Patimă

Patimă provine din grecescul παθος, însemnând pătimire, sau suferinţă, trupească sau sufletească.

Definiţii

Patimi trupeşti sunt de exemplu bolile şi rănile. Patima sufletească este o mişcare a părţii active (sau pasionale) a sufletului, prin poftă / dorinţă sau mânie / iuţime.

Sfântul Ioan Damaschin defineşte patimile sufleteşti în mai multe feluri: "patima sufletească este o mişcare sensibilă a puterii apetitive, provocată de reprezentarea unui bine sau rău. Sau altfel: patima sufletească este o mişcare iraţională a sufletului, provocată de ideea de bine sau de rău. Ideea de bine provoacă pofta; ideea de rău provoacă mânia. Dar patima generală adică comună se defineşte astfel: patima este o mişcare care se petrece în cineva, provocată de altcineva."

Când această "activitate" a sufletului este o mişcare contra firii, atunci ea este propriu-zis o patimă sufletească, dacă este destul de puternică să ajungă la simţire, adică dacă are o intensitate considerabilă.

Patimile în spiritualitatea ortodoxă

În ascetica şi mistica ortodoxă patima sufletească este păcatul ce a trecut din minte în inimă, unde s-a sălăşluit. Astfel, prin îndelunga stăruire în păcat, ia naştere patima care devine o a doua fire pentru suflet, prinzând rădăcini adânci în inimă. Ea îl copleşeşte pe omul căzut în robia sa, întunecându-i simţurile sufleteşti.

Şapte sau opt patimi

Părintele Teofil Părăian prezintă astfel sistemul de împărţire a patimilor  :

Părinţii cei duhovniceşti care s-au ocupat de viaţa lăuntrică, de curăţirea sufletului, şi au scris despre acestea, în general pomenesc opt patimi, opt deprinderi rele, opt bântuieli şi asupreli asupra sufletului omenesc. Şi Sfântul Ioan Casian de pildă, un sfânt din părţile noastre, originar din Dobrogea, de prin părţile Mării Negre, care şi-a sfârşit viaţa în Franţa de astăzi, în sudul Franţei, organizator de mănăstiri, a scris despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cele opt patimi. În Filocalia volumul I putem găsi această scriere a Sfântul Ioan Casian în care el pomeneşte opt chipuri ale răutăţii, opt realităţi rele care se înstăpânesc în sufletul omenesc când omul este fără de grijă în privinţa eliberării lui, în privinţa mântuirii lui. Şi anume, pomeneşte el mai întâi patima lăcomiei pântecelui, a doua patima desfrânării - patima curviei -, a treia patimă este iubirea de arginţi - adică iubirea de avere -, apoi scrie despre mânie, despre întristare, despre lene sau trândăvie, şi după aceea despre slava deşartă şi despre mândrie care de fapt sunt foarte apropiate, existând nuanţe neînsemnate între slava deşartă şi mândrie. El totuşi, după gândirea de atunci, împarte mândria în două şi vorbeşte şi despre slava deşartă şi despre mândria propriu-zisă.

Aceste opt gânduri ale răutăţii - sau aceste şapte gânduri ale răutăţii - sunt de fapt patimile de care ne ocupăm noi acum. Sfântul Ioan Casian ia fiecare patimă în parte. El nu este singurul care vorbeşte despre patimi, care a scris despre patimi. Despre patimi a mai scris şi cuviosul Dorotei. Putem să citim scrierile cuviosului Dorotei în al IX-lea volum din Filocalie. El vorbeşte despre anumite patimi: despre mândrie, despre mânie, despre întristare, despre iubirea de arginţi, pomeneşte câteva din patimi. Şi apoi Sfântul Ioan cel ce a scris "Scara" - Sfântul Ioan Sinaitul - în "Scara" lui, despre care a vorbit Înalt Prea Sfinţitul acum o săptămână când a prezentat-o ca având 30 de trepte, şi el cuprinde în scrierea aceasta numită "Scara" câteva din patimile acestea, şi anume scrie despre mândrie, despre mânie, despre trândăvie, despre iubirea de argint. Şi în scrierile lor găsim şi felul cum se manifestă patimile, şi leacuri împotriva patimilor.

Legături externe

• Ioan Damaschin, Dogmatica - Cap. XXII: Despre patimă şi activitate
• Arhimandritul Teofil Părăian, Despre patimi şi despătimire
• Dorinţa - un eseu teologic de Iulian Nistea