăișuri și străbate până la despărțitura trupului de a duhului, cea mai înaltă unire între om și Dumnezeu.
  • Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, care zice: și din voia mea mă voi mărturisi Lui;
  • Spovedania trebuie să fie făcută cu umilință, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi;
  • Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim, cum zice Sfântul Ioan Scărarul: „A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia”.
  • Spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul, spune cum ai făcut toate, fără rușine. Isus Sirah spune: „Este rușine care aduce păcat și este rușine care aduce slavă și har”.

Rușinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scutește pe tine de rușinea aceea pe care o vom suferi cu toții la ziuă cea înfricoșată a Judecății lui Dumnezeu.

  • Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, și să voim mai bine a muri de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu voința noastră. Sfântul Vasile cel Mare zice: „Nu se folosește de mărturisire, nici se mărturisește, cel ce zice la spovedanie numai că a greșit, însă rămâne iarăși în păcat și nu-l urăște”. Toată pocăința ta întru aceasta constă, adică să te hotărăști a-ți schimba viața.

Când mă duc la mărturisire cu părere de rău și cu pocăință, și îmi cunosc greșalele, îi spun preotului câte țin eu minte. Dar ca să ții minte și să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legați la preot, că diavolul îți ia mintea și uiți. Cu o săptămână sau două înainte, stai într-o cameră liniștită, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie până în ziua spovedaniei. Ce păcate am eu pe conștiință, de când eram copil mic, când eram de cinci ani, când eram de șapte ani, când eram în clasa întâi la școală, când eram în clasa a doua, când eram într-a noua, când eram fată mare, înainte de căsătorie, sau după căsătorie, când eram militar, când eram flăcău. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău pe umărul stâng, care scrie tot, și îngerul cel bun pe umărul drept, care scrie și el faptele cele bune ale omului.

Și atunci uite ce-i. Știi că nimic necurat nu va intra întru Împărăția cerurilor? De aceea, cel mai mare bine pe care poți să-l faci unui om, este acesta. Dacă vezi că s-a îmbolnăvit în casă la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau băiatul sau fratele, cine a slăbit de boală și se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decât să-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pământ ca și tine! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ați auzit în Evanghelie? Ce veți lega voi pe pământ, va fi legat și în ceruri și ce veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri! Dacă ai reușit să-l spovedești curat înainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Când se duce la vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt a șters tot de pe tabelele lor. Crăpă, mor de ciudă diavolii: „Ia uită-te, domnule! L-am avut în mână!” Duhul Sfânt i-a șters păcatele. Această putere le-a dat Dumnezeu preoților, că dacă nu dădea Dumnezeu această putere preoților, nimeni din oameni nu s-ar fi mântuit. Dar Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, a știut cum să facă pentru a mântui lumea. Când a înviat Hristos această putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli? A suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ține păcatele, ținute vor fi și cărora le veți ierta, iertate vor fi și orice veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și în cer... Ce, fraților, voi nu ați citit? Nu ați auzit Evanghelia? Deci, când vezi că ești bolnav de moarte, nu alerga la doctor, că poate te omoară acela și mori nemărturisit. Întâi spovedește-te și apoi du-te și la doctor, dacă este cazul, dar tu să fii mărturisit. Dacă ai murit, gata, te-ai ușurat! Că vei muri în mâinile doctorului, că vei muri acasă, tu să fii mărturisit. Însă întâi doctorul sufletelor, că el te va scoate din iad. Așa. Și nu te gândi că n-are dar.

Canonul

După o spovedanie curată, trebuie să primim un canon, pe care trebuie să-l ținem. Cel ce se spovedește are mare datorie de a-și face canonul dat pentru a scăpa de chinul cel veșnic al iadului. Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor. Este bine știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul.

Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Ai auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul? „Câtă deosebire are arama de fier și fierul de găteje - adică de vreascuri -, atâta deosebire este între un trup și altul”. Altul este din fire sănătos și tare și poate să postească și să nu mănânce până seara; iar altul, săracul, dacă n-a mâncat de două - trei ori pe zi, cade. În toate acestea se caută scopul. De aceea dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune.

Tu crezi că pe dracul îl întreci la fugă? El într-o clipă este la marginea pământului. Numai cu asta îl întreci: dacă te smerești și te socotești a fi praf și cenușă și păcătos și neputincios și nevrednic de a trăi pe pământ. Numai de smerenie se teme diavolul! De alta nu se teme el. Poți să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu știi să ceri iertare, ești batjocorit de diavoli.

De aceea, fraților, să ne ajute mila Domnului să câștigam oleacă de smerenie și dreaptă socoteală, fiindcă în lumea aceasta sunt curse și ispite și fel de fel de nedumeriri pământești și duhovnicești. Dar să avem în toate dreaptă socoteală. Că pădurea nu se teme de cel ce încarcă o dată mult pe o căruță. Știe că mai la vale se rupe osia și se strică carul. Ea se teme de acela care ia câte un lemnișor și-l duce acasă. Așa și vrăjmașul, nu se teme de cel care începe cu multă nevoință, că obosește și rămâne. Ci, se teme de cel care ia câte oleacă așa, încet, încet. Sfântul Teodosie spune: „De lucrezi câte puțin, câte puțin se îmbogățește cineva și la cele trupești și la cele duhovnicești!”. Câte oleacă! Așa să luați fapta bună, câte oleacă și să vă pară rău că n-ați făcut mai mult.

Spovedania generală

- Când se face spovedania generală? au întrebat unii credincioși.

- O dată pe an trebuie să faci spovedania generală, din mică copilărie. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: O dată pe an, în Postul Mare, este bine sa faci spovedania generală. Știi de ce? Pentru smerenie. Te ajută mult să-ți aduci aminte păcatele. Eu mă mărturisesc, dar dracul mă face să uit păcatele mele cu care am mâniat pe Dumnezeu.

Dar eu, când fac spovedania generală, mi le face îngerul cât muntele în fața mea. „Vezi cine ești?” Smerenia! Și atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, când noi ne smerim din adâncul sufletului.

- Dar ce încredere avem că ni s-au iertat toate păcatele prin spovedanie?

- Dar dumneata dacă ai spălat o rufă bine, curată, și dacă se mai murdărește, nu o mai speli din nou? Nu pui sodă și leșie și o pui la uscat? Precum cămașa trebuie spălată, așa și sufletul trebuie spălat mereu prin deasă spovedanie.

Spovedania deasă

Dar Sfinții părinți și mai ales Sfântul Nicodim Aghioritul avea o învățătură pentru duhovnic: „Sfătuiește-i, o! duhovnice, la spovedanie deasă și curată pe toți”. O dată în an se face spovedania generală din nou. Și asta-i pentru smerenie și pentru ca omul să nu uite neputințele lui, cu care a supărat pe Dumnezeu. Așa este.

De aceea trebuie să ne pocăim, să ne pară rău. Pentru că Dumnezeu este atât de milostiv și de bun, că nu mai ține minte răul ce-am făcut, dacă noi ne întoarcem din toată inima și ne mărturisim. Ați văzut ce spune proorocul Isaia: Întoarceți-vă către Mine și Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada vă voi albi, și de vor fi ca roșeala, ca luna le voi face albe și nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.

În bunătatea Lui cea fără margini, El știe neputința noastră, că greșim cu voie și fără voie, cu știință și cu neștiință. Nu este clipă când nu greșim înaintea Domnului. Dar nimeni nu știe firea omului mai mult ca Dumnezeu, căci El ne-a făcut din nimic.

De aceea, cum ne întoarcem către El cu lacrimi, cu părere de rău, cu spovedanie curată, ne și iartă. Cine are păcate mai grele trebuie să facă oleacă de canon, că Dumnezeu totdeauna este gata să ne primească și să ne ierte, căci suntem zidirea Lui.

Nimeni nu L-a făcut pe Hristos să coboare din cer, decât mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost milă de neamul omenesc. Că atât de multă dragoste are față de neamul omenesc, încât auzi ce spune Sfântul Ioan Evanghelistul: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul născut, Fiul Său, L-a trimis în lume să mântuiască neamul omenesc.

A venit Mântuitorul Iisus Hristos, nu numai să ne învețe ce trebuie să facem, ci pentru ca să sufere pentru noi suferințe, batjocuri, scuipări, bătăi și moarte pe Cruce, pentru ca să scoată neamul lui Adam din iad, care stătea acolo de 5508 ani, cât au fost, de la primul Adam, până la venirea Noului Adam - Hristos.

Deci, să avem către Dumnezeu inimă de fiu, și să-L iubim din toată inima. Iar când am greșit ceva, îndată să cerem iertare și să alergăm la mărturisire, ca să-L împăcăm pe Dumnezeu, căci l-am supărat, că Domnul niciodată nu ține minte răul. Dacă vede că ne-am întors, se întoarce și El către noi.

Să avem către noi inimă de judecător. Adică cum? Să ne judecăm. Oare, ce gândim noi îi place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi oare îi place lui Dumnezeu? Ce fac eu acum oare îi place lui Dumnezeu? Și îndată conștiința ne spune da sau nu. Căci de se va judeca omul pe sine, nu va cădea în judecata lui Dumnezeu! Să ne facem judecători noi înșine: Măi, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intenționez eu să fac!

Către aproapele să avem inimă de mamă. Ai văzut o mamă bună? Chiar dacă are copii mai mulți și dacă unul o supără, o necăjește în fel și chip, ea are milă de toți. Dacă vede că un copil de-al ei a căzut în apă și se îneacă, sau în foc, și strigă: „Mamă, nu mă lăsa!”, ea uită tot. Uită că a supărat-o și se duce către dânsul și-l scapă, chiar cu riscul vieții. Că așa este mama! Adevărata mamă nu mai ține minte răul. Atât iubește pe copii. Iată, așa trebuie să avem și noi inima noastră față de toți. Să ne fie milă de toți, și de străini și de ai noștri. Așa cere Dumnezeu în Sfânta Evanghelie. N-ai văzut cloșca? Are atâția pui și dacă i-ai luat numai unul, iți sare în cap, măcar că are mulți. Așa și mama cea bună își pune sufletul pentru copii. Această inimă de mamă o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem față de toți. Când a fi unul, care chiar de ne-a făcut rău, chiar de ne-a supărat, însă când îl vom vedea că este la necaz, să sărim să-l ajutăm, ca să vadă el că noi avem dragoste și nu ținem minte răul pe care ni l-a făcut el. Numai așa vom fi fii ai lui Dumnezeu după dar.

Folosul desei spovedanii

Acum să spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.

Preabunul Dumnezeu a pus în lume Taina aceasta a Spovedaniei, că dacă n-ar fi fost aceasta după botez, nimeni nu s-ar putea mântui. Cine reușește să facă o spovedanie curată, reușește să facă al doilea Botez; după cum ați văzut că zice preotul la moliftă: „De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala tainelor creștinești”. Dar spovedania, fiind o spălare sau un botez duhovnicesc al sufletului, după Botezul cel dintâi, este o taină prin care se iartă păcatele omului prin dezlegare de la duhovnic și este bine să se facă cât mai des.

Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur zice așa în cartea care se numește Puțul sau Fântâna pe românește: „De este cu putință, o, creștine, și în fiecare ceas să te mărturisești la duhovnic”. De ce? Pentru că nu este clipă și minut când nu greșim lui Dumnezeu. Deci, dacă greșim în fiecare clipă lui Dumnezeu, este prea de nevoie să se facă deasă spovedanie, să spălăm sufletul prin mărturisire curată cu căință și canon, pentru că se înnegrește haina sufletului nostru cea curățită la Botez, prin tot felul de păcate, din ceas în ceas și din minut în minut.

În vremea veche a creștinismului patristic, creștinii se mărturiseau în fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se și împărtășeau în fiecare zi, cum arată la Fapte: ...și erau toți în biserică, când s-a întemeiat Biserica, și stăruiau în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pîinii și în rugăciune. ... iar toți cei ce credeau erau laolaltă și toate le aveau de obște. Astfel s-a întemeiat prima obște apostolică. Toate le dădeau Bisericii și pe ei înșiși se dădeau lui Hristos. Pe vremea aceea, după terminarea slujbei, și masa se dădea în biserică, mesele agape. Mai târziu s-au scos în pridvorul bisericii și pe urmă acasă la creștini, fiind binecuvântate de Sfinții Apostoli.

Spovedania se făcea la început în fiecare zi. Mai târziu oamenii, rărind cu Sfânta Împărtășanie, au rărit-o și cu Sfânta Spovedanie. Și vedeți acum de-abia se mai spovedesc în cele patru posturi. Atâta s-a răcit credința și evlavia, mai ales față de Spovedanie, și chiar de împărtășirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos și putere de creștere duhovnicească a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfânt, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.

Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.

Foloasele desei spovedanii sunt cinci.

Primul folos al desei spovedanii

Primul folos al desei spovedanii, este acela că păcatul nu prinde rădăcini în noi și se strică din suflet cuibul satanei. Diavolul, văzând că te spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă, și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc!”.

Cine se spovedește des, știe ce a greșit, că ține minte. Dacă nu s-a spovedit de câteva zile: „Măi, ce-am făcut?”. El îndată își aduce aminte, iar dacă lasă să treacă o lună sau două sau poate și un an, de unde să țină el minte?

Că într-o zi dacă s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva într-un unghi de casă, într-un colț și pândește-ți gândurile tale numai timp de două ceasuri, să vezi în câte feluri umblă mintea. Și la câte păcate se duce dacă n-o strunești cu rugăciunea și cu frica de Dumnezeu. Dar într-o zi sau două? Dar umblând în societate cu lumea și vorbind cu lumea și văzând și auzind, cât se încarcă sufletul nostru pe conștiință în fiecare ceas?

Deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Și să țineți minte că prin mărturisire deasă, păcatele nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturisește.

Al doilea folos al desei spovedanii

Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie, pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.

Vai de acela care se duce la mărturisire și spune o seamă de păcate și o seamă nu le spune; sau le spune și pe acelea, dar nu sincer cum le-a făcut. Caută cuvinte de acoperire; așa de ici de colo, crede el că poate minți pe Dumnezeu, că nu știe Dumnezeu cum s-a făcut păcatul și în ce fel? El crede că trebuie să-i spună duhovnicului câteva păcate și, dacă l-a dezlegat, este iertat.

Duhovnicul dezleagă numai ce aude; celelalte păcate rămân legate, că acela n-a fost sincer și nicidecum nu reușește să se ușureze. Deci a doua pricină ca spovedania să fie bună, trebuie să fie sinceră și curată. Tot ce ține minte omul să spună, că nu-i spune preotului. Preotul e un om de țărână ca și noi. El a primit puterea de a lega și dezlega păcatele, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Al treilea folos al desei spovedanii

Al treilea folos al celui ce se mărturisește des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă în păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.

Al patrulea folos al desei spovedanii

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta, îl află moartea curățit și în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul. La cei ce se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.

Al cincilea folos al desei spovedanii

Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute. Acesta care se spovedește des, când își aduce aminte de rușinea ce-o s-o aibă de la duhovnic, de canonul pe care o să-l primească, se oprește de la păcat. Omul are atâta putere împotriva păcatului, că toți diavolii din iad, dacă ar veni, n-au ce-i face, dacă vrea să nu facă păcatul; căci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, să biruiască ispitele diavolilor. Dacă n-aș avea puterea aceasta, n-ar fi iad, nici pedeapsă pentru păcat. Voi nu auziți în Psaltire ce spune Duhul Sfânt? Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. Și iarăși spune Solomon: Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lăsat în mâna sfatului său.

Dacă vrea să facă păcatul, îl face, dacă nu, nu. Diavolul numai îi dă în gând, iar el dacă este prost și se amăgește, îl face. Poți să spui tu în ziua judecății: „Doamne, diavolul m-a dus la crâșmă, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la beție, diavolul la avort, la toate!” Iar diavolul va spune atunci: „Doamne, să-mi arate martori, că m-a văzut când îl duceam de mână la crâșmă, la desfrâu sau la avort!”. Apoi va zice omului: „Vezi că ești prost? Eu ți-am dat în gând să faci păcatul. Dacă ai fost prost, te-ai dus tu singur! Nu te-am dus eu de mână! Dacă m-ai ascultat ești al meu!”.

Deci prin deasa spovedanie se strică cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul? Face cuib pe casă la tine; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi, dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Și acesta este un om care ține sufletul curat, că nu poate suferi păcatele.

Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este îndoit. Mai întâi că stricăm cuibul satanei din suflet și al doilea că nu ne găsește moartea nespovediți.

Cel ce are obicei să se mărturisească des, nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea și inima lui; cine își plivește ogorul lui des, simte când încolțește păcatul și îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găseşte nepregătit.

Uite, acum un părinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit după îndreptarul de spovedanie pe care îl au duhovnicii, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine, iar peste câteva zile s-a dus la Domnul, zicând rugăciuni. Acest suflet, deși s-a dus repede, era pregătit. A fost om înțelept. Dar noi ce zicem? „Lasă că m-oi spovedi la anul!”. Nu! Să nu amânăm, că nu știm când ne cheamă Hristos! Părintele Natanail n-a știut că moare. Dar îngerul Domnului l-a ajutat, fiindcă el avea obicei în fiecare săptămână să vină la mărturisit. Nu a avut când să se strângă răutatea, că au fost dezlegate la spovedanie toate păcatele, până și cele mai mici.

Să nu credeți dumneavoastră că păcatele mici nu sunt grave! Și pe acelea trebuie să le mărturisim, că auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăția cerurilor.

Lista de păcate

Lista de păcate conformă Îndreptarului de Spovedanie [1] creștin-ortodox, întocmit de părintele Ilie Cleopa

Păcatele împotriva celor 10 porunci

  • La porunca 1 (Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine) greșesc:
    • cei fără de Dumnezeu;
    • cei cu mulți dumnezei;
    • cei ce se leapadă de pronia lui Dumnezeu și cred în noroc, în superstiții, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântatori, eretici;
    • cei ce se nădăjduiesc spre sine și spre alți oameni;
    • cei care se deznadăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
    • cei care se hotărăsc de a păcatui până la moarte și a nu se pocăi;
    • cei ce urăsc pe Dumnezeu și se leapadă de EL;
    • cei care ispitesc pe Dumnezeu și cer de la EL minuni fără de nevoie;
    • cei care fură lucruri sfinte și bisericești;
    • cei care cumpară cu bani darul lui Dumnezeu (simonie);
    • cei care se lenevesc și nu voiesc a învăța tainele credinței celei dreptmăritoare;
    • cei care citesc cărțile eretice și care se împărtășesc cu nevrednicie cu Sfintele și Preacuratele Taine ale lui Hristos.
  • La porunca 2 (Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor) greșesc
    • cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;
    • cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, așa cum sunt iubitorii de argint, desfrânații, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numește închinători de idoli, zicând: Omorâți mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint și lăcomia, care este slujire de idoli (Coloseni 3, 5) și carora dumnezeul lor este pântecele (Filipeni 3, 19);
    • toți câți au evlavie fățarnică;
    • cei care cred în viziuni și în vedenii deșarte și înșelătoare;
    • toți iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile și idolii patimilor cu mintea și cu inima lor.
  • La porunca 3 (Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.) greșesc
    • toți hulitorii, cei ce jură strâmb și pun pe alții să jure;
    • cei ce zic „zău” sau „Dumnezeu știe” (în sens ironic, sau injurios);
    • cei ce fac făgăduințe bune și le calcă;
    • proorocii cei mincinoși, dascălii cei mincinoși, ereticii;
    • cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
    • cei ce hulesc și cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri și la supărări;
    • toți care nu suferă cu rabdare și mulțumire bolile, necazurile, pagubele și alte încercari care le vin prin îngăduința Lui Dumnezeu;
    • toți care hulesc Adevărul și Sfintele Scripturi și zic că în Scriptură se afla basme și alte neadevăruri.
  • La porunca 4 (Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.) greșesc
    • toți care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii, întru care a mutat Dumnezeu sâmbăta cea veche.
    • cei care lucrează în Duminici și sărbători (praznice);
    • cei care prăznuiesc păgânește și nu creștineste și se duc în Duminici și sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;
    • toți pastorii duhovnicești care nu învață poporul în zile de Duminici și sărbători, din Sfânta Evanghelie și din alte învățături ale Sfintei Scripturi
  • La porunca 5 (Cinstește pe tatăl tau și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ) greșesc
    • toți copiii care nu cinstesc și nu ascultă pe părinții lor;
    • cei care nu ascultă de părinții lor duhovnicești, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
    • toți supușii care nu ascultă de stapânii și conducătorii țării lor;
    • toți părinții trupești și duhovnicești care nu se îngrijesc de fiii lor trupești și duhovnicești;
    • bărbații care nu îngrijesc trupește și sufletește de femeile lor și femeile care nu ascultă de bărbații lor când aceia le învață pe ele cele bune.
  • La porunca 6 (Să nu ucizi) greșesc
    • toți care omoară pe alții cu mâna lor sau prin alte meșteșuguri, sau prin pâră și clevetire;
    • toți care omoară sufletește pe alții, precum sunt ereticii și învățătorii cei mincinoși;
    • cei ciumați care molipsesc pe alții în vremea ciumei sau holerei sau a altor boli molipsitoare;
    • cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală și se omoară singuri în orice fel;
    • femeile care omoară pe pruncii lor și cei cele ajuta pe ele la acest mare pacat (inclusiv bărbații lor);
    • toți cei care fac sminteală prin pilda vieții lor celei rele;
    • toți care se bucură de răul și primejdia aproapelui lor;
    • toți care zavistuiesc și se mâhnesc pentru binele și sporirea aproapelui lor
  • La porunca 7 (Să nu fii desfranat) greșesc
    • toți câți preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
    • monahii care au cazut din făgăduință;
    • cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alții în cursa desfrânării;
    • cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
    • toți câți au îndemnat pe alții să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfatuit prin scrisori și prin alte mijloace spre păcatul desfrânării
  • La porunca 8 (Să nu furi) greșesc
    • toți furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viața altora;
    • toți care fură din averea altora;
    • toți negustorii care fură cu vicleșug prin cumpene nedrepte și înșeală la cântar;
    • toți care cumpără lucruri de furat (sau furate) știind aceasta;
    • toți care iau amanet lucru străin și îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
    • toți care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
    • cei ce lucrează cu vicleșug și cu nepăsare la lucrul aproapelui și îl fac în pagubă în loc de folos;
    • toți care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
  • toți câți amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apa, laptele cu apa, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, semințele de grâu cu alte semințe, cu corpuri straine, spre a trage mult la cântar ș.a.m.d.).
    • cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii și alți meseriași care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredințat, spre a face lucrul cerut;
    • toți care mută gardul sau hotarul ș.a.
  • La porunca 9 (Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău) greșesc
    • cei care mărturisesc strâmb asupra altora;
    • cei ce jură strâmb spre paguba altora;
    • cei ce primesc și se învoiesc cu minciunile minții, adică cu păreri greșite asupra altora;
    • cei ce râd de sluțeniile și neajunsurile firești ale altora;
    • cei ce îndeamnă pe alții să jure strâmb;
    • cei ce clevetesc pe frații lor și îi pârăsc pe ei la alții spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
    • judecătorii care luând mită judecă strâmb;
    • toți cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alții să spună minciuni sau să jure strâmb;
    • toți care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obște al poporului
  • La porunca 10 (Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău) greșesc
    • toți care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, țarină, bou, sluga, slujnică, haine, avere și toate câte sunt ale aproapelui.
    • nu își păzesc inima de toate poftele și toate gândurile cele rele care izvorăsc din ea

Păcatele împotriva credinței

1.Nu am crezut în Dumnezeu, şi nu m-am raportat la El ca la persoana dumnezeiască, ci ca la o putere extraodinară;
2.Intentionat am tăgăduit existenţa lui Dumnezeu, declarându-mă ateu;
3.Mai am îndoială în existenţa Lui, şi în învăţătura bisericii;
4.M-am împotrivit voit învăţăturii Bisericii cuprinse în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie;
5.Am refuzat cuvântul lui Dumnezeu, socotind Scriptura invenţie omenească;
6.N-am vrut să aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credintă, religie;
7.Am negat existenţa sufletului, a îngerilor, susţinând că sunt nascocirile preoţilor;
8.Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte (trebuiesc spuse gândurile de hulă);
9.Am ţinut calendarul pe stilul vechi, crezând mai mult în calendar decât în învăţătura Bisericii Ortodoxe;
10.Am fost naş la Botez sau la Cununie la persoane de altă credinţă;
11.Am participat la slujbe cu cei de alte credinţe şi m-am rugat împreună cu ei, căzând sub afurisenia Bisericii;
12.M-am lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar şi în scris, trecând la alte confesiuni, religii sau grupări oculte;
13.M-am lepădat de Biserica Ortodoxă, trecând la alte credinţe eretice, sectare, schismatice sau filosofi orientale, printr-un ritual de-al lor;
14.Am practicat yoga, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditaţie transcendentală, zen, budismul şi alte asemenea acestora. Am îndemnat şi pe alţii la aşa ceva.
15.Am crezut în filosofiile orientale ( Budism, Zen, Hinduism, s.a.) şi în învăţătura lor (reincarnare, karma);
16.Am avut îndoieli asupra credinţei Ortodoxe în ce priveşte cinstirea Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte, a sfintelor Taine (Botezul, Mirungerea, Pocăinţa sau Spovedania, Împartaşania, Preoţia, Nunta şi Sfântul Maslu) sau a altor învăţături ortodoxe;
17.Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb când m-am închinat;
18.Nu m-am ruşinat de Dumnezeu când păcătuiam; voit Îl ignoram în mintea mea, ca să nu mă mustre conştiinţa;
19.Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care pretend că vorbesc cu morţii;
20.Am crezut că există strigoi, vârcolaci, zmei, ozn-uri, fantome, şi alte chipuri de înşelare a satanei;
21.Am mers la ghicitul viitorului meu sau al altora (deschisul carţii, tarot, cafea, bobi, în palmă, sau alte mijloace de ghicit);
22.Am descântat sau mi s-a descântat când suferam de dureri de cap sau alte neputinţe;
23.Am practicat ghicitul pentru mine sau pentru altii;
24.Am crezut în vise şi vedenii;
25.Am hipnotizat, am adus oameni în transă, am căutat să prezic lucrurile viitoare, m-am ocupat cu telepatia; am crezut că toate acestea sunt lucruri bune şi folositoare;
26.Am sfătuit pe alţii să meargă la vrăjitori sau să facă lucruri vrăjitoreşti;
27.Am facut şi eu însumi farmece, vrăjitorii, am ghicit, am explicat visele, vedeniile, zodiacal; am făcut şi alte lucruri vrăjitoreşti (ce anume?);
28.Am crezut în noroc, destin (predestinaţie), horoscop, astrologie, etc.
29.Am crezut în superstiţii (că este semn rău când îţi ţiuie urechea, se zbate ochiul, când îţi iese înainte cu găleata goală, când îţi trece prin faţă pisica neagră sau preotul, am folosit culoarea roşie împotriva deochiului, am purtat amulet şi talismane, etc.);
30.Am luat parte la discreditarea preoţilor şi a învăţături bisericii, făcând glume pe seama lor;
31.Am susţinut ideile despre avort, homosexualitate, schimbarea sexului, eutanasia, clonarea, naşterea in vitro şi altele, pe care biserica le condamnă ca păcat;

Păcatele împotriva nădejdii

32.Am păcătuit cu premeditare, zicând că Dumnezeu, este milostiv şi mă va ierta, de aceea pot să păcătuiesc mereu;
33.Mi-am pus în minte să păcătuiesc cât voi putea, amânând pocăinţa (zicând că mă voi pocai la anul, la batrâneţe, pe patul morţii);
34.Am învinuit pe Dumnezeu pentru nedorinţa mea de îndreptare, zicând că, dacă va voi Dumnezeu eu mă voi mântui, iar dacă nu, mă voi pierde;
35.M-am deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, crezând că nu mă va ierta, de aceea am păcătuit mereu;
36.Am stat de vorbă cu gânduri sinucigaşe;
37.Mi-am pus în minte să mă sinucid şi chiar am încercat să fac aceasta;
38.Nu am avut încredere în purtarea de grijă al lui Dumnezeu;
39.Am zis că Dumnezeu ne-a dat uitării, că nu se mai ocupă de noi;
40.În necaz, ispite, pagube, suferinţe, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu că mă poate asculta şi ajuta;
41.Când am păcătuit greu, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu, zicând că nu mă va ierta niciodată şi că nu mă pot mântui niciodată;

Păcate împotriva dragostei

42.Am defăimat, jignit, batjocorit, bătut pe părinţii mei trupeşti sau duhovniceşti;
43.Am silit pe alţii să păcătuiască sau i-am ajutat la păcat (la care anume);
44.Am purtat numele de creştin, dar cu viaţa am fost mai rău decât un pagân smintind pe cei ce mă cunoşteau;
45.Am profanat biserici, troiţe sau morminte;
46.M-am rugat lui Dumnezeu să-mi ajute la păcat;
47.Am defaimat șchiopii, ologii, ciungii, cocoşaţii, urâţii, ş.a, nesocotind ca şi ei sunt oameni şi zidiri ale lui Dumnezeu;
48.Am iubit mai mult lucrurile şi stările de bine (averea, luxul, deşertăciunile lumeşti jocurile, cântecele, glumele, ş.a.) decât pe oameni şi pe Dumnezeu;
49.În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu;
50.Nu am avut dragoste să-L cunosc pe Dumnezeu din frumuseţile naturii şi din tot ce ne înconjoară;
51.Neavând dragoste faţă de aproapele, nu m-am silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristaţi, de a învăţa pe cei neştiutori şi de a apăra pe cei nedreptăţiţi;

Păcatele mândriei

52.Am căutat să plac oamenilor şi nu lui Dumnezeu;
53.Am batjocorit pe alţii că sunt blânzi, răbdători, că merg la biserică, că postesc şi se roagă, că se spovedesc şi se împărtăşesc, păzind poruncile lui Dumnezeu;
54.Am râs de cei ce nu au mers la jocuri, petreceri, fumat şi beţii;
55.M-am ruşinat a face semnul Sfintei Cruci când am trecut pe lângă biserici sau troiţe;
56.Am păcătuit de frica sau ruşinea oamenilor pentru a nu fi luat în râs sau pentru a mă arăta grozav;
57.Am jurat strâmb la judecată sau în alte împrejurări;
58.Am pus pe alţii să jure strâmb pentru mine;
59.Am jurat mincinos cu mâna pe Sf. Cruce, Biblie sau în faţa Sfântului Altar;
60.Am folosi numele lui Dumnezeu şi al sfinţilor fără de rost, la toate nimicurile, ca un tic verbal;
61.Nu m-am arătat recunoscător lui Dumnezeu şi semenilor mei pentru binefacerile primite;
62.M-am mascat, ca să arăt urât sau m-am machiat să arat “mai” frumoasă de cum sunt;
63.Am făcut vrajbă între mireni / clerici, provocând tulburare;
64.Am mărturisit strâmb împotriva aproapelui în faţa oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i păgubire sufletească sau materială, necazuri şi suferinţe;
65.Am minţit de frică să nu pătimesc ceva rău;
66.Am minţit pentru a ieşi în evidenţă;
67.La judecată am mitui cu bani sau alte bunuri pentru ca să ies nevinovat sau să-mi micşoreze pedeapsa;
68.Am stat la îndoială dacă să spun adevărul;
69.Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinţă şi făgăduinţă, minţind pe alţii şi păgubindu-mi sufletul;
70.Am vorbit cu două înţelesuri, fiind duplicitar;
71.Am fost linguşitor cu oamenii mari;
72.Am minţit în faţa judecătorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor;
73.Am minţit la spovedanie, de ruşine, din teamă de a dezvălui unele însuşiri rele ale mele sau unele păcate ruşinoase;
74.M-am lăudat, m-am înălţat cu gândul;
75.Sunt mofturos şi din mândrie sau poftă îmi împlinesc mofturile;
76.Am obiceiuri rele şi din mândrie nu le părăsesc;
77.Sunt încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru în comportament;
78.Sunt orgolios, nu suport să mi se poruncească, să mi se arate adevărul sau să fiu criticat, deşi recunosc în sinea mea că sunt vinovat;
79.Mă încred în foţele mele întelectuale, trupeşti sau sufleteşti;
80.Mă încred în bunurile lumeşti, în oamenii mari şi mă laud cu acestea;
81.Sunt îndrăzneţ, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals şi fără de sfială, mă supăr repede;
82.Sunt încăpăţânat, neascultator, împietrit, aspru şi plin de mine însumi;
83.Mă mândresc cu podoabele hainelor şi cu frumuseţea lor;
84.Mă mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani;
85.Mă mândresc cu avere străină dobândită pe nedrept, cu prieteni sau cu rudele bogate, cu titluri înalte în societate sau cu starea mea socială;
86.Mă mândresc cu podoaba părului meu, cu chipul meu frumos, cu sănătatea mea, cu tinereţea sau cu vârsta înaintată pe care am apucat-o, cu tot ce am frumos şi bun, uitând că toate sunt daruri de la Dumnezeu.
87.Din mândrie şi ca să arăt bine, îmi îngrijesc cu pre multă atenţie părul, tenul, unghiile pe care le las să creascăşi pe care le vopsesc, arătând prin aceasta că, Dumnezeu nu m-a facut aşa cum trebuie;
88.Am purtat bijuterii, haine scumpe la moda şi extravagante cu dorinţa de a atrage atenţia celor din jurul meu;
89.M-am îmbrăcat necuviincios arătându-mi în felurite feluri goliciunea trupeasca (prin fuste scurte, rochii decoltate sau mulate,...);
90.Unde am mers am stat în faţă ca să fiu văzut/ă şi admirat/ă;
91.M-am împărtăşit îmbracată necuviincios, cu chipul şi buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni strâmţi, arătând lipsa de evlavie;
92.Am postit cu gând de slavă deşartă, să slăbesc, nu din evlavie spre a dobândii har dumnezeiesc;
93.Când am întâlnit un preot sau un călugăr pe stradă, am crezut că-mi aduce ghinion;
94.Din mândrie am râs de păcatele altuia, dispreţuindu-l şi vorbindu-l de rău, iar pe ale mele nu le-am luat în seamă;
95.Din mândrie am defăimat pe cei săraci, lipsiţi, neştiutori, pe cei ce au greşit cu ceva, pe cei neputincioşi şi pe cei ce au sărăcit din anumite motive sau necazuri, în loc să-i compătimesc şi să mă rog lui Dumnezeu pentru ei; 96.Din mândrie m-am socotit deştept, înţelept, talentat şi cu multe calităţi;
97.M-am mândrit şi m-am socotit mai presus decât ceilalţi cu frumusetea, cu ştiinţa, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, şi pe care le pot pierde;
98.M-am mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste, cu postul, cu slăbiciunea trupului, cu visele şi vedeniile pe care pretind că le-am avut;
99.M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât alţii ca să fiu auzit şi laudat;
100.Am dat milostenii la săraci de văzul lumii, ca să fiu lăudat, mândrindu-mă prin aceasta;
101.Din mândrie şi slavă deşartă am intrat în Sfântul Altar fără binecuvântare de la preot;
102.Din mândrie şi curiozitate, am iscodit despre casa şi bogăţia altora;
103.M-am trufit şi semeţit;
104.Am fost făţarnic şi mi-a plăcut mult să fiu cinstit şi lăudat de oameni;
105.Am păcătuit cu: iubirea de sine, cu părerea (uneori bună alteori rea) de sine şi cu trufaşa încredere în sine.
106.Am deznădăjduit, spunând că nu am încredere în mine, în loc să caut curajul în mine şi încrederea în Dumnezeu;
107.Mi-a plăcut să umblu după voia mea şi am urât ascultarea;
108.Am fost stăpânit în toată vremea de duhul mulţumirii de sine, adică am fost mulţumit cu starea şi asezarea mea sufletească, socotind ca nu sunt aşa de rău ca ceilalti oameni;
109.N-am avut adevarata cunoştinţă de sine, adevărata mustrare de sine spre pocăinţă, fiind stăpânit în toată vremea de îngâmfare şi pretuirea de sine, îndreptăţindu-mă;
110.Am vrut şi mi-a plăcut să am întotdeauna dreptate, sa nu fiu contrazis;
111.Mi-a plăcut să vorbesc mult şi să fiu ascultat de ceilalţi;
112.Am fost stapânit de “trâmbiţarea” de sine, adică am spus altora faptele mele;
113.Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare, m-am contrazis cu cei mai mari ai mei, subliniind importaţa mea;
114.Fiind mândru şi semet, am urât pe cei ce m-au mustrat şi am iubit pe cei ce m-au laudat;
115.Având unele bunătăţi duhovniceşti, n-am recunoscut ca le am ca dar de la Dumnezeu, socotindu-mă vrednic de ele, datorită eforturilor mele;
116.Am defăimat legile canonice şi liturgice pe care le-au rânduit Sfinţii Părinţi în biserică şi nu am voit să mă supun întru toate predaniilor Bisericii, socotindu-le depăşite sau greşite;
117.Am defăimat, am jignit, am judecat şi clevetit pe alţii;
118.Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hulă, de necredinţă, de încăpăţânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire şi de altele asemenea acestora.
119.M-am mândrit ca eu aş fi feciorelnic cu trupul, judecând în mintea mea pe cei ce nu mai sunt;
120.Din cauza mândriei şi a lenevirii mele am devenit nesimtitor şi împietrit la inimă şi n-am stins focul mâniei şi al iuţimii.

Păcatele mâniei

121.Am fost iute la mânie;
122.Am ucis cu voia sau fără de voia mea;
123.Am jurat răzbunare la mânie sau la beţie, şi am împlinit jurământul în loc să renunţ la el pentru pace;
124.M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, tata, copilul meu etc.;
125.Am blestemat / m-am blestemat;
126.Am drăcuit, (naiba),/ m-am drăcuit;
127.Mi-am dorit moartea;
128.Am avut gânduri sinucigaşe;
129.În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu;
130.Am avut gând de răzbunare şi chiar m-am răzbunat asupra vrăjmaşilor mei, dorindu-le necazuri, chiar şi moartea; i-am pizmuit, i-am batut, sau le-am făcut alt rău;
131.Am fost rău cu aproapelui meu: l-am ocărât, l-am defăimat, făcându-i viata grea prin tot felul de insulte si ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri, ucigându-l sufleteste.
132.Am îndemnat şi pe alţii la bătăi şi ucideri;
133.Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otrăvire..., cu voie sau fără de voie;
134.Am făcut avort (cu voie sau fără voie);
135.Am născut copil mort;
136.Am avut copil care a murit nebotezat;
137.M-am purtat crud cu animalele, păsările şi alte vieţuitoare, ucigându-le;
138.M-am iuţit şi m-am mâniat de foarte multe ori în viaţa mea, cu motiv şi fără motiv;
139.Din cauza mâniei mi-am pierdut răbdarea şi pacea minţii şi a inimii;
140.Nu m-am împotrivit celor ce au făcut glume pe seama lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Hristos;
141.De multe ori, în timpul rugăciunii, mi-am amintit cu ură şi cu mânie faţa celui care m-a supărat şi am avut în minte gândul de răzbunare;
142.Am ţinut minte răul făcut de alţii;
143.Am duşmănie asupra aproapelui meu şi nu pot să-l iert;

Păcatele leneviei

144.Nu mi-am facut pravila de rugăciune şi canonul rânduit de către duhovnic, din lenevie;
145.Am stat la masă fără a face rugăciune şi m-am ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.
146.Am fost autor moral, prin nepăsare, la sinuciderea cuiva;
147.M-am lenevit de a lucra toată fapta bună prin gând, prin cuvânt şi prin lucru, după a mea putere;
148.M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu cât mai des;
149.Am dormit prea mult amânând rugaciunea sau alte moment importante din zi;
150.M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi;
151.M-am lenevit de a fi treaz cu mintea (de a nu fi visător) în fiecare clipă, spre a nu fi păcălit de ispitele cele subţiri ale diavolilor;
152.Din lenevie nu am a făcut semnul Sfintei Cruci, metaniile şi închinăciunile corect;
153.De multe ori am acoperit lenea mea de a mă ruga lui Dumnezeu, cu unele pricini părute a fi folositoare;
154.M-am lenevit de a-mi face timp şi a ajuta pe fratele meu căzut în îndoială sau deznădejde;
155.Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fără rugăciune, iar dimineaţa, din pricina grabei, am plecat la activităţile mele fără a-mi face rugăciunea, îndreptăţindu-mă că am această îngăduinţă din pricina împrejurărilor;
156.M-am lenevit să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, aşteptând să-mi vină cele de trebuinţă fără a mă ruga şi a mulţumi;
157.Din lene am lăsat să se strice icoanele şi alte podoabe sfinte;
158.Mi-a fost lene să-mi cercetez cu de-amănuntul păcatele mele;
159.M-am lenevit să-mi aprind candela;
160.Mi-am îndreptăţit lenea zicând, că m-aş ruga mai mult dacă aş fi călugăr, dar aşa, fiind în lume nu este cu putinţă;
161.M-am lenevit a chema preotul să facă sfeştenie în casă, Sfântul Maslu, sau alte slujbe la vremea potrivită;
162.Din lene şi nepăsare m-am lenevit de a mă spovedi la vreme de ispită;
163.Din lene am lăsat să se strice mâncare;
164.Când am facut păcate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe cel mai îngăduitor;
165.Am putut dar nu am vrut să împiedic pe aproapele de a păcătui (Caz concret);
166.Nu m-am rugat pentru aproapele şi pentru toată lumea;
167.Nu am mângâiat pe cei întristaţi;
168.M-am împărtăşit fiind supărat şi învrăjbit;
169.Nu am pus cuvânt bun şi de garantie pentru cei care îi stiam vrednici;
170.Nu am săturat pe cei flamânzi;
171.Nu am dat să bea celui însetat;
172.Nu am îmbrăcat pe cel gol;
173.Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare;
174.Nu am primit pe cel străin;
175.Nu am îngropat pe cel mort;
176.Nu m-am ostenit să cunosc dogmele, învăţăturile şi rânduielile de credinţă;
177.Nu m-am ostenit să învăţ Crezul şi credinţa Ortodoxă;
178.M-am lenevit de multe ori a merge la biserică;

Păcatele lăcomiei

179.Am mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură;
180.Nu am postit în zilele rânduite de biserică: miercurea, vinerea şi în cele patru posturi de peste an;
181.M-am lăcomit la mâncare
182.M-am îmbătat;
183.Am mâncat sânge de animale;
184.Mi-am făcut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui şi facându-i totdeauna voia, procurând mâncăruri gustoase, scumpe şi de multe feluri;
185.Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri şi băuturi peste măsură, şi am devenit leneş, trândav şi greoi;
186.Am fost stăpânit de nesăturare, de cârtire şi nemulţumire în timpul mesei;
187.Fiind rob al pântecelui, am aşteptat să vină Paştile, Crăciunul sau alte praznice mari doar spre a face dezlegare la toate mâncărurile şi băuturile;
188.Nu am ţinut post miercurea şi vinerea;
189.Nu am ţinut cele patru posturi de peste an;
190.Am mâncat carne în săptămâna brânzei;
191.Deşi am postit posturile am dat la alţii mâncare de dulce;
192.Din cauza săturării pântecelui, mi-am făcut mintea groasă şi molatică, scăzându-mi trezvia, atenţia şi memoria;
193.Am postit cu scopul de a face rău vrăjmaşilor mei;
194.Am postit după a mea rânduială şi părere, încălcând postul rânduit de biserică;
195.Am postit numai de mâncare dar nu şi de păcate, fiind duşmănos şi rău;
196.Am fumat;
197.Am ajutat pe cei ce fumează oferindu-le ţigări şi chibrite; am oferit ţigări în schimbul unor servicii, facându-mă astfel părtaş la păcatul lor;
198.Am folosit droguri sub diferite forme şi intensităţi (exemplu);
199.Am avut dorinţa de îmbogăţire;
200.Am lucrat Duminica şi în sărbătorile bisericeşti, la mine sau la alţii;
201.Am făcut duminica lucrurile care puteau fi amânate pentru a doua zi: cumpărături, mâncare, spalat etc.;
202.M-am lăcomit la avuţii;

Păcatele invidiei

203.Am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
204.Am vorbit de rău şi ironic, faptele bune ale aproapelui;
205.Am oprit pe alţii de la faptele cele bune;
206.Am invidiat pe alţii pentru bunastarea lor şi m-am bucurat uneori pentru necazurile lor;
207.Nu mi-am reparat greşala, când am nedreptăţit pe aproapele, nici nu mi-am cerut iertare;
208.Din pricina invidiei nu am răspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai buni sau mai înzestrati cu daruri decât mine;
209.Din pricina invidiei mi-am umplut sufletul de patimi şi ciudă, întunecându-l cu multe păcate grele.
210.Sunt foarte duşmănos şi rău;
211.Nu am avut recunoştinţă faţă de cei ce-mi fac bine;
212.Ţin minte raul;
213.Am batjocorit pe aproapele şi mă bucur când alţii sunt batjocoriţi;

Păcatele iubirii de arginți

214.Am fost zgârcit şi împietrit cu inima;
215.Nu m-au interesat sărăcia şi lipsurile altora;
216.Am fost nesăţios, viclean şi nedrept, însuşindu-mi bunuri străine pentru a mă îmbogăţi;
217.Am fost grabnic a lua şi zăbavnic a da;
218.Am dat milostenie cu îndoială şi cu zgârcenie, ocărând uneori pe cei care-mi cereau;
219.Pentru zgârcenia mea nu am dat milostenie şi slujbe la biserică pentru răposaţii din neamul meu;
220.Am asuprit pe cei săraci, pe văduve şi pe orfani, pe cerşetori şi pe cei neputincioşi sau lipsiţi;
221.Am oprit plata celor ce mi-au lucrat, pe motiv că nu au făcut ceea ce mă aşteptam să facă pe acea plată;
222.Am făgăduit a da daruri la Biserică, la cei necăjiţi, săracilor, şi nu am dat, calcându-mi făgăduinţa;
223.Am făcut pariuri;
224.Am câştigat bani şi averi, cu vicleşug;
225.Am jucat jocuri de noroc, păgubindu-mă băneşte pe mine sau pe alţii;
226.Prin viclenia sau falsitatea mea am înşelat statul (făcând şi declaraţii false), pe aproapele sau Biserica;
227.Am avut de gând să fur sau chiar am furat;
228.Nu mi-am plătit datoriile cuvenite;
229.Am vândut marfă falsificată, stricată;
230.Am înşelat la cântar, nu am spus adevărul la vânzare sau la cumpărare spre a înşela;
231.Am silit pe alţii să cumpere scump de la mine marfă proastă, să-mi lucreze sau să-mi vândă ieftin;
232.Am făcut afaceri necurate din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri sau chiar în temniţă;
233.Am făcut trafic cu droguri, femei, arme etc.
234.Am răpit/sechestrat alte persoane;
235.Am luat dobândă;
236.Am aşteptat mită sau alte daruri;
237.Am nedreptăţit pe aproapele, ţinând seama de îmbrăcăminte, sau poziţia sa socială, căutând folosul meu;
238.M-am mâhnit pentru sărăcia mea materială, tulburându-mă foarte tare şi am dorit să mă îmbogăţesc;
239.Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat şi nu am întors cele furate;
240.M-am pornit cu ură împotriva celor ce m-au furat sau păgubit, dându-i în judecată, bătându-i sau facându-le alte rele;
241.Am păgubit pe aproapele de cinste, de merite, de funcţie şi de locul său;
242.Am găsit lucruri furate şi ştiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, păstrându-le pentru mine;
243.Am tăinuit lucruri împrumutate sau date spre păstrare, neîndurându-mă a le înapoia;
244.Am păstrat în casă lucruri furate, am cumpărat lucruri de care am ştiut că sunt furate;
245.Am jefuit averile morţilor din morminte;
246.Nu am respectat făgăduinţa dată de a face parastase şi liturghii după moartea părinţilor sau a celor care m-au rugat;
247.Am luat de la Biserică lucruri, bani, lumânări, untdelemn, icoane etc. şi nu le-am înapoiat;
248.Am invidiat bisericile şi mănăstirile, zicând că au prea mult;
249.Am răpit cu sila, cu minciuni, cu jurăminte false sau prin judecată pământul aproapelui meu;
250.Am sfătuit pe alţii să fure, să facă rău, ajutându-i şi eu la acestea;
251.Nu mi-am respectat nici contractul, nici făgăduinţa făcută;
252.Nu am lucrat după puterea mea la locul de muncă, nefăcându-mi datoria;
253.Având posibilitatea să înlătur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat;
254.Am furat în grupuri, îngrozind lumea;
255.Am bănuit, am năpăstuit, am pedepsit pe altii pentru pierderea avutului meu;
256.Am fost risipitor cu mine dar zgârcit cu alţii;

Păcatele desfrânării

257.Am avut relaţii intime cu fete, nefiind căsătorit (păcatul curviei);
258.Am săvârşit păcatul malahiei (masturbării);
259.Am făcut păcatul malahiei cu altcineva;
260.Mi-am stricat fecioria prin păcatul malahiei;
261.Am săvârşit păcatul desfrânării cu gândul, păcătuind prin imaginaţie; îmi plănuiam cum am să-l săvârşesc atunci când voi avea ocazia;
262.Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând să mă scutească de războiul desfrânarii, dar eu nu m-am străduit să mă înfrânez;
263.Am căutat prilej de a păcătui;
264.Mi-am expus intimitatea la baie sau plajă;
265.Am păcătuit prin diferite metode (sterilet, prezervativ etc.), în înțelegere cu soţia/soţul sau cu cine am avut relaţii intime, sa nu avem copii;
266.Am păcătuit cu soţia/soţul sau cu altcineva, împotriva firii (perversiuni sexuale);
267.Am avut gânduri şi pofte trupeşti necuviincioase (uneori şi când am privit la icoane); am păstrat în suflet acele gânduri şi nu le-am alungat, îndulcindu-mă de ele;
268.În loc de a-mi stapâni poftele, am căutat să le aprind şi mai tare prin imagini sau prin imaginaţie;
269.Am rostit cuvinte şi am făcut gesturi necuviincioase în faţa copiilor şi a celor mai în vârstă;
270.Am păstrat în casă, tablouri sau poze cu desfrânări; le-am expus pe pereți;
271.Am cumpărat, am citit, am dat şi altora cărţi, reviste, publicaţii sau filme pornografice;
272.Am privit fete sau femei căsătorite cu gând de poftă trupească;
273.Ca femeie am privit băieţi sau bărbaţi căsătoriţi, cu gând de poftă trupească;
274.Am săvârşit păcatul sodomiei (femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat);
275.Am păcătuit, curvind cu mintea şi cu inima, chiar în vremea rugaciunii;
276.Am răpit sau violat cu forţa;
277.Am desfrânat cu rude;
278.Am curvit cu soţia/soţul înainte de cununia religioasă, dar şi cu alte personae, unele căsătorite la rândul lor;
279.Am curvit cu animale;
280.Fiind căsătorit/ă, am preacurvit cu altcineva;
281.Am trăit trupeşte cu soţia/soţul în zile de post, Duminica şi în sărbători, în timpul perioadelor lunare sau în perioada lăuziei;
282.Ca părinte am culcat în pat cu mine fete sau baieţi mai mărişori, sau i-am pus să doarmă împreună, ignorând faptul că se pot naşte stări desfrânate;
283.Fiind copil am jucat diferite jocuri desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi;
284.Nu am purtat grijă de copiii mei şi le-am îngăduit să privească la filme imorale, chiar şi în prezenţa mea;
285.Am frecventat case şi locuri pentru curvie sau preacurvie;

Păcate diverse

286.M-am împărtăşit cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos nefiind spovedit sau nu am primit dezlegare de la duhovnic pentru împărtăşanie;
287.După spovedanie şi împărtăşanie m-am întors din nou la păcatele vechi fără nici o remuşcare, îndreptăţindu-mă că sunt neputincios;
288.Am scuipat după ce m-am împărtăşit;
289.Am făcut făgăduinţe bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, iar când mi-a fost mai bine le-am călcat;
290.Nu am mers Duminica şi în sărbători la biserică, din lenevie, dezinteres, sau pentru că mi-am făcut alte planificări;
291.Uneori, duminica în timpul Liturghiei am stat acasă uitându-mă la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fără a avea un motiv binecuvântat;
292.Am venit la biserică după ce a început slujba şi am plecat înainte de a se termina, asemanându-mă cu Iuda, vânzătorul care a plecat de la Cina de Taină înainte de a se încheia; 293.Duminica şi în sărbători nu am făcut fapte bune potrivit vredniciei zilei;
294.Am făcut chefuri la mine acasă, am fost la alţii la chefuri, în discoteci sau cluburi unde m-am dezlănţuit în dans şi băutură;
295.Mergând la biserică mi-am ales un loc de cinste spre a fi văzut de alţii, uneori, vorbind şi tulburând pe cei din jur;
296.Ca femeie, fiind în rânduiala firii (perioada lunară), m-am atins de lucruri sfinţite (am sărutat sfintele icoane, am luat anafură, aghiasmă, ulei sfinţit sau m-am împartaşit);
297.Am luat anafură după ce am mâncat sau băut de dimineaţă, ori când am trăit trupește cu soţia/soţul, sau când am avut “scurgeri” în vis;
298.Nu am ascultat cu toată evlavia şi credinţa slujbele din biserică;
299.În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri deșarte;
300.Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credinţei sau să se călugărească, să meargă la biserică, ba i-am şi pedepsit pentru asta;
301.Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbracându-mă în faţa lor;
302.Ca părinte duhovnicesc (naş) nu am purtat grijă de fiii mei sufleteşti, atât cât mi-a stat în putinţă;
303.Ca bărbat nu mi-am iubit soţia; am batjocorit-o, am certat-o, am batut-o, am ignorant-o, nu am ajutat-o şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie;
304.Ca soţie nu am ascultat de soţul meu, ci l-am certat, l-am ocărât, l-am batjocorit, l-am certat, l-am ignorant, nu l-am ajutat şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie;
305.Am silit pe soţul meu, din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să cheltuiască bani pe îmbrăcăminte luxoasă şi la modă, pe plăceri şi deşertăciuni lumeşti;
306.Nu m-am supus soţului/soţiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care am stricat armonia în familie şi a păcătuit;
307.M-am despărţit de soţie/soţ fără motiv binecuvântat şi m-am recăsătorit, despărţind familie;
308.Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie şi împărtăşanie şi nu le-am dat pildă prin viaţa şi comportarea mea;
309.Când copiii mei au avut apucături rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit şi nu i-am oprit de la acestea;
310.Ca părinte, am îngăduit copiilor mei să trăiască în concubinaj, uneori chiar în casa mea;
311.Ca părinte m-am purtat prea aspru şi am pedepsit pe nedrept pe copiii mei;
312.Am povăţuit pe copiii mei sau pe cei din familia mea să “calce peste toţi” numai să iasă ei deasupra tuturor;
313.Am purtat ură împotriva părinţilor mei pentru că nu am fost lăsat în voia mea, să fac ceea ce îmi plăcea mie;
314.Nu am ascultat sfaturile părinţilor mei;
315.Nu am cinstit pe părinţii mei, şi m-am purtat urât cu ei;
316.Mi-am blestemat părinţii, i-am batjocorit, i-am bătut, le-am spus cuvinte jignitoare, le-am dorit boală, necaz şi chiar moartea;
317.I-am părăsit la nevoie, la boală şi în neputinţe, neajutându-i;
318.Am văzut goliciunea părinţilor mei;
319.Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducători, sefi) atunci când m-au învăţat de bine;
320.Nu am ascultat de părinţii mei duhovniceşti (duhovnic şi naşi), nu m-am rugat pentru ei, i-am batjocorit, i-am vorbit de rău, i-am urât;
321.Am luat anticoncepţionale pentru a nu rămâne însărcinată sau pentru a avorta; am îndemnat şi pe alte femei să facă la fel, sau le-am ajutat într-un anumit fel;
322.Am îndemnat/obligat sau am fost de acord ca soţia mea să facă avort;
323.Am ajutat pe altă femeie (sau pe medic) să facă avort, sau am dat bani pentru a face avort;
324.Am părăsit de bună voie copiii, lăsându-i în voia soartei;
325.Mi-am petrecut multă vreme prin cluburi şi discoteci;
326.Am râs fără de măsură, cu nepăsare faţă de alţii;
327.Am mers la biserică (ca femeie) în perioada lăuzieii fără a-mi face îmbisericirea;
328.M-am căsătorit cu rude;
329.Nu m-am silit să câştig virtuţile dragostei creştine în legătură cu Dumnezeu şi cu aproapele;
330.Nu am ţinut seama de smerenie şi răbdare, prin care se învinge răul şi se câştigă virtutea;
331.Din cauza nepăsării mele, m-a stapânit uitarea, lenea, neevlavia şi nefrica de Dumnezeu;
332.Fiind cuprins de nesimţire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, pocăinţa şi umilinţa, precum şi orice simţire a lui Dumnezeu;
333.Fiind cuprins de nesimţire pentru păcatele mele, m-am apucat să învăţ pe alţii;
334.De multe ori, fiind în biserică, atâta nesimţire am avut faţă de acest loc sfânt, încât am stat uneori cu dormitare, la vorbe deşarte şi cu glume;
335.În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile mele nu am cultivat răbdarea şi blândeţea lăsându-mă stăpânit în toată vremea de iuţimea, nerăbdarea, amărăciunea, supărarea, tulburarea, neliniştea, neîngăduinţa, răutatea şi viclenia
336.Am fost nemulţumitor şi cârtitor la obligaţiile pe care le aveam;
337.Nu am fost atent la slăbiciunile şi neputinţele mele, ci la ale altora;
338.În timpul rugaciunii nu m-am silit sa-mi concentrez atenţia spre a înţelege cele citite cu mintea şi inima;
339.Uneori stând la rugăciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugăciunea prin răspândirea la planuri nefolositoare;
340.În vremea rugăciunii am avut uneori cereri nechibzuite către Dumnezeu şi, dacă nu le-am dobândit, m-am întristat şi nu m-am mai rugat;
341.Am amânat rugăciunea;
342.În vremea rugăciunii am lăsat mintea să-şi închipuiască pe Dumnezeu sau pe alţi sfinţi, în loc să o menţin atentă la sensul cuvintelor din rugăciune;
343.Am gândit că sunt sporit duhovniceşte;
344.În vremea rugăciunii, de multe ori m-am aflat dormitând cu mintea şi chiar cu trupul; alteori stând de vorbă cu gândurile şi imaginile care-mi veneau în minte, luând aminte la ele am râs, sau m-am lăsat tulburat şi de alte patimi
345.Când cineva m-a rugat să mă rog pentru el, eu fiind leneș, am pus motivul că sunt nevrednic de această rugăminte, sau doar l-am pus pe pomelnic la biserică, să se roage alţii pentru el;
346.Alteori m-am rugat pentru alţii, şi dacă Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinţă, eu m-am mândrit laudându-mă cu lucru străin, ca şi cum, pentru a mea rugaciune s-a facut aceasta;
347.Am osândit pe alţii şi i-am judecat din ură şi răutate;
348.Am clevetit (vorbit de rău) omorând cinstea altora prin vorbirea de rău şi prin defăimarea lor;
349.Am pârât, am ocarât, am defăimat, am certat, am mustrat, am blestemat şi am batjocorit pe alţii;
350.De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe deşarte (bârfe);
351.Uneori am avut obiceiul de a mă lăuda şi a spune minciuni spre a fi apreciat;
352.De multe ori am vorbit cu viclenie şi făţărnicie spre a fi lăudat de oameni;
353.De multe ori am lăudat lucrurile cele rele ale altora şi am vorbit de rău pe cei buni şi lucrurile lor cele bune;
354.Am avut obiceiul de a povesti la superlativ (de a lăuda) faptele cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânaţi, beţivi;
355.Am vorbit (sau am conceput) de multe ori glume cu, cuvinte sfinte;
356.Am laudat pe unii în faţă iar cand nu erau de faţă i-am vorbit de rău;
357.Am vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire pe alţii;
358.M-am ruşinat de a opri pe alţii (cunoscuţi de ai mei) de la vorbirea de rău, de la clevetire, de la nedreptate şi de la orice fel de păcat; uneori m-am însoţit şi eu cu ei la acestea;
359.Am jignit pe aproapele;
360.Am uitarea de Dumnezeu lăsându-mă cuprins de cele cotidiene;
361.Nu am avut evlavie faţă de cele afiorisite lui Dumnezeu şi de cele sfinte;
362.Am dispreţuit pe alţii;
363.Am drăcuit (naiba) neştiind că aceasta este blestem;
364.Am avut îndoieli faţă de Dumnezeu / biserică / preoţi sau episcopi;
365.Am fost laş uneori;
366.Am avut afecţiune pentru cele pământeşti,
367.Am fost nemulţumitor faţă de Dumnezeu şi de oameni;
368.Am cârtit;
369.Am fost obraznic;
370.Am înşelat pe alţii;
371.Am fost ironic;
372.Am blasfemiat;
373.M-am gândit uneori obsesiv, cum să-mi împlinesc patima;

Note

  1. Îndreptar de spovedanie, de Ilie Cleopa. La temeiul alcătuirii acestuia a stat: Îndreptarea Legii, Târgovişte, 1652, Pidalionul, tipărit la Mănăstirea Neamţ în 1844, Molitfelnic, ediţia 1937, Pravila cea Mică, de arhimandrit Nicodim Sachelarie, Seminarul Monahal Cernica – Ilfov, 1939

Sursă

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi