Pocăință

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Pocăinţa este starea sufletească şi acţiunea în care o persoană recunoaşte că a greşit şi încearcă să îndrepte această greşeală sau să obţină iertare de la cel căruia i-a greşit. În contexte religioase, de obicei, se referă la regretarea unui păcat făcut înaintea lui Dumnezeu. Întotdeauna este formată din admiterea vinovăţiei şi include cel puţin una din următoarele situaţii:

  • o promisiune sau hotărâre solemnă că nu se va repeta păcatul;
  • o acţiune de reparare a greşelii,
  • sau, într-un fel, de compensare a greşelii acolo unde este cazul.

Sensurile termenului de pocăinţă

În ebraica biblică, pocăinţa este reprezentată prin două verbe: ideea de pocăinţă: שוב shuv (a întoarce sau repara) şi נח�? nicham (a avea păreri de rău).

În Noul Testament, cuvântul tradus prin "pocăinţă" este cuvântul grecesc μετάνοια (metanoia), "după/în spatele gândului cuiva", care este un cuvânt compus din prepoziţia "meta" (după, cu), şi verbul "noeo" (a percepe, a gândi, rezultatul perceperii, observării). În acest cuvânt compus, prepoziţia combină două sensuri, al timpului şi al schimbării, ceea ce face ca să se poată traduce atât prin "după" cât şi prin "diferit"; astfel, cuvântul metanoia s-ar putea traduce: "a gândi diferit după". Metanoia este astfel, în primul rând, un gând-după, diferit de gândul de dinainte; o răzgândire însoţită de regret şi o schimbare de comportament, "schimbare a minţii şi inimii", sau, "schimbare de conştiinţă".

Îndemnuri

Ioan Botezătorul îndemna ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.``(Mat3.1-2) şi le spunea fariseilor şi saducheilor care veneau la el pentru botez să facă roade vrednice de pocăinţa lor.(Mt3.8). Luca în Faptele Apostolilor insistă şi el asupra faptelor vrednice de pocăinţă. (FA26.20). Mântuitorul însuşi întăreşte mesajul lui Ioan Botezătorul îndemnând şi el la pocăinţă uneori cu aceeaşi expresie,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.``(Mat4.17), alteori cu cuvintele: ,,S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.``(Mc1.15). Ucenicii lui Iisus propovăduiau şi ei pocăinţa chiar în timpul vieţii Mântuitorului. (Mc6.12).

Întristarea dinaintea pocăinţei

Pocăinţa este precedată de o întristare faţă de păcatele săvârşite, o întristare după voia lui Dumnezeu, care duce la mântuire (2Cor7.9).

Dumnezeu doreşte pocăinţa tuturor

Dumnezeu are o îndelungă răbdare pentru oameni, ,,şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”(2Pet3.9). Şi robul Domnului (aici preotul-n.r) nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.(2Tim2.24-26) Bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la pocăinţă. (Rom2.4)

Pocăinţă însoţită de nădejde

Pocăinţa trebuie însoţită întotdeauna de nădejdea în Dumnezeu şi în ajutorul său pentru mântuire, nu aşa cum a făcut Iuda care s-a căit de vânzarea Mântuitorului, a dus înapoi cei treizeci de arginţi preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi apoi a căzut pradă deznădejdii şi s-a spânzurat. (Mat27.1-5)

Beneficiile pocăinţei

Cei ce se vor pocăi vor avea viaţa (FA11.18) pe când cei care nu vor să se pocăiască adună o ,, comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”(Rom2.5). Iisus spune în predica de pe munte: Fericiţi cei ce plâng[1], că ei vor fi mângâiaţi.(Mat 5.4) Hristos spune:,, Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!/Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”(Apoc3.19-20).

Exemple de pocăinţă

Exemple de pocăinţă sunt: Manase, Zaheu (mai marele vameşilor), răufăcătorul de pe cruce, fiul risipitor, apostolul Petru (Mt26.75), David sau Maria Egipteanca. Una din descrierile cheie ale pocăinţei din Noul Testament este parabola fiului risipitor din Luca 15:11. Această parabolă este propusă în Duminica Fiului Risipitor, pregătitoare pentru "călătoria spre Înviere" - Postul mare.

Contraexemple

La polul opus s-au aflat preoţii de seamă şi bătrânii norodului care nu l-au crezut pe Ioan Botezătorul, care venise pe ,,calea neprihănirii”, (în timp ce vameşii şi curvele au făcut-o) şi, măcar că au văzut aceasta, nu s-au pocăit în urmă crezându-l, aşa cum ne spune însuşi Mântuitorul (Mat21.32)

Note

  1. Nu este vorba de un plâns obişnuit, ca urmare a unor suferinţe şi necazuri oarecare, ci este vorba aici de plânsul ca manifestare a pocăinţei. Plângerea este mântuitoare atunci când este o expresie a pocăinţei faţă de păcatele săvârşite

Vezi şi

Surse

  • Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2