Diacon

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Cler
Antiochian local synod.jpg
Ordinele mari
Episcop - Preot - Diacon
Ordinele mici
Subdiacon - Citeț
Cantor - Acolit
Ordine dispărute
Horepiscop - Exorcist
Paznicul ușii - Diaconița
Titluri episcopale
Patriarh - Catolicos
Arhiepiscop - Mitropolit
Vicar - Titular
Titluri preoțești
Protopop
Sachelar
Iconom
Iconom stavrofor
Protosinghel - Arhimandrit
Titluri diaconale
Arhidiacon - Protodiacon
Titluri monahale
Arhimandrit - Stareț - Egumen
Adiacente
Hirotonire - Veșminte
Adresare
Distincții preoțești - Exarh
Vicar
Editați această casetă


Diaconul este al treilea şi cel mai mic grad al ordinelor mari ale clerului din Biserica Ortodoxă, fiind după episcop şi preot. Cuvântul diacon (în greceşte διάκονος) înseamnă servitor şi iniţial se referea la o persoană care servea/slujea la masă în comunităţile primilor creştini.

Cuprins

Diaconia

Diaconul este ajutorul preotului şi episcopului în slujbele bisericii şi îi ajută la săvârşirea tainelor. Totuşi, un diacon nu poate săvârşi slujbele de unul singur.

Cu binecuvântarea preotului sau a episcopului care slujeşte, diaconul conduce comunitatea prezentă în rugăciunile colective şi citeşte din Sfânta Scriptură în timpul slujbelor. De asemenea, el este responsabil de amenajările necesare în timpul slujirilor publice şi îi atenţionează pe oameni la momentele necesare.

În plus, diaconul mai poate realiza şi alte sarcini legate de viaţa Bisericii, din când în când, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea preotului sau episcopului său.

Un diacon poate primi binecuvântare de la episcopul sau preotul său paroh să împartă Sfânta Euharistie credincioşilor, fie din al doilea potir la Sfânta Liturghie obişnuită (atunci când slujeşte un preot), fie la slujba numită obedniţa care se slujeşte atunci când preotul este absent. Cu toate acestea, în niciunul din cazuri, diaconul nu sfinţeşte Sfintele Daruri de unul singur.

Rangurile diaconilor

Din punct de vedere al Tainelor, toţi diaconii sunt egali între ei. Cu toate acestea, ei au rangul şi slujesc în funcţie de vechimea de la hirotonire.

La fel ca în cazul episcopilor şi preoţilor, există diferite ranguri administrative printre diaconi. Un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici importante poate primi titlul de protodiacon şi pretinde prioritate atunci când slujeşte împreună cu alţi diaconi. Diaconul şef numit pe lângă persoana unui episcop este numit arhidiacon. Un diacon care este şi monah este numit ierodiacon.

În Biserica Ortodoxă Română, conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 145 (4)), rangul de arhidiacon poate fi acordat de către episcopul locului, „pentru activitate îndelungată şi deosebită”, diaconilor din clerul de mir. Această distincţie îi dă dreptul de a purta şi cruce pectorală.

Etichetă

La ocaziile oficiale (de exemplu, în antetul unei scrisori sau când este prezentat un vorbitor), adresarea politicoasă către un diacon se face cu formula "Cuviosul Diacon [Ioan]." Diacon este adesea abreviat Dcn. sau Dn.

În situaţii obişnuite, de exemplu conversaţii uzuale, este adecvat să se facă referire la un diacon cu formula "Diaconul [Ioan]." Este de notat că în anumite tradiţii se obişnuieşte ca diaconii să fie apelaţi cu formula "Părinte"—de exemplu, "Părinte Diacon [Ioan]" sau chiar "Părinte [Ioan]."

Diaconii nu pot binecuvânta, de aceea este inadecvat să ceri binecuvântarea unui diacon şi să-i săruţi mâna. Binecuvântările sunt date doar de preoţi şi episcopi, astfel încât aceste exprimări ale cinstei le sunt rezervate.


Nota bene: Pentru mai multe detalii despre modul potrivit de adresare faţă de clerici şi monahi, a se vedea şi articolul: Cler (formule de adresare)

Veşmintele diaconilor

Veşmintele diaconilor sunt stihar, orar şi mânecuţe.

Toate trei nivelele clerului superior poartă stihar. Stiharul este o tunică cu mâneci lungi care atinge pământul. Ea îi aminteşte purtătorului că harul Duhului Sfânt îl acoperă ca şi cu o haină a mântuirii şi bucuriei. Pentru diaconi, stiharul are mâneci largi şi este confecţionată dintr-un material mai greu decât în cazul preoţilor şi episcopilor, care îşi îmbracă stiharul pe sub alte veşminte.

A doua piesă a veşmintelor diaconului este orarul. Orarul este o fâşie îngustă de material pe care diaconii o înfășoară în jurul corpului şi care se termină în faţă după ce trece peste umărul drept. El reprezintă harul Duhului Sfânt care îl unge pe diacon la hirotonire ca uleiul. Este veşmântul principal al diaconului iar fără el nu poate sluji. Atunci când diaconul conduce rugăciunea poporului sau când le cere atenţia, diaconul ţine un capăt al orarului său în mâna dreaptă ridicată. Epitrahilul preoţesc şi omoforul episcopului sunt modele specializate de orar.

A treia piesă a veşmintelor diaconului sunt mânecuţele. Acestea sunt manşete care sunt îmbrăcate peste încheieturile mâinii, legate cu un şiret lung. Această piesă este purtată şi de episcop şi de preot. Ea are rolul practic de a ţine legate mânecile hainelor de pe dedesubt în timpul slujbelor pentru a nu-l încurca pe purtător. De asemenea, îi amintesc purtătorului că el nu slujeşte prin propria lui putere ci cu ajutorul lui Dumnezeu.

Înainte ca diaconul să poată îmbrăca vreun veşmânt, el trebuie ca mai întâi să primească binecuvântarea episcopului sau preotului cu care slujeşte.

Vezi şi

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi