Sfinții Părinți

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Sfinţii Părinţi)
Salt la: navigare, căutare
Sfinții Părinți - miniatură din manuscrisul lui Sviatoslav, la anul 1076, autor necunoscut
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Spovedania
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Starea omului
Păcatul - Patima - Virtutea
Raiul - Iadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Iertarea - Blândețea
Pacea - Mila - Dreptatea - Hărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia - Pocăința
Isihia - Discernământul
Mintea
Asceza
Fecioria - Ascultarea
Statornicia - Postul
Sărăcia - Monahismul
Rugăciunea
Închinarea - Cinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. Moaște - Semnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Sfinții Părinți sunt acei părinți teologi ai Creștinătății care au rămas în conștiința Bisericii, prin viața și scrierile lor, ca modele și izvoare de înțelepciune. De asemenea, limbajul liturgic al sinaxarelor îi numesc Sfinți Părinți, generic, pe ierarhii și teologii care au luat parte la Sinoadele Ecumenice.

Cuprins

Exemple

Sunt Sfinți Părinți

Sfântul Ioan Gură de Aur - a rămas în conștiința Bisericii mai ales ca un mare predicator (de unde și supranumele de „Gură de Aur”), tâlcuitor al Sfintei Scripturi, și teolog, dar și ca slujitor al Sfintei Liturghii și luptător pentru bunele moravuri în societate.

Sfântul Teodor Studitul - a rămas în conștiința Bisericii ca mare teolog și apărător al sfintelor icoane.

Nu sunt Sfinți Părinți

Există teologi importanți în istoria creștinismului, care nu sunt însă considerați drept Sfinți Părinți de către Tradiția vie a Bisericii: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea etc.

Împărțiri și distincții

Sfinții Părinți care i-au cunoscut și au fost ucenici ai Apostolilor se numesc Părinți apostolici.

Uneori se vorbește de „Părinții greci” și „Părinții latini”, ca unii care au scris și gândit în limbi diferite, ceea ce a determinat diferite nuanțe în teologia lor.

O categorie oarecum aparte o reprezintă Părinții pustiei, sfinți monahi ale căror cuvinte - apoftegme - ne-au fost transmise de Patericul egiptean. Câțiva dintre cei mai cunoscuți sunt: Antonie cel Mare, Pahomie cel Mare, Arsenie cel Mare, Pimen cel Mare, Ioan Colov.

Un mic grup, format din trei Sfinți Părinți - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie al Nissei - sunt numiți de către teologii contemporani cu numele comun de Părinții capadocieni, pentru o anumită unitate a gândirii lor teologice.

Teologi pe care Biserica nu-i consideră neapărat sfinți, dar ale căror scrieri sunt importante pentru constituirea Teologiei creștine, sunt numiți Scriitori bisericești (între aceștia: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea).

Perioade

Apostolii și autorii scrierilor Noului Testament nu sunt cuprinși de această sintagmă de „Sfinți Părinți”.

Patrologii au opinii împărțite asupra perioadei ce ar trebui luată în considerare ca definire a Sfinților Părinți:

  1. unii consideră că Sfinți Părinți ar trebui să fie doar aceia din primele cinci secole ale creștinismului, adică până în jurul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, când s-au definitivat principalele mari linii ale ale Teologiei ortodoxe;
  2. alții extind această perioadă până în secolul al VIII-lea, adică până la epoca Sinoadelor Ecumenice;
  3. în fine, alții prelungesc această perioadă până în vremea Sfântului Grigorie Palama și chiar mai târziu;
  4. totuși, concepția potrivit căreia Sfinți Părinți pot exista doar până la o anumită dată limită este de origine apuseană; Sfinți Părinți există în toate timpurile.[1][2]

Autoritatea Sfinților Părinți

Biserica mărturisește că Sfinții Părinți sunt „organe ale Duhului Sfânt”, adică ne-au grăit nouă „cuvinte cu putere multă”.

Sfinții Părinți au nuanțat și explicitat învățătura Bisericii (una și aceeași de la începuturi, dar dezvoltată și explicitată în timp), au precizat-o și au apărat-o în fața ereziilor.

Totuși, cum perfecțiunea este un atribut propriu doar a lui Dumnezeu, Sfinții Părinți nu sunt infailibili, ci au putut avea în scrierile lor anumite inexactități, ori greșeli, pe care nu au avut ocazia să le îndrepte în timpul vieții lor pământești. Pentru aceasta, o scriere a unui Sfânt Părinte nu este luată ca valoare „în sine”, ci împreună cu scrierilor celorlalți Sfinți Părinți. Această atitudine teologică se numește „consensul Părinților”, Consensus Patrum (lat.).

De asemenea, autoritatea aserțiunilor teologice ale Sfinților Părinți este concepută în sânul Sfintei Tradiții, prin receptarea în timp de către conștiința Bisericii universale.

Note

  1. http://www.pemptousia.ro/2013/11/exista-si-astazi-sfinti-si-parinti-ai-bisericii/
  2. „Prin urmare, a spune că Biserica Ortodoxă are doar şapte Sinoade Ecumenice şi nu poate avea mai multe, înseamnă o limitare a vieţii Bisericii la sec. VIII – idee foarte convenabilă romano-catolicilor, care ne-au şi băgat în cap că Sf. Ioan Damaschin ar fi „ultimul Sfânt Părinte din Răsărit”, ceilalţi fiind doar „teologi ai epocii post-patristice”. Viaţa Bisericii este însă dinamică, iar harul Duhului Sfânt este lucrător în Biserică până astăzi şi „ne va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16:13) ori de câte ori va fi nevoie, şi anume prin glasul sobornicesc al Bisericii, nu prin persoane particulare, indiferent cât de înduhovnicite ar fi sau ar părea că sunt.” (Părintele Petru Pruteanu, teolog)


Legături

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi