Patericul egiptean

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Patericul egiptean este Patericul prin excelență și cuprinde cuvinte folositoare ale monahilor care s-au nevoit în principal în pustiul Egiptului în diferite forme de viață monastică, fie în completă pustnicie, fie în așezări monastice precum lavra Nitria sau schitul Chiliile.

În el sunt cuprinse întâmplări, pilde, dar mai ales scurte sentințe (gr. apophthegmata) ale părinților din pustiu. Părinții pustiei dovedeau o măiestrie fără seamă în a-și apropia sufletul celui care venea la ei și în a-l călăuzi spre Hristos.

Patericul este "cartea cea mai realistă din toată literatura monahală a Răsăritului" (Bartolomeu Anania).

Cititorul neavizat al Patericului ar putea fi scandalizat de istorisirea unor căderi în păcat, însă Patericul oferă și cheia ridicării prin pocăință. Chiar dacă ne-am depărtat în timp de protagoniștii Patericului nu înseamnă că acesta ar putea fi umbrit sau înlocuit de alte lucrări. Cu toate că se adresează în chip direct monahilor, Patericul nu este fără folos duhovnicesc pentru mireni.

Cuprins

Istoria colecției

Patericul a apărut prin consemnări ale memoriei și prin epistole scrise ucenicilor unor mari bătrâni[1]. Diferite forme de diferite dimensiuni au circulat în diverse cercuri monastice. Cercetătorii tind azi să creadă că nucleul principal al Patericului egiptean îl datorăm comunității ucenicilor lui avva Pimen cel Mare, care are cele mai multe apoftegme - peste 200 - în forma actuală a Patericului[2].

Fragmente din Patericul egiptean

Colecția alfabetică

Pentru avva Antonie

1. Sfântul[3] avva Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie și de o mare întunecare de gânduri. Și zicea către Dumnezeu: “Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile . Ce voi face în necazul meu? Cum mă voi mântui?” Și, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzut pe cineva ca pe sine șezând și lucrând, apoi sculându-­se de la lucru și rugându­-se, apoi iarăși șezând și împletind funia, apoi iarăși sculându-se la rugăciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea și încredințarea lui Antonie. Și a auzit pe înger zicând-i: “Fă așa și te vei mântui”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie și îndrăzneală; și făcând așa se mântuia.

2. [Cronie, preotul Nitriei , ne-a istorisit nouă că] Fericitul Antonie povestea: “Un an întreg m-am rugat să mi se descopere locul drepților și al păcătoșilor. Și am văzut un mare uriaș, care ajungea până la nori. Era negru și avea mâinile întinse până la cer și sub el se afla un lac având măsura mării. Și am văzut suflete zburând ca niște păsări. Și cele ce zburau deasupra mâinilor și capului uriașului, se mântuiau. Dimpotrivă, cele ce erau prinse de mâinile lui, cădeau în lac. Și ajunse la mine un glas care zicea: « Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele drepților care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului și ținerii de minte a răului » ”.

3. Zis-a avva Antonie: “Părinții cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei înșiși, și, făcându-se doctori aleși, vindecau și pe alții. Iar noi, ieșind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi înșine, îndată începem a vindeca pe alții; și, întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), și auzim de la Domnul: « Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți » (Luca 4, 23)”.

4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu, a cerut zicând: “Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alții prea îmbătrânesc? Și pentru ce unii sunt săraci, iar alții bogați? Și cum cei nedrepți sunt bogați, iar cei drepți săraci?” Și a venit lui un glas zicând: “Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu și nu-ți este ție de folos a le ști”.

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: “Ce trebuie să păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?” Și răspunzând bătrânul, a zis lui: “Cele ce­ți poruncesc ție, păzește­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi; și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Acestea trei păzește­le și te vei mântui”.

6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen: “Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greșeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu și să aștepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă” .

7. Tot acesta a zis: “Nimeni neispitit nu va putea să intre în împărăția cerurilor . Căci s-a zis: « Ridică ispitele și nimeni nu este care să se mântuiască » ”.

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: “Ce să fac?”. Zis-a lui bătrânul: “Să nu te încrezi în dreptatea ta , să nu-ți pară rău pentru lucru trecut și să-ți înfrânezi limba și pântecele”.

9. Zis-a avva Antonie: “Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: « Oare cine poate să le treacă pe acestea? ». Și am auzit glas zicându-mi: « Smerenia!»”.

10. Zis-a iarăși: “Sunt unii care și-au topit trupurile lor în asceză și, pentru că n-au avut dreaptă socotință , departe de Dumnezeu s-au făcut” .

11. Zis-a iarăși: “De la aproapele este viața și moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim” .

12. Zis-a iarăși: “Precum peștii, rămânând mult timp pe uscat mor, așa și monahii, zăbovind afară din chilie sau petrecând cu mirenii se slăbănogesc către tăria liniștii (isihiei). Trebuie deci ca, precum peștele către mare, așa și noi către chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru” .

13. Zis-a iarăși: “Cel ce șade în pustie și se liniștește (trăiește în isihie), de trei războaie este slobod: de auzire, de grăire și de vedere; și numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii ”.

14. S-au dus niște frați la avva Antonie, ca să-i spună despre nălucirile (viziunile, aparițiile) pe care le vedeau și să se învețe de la dânsul dacă sunt adevărate sau de la draci. Și aveau un măgar, care a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: “Cum a murit măgărușul pe cale?” Au zis lui: “De unde știi, avvo?” Iar el le-a zis lor: “Dracii mi-au arătat”. Și ei au zis lui: “Noi pentru aceasta am venit, ca să te întrebăm, că vedem năluciri (viziuni, apariții) și de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înșelăm?” Și i-a încredințat pe ei bătrânul, din pilda măgarului, că de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sălbatice prin pustie, și a văzut pe avva Antonie glumind cu frații; și s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredințeze pe el că trebuie câte puțin să se pogoare fraților, i-a zis lui: “Pune săgeata în arcul tău și întinde-l”. Și a făcut așa. Și bătrânul i-a zis lui: “Întinde-l încă puțin”. Și a întins. Și iarăși i-a zis: “Întinde-l și mai mult”. Și a zis vânătorul: “De voi întinde arcul peste măsură, se va frânge”. Zis-a lui bătrânul: “Așa și la lucrul lui Dumnezeu: dacă-i întindem pe frați peste măsură, degrabă se frâng. Trebuie deci, câte puțin și câteodată, a ne pogorî fraților”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Și mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Iar frații, întărindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr care a făcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Văzând el pe niște bătrâni călătorind și slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit și au purtat pe bătrâni până au ajuns la Antonie. Deci bătrânii l-au înștiințat de aceasta pe avva Antonie. Și a zis lor: “Mi se pare că acest monah se aseamănă cu o corabie plină de bunătăți, care, însă, nu știu de va ajunge în port”. Și, după un timp, avva Antonie începe deodată să plângă și să-și smulgă părul și să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii: “De ce plângi, avvo?” Iar bătrânul a zis: “Mare stâlp al Bisericii a căzut acum (zicea despre monahul cel tânăr). Mergeți până la el și vedeți ceea ce s-a făcut”. Deci s-au dus ucenicii și l-au aflat pe monah șezând pe rogojină și plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el, văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis: “Ziceți bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile și nădăjduiesc că voi da răspuns”. Și după cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lăudat de frați către avva Antonie. Acesta din urmă, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, să vadă de rabdă necinstea . Și, aflându-l că nu o rabdă, i-a zis: “Ești asemenea unui oraș, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari”.

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: “Roagă-te pentru mine!” Zis-a lui bătrânul: “Nici eu nu te miluiesc, și nici Dumnezeu, dacă tu însuți nu ți vei da silința și nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te”.

19. Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie, și avva Iosif cu dânșii. Și vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, și, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Și fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: “N-ai aflat încă”. Mai pe urmă de toți, a zis către avva Iosif: “Tu cum zici că este cuvântul acesta?” Răspuns-a: “Nu știu”. Atunci a zis avva Antonie: “Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu știu.”

20. S-au dus niște frați de la Schetia la avva Antonie și, intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care și el voia să meargă; iar frații nu-l cunoșteau. Și șezând în corabie, grăiau cuvinte de-ale Părinților și din Scripturi și pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Ajunși în port, au aflat că și bătrânul merge la avva Antonie. Și după ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: “Bună însoțire ați avut în bătrânul acesta”. A zis și bătrânului: “Buni frați ai aflat cu tine, avvo”. Răspuns-a bătrânul: “Buni sunt, cu adevărat, însă ograda lor n-are ușă, și cel ce voiește intră în grajd și dezleagă măgarul”. Iar aceasta zicea pentru că cele ce le vin la gură, acelea le și grăiesc.

21. S-au dus niște frați la avva Antonie și i-au zis: “Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?” Zis-a lor bătrânul: “Ați auzit Scriptura? Îndeajuns vă este”. Iar ei i-au zis: “Voim să auzim și de la tine, părinte”. Atunci le-a zis bătrânul: “Evanghelia zice: « de te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: “Nu putem face aceasta”. Zis-a lor bătrânul: “De nu puteți întoarce și pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiți (răbdați)”. Zis-au lui: “Nici aceasta nu putem”. Zis-a bătrânul: “Dacă nici aceasta nu puteți, nu dați în locul celei primite”. Și au zis ei: “Nici aceasta nu putem”. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: “Fă-le lor puțină fiertură, că sunt neputincioși”. Iar către ei a zis: “Dacă aceasta nu puteți și aceea nu vreți, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuință”.

22. Un frate, care s-a lepădat de lume și a împărțit averile sale săra-cilor, ținând puține pentru sine, a mers la avva Antonie. Și, despre acestea cercetând-l bătrânul cu de-amănuntul, i-a zis: “De voiești să te faci monah, mergi în satul cutare, cumpără carne, și pune-o împrejurul trupului tău gol și apoi vino aici”. Și făcând fratele așa, câinii și păsările îi rupeau (sfâșiau) trupul. Și, ajungând el la bătrânul, acesta îl întrebă de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui sfâșiat, sfântul Antonie i-a zis: “Cei ce se leapădă de lume și voiesc să aibă bani, astfel sunt sfâșiați de dracii care-i luptă”.

23. Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Și, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Și rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăși l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: “N-au voit să mă primească, părinte”. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: “O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura și cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiți să le aruncați în mare”. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

24. A zis avva Antonie: “Socotesc că trupul are o mișcare firească, care-i este înnăscută , dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimașă mișcare. Este încă și o altă mișcare, ce stă în a hrăni și a încălzi trupul cu mâncări și cu băuturi, din care căldura sângelui deșteaptă (trezește, întărâtă) trupul spre lucrare . Pentru aceasta și zice Apostolul: « Nu vă îmbătați cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Și iarăși Domnul în Evanghelie, poruncește ucenicilor Săi: « Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre în dezmăț și beție » (Lc. 21, 34). Este încă și o altă mișcare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmășia și zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a ști, că trei sunt mișcările trupești: una firească, alta din neluarea aminte a hranei și a treia de la draci” .

25. Zis-a iarăși: “Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, căci știe că sunt slabi și nu le pot purta”.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: “Este în oraș oarecine asemenea ție, doctor de profesie, care din prisosința lui dă celor ce au trebuință și în toate zilele cântă « Sfinte Dumnezeule » cu îngerii”.

27. A zis iarăși: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

28. Au venit niște frați la avva Antonie și au pus înaintea lui un cuvânt (pasaj) din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știindu-i obiceiurile. Și, după ce mult s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune, a strigat cu glas mare: “Dumne¬zeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!” Și a venit lui glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea cu dânsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvân¬tului n-am înțeles-o”.

29. Trei părinți aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fieca¬re an. Și doi îl întrebau pentru gândurile lor și pentru mântuirea sufle¬tu¬lui, iar al treilea totdeauna tăcea, nimic întrebându-l. Iar după mult timp i-a zis avva Antonie: “Iată, de atâta timp vii aici și nimic nu mă întrebi!” Și răspunzând fratele i-a zis: “Destul îmi este și numai să te văd, părinte”.

30. Se spune că unul dintre bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe Părinți. Și i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce i i arăta: “Unde este avva Antonie?” Iar acela i-a zis: “În locul unde este Dumnezeu, acolo este el”.

31. Un frate a fost acuzat pe nedrept în mănăstire pentru desfrânare și scu¬lându­se a mers la avva Antonie. Și au venit frații de la mănăstire ca să-l vindece (mângâie) și să-l ia (dobândească), și au început să-i zică: “Așa ai făcut”. Iar el se apăra zicând: “Nimic de acest fel nu am făcut”. Iar, după întâm¬plare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, și a spus o pildă ca aceasta: “Am văzut pe malul râului un om băgat în noroi până la genunchi și venind unii să-i dea mâna, l-au afundat până-n gât”. Și a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: “Iată un om adevărat, care poate să vindece și să mântuiască suflete”. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui. Și, îndemnați (încurajați) de Părinți, l-au luat pe frate la mănăstire.

32. Ziceau unii despre avva Antonie că s-ar fi făcut purtător de Duh, dar nu voia să grăiască din cauza oamenilor. Că, într-adevăr, vestea cele ce se întâmplau în lume, precum și cele ce aveau să vină.

33. A primit odată avva Antonie scrisoare de la împăratul Constanțiu ca să meargă la Constantinopol; și cerceta cu dinadinsul ce să facă. Deci a zis către avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: “Oare dator sunt să merg?” “De vei merge, i-a răspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie”.

34. Zis-a avva Antonie: “Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci « dragostea scoate afară frica » ”.

35. Același a zis: “Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce « omoară și face viu » (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și toate cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească . Lepădați-vă de viața aceasta, ca să viețuiți lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte, ce ați făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecății: să flămânziți, să însetați, să umblați în haine sărace, să privegheați, să va tânguiți, să plângeți, să suspinați cu inima voastră; să vă încercați de sunteți vrednici de Dumnezeu; să defăimați trupul, ca să vă mântuiți sufletele voastre”.

36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei și după ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun către el: “Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulțit frații și voiesc unii dintr-înșii să-și zidească chilii departe, ca să se liniștească, cât poruncești să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici?” Iar el a zis: “Să gustăm la ceasul al nouălea și să ieșim să mergem prin pustie și să cercetăm cu luare aminte locul”. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis avva Antonie către el (Amun): “Să facem rugăciune și să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ci cei de acolo când vor veni la aceștia, după ce vor gusta mica lor bucățică de pâine la ceasul al nouălea, așa să vie și cei ce se duc de aici, același lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alții”. Și era depărtarea douăsprezece semne .

37. Zis-a avva Antonie: “Cel ce bate bucata de fier, întâi cercetează cu luare aminte gândul ce are să facă: seceră, sabie sau secure? Așa și noi, datori suntem să socotim care faptă bună să umblăm a dobândi, ca să nu ne ostenim în zadar”.

38. Zis-a iarăși: “Supunerea cu înfrânare supune fiarele”.

39. Zis-a iarăși: “Știu monahi care, după multe osteneli, au căzut și întru ieșire din minți au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor și amăgindu-se nu au înțeles porunca celui ce a zis: « Întreabă pe tatăl tău și îți va da de știre » (Deut., 32, 7)”.

40. Zis-a iarăși: “De este cu putință, monahul este dator și câți pași face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facă cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru acestea”.

Pentru avva Arsenie

1. Avva[4] Arsenie, fiind încă în palatele împărătești, s-a rugat lui Dum¬nezeu zicând: “Doamne, îndrumează-mă, ca să știu cum mă voi mântui”. Și i-a venit glas zicându-i: “Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui”.

2. Acesta, după ce s-a dus la viață pustnicească, iarăși s-a rugat, același cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Și a auzit glas zicându-i: “Arsenie, fugi, taci, liniștește-te ; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii”.

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Și venind cei ce slujeau lui și stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu și zicând: “Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început ”.

4. Se zicea pentru dânsul, că precum în palat nimeni nu purta haine mai bune decât dânsul, tot așa nici în Biserică nimeni nu purta mai disprețuite (de nimica) decât dânsul.

5. A zis un oarecare fericitului Arsenie: “Cum noi din atât învăță-tură și înțelepciune nimic nu avem, iar acești țărani egipteni au dobândit atâtea fapte bune?” Zis-a avva Arsenie lui: “Noi din învățătura lumii nimic nu avem, iar acești țărani egipteni din ostenelile lor și-au dobândit faptele bune”.

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atâta învăță¬tură latinească și elinească având, întrebi pe acest țăran pentru gândurile tale?” Iar el a zis către dânsul: “Învățătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui țăran încă nu l-am învățat”.

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie și l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puțintel, i-a răspuns: “Și dacă vă voi spune un cuvânt, îl veți păzi?” Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Și le-a zis lor bătrânul: “Oriunde veți auzi că este Arsenie, să nu vă apropiați”.

8. Altădată, vrând iarăși arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să știe de-i va deschide ușa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând: “De vei veni, îți voi deschide; și de îți voi deschide ție, tuturor voi deschide; și atunci nu voi mai ședea aici”. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis: “Dacă mă duc ca să-l alung pe el, atunci nu mă voi mai duce”.

9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Și i-a zis lui bătrânul: “Pe cât îți este cu putință, sârguiește-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu și vei birui patimile cele dinafară”.

10. Zis-a iarăși: “De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă; și de L vom ține pe El, va rămâne cu noi”.

11. Zis-a oarecine către avva Arsenie: “Mă năcăjesc gândurile, zicându mi: « Nu poți să postești, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi; căci și acest lucru este dragoste. »”. Iar bătrânul, știind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: “Mergi, mănâncă, bea, dormi și nu lucra; numai de la chilie nu te depărta”. Căci știa că răbdarea în chilie îl aduce pe monah la rânduiala lui.

12. Zicea avva Arsenie: “Monahul străin în țară străină să nu se ames¬tece în nimic și atunci va avea odihnă”.

13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: “Pentru ce fugi de noi?” Zis-a lui bătrânul: “Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu. Cele de sus, mii și zeci de mii, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu și să vin cu oamenii”.

14. Spunea avva Daniel pentru avva Arsenie că toată noaptea petrecea priveghind și când voia să doarmă dimineața pentru nevoia firii, zicea somnului: “Vino, rob rău”. Și ațipea puțin șezând și îndată se scula.

15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este monahului să doarmă un ceas, de este nevoitor.

16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schetia puține smochine uscate și, ca unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând: “M-ați despărțit [de restul fraților] nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraților și de care nu am fost vrednic să mă împăr¬tășesc". Și au auzit toți și s-au folosit de smerenia bătrânului. Și mergând preotul, i a dus lui smochinele, și l-au adus pe el la biserică cu bucurie.

17. Spunea avva Daniel: “Atâția ani a petrecut cu noi și numai un coș de pâinițe îi făceam pe an; și când mergeam la el, din acelea mâncam”.

18. Spunea iarăși pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia frunzele de curmal , și atunci numai adăuga la cea veche. Că împletea fâșii și le cosea până la ceasul al șaselea . Și l au rugat bătrânii, zicând: “De ce nu schimbi apa de pe frunze, că miroase greu?” Și le a zis lor: “În locul miro¬de¬niilor și aromatelor, de care m am bucurat în lume, trebuie să sufăr acest miros”.

19. Se zicea iarăși că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame, atunci singur zicea: “Aduceți-mi”. Și gusta o singură dată puțin din toate, mulțumind lui Dumnezeu.

20. S-a îmbolnăvit odată avva Arsenie la Schetia și avea nevoie de o cămașă de in. Și neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie și a zis: “Mulțumescu ți ție, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milos¬te¬nie pentru numele Tău”.

21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci și două de mile [de Schetia] și nu ieșea degrabă; căci alții îi făceau slujba . Și când s-a pustiit Schetia, a ieșit plângând și zicând: “A pierdut lumea Roma și călugării Schetia” .

22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând: “Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere? Că am văzut pe un frate care avea puține verdețuri și pe care le smulgea”. Și a zis avva Arsenie: “Sigur că este bine, însă după așezarea omului; că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăși le va sădi”.

23. Povestit-a avva Daniel, ucenicul lui avva Arsenie, zicând: “M-am aflat odată aproape de avva Alexandru și l-a apucat pe el o durere și din pricina acelei dureri s-a întins cu fața în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie ca să vorbească cu el; și l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui: “Cine era mireanul acela pe care l-am văzut aici?” Și i-a zis avva Alexandru: “Unde l-ai văzut?” Și a zis: “Când mă coboram din munte, am căutat aici spre peșteră și am văzut pe cineva întins cu fața în sus”. Și i-a făcut lui metanie, zicând: “Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere”. Și i-a zis lui bătrânul: “A, tu ai fost? Bine. Eu am socotit că este vreun mirean, și pentru aceasta te-am întrebat”.

24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru: “După ce vei despica smicelele tale, vino să guști cu mine; iar de-ți vor veni străini, mănâncă cu ei”. Ori, avva Alexandru lucra egal și cu luare-aminte. Și sosind ceasul, încă mai avea smicele, și voind să păzească cuvântul bătrânului, a stat să termine smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, târziu, după ce a terminat, s a dus. Și i-a zis lui bătrânul: “Ai avut străini?” Iar el a răspuns: “Nu!” Și i-a zis lui iarăși: “Dar cum nu ai venit?” Iar el a zis: “Pentru că mi-ai spus: « după ce vei despica smicelele tale, vino ». De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit, fiindcă nu terminasem”. Și s-a minunat bătrânul de acrivia lui și i-a zis: “Mai devreme să dezlegi [postul de fiecare zi], așa încât și pravila să ți-o faci și apa să ți-o bei. Iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău”.

25. A mers odată avva Arsenie într-un loc, și era acolo trestie și se mișca din cauza vântului. Și a întrebat bătrânul pe frați: “Ce este sunetul acesta?” Iar frații i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânșii: “Cu adevărat, de va ședea cineva în liniște [isihie] și va auzi glas de pasăre, inima nu mai are aceeași liniște; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora”.

26. Spunea avva Daniel, că oarecari frați vrând să meargă la Tebaida pentru in, au zis: “Cu acest prilej să-l vedem și pe avva Arsenie”. Și a intrat avva Alexandru și a zis bătrânului: “Niște frați venind de la Ale-xan¬¬dria, voiesc să te vadă”. Zis-a bătrânul: “Înștiințează-te de la dânșii, pentru care pricină au venit”. Și înștiințându-se că merg la Tebaida pentru in, a vestit bătrânului. Și el a zis: “Cu adevărat, nu vor vedea fața lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor”. Odihnește-i pe ei și-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.

27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la Schetia și s-a uitat pe fereastră și a văzut pe bătrânul peste tot ca focul (căci era vrednic fratele de a vedea unele ca acestea). Și cum a bătut, a ieșit bătrânul și văzând pe fratele ca și spăimântat, i-a zis lui: “Este multă vreme de când bați? Nu cumva ai văzut ceva?” Și i-a răspuns lui fratele: “Nu!” Și după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.

28. Șezând odată avva Arsenie la Canop , a venit de la Roma o fecioară de familie senatorială, bogată foarte și temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă. Și fiind primită de arhiepiscopul Teofil, l-a rugat ca să-l înduplece pe bătrânul să o primească. Și venind [arhiepiscopul] la el, l-a rugat zicând: “Cutare fecioară, din familie senatorială, a venit de la Roma și voiește să te vadă”. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu ea. Deci, după ce i-a vestit aceasta, ea a poruncit să i se pregătească dobitoacele, zicând: “Cred lui Dumnezeu că-l voi vedea. Că nu om am venit să văd - căci sunt și în cetatea noastră mulți oameni; ci prooroc am venit să văd”. Și după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrânul petrecând afară din chilie, cu oarecare lucrare; și văzându-l, a căzut la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie. Și a luat seama de-aproape la dânsa zicând: “Dacă fața mea vrei s-o vezi, iat-o, privește o!” Iar ea de rușine n-a căutat la fața lui. Și i-a zis bătrânul: “N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu știi că ești femeie și nu ți se cade să ieși niciodată nicăieri? Sau ca să mergi la Roma și să zici către celelalte femei: « Am văzut pe Arsenie », și să se facă marea drum de femei, care să vină la mine?” Iar ea a zis: “De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine și mă pomenește totdeauna!” Iar el răspunzând a zis: “Mă rog lui Dumnezeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea”. Și acestea auzind, a ieșit tulburată. Și dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri. Și a vestit ferici¬tului Teofil arhiepiscopul că e bolnavă. Și venind la ea, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: “O, de n-aș mai fi venit aici! Că am zis bătrânului: « Pomenește mă pe mine », și el a zis: « Mă rog lui Dumne¬zeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea ». Și iată, eu mor de mâhnire”. Și i-a zis ei arhiepiscopul: “Au nu știi că ești femeie și prin femei vrăjmașul îi luptă pe sfinți? Pentru aceasta a zis bătrânul așa; că pentru sufletul tău se roagă totdeauna”. Și așa s-a mângâiat sufletul ei și s-a dus cu bucurie la ale sale.

29. Povestit-a avva Daniel pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistrat , aducându-i testamentul unui senator, rudă a lui, care îi lăsa foarte multă moștenire. Și luându-l, a vrut să îl rupă. Și a căzut magis-tratul la picioarele lui, zicând: “Rogu-te, nu îl rupe, că mi se ia capul”. Și i-a zis avva Arsenie: “Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit” . Și l-a trimis înapoi, nimic primind.

30. Se spunea iarăși pentru el, că sâmbăta seara, pe când se lumina duminica , lăsa soarele înapoia lui și întindea mâinile la cer, rugându-se, până când iarăși strălucea soarele înaintea feței lui. Și atunci ședea.

31. Se zicea pentru avva Arsenie și pentru avva Teodor al Fermii că, mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpina lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpina cu adevărat, dar ca o sabie îi era.

32. Șezând odată avva Arsenie în părțile cele de jos și supărându-se acolo, a socotit să lase chilia . Și neluând nimic din ea, așa s-a dus către ucenicii săi faraniți Alexandru și Zoil. Deci i-a zis lui Alexandru: “Scoală-te și mergi cu corabia pe râu în sus”. Și a făcut așa. Și lui Zoil i a zis: “Vino cu mine până la râu și îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria, și apoi ia și tu o corabie pe râu în sus până la fratele tău!” Iar Zoil, tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Și așa s-au despărțit unii de alții. Deci bătrânul s-a pogorât în părțile Alexandriei și s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii [ucenicii] lui au zis unul către altul: “Nu cumva vreunul din noi a mâhnit pe bătrânul și pentru aceasta s-a despărțit de noi?” Și n-au aflat nimic întru ei, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoșit bătrânul a zis: “Mă voi duce la Părinții mei”. Și așa mergând cu corabia pe râu în sus, a venit la Petra , unde erau slujitorii lui. Și fiind el aproape de râu, venind o copilă etiopiană, s a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o; dar copila i-a zis: “De ești călugăr, du-te la munte!” Iar bătrânul, umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine: “Arsenie, de ești călugăr, du-te la munte!” Și numaidecât după acestea, au venit întru întâmpinarea lui Alexandru și Zoil. Și căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat și bătrânul jos, și au plâns câteștrei. Și a zis bătrânul: “Nu ați auzit că m-am îmbolnăvit?” Și i-au zis lui: “Ba da”. Și a zis bătrânul: “Și pentru ce nu ați venit să mă vedeți?” Și i-a zis lui avva Alexandru: “Despărțirea ta de noi nu a fost înțeleasă și mulți nu s-au folosit, zicând: « De nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărțit de dânșii »”. Zis-a lor: “Iarăși dar vor zice oamenii: « Nu a aflat porumbița odihnă picioarelor sale și s-a întors la Noe în corabie » (Fac. 8, 9)”. Și așa s-au mângâiat. Și a rămas cu ei până la sfârșitul său.

33. Zis-a avva Daniel: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru altul - deși poate chiar el era - că șezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: « Vino și îți voi arăta lucrurile oamenilor ». Și sculându se, a ieșit; și l-a dus într-un loc, și i-a arătat un etiopian tăind lemne și făcând o povară mare. Și se căznea acela să o ridice, dar nu putea; și în loc de a mai lua din ea, el încă mai tăia lemne și adăoga peste povară. Și a făcut aceasta vreme îndelungată. “Și mergând puțin mai înainte i-a arătat un om stând lângă un lac și scoțând apă din el și turnând-o într-un jgheab găurit, din care apa curgea iarăși în lac. “Și i-a zis lui iarăși: « Vino să-ți arăt altul ». Și a văzut un templu și doi oameni călări pe cai ținând o prăjină de-a curmezișul, unul împotriva celuilalt; și voiau să intre pe ușă și nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezișul. Și nici unul nu s-a smerit pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina dreaptă; și pentru aceasta au rămas afară de ușă. « Acești oameni - i-a zis vocea - sunt cei care poartă jugul dreptății cu mândrie, și nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe ei înșiși și să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos; pentru aceasta și rămân afară de împă¬răția lui Dumnezeu. Iar omul ce tăia lemne, este cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adaogă alte fărădelegi la păcatele sale. Și omul ce scotea apă, este cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru ele amestecare rea, cu aceasta prăpădește și lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în zadar »”.

34. Tot acesta a povestit că odată au venit niște părinți de la Alexandria ca să-l vadă pe avva Arsenie. Și unul dintre dânșii era unchiul bătrânului arhiepiscop al Alexandriei Timotei - de i se zicea «cel Sărac» -, și avea cu el pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav și nu a voit să-i întâlnească, ca să nu mai vină și alții și prea mult să-l supere - era atunci la Petra Troiei. Iar ei s-au întors mâhniți. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor, și venind [Arsenie], a petrecut prin părțile cele de jos . Și auzind aceia, iarăși au venit să-l vadă și el i-a primit cu bucurie. Și i-a zis lui fratele care era cu ei: “Nu știi, avvo, că noi am venit și la Troia să te vedem și nu ne-ai primit?” Și i-a zis lui bătrânul: “Voi ați gustat pâine și ați băut apă, iar eu, fiule, cu adevărat, nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am șezut jos, chinuindu mă pe mine până când m-am înștiințat că ați ajuns la locul vostru; căci și voi pentru mine v-ați ostenit. Însă iertați-mă, fraților”. Și mângâindu-se ei, s-au dus.

35. Acesta [avva Daniel] zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie și i-a zis: “Odihnește pe părintele tău, ca, după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine și să-ți fie bine”.

36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată în Schetia, s a dus preotul și l-a adus la biserică și l-a pus pe așternut cu o pernă mică la capul lui. Și iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el Și văzându l pe așternut și perna sub capul lui, s-a smintit zicând: “Acesta este avva Arsenie? Și pe acestea este culcat?” Și luându-l preotul deoparte, i-a zis: “Ce lucru ai avut la satul tău?” Iar el a zis: “Am fost cioban”. “Cum dar - a mai întrebat el - petreceai viața ta?” Iar el a zis: “Cu multă osteneală petreceam”. Și i-a zis lui iarăși: “Dar acum cum petreci la chilie?” Iar el a zis: “Mai mult mă odihnesc”. Și atunci i-a zis: “Vezi pe acest avva Arsenie? În lume era părinte al împăraților și mii de robi încinși cu brâuri de aur și cu brățări, și îmbrăcați cu haine de mătase stăteau înaintea lui; și covoare scumpe erau sub picioarele lui. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum. Însă acesta n are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, că tu te odihnești, iar acesta pătimește necaz”. Iar el auzind acestea, s-a umilit și a pus metanie zicând: “Iartă mă, avvo, că am greșit. Într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată: că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă”. Și folosindu se bătrânul, s-a dus.

37. A venit un părinte la avva Arsenie și, bătând în ușă, bătrânul i-a deschis, socotind că este slujitorul său. Și dacă a văzut că este altul, s a aruncat cu fața la pământ. Iar acela i-a zis lui: “Scoală, avvo, ca să mă închin ție”. Și i-a zis bătrânul lui: “Nu mă scol, de nu te vei duce”. Și mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.

38. Se spunea pentru un frate care a venit la Schetia ca să-l vadă pe avva Arsenie, că venind la biserică, se ruga clericilor, ca să se întâl-nească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui: “Odihnește-te puțintel, frate, și-l vei vedea”. Iar el a zis: “Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el”. Au trimis dar un frate ca să-l ducă, că era departe chilia lui . Și bătând în ușă, au intrat amândoi și închinându-se bătrânului, au șezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la biserica Schetiei: “Eu mă duc, rugați-vă pentru mine!” Iar fratele cel străin, neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui: “Vin și eu cu tine”. Și au ieșit împreună. Însă fratele cel străin l-a rugat zicând: “Ia-mă și la avva Moise cel din tâlhari”. Și venind ei la acela, i-a primit cu bucurie și, tratându-i cu ospitalitate, i-a slobozit. Și i-a zis fratele cel ce-i ducea: “Iată, te-am dus la cel străin (Arsenie) și la egiptean (Moise); care dintr aceștia doi ți-a plăcut?” Iar el, răspun¬zând, a zis: “Mie, până acum, egipteanul mi-a plăcut”. Și auzind unul din părinți acestea, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: “Doamne, arată-mi lucrul acesta, ca unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrățișează pentru numele Tău”. Și, iată, i s-au arătat două corăbii mari pe râu și a văzut în una pe avva Arsenie și pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu liniște (isihie), iar în cealaltă pe avva Moise și îngerii lui Dumnezeu, hrănindu-l cu faguri de miere.

39. Zicea avva Daniel: “Când era avva Arsenie să moară, le-a poruncit, zicând: « Să nu va îngrijiți să faceți dragoste (milostenie) pentru mine. Că eu de mi am făcut mie dragoste (milostenie), aceasta am s-o găsesc »”.

40. Când era avva Arsenie să moară, s-au tulburat ucenicii lui. Și le a zis lor: “Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune. Însă am să mă judec cu voi la scaunul de judecată cel înfricoșător, de veți da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: “Și ce vom face, că nu știm să-l îngropăm?” Și le-a zis lor bătrânul: “Nu știți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?” Și acesta era cuvântul bătrânului : “Arsenie, pentru ce ai ieșit [din lume]? De multe ori m am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată”. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut frații plângând și i-au zis: “Într-adevăr și tu te temi, părinte?” Și le a zis lor: “Într-adevăr, frica ce este cu mine acum, în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr”. Și așa a adormit [întru Domnul].

41. Se mai spunea că în toată vremea vieții sale, când ședea la lucrul mâinilor, avea o cârpă în sân, pentru lacrimile care curgeau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit [întru Domnul], lăcrimând a zis: “Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de chinuri, este cu neputință a nu plânge”.

42. Povestit-a avva Daniel pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Și când venea la biserică câteodată, ședea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Și era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv. Și avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Și era lung, dar se gârbovise de bătrânețe. Și a murit în vârsta de nouăzeci și cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie și Onorie. Și acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului și trei ani în Canopul Alexandriei și ceilalți doi i-a petrecut iarăși în Troin și acolo a adormit, săvârșindu-și călătoria cu pace și cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun și plin de Duh Sfânt și de credința. Și mi-a lăsat mie haina lui cea de piele și vesmântul cel alb de par și încălțămintele cele de coaja de finic. Și eu nevrednicul - zice avva Daniel - le-am purtat pe ele ca să mă binecuvintez.

43. Povestit-a iarăși avva Daniel pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinții mei, adică pe avva Alexandru și pe Zoil și smerindu se pe sine, a zis: “Fiindcă dracii se luptă cu mine și nu știu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniți-vă cu mine și păziți-mă, dacă dormitez la priveghere”. Și au șezut unul de-a dreapta lui și altul de-a stânga, de cu seara, păstrând tăcere. “Și spuneau părinții mei - zice avva Daniel - că noi am adormit și nu ne-am sculat și nu l-am simțit pe el, dacă dormitează. Și către dimineața - Dumnezeu știe, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit - a suflat trei suflături și îndată s-a sculat, zicând: « Am dormit cu adevărat? » Iar noi am răspuns: « Nu știm! ».”

44. Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie și mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Și l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniștesc și cu nimeni nu se întâlnesc. Și le-a zis lor bătrânul: “Când fecioara este în casa tatălui său, mulți vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defăimă, iar alții o laudă și n-are cinste așa multă ca întâi când era ascunsă! Așa și cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredințeze pe toți”.

Pentru avva Pamvo

1. A fost un om care se numea avva Pamvo și despre acesta se povestește că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu și zicând: să nu mă slăvești pe pământ! Și atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în fața lui, de slava care o avea.

2. Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit fața lui, așa și fața lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea și era ca un împărat șezând pe tron. De aceeași lucrare era și avva Siluan și avva Sisoe.

3. Au venit odată doi frați la avva Pamvo și l-a întrebat pe el unul, zicând: avvo, eu postesc din două în două zile și mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? A zis și celălalt: avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi și țin puține pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier? Și mult rugându-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă și îi mângâiau pe dânșii clericii, zicând: "Nu vă mâhniți, fraților, Dumnezeu vă va da vouă plată. Așa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbește de nu-i va vesti lui Dumnezeu." Deci au intrat ei la bătrânul și i-au zis: avvo, roagă-te pentru noi! Le-a zis lor: voiți să mergeți? Au răspuns: da! Și cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea: Pamvo, din două în două zile postind și două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Și Pamvo lucrează pe doi bani și-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu încă! Și le-a zis lor: bune sunt faptele, dar de veți păzi conștiința față de aproapele, așa vă veți mântui. Și încredințându-se ei, s-au dus plini de bucurie.

4. Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtând piei. Și au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de față. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor și cel de al treilea a câștigat multă dragoste. Se spunea încă și despre cel de al patrulea că douăzeci și doi de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor avva Pamvo: vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi; fapta bună care a câștigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta tăindu-și voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbați sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi așa.

5. Cel întru fericita pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorându-se și văzând acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, a zis: "Două pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silință spre a plăcea lui Dumnezeu, cât are aceasta să placă oamenilor scârnavi.".

6. Zis-a avva Pamvo: cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.

7. Zis-a iarăși: "Acest fel de haină trebuie să poarte călugărul: să o pună afară din chilia lui trei zile și nimeni să nu o ia.".

8. S-a întâmplat odată ca avva Pamvo să umble cu frații în părțile Egiptului. Și văzând niște mireni șezând, le zicea lor: sculându-vă, închinați-vă călugărilor, ca să fiți blagosloviți de dânșii, căci des grăiesc cu Dumnezeu și gurile lor sunt sfinte!

9. Zis-a avva Pamvo: de ai inimă trează, poți să te mântuiești.

10. A întrebat preotul Nitriei: cum trebuie frații să petreacă? Iar el a zis: cu mare nevoință și păzind grija față de aproapele.

11. A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo: spune-mi un cuvânt. Și cu multă osteneală i-a zis lui: Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toți, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu!

12. Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zâmbea a râde fața lui. Deci într-una din zile, vrând dracii să-l facă să râdă, au legat de un lemn o pană și o purtau făcând gălăgie și zicând: Alli! Alli! Și văzându-i avva Pamvo a râs: iar dracii au început a juca, zicând: Ha! Ha! Pamvo a râs. Iar el răspunzând, a zis lor: nu am râs, ci mi-am făcut râs de neputința voastră, că atâția fiind, purtați o pană.

13. Aceasta însă o avea mai mult decât mulți, că de era întrebat de vreun cuvânt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu știe cuvântul; și de era întrebat mai mult, nu răspundea.

14. Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrând să se sfârșească, la însuși ceasul morții, a zis sfinților bărbați care stăteau împrejurul lui: de când am venit la locul acesta și mi-am zidit chilia și am locuit într-însa, afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici nu m-am căit de cuvântul pe care l-am grăit până în ceasul acesta. Și așa mă duc către Dumnezeu, ca și cum nici n-am început să-I slujesc Lui.

15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Și făcând șaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; și văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învățat încă și câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită și s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă și m-am întristat că nu cântăm și noi canoanele și troparele. I-a zis lui bătrânul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, și vor urma cântărilor și glasurilor, căci, ce umilință și ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie și își înalță glasul său ca neputincioșii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilință și nu cu răspândire, că n-au ieșit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu și să se răspândească și să cânte cântări cu viers și să pună glasurile la rânduială cu meșteșug, să-și clatine mâinile, să-și târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îți zic ție, fiule, vor veni zile când vor strica creștinii cărțile Sfintelor Evanghelii și ale sfinților apostoli și ale dumnezeieștilor prooroci, ștergând Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinții noștri au zis: cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hârtii, că va să șteargă neamul cel de pe urmă viețile părinților și să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Și i-a zis lui fratele: așadar, se vor schimba obiceiurile și așezămintele creștinilor și nu vor fi preoți în biserică să facă acestea? Și a zis bătrânul: în astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor și pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seamă de mântuirea lor și de turmei, osârdnici toți și silitori la mese și gâlcevitori, leneși la rugăciuni și la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi viețile bătrânilor și cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le și zicând: de am fi fost și noi în zilele lor, ne-am fi nevoit și noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecând judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă și în norod necredință, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție. Și a zis fratele: ce va face cineva în vremile și anii aceia? Și a zis bătrânul: fiule, în acele zile, cel ce își mântuiește sufletul său mare se va chema în Împărăția Cerurilor (de la Paladie).

Pentru avva Sisoe

1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe și i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate și eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga zicând: nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: nu voi înceta până nu voi face izbândă. Și a zis bătrânul: să ne rugăm, frate! Și sculându- se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuință de Tine, ca să porți grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo!

2. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, că de multe ori merg la biserică și de multe ori se face pomană și mă țin? I-a zis lui bătrânul: osteneală are lucrul. Deci l-a întrebat Avraam, ucenicul său: în călătorie fiind sâmbăta sau duminica și va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult? Răspuns-a bătrânul: de nu este de la satana, nu este mult.

3. Zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!

4. De multe ori îi zicea ucenicul lui avva Sisoe: avvo, scoală-te, să mâncăm! Iar el zicea către dânsul: dar n-am mâncat, fiule? Iar ucenicul îi răspundea: nu, părinte. Și zicea bătrânul: dacă nu am mâncat, ad-o să mâncăm.

5. Zis-a odată avva Sisoe cu îndrăzneală: îndrăznește, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci așa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Și până acum în fiecare zi cad printr-însa Și păcătuiesc.

6. Un frate i-a zis lui avva Sisoe: cum de nu mă părăsesc patimile? I-a răspuns lui bătrânul: vasele lor înlăuntru tău sunt. Dă-le lor arvună și se duc.

7. Ședea odată avva Sisoe în muntele lui avva Antonie singur. Și zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit, care vâna dobitoace sălbatice. Și i-a zis lui bătrânul: de unde vii și câtă vreme ai aici? Iar el a zis: cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta și nu am văzut om decât pe tine. Și auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva și nici ca mireanul acesta n-ai făcut!

8. S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie și s-a aflat acolo un vas cu vin. Și luând unul din bătrâni un văscior și un pahar l-a dus la avva Sisoe și i-a dat lui și a băut. Ase menea și al doilea și a primit. Apoi i-a dat lui și al treilea și nu l-a luat, zicând: încetează, frate, au nu știi că este de la satana!

9. A venit cineva din frați la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Și vorbind ei, l-a întrebat avva Sisoe: nu am ajuns la măsurile lui avva Antonie, părinte? Și i-a zis lui bătrânul: de aș fi avut unul din cugetele lui avva Antonie, m-aș fi făcut tot ca focul; însă știu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său.

10. A venit odată unul din tebei la avva Sisoe, vrând să se facă călugăr. Și l-a întrebat bătrânul, dacă are pe cineva în lume. Iar el a zis: am un fiu. Și i-a zis lui bătrânul: du-te, aruncă-l în râu și atunci te faci călugăr! Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate zicându-i să-l oprească. De aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele: încetează, ce faci? Iar el i-a zis: avva mi-a zis să-l arunc. I-a zis fratele: a mai zis să nu-l arunci. Și lăsându-l a venit la bătrânul și s-a făcut preaiscusit călugăr pentru ascultarea lui.

11. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: oare așa alunga satana pe cei vechi? I-a răspuns lui bătrânul: acum și mai mult, căci vremea lui s-a apropiat și se tulbură.

12. A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe de un drac. Și a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se, și-a întins mâinile la cer, zicând: Dumnezeule, voiești, nu voieti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Și îndată s-a tămăduit ucenicul.

13. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povățuiește la chipul smeritei cugetări.

14. Se spunea despre avva Sisoe, că atunci când era să se săvârșească, șezând părinții lângă dânsul, a strălucit fața lui ca soarele. Și le-a zis lor: iată avva Antonie a venit! Și după puțin, a zis: iată ceata proorocilor a venit! Și iarăși fața lui, mai mult a strălucit. Și a zis: iată ceata apostolilor a venit. Și s-a îndoit fața lui iarăși. Și se părea, ca și cum el ar fi vorbit cu cineva și s-au rugat bătrânii de el zicând: cu cine vorbești, părinte? Iar el a zis: iată îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puțin. Și i-au zis lui bătrânii: nu ai trebuință să te pocăiești, părinte. Și le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, nu mă știu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toți că este desăvârșit. Și iarăși, de năprasnă s-a făcut fața lui ca soarele și s-au temut toți. El le-a zis lor: vedeți, Domnul a venit. Iar Domnul a zis: aduceți-mi pe vasul pustiului! Și îndată și-a dat duhul. Și s-a făcut ca un fulger și s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă.

15. A venit avva Adelfie, episcopul Nilupolei la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Și când vrea să iasă, mai înainte de a călători ei, i-a făcut să guste de dimineață, (că era post). Și cum a pus masa, iată niște frați au bătut la ușă. Și a zis avva Sisoe ucenicului său: dă-le puțină athiră (fiertură), că sunt osteniți. I-a zis lui avva Adelfie: lasă-i acum să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineață. Și a luat aminte la dânsul bătrânul și a zis fratelui: du-te, dă-le lor. Iar dacă au văzut athira, au zis: nu cumva aveți oaspeți? Și le-a zis lor fratele: avem. Deci au început a se mâhni și au zis: Dumnezeu să vă ierte pe voi, că pe bătrânul l-ați lăsat să mănânce acum. Au nu știți că multe zile are să se chinuiască? Și i-a auzit pe ei episcopul. Atunci a făcut metanie bătrânului, zicând: iartă-mă, avvo, că un lucru omenesc am gândit, dar tu lucrul lui Dumnezeu ai făcut. Și i-a zis avva Sisoe: dacă nu Dumnezeu îl va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.

16. Au venit alții la avva Sisoe să audă de la dânsul vreun cuvânt. Și nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul zicea: iertați-mă! Dar văzându-i coșnițele i-au zis lui Avraam, ucenicul lui: ce faceți cu coșnițele acestea? Iar el a zis: încoace și încolo le cheltuim. Și auzind bătrânul, a zis: și Sisoe încoace și încolo mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit și s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.

17. A întrebat avva Amon al Raitului pe avva Sisoe: când citesc Sfânta Scriptură, voiește sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare. I-a zis lui bătrânul: nu este trebuință, ci mai vârtos din curățenia minții câștigă-ți ție a fi fără de grijă și a vorbi.

18. A mers odată un mirean la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie, având cu sine și pe fiul său. Și pe cale s-a întâmplat de a murit fiul și nu s-a tulburat, ci l-a dus cu credință la bătrânul. Și a căzut cu fiul său, ca și când ar fi făcut metanie ca să fie blagoslovit de bătrânul și sculându-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrânului și a ieșit din chilie afară. Iar bătrânul socotind că metanie îi face, i-a zis lui: scoală și ieși afară! (Căci nu știa că a murit). Și îndată s-a sculat copilul și a ieșit. Și văzându-l tatăl lui, s-a înspăimântat și intrând s-a închinat bătrânului și i-a vestit lucrul. Auzind bătrânul s-a mâhnit, căci nu voia să se întâmple aceasta. Dar i-a poruncit lui ucenicul său, ca nimănui să nu spună până la sfârșitul bătrânului.

19. Trei bătrâni au venit la avva Sisoe, auzind cele despre dânsul. Și i-a zis lui cel dintâi: părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc? Iar el nu i-a răspuns. I-a zis cel de al doilea: părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâșnirea dinților și de viermele cel neadormit? Apoi cel de treilea: părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară? Și răspunzând bătrânul, le-a zis: eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind Dumnezeu, nădăjduiesc că va face cu mine milă. Și auzind cuvântul acesta bătrânii s-au dus mâhniți. Dar nevrând bătrânul să-i lase să se ducă mâhniți, întorcându-i, le-a zis: fericiți sunteți, fraților, căci v-am râvnit vouă. Că cel dintâi dintre voi a zis despre râul de foc, cel de al doilea despre tartar și cel de al treilea despre întuneric. Deci, dacă acest fel de aducere aminte vă stăpânește mintea cu neputință este ca voi să mai greșiți. Dar ce voi face eu, cel împietrit cu inima, nefiind slobod să știu, că deși este chin pentru oameni, totuși în tot ceasul păcătuiesc? Și făcându-i metanie, i-au zis: precum am auzit, așa am văzut (Ps. 47, 7).

20. Întrebat-au unii pe avva Sisoe, zicând: de va cădea vreun frate, n-are trebuință să se pocăiască un an? Iar el a răspuns: aspru este cuvântul. Iarăși au întrebat: dar șase luni? Și iarăși a zis: mult este. lar ei au zis: dar până la patruzeci de zile? Și a răspuns: mult este. I-au zis atunci: deci de va cădea fratele și va afla îndată că se face pomană, intra-va și el acolo? Le-a zis lor bătrânul: nu, ci are trebuință să se pocăiască câteva zile. Căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta și în trei zile îl primește pe dânsul Dumnezeu.

21. Venind odată avva Sisoe la locul ce se cheamă Clisma, au mers la dânsul niște mireni să-I vadă. Și multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul dintr- înșii a zis: de ce-l supărați pe bătrân? Nu mănâncă și pentru aceasta nu poate a grăi. A răspuns bătrânul: când am trebuință, mănânc.

22. A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând: în câți ani trebuie omul să-și taie patimile? I-a zis lui bătrânul: anii voiești să-i știi? Zis-a avva Iosif: da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai-o.

23. Un frate I-a întrebat pe avva Sisoe cel al Pietrei, despre petrecere. Și i-a zis lui bătrânul: a zis Daniil: pâinea doririlor nu am mâncat (Daniil 10, 3).

24. Se spunea despre avva Sisoe, că șezând în chilie totdeauna încuia ușa.

25. Au venit odată niște arieni la avva Sisoe, în muntele lui avva Antonie și au început a-i cleveti pe dreptmăritori. Iar bătrânul nu le-a răspuns nimic. Și chemându-și ucenicul i-a zis: Avraame, adu-mi cartea Sfântului Atanasie și citește. Și făcând ei. s-a aflat eresul lor. Și i-a slobozit cu pace.

26. A venit odată avva Ammun de la Rait la Clisma să se întâlnească cu avva Sisoe. Și văzându-l necăjit, căci a lăsat pustia, i-a zis: ce te necăjești, avvo, căci ce mai puteai să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrânit așa? Iar bătrânul s-a uitat la dânsul cu asprime, zicând: ce-mi spui, Ammune, dar nu-mi era destulă numai slobozenia gândului meu în pustie?

27. Ședea odată avva Sisoe în chilia sa. Și bătând în ușă ucenicul lui, a strigat la dânsul bătrânul, zicând: fugi, Avraame, nu intra, că acum nu au vreme cele de aici!

28. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: cum ai lăsat Schitul, fiind cu avva Or și ai venit de ai șezut aici? Și i-a răspuns bătrânul: când a început a se înmulți Schitul, auzind eu că a adormit avva Antonie, m-am sculat și am venit aici în munte; și găsind cele de aici cu liniște, am șezut puțină vreme. I-a zis lui fratele: câtă vreme ai aici? I-a răspuns bătrânul: șaptezeci și doi de ani.

29. Zis-a avva Sisoe: când va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i poruncești.

30. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: de vom umbla pe cale și va rătăci cel ce ne povățuiește este trebuință să-i zicem ceva? I-a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să-l lăsăm să ne rătăcească? I-a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să-l bati? Eu știu frați care umblau și cel ce îi povățuia a rătăcit noaptea; și erau doisprezece și toți știau că se rătăcesc. Și s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis: iertați- mă, am rătăcit! Și au zis toli: și noi știam, dar am tăcut. Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc frații să nu grăiască și l-a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile.

31. Au venit odată saracinii și i-au dezbrăcat pe bătrân și pe fratele lui. Și ieșind ei în pustie ca să găsească ceva de mâncare, a găsit bătrânul baligi de cămilă și scormonind au găsit în ele grăunțe de orz. Mânca deci un grăunte, iar unul îl punea în mâna lui și venind fratele I-a găsit pe el mâncând și i-a zis: aceasta este dragostea, să găsești mâncare și singur să mănânci și să nu mă chemi și pe mine? Și i-a zis avva Sisoe: nu ți-am făcut strâmbătate, frate; iată, partea ta în mâna mea am păstrat-o!

32. Se spunea despre avva Sisoe tebeul că a rămas la Calamona Arsenoitului și un alt bătrân era bolnav la cealaltă lavră. Și dacă a auzit s-a mâhnit. Dar fiindcă două zile postea și era ziua în care nu mânca, când a auzit, și-a zis: ce voi face? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili frații să mănânc iar de voi rămâne până mâine, nu cumva se va săvârși? Însă aceasta voi face: mă duc și nu mănânc. Și așa s-a dus postind, plinind porunca lui Dumnezeu iar petrecerea lui cea pentru Dumnezeu nu a stricat-o.

33. Povestit-a unul din părinți despre avva Sisoe calamoteanul, că vrând odată să-și biruiască somnul, s-a spânzurat pe sine de prăpastia Pietrii. Și venind îngerul l-a dezlegat și i-a poruncit să nu mai facă așa, nici pe alții să nu-i învețe acest lucru.

34. Întrebat-a unul din părinți pe avva Sisoe, zicând: de voi ședea în pustie și va veni vreun barbar vrând să mă omoare și de voi putea asupra lui, omorî-l-voi pe el? Și a zis bătrânul: nu, ci lasă-l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui Dumnezeu este.

35. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe tebeul, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Și i-a răspuns: ce pot să-ți spun? Căci din Testamentul cel Nou citesc și la cel Vechi mă întorc.

36. Tot acest frate l-a întrebat pe avva Sisoe, cel al Pietrii, cuvântul cel care l-a zis avva Sisoe tebeul. Și i-a zis bătrânul: eu în păcat mă culc și în păcat mă scol.

37. Se spune despre avva Sisoe tebeul, că după ce ieșea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, pășind iute și asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el.

38. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, avvo, că am căzut? I-a răspuns lui bătrânul: scoală-te iarăși. Zis-a fratele: m-am sculat și iarăși am căzut. Și a zis bătrânul: scoală-te iarăși și iarăși. Deci a zis fratele: până când? Zis-a bătrânul: până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se și duce din lumea aceasta.

39. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, căci mă necăjesc pentru rucodelie, iubind împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zis-a bătrânul: avva Sisoe zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihnește.

40. Zis-a avva Sisoe: caută-L pe Domnul și nu căuta unde locuiește.

41. Zis-a iarăși: rușinea și netemerea, de multe ori aduce păcatul.

42. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face? Și acesta i-a răspuns: lucrul pe care îl cauți, este tăcerea multă și smerenia. Căci scris este: fericiți cei ce rămân întru aceasta; așa poți să stai.

43. Zis-a avva Sisoe: fă-te defăimat și voia ta o leapădă și te fă fără grijă și vei avea odihnă.

44. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face pentru patimi? Și i-a răspuns bătrânul: fiecare din noi se ispitește de pofta sa.

45. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Iar el i-a zis: de ce mă silești să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă.

46. S-a dus odată avva Avraam, ucenicul lui avva Sisoe la ascultare și câteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicând: oare voi lăsa alt om să-și facă obicei cu mine, în afară de fratele meu? Și nu a primit pe nimeni pânâ ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneală.

47. Se spunea despre avva Sisoe, că șezând el, a strigat un glas: o, ticăloșie! Și a zis lui ucenicul său: ce ai, părinte? I-a zis lui bătrânul: caut un om să vorbesc și nu găsesc.

48. A ieșit odată avva Sisoe din muntele lui avva Antonie, la muntele cel mai din afară al Tebaidei, locuind acolo. Și erau acolo meletiani, care locuiau in Calamona Arsenoitului. Unii, auzind că a ieșit la muntele cel mai dinafară, au dorit să-l vadă, dar ziceau: ce vom face, că în munte sunt meletieni? Și știm că bâtrânul nu se tulbură de dânșii. Dar noi nu cumva vrând să ne întâlnim cu bătrânul, vom cădea în ispita ereticilor? Și pentru ca să nu se întâlnească cu ereticii, nu s-au dus să-I vadă pe bătrân.

49. Se spunea despre avva Sisoe că s-a bolnăvit. Și șezând bătrânii lângă dânsul, a grăit unora. Iar ei l-au întrebat: ce vezi, avvo? Și le-a zis: văd pe unii că vin la mine și- i rog să mă lase puțin să mă pocăiesc. I-a zis lui unul din bătrâni: și de te vor lăsa, de acum poți să te folosești spre pocăință? I-a zis lui bătrânul: deși nu pot face, dar suspin în sufletul meu puțin și îmi este de ajuns.

50. Se spunea despre avva Sisoe că atunci când a venit la Clisma, s-a îmbolnăvit. Și șezând el cu ucenicul lui în chilie, bătaie s-a făcut în ușă. Înțelegând bătrânul, a zis lui Avraam, ucenicului său: zi-i celui ce a bătut în ușă: eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe harar (așternut). Iar el auzind, s-a făcut nevăzut.

51. A zis avva Sisoe tebeul, ucenicului său: spune-mi ce vezi la mine și eu îți voi spune ce văd la tine. I-a zis lui ucenicul: tu ești bun la minte, dar aspru puțin. I-a zis bătrânul: tu ești bun, dar molatic la minte.

52. Se spunea despre avva Sisoe tebeul, că nu mănâncă pâine. Și la praznicul Paștilor, i-au făcut lui metanie frații ca să mănânce cu ei și răspunzând, le-a zis: una am să fac: sau pâine am să mănânc, sau câte bucate ați făcut. Iar ei i-au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut așa.

Colecția anonimă tematică

Capitolul I. Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere

23. Oarecine a povestit că niște filozofi au voit să ispitească pe niște monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui: vino încoace! Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr și i-au zis lui: tu, călugăre, bătrâne rău, vino încoace! Iar acela a venit și l-au lovit filozofii peste obraz, iar el a întors și pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat și i s-au închinat lui zicând: iată, acesta cu adevărat este călugăr. Și punându-l între dânșii, îl întrebau: ce faceți mai mult decât noi în pustie? Postiți? Și noi postim. Privegheați? Și noi priveghem. Ce faceți dar mai mult decât noi șezând în pustie? Bătrânul le-a răspuns: noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu și ne păzim mintea. Și i-au zis aceia: noi aceasta n-o putem face. Și folosindu-se l-au lăsat.

Capitolul VII. Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești[5]

5. Unui oarecare frate i s-a arătat diavolul într-o noapte, în chip de înger luminat și i-a zis lui: eu sunt Gavriil și sunt trimis să-ți aduc o veste bună. Iar fratele i-a răspuns: cred ca vei fi fost trimis la alții, căci eu sunt păcătos și nu sunt vrednic să văd îngeri. Aceasta zicând a pierit vicleanul dinaintea lui și s-a făcut nevăzut.

6. Spuneau părinții despre un bătrân oarecare, că șezând în chilia lui și nevoindu-se spre mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând și-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, și-a închis ochii. Zis-a diavolul: pentru ce îți închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos. Răspuns-a lui bătrânul: eu nu voiesc să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

Note

  1. Printre cele mai evidente exemple sunt apoftegmele care îi privesc pe Arsenie cel Mare - transmise de ucenicii săi Alexandru, Zoil și Daniel -, și Pimen cel Mare - care fiind atât de numeroase (peste 200), sugerează o culegere creată în sânul comunității ucenicilor lui.
  2. Cf. Wilhelm Bousset (Apophthegmata, Tubingen, 1923) și Dom Lucien Regnault (Les sentences des Pères du désert. Troisième recueil & tables, Solesmes, 1976 - "Introduction", p.8).
  3. Traducere îndreptată de Iulian Nistea, publicată aici cu acordul autorului traducător.
  4. Traducere îndreptată de Iulian Nistea, publicată aici cu acordul autorului traducător.
  5. Titlu complet: Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolicești, cu care amăgește și înșală vrăjmașul pe mulți, vrând să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi