Patericul egiptean

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Patericul egiptean este Patericul prin excelență și cuprinde cuvinte folositoare ale monahilor care s-au nevoit în principal în pustiul Egiptului în diferite forme de viață monastică, fie în completă pustnicie, fie în așezări monastice precum lavra Nitria sau schitul Chiliile.

În el sunt cuprinse întâmplări, pilde, dar mai ales scurte sentințe (gr. apophthegmata) ale părinților din pustiu. Părinții pustiei dovedeau o măiestrie fără seamă în a-și apropia sufletul celui care venea la ei și în a-l călăuzi spre Hristos.

Patericul este "cartea cea mai realistă din toată literatura monahală a Răsăritului" (Bartolomeu Anania).

Cititorul neavizat al Patericului ar putea fi scandalizat de istorisirea unor căderi în păcat, însă Patericul oferă și cheia ridicării prin pocăință. Chiar dacă ne-am depărtat în timp de protagoniștii Patericului nu înseamnă că acesta ar putea fi umbrit sau înlocuit de alte lucrări. Cu toate că se adresează în chip direct monahilor, Patericul nu este fără folos duhovnicesc pentru mireni.

Cuprins

Istoria colecției

Patericul a apărut prin consemnări ale memoriei și prin epistole scrise ucenicilor unor mari bătrâni[1]. Diferite forme de diferite dimensiuni au circulat în diverse cercuri monastice. Cercetătorii tind azi să creadă că nucleul principal al Patericului egiptean îl datorăm comunității ucenicilor lui avva Pimen cel Mare, care are cele mai multe apoftegme - peste 200 - în forma actuală a Patericului[2].

Fragmente din Patericul egiptean

Colecția alfabetică

Pentru avva Antonie

1. Sfântul[3] avva Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie și de o mare întunecare de gânduri. Şi zicea către Dumnezeu: “Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile . Ce voi face în necazul meu? Cum mă voi mântui?” Şi, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzut pe cineva ca pe sine șezând și lucrând, apoi sculându-­se de la lucru și rugându­-se, apoi iarăși șezând și împletind funia, apoi iarăși sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea și încredințarea lui Antonie. Şi a auzit pe înger zicând-i: “Fă așa și te vei mântui”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie și îndrăzneală; și făcând așa se mântuia.

2. [Cronie, preotul Nitriei , ne-a istorisit nouă că] Fericitul Antonie povestea: “Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepților și al păcătoșilor. Şi am văzut un mare uriaș, care ajungea până la nori. Era negru și avea mâinile întinse până la cer și sub el se afla un lac având măsura mării. Şi am văzut suflete zburând ca niște păsări. Şi cele ce zburau deasupra mâinilor și capului uriașului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Şi ajunse la mine un glas care zicea: « Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepților care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului și ținerii de minte a răului » ”.

3. Zis-a avva Antonie: “Părinții cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înșiși, și, făcându-se doctori aleși, vindecau și pe alții. Iar noi, ieșind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înșine, îndată începem a vindeca pe alții; și, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), și auzim de la Domnul: « Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți » (Luca 4, 23)”.

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu, a cerut zicând: “Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alții prea îmbătrânesc? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alții bogați? Şi cum cei nedrepți sunt bogați, iar cei drepți săraci?” Şi a venit lui un glas zicând: “Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu și nu-ți este ție de folos a le ști”.

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: “Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?” Şi răspunzând bătrânul, a zis lui: “Cele ce­ți poruncesc ție, păzește­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Acestea trei păzește­le și te vei mântui”.

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: “Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greșeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu și să aștepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă” .

7. Tot acesta a zis: “Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărăția cerurilor . Căci s-a zis: « Ridică ispitele și nimeni nu este care să se mântuiască » ”.

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: “Ce să fac?”. Zis-a lui bătrânul: “Să nu te încrezi în dreptatea ta , să nu-ți pară rău pentru lucru trecut și să-ți înfrânezi limba și pântecele”.

9. Zis-a avva Antonie: “Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: « Oare cine poate să le treacă pe acestea? ». Şi am auzit glas zicându-mi: « Smerenia!»”.

10. Zis-a iarăși: “Sunt unii care și-au topit trupurile lor în asceză și, pentru că n-au avut dreaptă socotință , departe de Dumnezeu s-au făcut” .

11. Zis-a iarăși: “De la aproapele este viața și moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim” .

12. Zis-a iarăși: “Precum peștii, rămânând mult timp pe uscat mor, așa și monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria liniștii (isihiei). Trebuie deci ca, precum peștele către mare, așa și noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru” .

13. Zis-a iarăși: “Cel ce șade în pustie și se liniștește (trăiește în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire și de vedere; și numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii ”.

14. S-au dus niște frați la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, aparițiile) pe care le vedeau și să se învețe de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Şi aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: “Cum a murit măgărușul pe cale?” Au zis lui: “De unde știi, avvo?” Iar el le-a zis lor: “Dracii mi-au arătat”. Şi ei au zis lui: “Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, apariții) și de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înșelăm?” Şi i-a încredințat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, și a văzut pe avva Antonie glumind cu frații; și s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredințeze pe el că trebuie câte puțin să se pogoare fraților, i-a zis lui: “Pune săgeata în arcul tău și întinde-l”. Şi a făcut așa. Şi bătrânul i-a zis lui: “Întinde-l încă puțin”. Şi a întins. Şi iarăși i-a zis: “Întinde-l și mai mult”. Şi a zis vânătorul: “De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge”. Zis-a lui bătrânul: “Așa și la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe frați peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte puțin și câteodată, a ne pogorî fraților”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar frații, întărindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe niște bătrâni călătorind și slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit și au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înștiințat de aceasta pe avva Antonie. Şi a zis lor: “Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăți, care, însă, nu știu de va ajunge în port”. Şi, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă și să-și smulgă părul și să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: “De ce plângi, avvo?” Iar bătrânul a zis: “Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeți până la el și vedeți ceea ce s-a făcut”. Deci s-au dus ucenicii și l-au aflat pe monah șezând pe rogojină și plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: “Ziceți bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile și nădăjduiesc că voi da răspuns”. Şi după cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lăudat de frați către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea . Şi, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: “Ești asemenea unui oraș, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari”.

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: “Roagă-te pentru mine!” Zis-a lui bătrânul: “Nici eu nu te miluiesc, și nici Dumnezeu, dacă tu însuți nu ți vei da silința și nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te”.

19. Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie, și avva Iosif cu dânșii. Şi vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, și, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Şi fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: “N-ai aflat încă”. Mai pe urmă de toți, a zis către avva Iosif: “Tu cum zici că este cuvântul acesta?” Răspuns-a: “Nu știu”. Atunci a zis avva Antonie: “Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu știu.”

20. S-au dus niște frați de la Schetia la avva Antonie și, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care și el voia să meargă; iar frații nu-l cunoșteau. Şi șezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părinților și din Scripturi și pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunși în port, au aflat că și bătrânul merge la avva Antonie. Şi după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: “Bună însoțire ați avut în bătrânul acesta”. A zis și bătrânului: “Buni frați ai aflat cu tine, avvo”. Răspuns-a bătrânul: “Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are ușă, și cel ce voiește intră în grajd și dezleagă măgarul”. Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le și grăiesc.

21. S-au dus niște frați la avva Antonie și i-au zis: “Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?” Zis-a lor bătrânul: “Ați auzit Scriptura? Îndeajuns vă este”. Iar ei i-au zis: “Voim să auzim și de la tine, părinte”. Atunci le-a zis bătrânul: “Evanghelia zice: « de te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: “Nu putem face aceasta”. Zis-a lor bătrânul: “De nu puteți întoarce și pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiți (răbdați)”. Zis-au lui: “Nici aceasta nu putem”. Zis-a bătrânul: “Dacă nici aceasta nu puteți, nu dați în locul celei primite”. Şi au zis ei: “Nici aceasta nu putem”. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: “Fă-le lor puțină fiertură, că sunt neputincioși”. Iar către ei a zis: “Dacă aceasta nu puteți și aceea nu vreți, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuință”.

22. Un frate, care s-a lepădat de lume și a împărțit averile sale săra-cilor, ținând puține pentru sine, a mers la avva Antonie. Şi, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: “De voiești să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, și pune-o împrejurul trupului tău gol și apoi vino aici”. Şi făcând fratele așa, câinii și păsările îi rupeau (sfâșiau) trupul. Şi, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâșiat, sfântul Antonie i-a zis: “Cei ce se leapădă de lume și voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâșiați de dracii care-i luptă”.

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Şi, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Şi rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăși l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: “N-au voit să mă primească, părinte”. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: “O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura și cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiți să le aruncați în mare”. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

24. A zis avva Antonie: “Socotesc că trupul are o mișcare firească, care-i este înnăscută , dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimașă mișcare. Este încă și o altă mișcare, ce stă în a hrăni și a încălzi trupul cu mâncări și cu băuturi, din care căldura sângelui deșteaptă (trezește, întărâtă) trupul spre lucrare . Pentru aceasta și zice Apostolul: « Nu vă îmbătați cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Şi iarăși Domnul în Evanghelie, poruncește ucenicilor Săi: « Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăț și beție » (Lc. 21, 34). Este încă și o altă mișcare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmășia și zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a ști, că trei sunt mișcările trupești: una firească, alta din neluarea aminte a hranei și a treia de la draci” .

25. Zis-a iarăși: “Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci știe că sunt slabi și nu le pot purta”.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: “Este în oraș oarecine asemenea ție, doctor de profesie, care din prisosința lui dă celor ce au trebuință și în toate zilele cântă « Sfinte Dumnezeule » cu îngerii”.

27. A zis iarăși: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

28. Au venit niște frați la avva Antonie și au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj) din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știindu-i obiceiurile. Şi, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: “Dumne¬zeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!” Şi a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvân¬tului n-am înțeles-o”.

29. Trei părinți aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fieca¬re an. Şi doi îl întrebau pentru gândurile lor și pentru mântuirea sufle¬tu¬lui, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: “Iată, de atâta timp vii aici și nimic nu mă întrebi!” Şi răspunzând fratele i-a zis: “Destul îmi este și numai să te văd, părinte”.

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinți. Şi i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i i arăta: “Unde este avva Antonie?” Iar acela i-a zis: “În locul unde este Dumnezeu, acolo este el”.

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și scu¬lându­se a mers la avva Antonie. Şi au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: “Așa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâm¬plare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi și venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Şi a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Şi, îndemnați (încurajați) de Părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum și cele ce aveau să vină.

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constanțiu ca să meargă la Constantinopol; și cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: “Oare dator sunt să merg?” “De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie”.

34. Zis-a avva Antonie: “Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci « dragostea scoate afară frica » ”.

35. Același a zis: “Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce « omoară și face viu » (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și toate cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească . Lepădați-vă de viața aceasta, ca să viețuiți lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte, ce ați făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecății: să flămânziți, să însetați, să umblați în haine sărace, să privegheați, să va tânguiți, să plângeți, să suspinați cu inima voastră; să vă încercați de sunteți vrednici de Dumnezeu; să defăimați trupul, ca să vă mântuiți sufletele voastre”.

36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei și după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: “Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulțit frații și voiesc unii dintr-înșii să-și zidească chilii departe, ca să se liniștească, cât poruncești să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?” Iar el a zis: “Să gustăm la ceasul al nouălea și să ieșim să mergem prin pustie și să cercetăm cu luare aminte locul”. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el (Amun): “Să facem rugăciune și să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la aceștia, după ce vor gusta mica lor bucățică de pâine la ceasul al nouălea, așa să vie și cei ce se duc de aici, același lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alții”. Şi era depărtarea douăsprezece semne .

37. Zis-a avva Antonie: “Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Așa și noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar”.

38. Zis-a iarăși: “Supunerea cu înfrânare supune fiarele”.

39. Zis-a iarăși: “Ştiu monahi care, după multe osteneli, au căzut și întru ieșire din minți au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor și amăgindu-se nu au înțeles porunca celui ce a zis: « Întreabă pe tatăl tău și îți va da de știre » (Deut., 32, 7)”.

40. Zis-a iarăși: “De este cu putință, monahul este dator și câți pași face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru acestea”.

Pentru avva Arsenie

1. Avva[4] Arsenie, fiind încă în palatele împărătești, s-a rugat lui Dum¬nezeu zicând: “Doamne, îndrumează-mă, ca să știu cum mă voi mântui”. Şi i-a venit glas zicându-i: “Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui”.

2. Acesta, după ce s-a dus la viață pustnicească, iarăși s-a rugat, același cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Şi a auzit glas zicându-i: “Arsenie, fugi, taci, liniștește-te ; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii”.

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Şi venind cei ce slujeau lui și stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu și zicând: “Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început ”.

4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot așa nici în Biserică nimeni nu purta mai disprețuite (de nimica) decât dânsul.

5. A zis un oarecare fericitului Arsenie: “Cum noi din atât învăță-tură și înțelepciune nimic nu avem, iar acești țărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?” Zis-a avva Arsenie lui: “Noi din învățătura lumii nimic nu avem, iar acești țărani egipteni din ostenelile lor și-au dobândit faptele bune”.

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atâta învăță¬tură latinească și elinească având, întrebi pe acest țăran pentru gândurile tale?” Iar el a zis către dânsul: “Învățătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui țăran încă nu l-am învățat”.

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie și l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puțintel, i-a răspuns: “Şi dacă vă voi spune un cuvânt, îl veți păzi?” Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Şi le-a zis lor bătrânul: “Oriunde veți auzi că este Arsenie, să nu vă apropiați”.

8. Altădată, vrând iarăși arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să știe de-i va deschide ușa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: “De vei veni, îți voi deschide; și de îți voi deschide ție, tuturor voi deschide; și atunci nu voi mai ședea aici”. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: “Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce”.

9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: “Pe cât îți este cu putință, sârguiește-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu și vei birui patimile cele dinafară”.

10. Zis-a iarăși: “De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; și de L vom ține pe El, va rămâne cu noi”.

11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: “Mă năcăjesc gândurile, zicându mi: « Nu poți să postești, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci și acest lucru este dragoste. »”. Iar bătrânul, știind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: “Mergi, mănâncă, bea, dormi și nu lucra; numai de la chilie nu te depărta”. Căci știa că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.

12. Zicea avva Arsenie: “Monahul străin în țară străină să nu se ames¬tece în nimic și atunci va avea odihnă”.

13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: “Pentru ce fugi de noi?” Zis-a lui bătrânul: “Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu. Cele de sus, mii și zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu și să vin cu oamenii”.

14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind și când voia să doarmă dimineața pentru nevoia firii, zicea somnului: “Vino, rob rău”. Şi ațipea puțin șezând și îndată se scula.

15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.

16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia puține smochine uscate și, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: “M-ați despărțit [de restul fraților] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraților și de care nu am fost vrednic să mă împăr¬tășesc". Şi au auzit toți și s-au folosit de smerenia bătrânului. Şi mergând preotul, i a dus lui smochinele, și l-au adus pe el la biserică cu bucurie.

17. Spunea avva Daniel: “Atâția ani a petrecut cu noi și numai un coș de pâinițe îi făceam pe an; și când mergeam la el, din acelea mâncam”.

18. Spunea iarăși pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal , și atunci numai adăuga la cea veche. Că împletea fâșii și le cosea până la ceasul al șaselea . Şi l au rugat bătrânii, zicând: “De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?” Şi le a zis lor: “În locul miro¬de¬niilor și aromatelor, de care m am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros”.

19. Se zicea iarăși că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: “Aduceți-mi”. Şi gusta o singură dată puțin din toate, mulțumind lui Dumnezeu.

20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia și avea nevoie de o cămașă de in. Şi neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie și a zis: “Mulțumescu ți ție, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milos¬te¬nie pentru numele Tău”.

21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci și două de mile [de Schetia] și nu ieșea degrabă; căci alții îi făceau slujba . Şi când s-a pustiit Schetia, a ieșit plângând și zicând: “A pierdut lumea Roma și călugării Schetia” .

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: “Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea puține verdețuri și pe care le smulgea”. Şi a zis avva Arsenie: “Sigur că este bine, însă după așezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăși le va sădi”.

23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: “M-am aflat odată aproape de avva Alexandru și l-a apucat pe el o durere și din pricina acelei dureri s-a întins cu fața în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; și l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: “Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?” Şi i-a zis avva Alexandru: “Unde l-ai văzut?” Şi a zis: “Când mă coboram din munte, am căutat aici spre peșteră și am văzut pe cineva întins cu fața în sus”. Şi i-a făcut lui metanie, zicând: “Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere”. Şi i-a zis lui bătrânul: “A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, și pentru aceasta te-am întrebat”.

24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: “După ce vei despica smicelele tale, vino să guști cu mine; iar de-ți vor veni străini, mănâncă cu ei”. Ori, avva Alexandru lucra egal și cu luare-aminte. Şi sosind ceasul, încă mai avea smicele, și voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s a dus. Şi i-a zis lui bătrânul: “Ai avut străini?” Iar el a răspuns: “Nu!” Şi i-a zis lui iarăși: “Dar cum nu ai venit?” Iar el a zis: “Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino ». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem”. Şi s-a minunat bătrânul de acrivia lui și i-a zis: “Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], așa încât și pravila să ți-o faci și apa să ți-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău”.

25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, și era acolo trestie și se mișca din cauza vântului. Şi a întrebat bătrânul pe frați: “Ce este sunetul acesta?” Iar frații i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânșii: “Cu adevărat, de va ședea cineva în liniște [isihie] și va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeași liniște; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora”.

26. Spunea avva Daniel, că oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: “Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie”. Şi a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: “Niște frați venind de la Ale-xan¬¬dria, voiesc să te vadă”. Zis-a bătrânul: “Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit”. Şi înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Şi el a zis: “Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor”. Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia și s-a uitat pe fereastră și a văzut pe bătrânul peste tot ca focul (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Şi cum a bătut, a ieșit bătrânul și văzând pe fratele ca și spăimântat, i-a zis lui: “Este multă vreme de când bați? Nu cumva ai văzut ceva?” Şi i-a răspuns lui fratele: “Nu!” Şi după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

28. Şezând odată avva Arsenie la Canop , a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte și temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Şi fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Şi venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: “Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma și voiește să te vadă”. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: “Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd - căci sunt și în cetatea noastră mulți oameni; ci prooroc am venit să văd”. Şi după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; și văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Şi a luat seama de-aproape la dânsa zicând: “Dacă fața mea vrei s-o vezi, iat-o, privește o!” Iar ea de rușine n-a căutat la fața lui. Şi i-a zis bătrânul: “N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu știi că ești femeie și nu ți se cade să ieși niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma și să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », și să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?” Iar ea a zis: “De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine și mă pomenește totdeauna!” Iar el răspunzând a zis: “Mă rog lui Dumnezeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea”. Şi acestea auzind, a ieșit tulburată. Şi dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Şi a vestit ferici¬tului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Şi venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: “O, de n-aș mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: « Pomenește mă pe mine », și el a zis: « Mă rog lui Dumne¬zeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea ». Şi iată, eu mor de mâhnire”. Şi i-a zis ei arhiepiscopul: “Au nu știi că ești femeie și prin femei vrăjmașul îi luptă pe sfinți? Pentru aceasta a zis bătrânul așa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna”. Şi așa s-a mângâiat sufletul ei și s-a dus cu bucurie la ale sale.

29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat , aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă moștenire. Şi luându-l, a vrut să îl rupă. Şi a căzut magis-tratul la picioarele lui, zicând: “Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul”. Şi i-a zis avva Arsenie: “Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit” . Şi l-a trimis înapoi, nimic primind.

30. Se spunea iarăși pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica , lăsa soarele înapoia lui și întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăși strălucea soarele înaintea feței lui. Şi atunci ședea.

31. Se zicea pentru avva Arsenie și pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

32. Şezând odată avva Arsenie în părțile cele de jos și supărându-se acolo, a socotit să lase chilia . Şi neluând nimic din ea, așa s-a dus către ucenicii săi faraniți Alexandru și Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: “Scoală-te și mergi cu corabia pe râu în sus”. Şi a făcut așa. Şi lui Zoil i a zis: “Vino cu mine până la râu și îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, și apoi ia și tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!” Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Şi așa s-au despărțit unii de alții. Deci bătrânul s-a pogorât în părțile Alexandriei și s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: “Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul și pentru aceasta s-a despărțit de noi?” Şi n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoșit bătrânul a zis: “Mă voi duce la Părinții mei”. Şi așa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra , unde erau slujitorii lui. Şi fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: “De ești călugăr, du-te la munte!” Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: “Arsenie, de ești călugăr, du-te la munte!” Şi numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru și Zoil. Şi căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat și bătrânul jos, și au plâns câteștrei. Şi a zis bătrânul: “Nu ați auzit că m-am îmbolnăvit?” Şi i-au zis lui: “Ba da”. Şi a zis bătrânul: “Şi pentru ce nu ați venit să mă vedeți?” Şi i-a zis lui avva Alexandru: “Despărțirea ta de noi nu a fost înțeleasă și mulți nu s-au folosit, zicând: « De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărțit de dânșii »”. Zis-a lor: “Iarăși dar vor zice oamenii: « Nu a aflat porumbița odihnă picioarelor sale și s-a întors la Noe în corabie » (Fac. 8, 9)”. Şi așa s-au mângâiat. Şi a rămas cu ei până la sfârșitul său.

33. Zis-a avva Daniel: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul - deși poate chiar el era - că șezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: « Vino și îți voi arăta lucrurile oamenilor ». Şi sculându se, a ieșit; și l-a dus într-un loc, și i-a arătat un etiopian tăind lemne și făcând o povară mare. Şi se căznea acela să o ridice, dar nu putea; și în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne și adăoga peste povară. Şi a făcut aceasta vreme îndelungată. “Şi mergând puțin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac și scoțând apă din el și turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăși în lac. “Şi i-a zis lui iarăși: « Vino să-ți arăt altul ». Şi a văzut un templu și doi oameni călări pe cai ținând o prăjină de-a curmezișul, unul împotriva celuilalt; și voiau să intre pe ușă și nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezișul. Şi nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; și pentru aceasta au rămas afară de ușă. « Acești oameni - i-a zis vocea - sunt cei care poartă jugul dreptății cu mândrie, și nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei înșiși și să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta și rămân afară de împă¬răția lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Şi omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădește și lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar »”.

34. Tot acesta a povestit că odată au venit niște părinți de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Şi unul dintre dânșii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei - de i se zicea «cel Sărac» -, și avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav și nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină și alții și prea mult să-l supere - era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniți. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, și venind [Arsenie], a petrecut prin părțile cele de jos . Şi auzind aceia, iarăși au venit să-l vadă și el i-a primit cu bucurie. Şi i-a zis lui fratele care era cu ei: “Nu știi, avvo, că noi am venit și la Troia să te vedem și nu ne-ai primit?” Şi i-a zis lui bătrânul: “Voi ați gustat pâine și ați băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am șezut jos, chinuindu mă pe mine până când m-am înștiințat că ați ajuns la locul vostru; căci și voi pentru mine v-ați ostenit. Însă iertați-mă, fraților”. Şi mângâindu-se ei, s-au dus.

35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie și i-a zis: “Odihnește pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine și să-ți fie bine”.

36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s a dus preotul și l-a adus la biserică și l-a pus pe așternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el Şi văzându l pe așternut și perna sub capul lui, s-a smintit zicând: “Acesta este avva Arsenie? Şi pe acestea este culcat?” Şi luându-l preotul deoparte, i-a zis: “Ce lucru ai avut la satul tău?” Iar el a zis: “Am fost cioban”. “Cum dar - a mai întrebat el - petreceai viața ta?” Iar el a zis: “Cu multă osteneală petreceam”. Şi i-a zis lui iarăși: “Dar acum cum petreci la chilie?” Iar el a zis: “Mai mult mă odihnesc”. Şi atunci i-a zis: “Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraților și mii de robi încinși cu brâuri de aur și cu brățări, și îmbrăcați cu haine de mătase stăteau înaintea lui; și covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihnești, iar acesta pătimește necaz”. Iar el auzind acestea, s-a umilit și a pus metanie zicând: “Iartă mă, avvo, că am greșit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă”. Şi folosindu se bătrânul, s-a dus.

37. A venit un părinte la avva Arsenie și, bătând în ușă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Şi dacă a văzut că este altul, s a aruncat cu fața la pământ. Iar acela i-a zis lui: “Scoală, avvo, ca să mă închin ție”. Şi i-a zis bătrânul lui: “Nu mă scol, de nu te vei duce”. Şi mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.

38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâl-nească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: “Odihnește-te puțintel, frate, și-l vei vedea”. Iar el a zis: “Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el”. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui . Şi bătând în ușă, au intrat amândoi și închinându-se bătrânului, au șezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: “Eu mă duc, rugați-vă pentru mine!” Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: “Vin și eu cu tine”. Şi au ieșit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: “Ia-mă și la avva Moise cel din tâlhari”. Şi venind ei la acela, i-a primit cu bucurie și, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Şi i-a zis fratele cel ce-i ducea: “Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) și la egiptean (Moise); care dintr aceștia doi ți-a plăcut?” Iar el, răspun¬zând, a zis: “Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut”. Şi auzind unul din părinți acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: “Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrățișează pentru numele Tău”. Şi, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu și a văzut în una pe avva Arsenie și pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu liniște (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise și îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.

39. Zicea avva Daniel: “Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând: « Să nu va îngrijiți să faceți dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »”.

40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le a zis lor: “Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoșător, de veți da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: “Şi ce vom face, că nu știm să-l îngropăm?” Şi le-a zis lor bătrânul: “Nu știți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?” Şi acesta era cuvântul bătrânului : “Arsenie, pentru ce ai ieșit [din lume]? De multe ori m am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată”. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut frații plângând și i-au zis: “Într-adevăr și tu te temi, părinte?” Şi le a zis lor: “Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Şi așa a adormit [întru Domnul].

41. Se mai spunea că în toată vremea vieții sale, când ședea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Şi auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: “Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputință a nu plânge”.

42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Şi când venea la biserică câteodată, ședea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Şi era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv. Şi avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Şi era lung, dar se gârbovise de bătrânețe. Şi a murit în vârsta de nouăzeci și cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie și Onorie. Şi acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului și trei ani în Canopul Alexandriei și ceilalți doi i-a petrecut iarăși în Troin și acolo a adormit, săvârșindu-și călătoria cu pace și cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credința. Şi mi-a lăsat mie haina lui cea de piele și vesmântul cel alb de par și încălțămintele cele de coaja de finic. Şi eu nevrednicul - zice avva Daniel - le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

43. Povestit-a iarăși avva Daniel pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinții mei, adică pe avva Alexandru și pe Zoil și smerindu se pe sine, a zis: “Fiindcă dracii se luptă cu mine și nu știu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniți-vă cu mine și păziți-mă, dacă dormitez la priveghere”. Şi au șezut unul de-a dreapta lui și altul de-a stânga, de cu seara, păstrând tăcere. “Şi spuneau părinții mei - zice avva Daniel - că noi am adormit și nu ne-am sculat și nu l-am simțit pe el, dacă dormitează. Şi către dimineața - Dumnezeu știe, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit - a suflat trei suflături și îndată s-a sculat, zicând: « Am dormit cu adevărat? » Iar noi am răspuns: « Nu știm! ».”

44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie și mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Şi l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniștesc și cu nimeni nu se întâlnesc. Şi le-a zis lor bătrânul: “Când fecioara este în casa tatălui său, mulți vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defăimă, iar alții o laudă și n-are cinste așa multă ca întâi când era ascunsă! Așa și cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredințeze pe toți”.

Colecția anonimă tematică

Capitolul I. Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere

23. Oarecine a povestit că niște filozofi au voit să ispitească pe niște monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui: vino încoace! Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr și i-au zis lui: tu, călugăre, bătrâne rău, vino încoace! Iar acela a venit și l-au lovit filozofii peste obraz, iar el a întors și pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat și i s-au închinat lui zicând: iată, acesta cu adevărat este călugăr. Şi punându-l între dânșii, îl întrebau: ce faceți mai mult decât noi în pustie? Postiți? Şi noi postim. Privegheați? Şi noi priveghem. Ce faceți dar mai mult decât noi șezând în pustie? Bătrânul le-a răspuns: noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu și ne păzim mintea. Şi i-au zis aceia: noi aceasta n-o putem face. Şi folosindu-se l-au lăsat.

Capitolul VII. Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești[5]

5. Unui oarecare frate i s-a arătat diavolul într-o noapte, în chip de înger luminat și i-a zis lui: eu sunt Gavriil și sunt trimis să-ți aduc o veste bună. Iar fratele i-a răspuns: cred ca vei fi fost trimis la alții, căci eu sunt păcătos și nu sunt vrednic să văd îngeri. Aceasta zicând a pierit vicleanul dinaintea lui și s-a făcut nevăzut.

6. Spuneau părinții despre un bătrân oarecare, că șezând în chilia lui și nevoindu-se spre mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând și-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, și-a închis ochii. Zis-a diavolul: pentru ce îți închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos. Răspuns-a lui bătrânul: eu nu voiesc să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

Note

  1. Printre cele mai evidente exemple sunt apoftegmele care îi privesc pe Arsenie cel Mare - transmise de ucenicii săi Alexandru, Zoil și Daniel -, și Pimen cel Mare - care fiind atât de numeroase (peste 200), sugerează o culegere creată în sânul comunității ucenicilor lui.
  2. Cf. Wilhelm Bousset (Apophthegmata, Tubingen, 1923) și Dom Lucien Regnault (Les sentences des Pères du désert. Troisième recueil & tables, Solesmes, 1976 - "Introduction", p.8).
  3. Traducere îndreptată de Iulian Nistea, publicată aici cu acordul autorului traducător.
  4. Traducere îndreptată de Iulian Nistea, publicată aici cu acordul autorului traducător.
  5. Titlu complet: Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești, cu care amăgește și înșală vrăjmașul pe mulți, vrând să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi