Arsenie cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sfântul Arsenie cel Mare
Cuviosul Arsenie cel MareFrescă de la Protaton, Muntele Athos
Date personale
Naștere 354, Roma
Mutare la Domnul (†) 449, Troe, Egipt
Localizare Egipt
Naționalitate romană
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării
Prăznuire la data de 8 mai
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Preacuviosul Arsenie cel Mare (354-449) a fost unul din Părinții pustiei din Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Prăznuirea lui se face la data de 8 mai în Biserica Ortodoxă[1].

Viața

Sfântul Arsenie provenea dintr-o familie nobilă senatorială a secolului al IV-lea. S-a născut la Roma pe la anul 354[2].

Arsenie a făcut studii strălucite la Roma și a devenit atât de reputat încât împăratul Grațian și papa Damasus l-au recomandat împăratului Teodosie I cel Mare de la Constantinopol, pentru a fi educatorul fiilor săi, viitorii împărați Arcadie și Honorius.

Constantinopol

Arsenie a ajuns la Constantinopol la recomandarea împăratului Grațian și a papei Damasus I[3]. Teodosie I a devenit co-împărat la anul 379, iar împăratul Grațian a murit la anul 383, deci venirea lui Arsenie la Constantinopol trebuie situată, la o primă analiză, între anii 379-383. Dar împăratul Teodosie se instalează la Constantinopol abia în noiembrie 380[4], deci venirea lui Arsenie la Constantinopol trebuie situată între decembrie 380 și august 383 (când moare împăratul Grațian).

Fiul cel mai mic al împăratului Teodosie I, Honorius (Onorie) se naște abia în 384 și este adus la Constantinopol de o manieră permanentă doar în anul 391[5]. Deci Arsenie a fost adus inițial pentru a fi educatorul lui Arcadie.

Arcadie, copilul cel mai mare al împăratului Teodosie I, s-a născut în 377 sau 378 și a fost numit Augustus de către tatăl său în ianuarie 383, la vârsta de 5 sau 6 ani[6].

Venirea lui Arsenie la Constantinopol trebuie deci situată în prima jumătate a anului 383, adică chiar în anul în care Evagrie fuge din capitală în urma unor intrigi de curte. Istoria unui intelectual creștin din generația lui - Evagrie Ponticul s-a născut în anul 345 - care părăsește capitala pentru a deveni călugăr în pustia Egiptului trebuie că l-a marcat pe Arsenie în anii care au urmat.

Pustia Egiptului

„Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătești, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „Doamne, îndrumează-mă, ca să știu cum mă voi mântui”. Și i-a venit glas zicându-i: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui”.”
(Patericul egiptean, Arsenie cel Mare, 1)
Egiptul monastic

În anul 394 Arsenie părăsește lumea și curtea împărătească într-o corabie având ca destinație Alexandria (Egipt)[7] și se duce în pustia schetică, unde se face monah pe lângă avva Ioan Colov[8].

Avva Arsenie rămâne în pustia Egiptului până la sfârșitul vieții lui, în anul 449. Din cei 55 de ani de viață pustnicească, avva Daniel în Patericul egiptean (Pentru avva Arsenie cel Mare, 42) ne spune că 40 i-a petrecut la Schetia, 10 ani la Troe[9] - în locul numit Petra (gr. „Piatra”) -, 3 ani la Canop[10] și iarăși 2 ani la Troe, unde a și murit în anul 449.

În pustia schetică, chilia lui Arsenie se afla la 32 mile (adică mai mult de 50 km) de biserica acestui vast centru monastic. Aici s-a instalat în urma unei viziuni [11], trăind în isihie și din lucrul mâinilor. Ca pentru cei mai mulți din părinții pustiei, lucrul mâinilor lui era împletirea funiilor din frunze de curmal[12], pe care apoi le vindea prin intermediul unor frați din Schetia, care aveau ascultarea să preia lucrul mâinilor părinților retrași.

După prima devastare a Schetiei, în 407-408[13], a trăit un timp la Canop înainte să se întoarcă în pustie[14].

Arsenie părăsește definitiv Schetia după ce saracinii au devastat-o a doua oară în anul 434 și se instalează la Troe până în 444, când barbarii invadează și această regiune și îl obligă să se refugieze într-un loc mai sigur, adică la Canop, pentru a reveni la Troe după trei ani. Aici își petrece ultimii ani ai vieții și se duce la Domnul în anul 449. După dorința exprimată față de ucenicii săi, locul unde a fost înmormântat nu este cunoscut[15].

Avva Arsenie cel Mare a avut trei ucenici cunoscuți astăzi din Patericul egiptean: mai întâi Alexandru și Zoil, iar mai apoi pe Daniel (care fusese mai întâi ucenicul lui Alexandru și Zoil), toți faraniți[16]. De la avva Daniel au rămas, în Patericul egiptean, cele mai multe informații pe care le deținem despre avva Arsenie cel Mare.

Arsenie și monahismul

Sfântul cuvios Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului egiptean. El reprezintă pentru tradiția monastică creștină unul din campionii fugii de lume și model râvnit de toți isihaștii.

Importanța lui pentru tradiția creștină este arătată și de faptul că deși este comemorat în aceeași zi cu apostolul și evanghelistul Ioan Teologul; slujba lui a fost păstrată și se cântă împreună cu a Apostolului în ziua de 8 mai.

Arsenie în imnografia bizantină

În Mineiul pe luna mai

În Mineiul pe luna mai, cuviosul Arsenie cel Mare are mai multe stihiri și un canon, al cărui autor este necunoscut.

În Triod

Canonul Părinților din Sâmbăta brânzei îl pomenește pe Arsenie, alături de alți câțiva sfinți în mod particular importanți pentru spiritualitatea monastică creștină, cu aceste cuvinte: „Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!” (cântarea întâi a canonului).

În Sinaxar

Pentru pomenirea din 8 mai:

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Viața îngerilor în trup primind, Arsenie de Dumnezeu purtătorule, și cinstei lor te-ai învrednicit, înaintea scaunului Stăpânului împreună cu dânșii stând, și tuturor cerând dumnezeiască iertare.

Izvoare vechi

Aproape tot ceea ce se știe despre Arsenie cel Mare provine din Patericul egiptean, colecția alfabetică a apoftegmelor, care a început să se formeze în secolul al V-lea. Cele mai multe din apoftegmele care vorbesc despre avva Arsenie sunt transmise de unul din ucenicii săi, avva Daniel Faranitul.

Mai târziu, sfântul Teodor Studitul (759-826) pare să fie autorul unei Vieți a sfântului Arsenie (PG 99, 853 A s.), care dezvoltă relatările din Pateric după surse neidentificate.

O scrisoare duhovnicească scrisă de sfântul Arsenie cel Mare s-a păstrat până astăzi în versiune georgiană[17] și este considerată un document important de spiritualitate.[18]

Iconografie

Pentru Sf. Arsenie, Erminia lui Dionisie din Furna dă următoarele indicații (pp. 158, 204): Avva Arsenie, din ceata cuvioșilor pustnici va fi reprezentat ca un bătrân „la trup minunat și cuvios”, cu „chipul îngeresc, ca Iacov”, înalt dar puțin gârbov de bătrânețe, foarte slab, cu totul cărunt, cu părul creț, barba lungă până la mijloc, lată, despărțită în cinci șuvițe. Acesta zice: „Fraților, pentru ceea ce ați ieșit din lume, siliți-vă; și pentru mântuirea sufletelor voastre, nu trândăviți”[19].

Note

  1. Biserica Romano-Catolică îl prăznuiește pe Sfântul Arsenie la 8 mai și 19 iulie - cf. Saint Arsène (Nominis)
  2. Pentru a-l situa în epocă, se poate spune că sfântul Antonie cel Mare trecea la Domnul în anul 356.
  3. După Wikipedia:Arsenius the Great. Informația provine din Viața Sf. Arsenie, scrisă de sfântul Teodor Studitul, care dezvoltă informațiile din Patericul egiptean.
  4. Theodosius I (De imperatoribus Romanis)
  5. „Flavius Honorius s-a născut în Răsărit în 384, ca fiul mai mic al împăratului Teodosie I și aș Aeliei Flavia Flacilla. În copilărie, purta titlul de Preanobil Copil (nobilissimus puer), iar în 386 a fost numit consul. A fost convocat de tatăl său la Roma pe când avea cinci ani, dar în 391 s-a întors cu el la Constantinopol, unde a fost proclamat împărat în 393. În 394, a fost chemat la Milano, iar în 395, la moartea lui Teodosie, Onorie și Arcadie au devenit împreună-moștenitori ai tronului, Arcadie domnind în Răsărit, iar Onorie în Apus.” - Honorius (De imperatoribus Romanis)
  6. Arcadius (De imperatoribus Romanis)
  7. Viața sfântului Arsenie spune că Arsenie a fugit pe ascuns din capitală, unde a căzut în dizgrația împăratului Arcadie, care căuta să-i ia viața.
  8. Primirea lui Arsenie în monahism la Schetia de către Ioan Colovul este menționată doar de Viața sa (Teodor Studitul).
  9. Troe sau Troia sau Troin, astăzi Tura, este un munte și o carieră antică situată lângă Memfis, la 15 km sud-est de Cairo. „Numele egiptean al carierei era Roiu sau Troiu, pe care grecii l-au citit greșit ca Troia, crezând, potribit lui Strabon, că zona fusese colonizată cu prizonieri din Troia care îl urmaseră pe Menelau în Egipt și care rămăseseră acolo.” Quarries of Masara and Tura (Planetware)
  10. Canopul este un vechi oraș egiptean situat pe unul din brațele vestice ale Deltei Nilului, la 25 km de Alexandria. În antichitate era cel mai important port al Egiptului, pe unde trecea tot comerțul dintre greci și egipteni.
  11. „Acesta, după ce s-a dus la viață pustnicească, iarăși s-a rugat, același cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Și a auzit glas zicându-i: „Arsenie, fugi, taci, liniștește-te; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii”.” (Patericul egiptean, Pentru avva Arsenie cel Mare, 2).
  12. Frunzele de curmal (numite sivin), foarte rezistente și ajungând până la o mărime de 2-3 m, erau mai întâi desprinse de pe ramuri (smicele) și puse în apă ca să se înmoaie, pentru a le face mai suple. Erau apoi tăiate cu un cuțit, iar din ele se făcea o funie lungă. Aceasta era vândută ca atare sau din ea se fabricau coșuri, panere, sau rogojini (Dom Lucien Regnault, op. cit., p. 120, subcapitolul „Muncile monahilor în chilie”). Din această materie foarte aspră unii călugări și pustnici își confecționau și hainele (vezi: Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic, trad. din gr. de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, Anonimi, VII, și nota 89, p. 45, Moise și Psoe, 2, p.146. Sau: Limonariu, 123, ed.cit., p.121).
  13. Schetia a fost devastată în mai multe rânduri de incursiunile barbarilor, ca de exemplu în 357 și 434 (de saracini), în 407-408 și 578 (de tribul berberic al mazakinilor). Îndeosebi după distrugerea integrală din 407-408 mulți pustnici s-au refugiat în alte centre monahale. Mai târziu, Schetia a fost devastată în multe rânduri de musulmani, dar a fost refăcută de fiecare dată, și astăzi este un centru monastic înfloritor, cu numele Wadi El Natrun.
  14. Patericul egiptean, Pentru avva Arsenie cel Mare, 28. - istoria povestită aici, cu vizita unei femei romane de rang senatorial, se petrece în timpul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, care a murit în anul 412, între prima devastare a Schetiei (407) și a doua devastare (434).
  15. Patericul egiptean, Pentru avva Arsenie cel Mare, 40.
  16. Faran este o regiune și o localitate din sudul Peninsulei Sinai.
  17. G. Garitte, "Une lettre de S. Arsène en géorgien", Le Muséon, 68, 1955, p. 259-278
  18. M. Van Parys, "La lettre de S. Arsène", Irénikon, 54, 1981, p. 62-86.
  19. Descrierea din Erminia lui Dionisie din Furna preia și dezvoltă descrierea făcută de avva Daniel Faranitul în Patericul egiptean (Pentru avva Arsenie cel Mare, 42): „Și era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv. Și avea barba lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Și era lung, dar se gârbovise de bătrânețe.”

Bibliografie

  • Dom Lucien Regnault (éd.), Les sentences des Pères du désert. Collection alphabétique [Apoftegmele Părinților pustiei. Colecție alfabetică], Solesmes, 1981
  • Jean-Claude Guy (introduction, texte critique, traduction et notes), Les apophthegmes des Pères. Collection systématique. Chapitres I-IX [Apoftegmele Părinților. Colecție sistematică. Capitolele I-IX], Ed. du Cerf (coll. Sources chrétiennes n° 387), Paris, 1993, p. 74-77 (in: Introduction)
  • Macaire, hiéromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe [Sinaxarul. Viețile Sfinților Bisericii Ortodoxe], Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ, vol. 4: Avril (16 au 30)-Mai- Juin, 1993, 704 pp.
  • Iulian Nistea, „Patericul egiptean”, în Credința ortodoxă (revistă a Facultății de Teologie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia), Anul V, nr.1, ianuarie-iunie 2000
  • Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000 (pentru partea de iconografie).

Legături externe