Biserica Ortodoxă a Antiohiei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Biserica Antiohiei este una din cele cinci patriarhate (i.e. Pentarhia) care constituiau Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică dinainte de schisma între Roma şi Antiohia din 1098 şi între Roma şi celelalte patriarhate ortodoxe aproximativ în aceeaşi perioadă. În zilele noastre este una din Bisericile Ortodoxe autocefale. În traducerea cea mai răspândită a documentelor oficiale (în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit, dar o traducere literală a denumirii arabe impuse de legislaţia otomană (şi utilizată până astăzi de succesorii politici ai otomanilor) ar suna mai degrabă astfel: Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei şi a întregului Răsărit (conform împărţirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocşii aparţineau toţi de Rum millet - miletul romanilor/romeilor).

Biserica Antiohiei este continuatoarea comunităţii creştine fondate în Antiohia de către apostolii Petru (care a fost primul său episcop) şi Pavel, care sunt ocrotitorii săi. În diptice, Biserica Antiohiei este înscrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după Constantinopol şi Alexandria.

Reşedinţa patriarhatului se găsea iniţial la Antiohia (Antakya), în Turcia de azi. Acum, reşedinţa se găseşte la Damasc, în Siria, pe strada numită „Dreaptă”. Între anii 1979-2012, patriarh al Bisericii Antiohiei a fost Preafericitul Ignatie IV. Acesta a fost urmat, din 17 decembrie 2012 de Preafericitul Ioan al X-lea al Antiohiei și al întregului Răsărit.

Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei şi Întregului Răsărit
Întemeietor(i) Apostolii Petru şi Pavel
Autocefalie/Autonomie declarată din vechime
Autocefalie/Autonomie recunoscută din vechime
Primatul actual Preafericitul Ioan al X-lea
Sediu Damasc, Siria
Teritoriu principal Siria, Liban, Iran, Iraq, Kuweit, părţi din Turcia
Posesiuni în afară Statele Unite, Canada, America Centrală, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Oceania, Marea Britanie, Europa Occidentală
Limbă liturgică arabă, greacă, engleză
Tradiție muzicală Cântarea bizantină
Calendar Iulian îndreptat
Populație estimată 750,000 - 1,000,000
Site oficial Biserica Antiohiei


Cuprins

Istoric

Perioada apostolică

Prima perioadă din istoria Bisericii Antiohiei este relatată în Faptele Apostolilor unde, în Fapte 11, 26, Apostolul Luca aminteşte că în cetatea Antiohiei ucenicii lui Hristos s-au numit pentru prima dată creştini Datorită importanţei Antiohiei în Imperiul Roman, o mare parte a efortului misionar al apostolilor a pornit din această cetate. În primele secole ale istoriei Bisericii, era firesc ca Biserica din Antiohia să devină unul din marile centre ale lumii creştine. Cu timpul, jurisdicţia atribuită episcopului de Antiohia a ajuns să cuprindă Eparhia Răsăritului (dioceza sau eparhia era iniţial, înainte să ajungă să denumească o jurisdicţie bisericească, o subdiviziune administrativă în cadrul Imperiului).

Școala antiohiană

De-a lungul perioadei pre-niceene şi a perioadei Sinoadelor Ecumenice, teologia creştină cu centrul la Antiohia se concentra mai ales pe lectura literală a Sfintei Scripturi şi pe evenimentele istorice din viaţa lui Hristos, în defavoarea interpretărilor filosofice sau alegorice ale acesteia, aşa cum era ea practicată în Alexandria. Teologia antiohiană, deşi insista asupra dimensiunii mai "pământeşti" a interpretării, ţinea cont şi de importanţa studierii sensurilor spirituale, mai adânci ale Scripturilor. Aceste două perspective teologice au ajuns să fie cunoscute respectiv ca Şcoala antiohiană şi Şcoala din Alexandria, reprezentate de marile instituţii catehetice din părţile acelea.

Printre principalele figuri cărora le sunt asociate începuturile şcolii antiohiene, îi amintim pe Lucian din Antiohia si Paul din Samosata, dar adevărata ei formare este datorată unor scriitori ca Diodor din Tars, Ioan Hrisostom, Teodor al Mopsuestiei, Nestorie şi Teodoret de Cyr. Uneori, diferenţa între cele două perspective a provocat conflicte înlăuntrul Bisericii, tensiunile atingând punctul culminant îndeosebi în timpul disputelor asupra arianismului şi nestorianismului. Sfinţi ca Ioan Hrisostom sunt priviţi întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană şi cea alexandrină -, iar şcoala antiohiană de teologie, ai cărei susţinători rătăciţi au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul şcolii alexandrine, precum apolinarismul şi eutihianismul.

Schisma de la Calcedon

Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins hotărârile Sinodului, transformându-se în ceea ce se numeşte astăzi Biserica Ortodoxă Siriacă (numită şi "iacobită", după Iacov Baradeu, unul din episcopii acestora care au desfăşurat o intensă activitate misionară în zonă). Aceasta face parte actualmente din comuniunea Bisericilor Ortodoxe Orientale, păstrând o viziune hristologică oarecum diferită ca limbaj de cea de la Calcedon.

Restul Bisericii Antiohiei, în primul rând greci sau părţi ale populaţiei locale elenizate au rămas în comuniune cu Roma, Constantinopolul, Alexandria şi Ierusalimul. Urmaşii acestora formează astăzi Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei şi a întregului Răsărit, considerată de comuniunea ortodoxă drept unica moştenitoare legitimă a Bisericii din Antiohia.

Schisma a slăbit mult Biserica Antiohiei, iar în 637, când Antiohia a fost cucerită de arabii musulmani, Biserica "greacă" a fost percepută de către invadatori ca aliată a duşmanilor lor, romano-bizantinii. Ulterior, creştinii ortodocşi antiohieni au fost supuşi unui lung şir de persecuţii, astfel încât au existat numeroase perioade de timp în care scaunul patriarhal al Antiohiei a fost vacant sau în care Patriarhul nu rezida efectiv în Antiohia, mai ales în timpul secolelor al VII-lea şi al VIII-lea. În anul 969, Imperiul Roman de Răsărit a recucerit Antiohia, iar Biserica de aici s-a dezvoltat iarăşi, până în 1085, când cetatea a fost cucerită de turcii selgiucizi. În timpul acestei perioade care a durat mai bine de un secol, Liturghia vest-siriacă tradiţională a fost treptat înlocuită cu cea a Marii Biserici, Aghia Sophia din Constantinopol. Acest proces a luat sfârşit în timpul secolului al XII-lea.

Cruciadele şi cucerirea musulmană

În 1098, cruciaţii au cucerit cetatea şi au instaurat un Patriarhat Latin de Antiohia pentru nou-creatul Regat Latin al Siriei, în timp ce patriarhatul grecesc şi-a continuat existenţa în exil, la Constantinopol. După aproape două secole de dominaţie a cruciaţilor, mamelucii egipteni au cucerit Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, Teodosie al IV-lea s-a putut întoarce în cetatea sa de reşedinţă. Antiohia devenise, în această perioadă, un oraş mic, astfel încât, în secolul al XIV-lea, Ignatie al II-lea a mutat reşedinţa Patriarhatului la Damasc, unde a rămas până astăzi, deşi Patriarhul păstrează titlul scaunului episcopal al Antiohiei.

Turcii otomani au cucerit cetatea în 1517, păstrându-şi dominaţia asupra acesteia până la dezmembrarea Imperiului Otoman la sfârşitul Primului Război Mondial. În această perioadă, în 1724, Biserica Antiohiei a fost slăbită de o nouă schismă, în urma căreia o mare parte a credincioşilor a intrat sub ascultarea Bisericii Catolice. Gruparea catolică orientală (uniată) care a rezultat din această schismă este cunoscută ca Biserica Greco-Catolică Melkită, care păstrează în zilele noastre strânse legături cu ortodocşii, purtând discuţii cu aceştia asupra vindecării schismei şi asupra reîntoarcerii melkiţilor la Ortodoxie.

Deja în secolul al XVIII-lea, marea majoritate a credincioşilor Bisericii Antiohiei erau arabi. În 1898, ultimul patriarh grec a fost depus, un succesor arab fiind ales în 1899. Astfel, patriarhatul s-a arabizat complet. Din anii 1940 a apărut în Biserica Antiohiei o puternică mişcare de înnoire care îi implică mai ales pe tinerii ortodocşi.

Biserica Antiohiei astăzi

Institutul Teologic Sf. Ioan Damaschin (Tripoli, Liban) a fost creat de Patriarhia Antiohiei în 1970, iar în 1988 acesta a fost complet incorporat în Universitatea din Balamand. Institutul funcţioanează ca principal seminar de instruire teologică pentru clerul şi laicatul Patriarhiei.

Sfântul Sinod al Antiohiei îl cuprinde pe patriarh şi pe toţi episcopii eparhioţi. Acesta se întruneşte în fiecare primăvară şi toamnă pentru a dezbate problemele Bisericii, pentru a alege episcopii sau pe patriarh, după caz. Patriarhul şi Sfântul Sinod conduc Biserica Antiohiei pe calea dreptei credinţei, a păstrării disciplinei ecleziastice şi a urmării poruncilor lui Hristos. Pe lângă Sinodul propriu-zis, un organism sinodal general se întruneşte de două ori pe an pentru a dezbate problemele financiare, educaţionale, judiciare şi administrative ale Bisericii. Acest organism este alcătuit din membrii Sfântului Sinod şi reprezentanţii laicatului. Când urmează să aibă loc alegeri pentru scaunul patriarhal, acest organism desemnează trei candidaţi dintre care Sfântul Sinod îl alege pe noul patriarh.

Ultimul patriarhat de lungă durată a fost cel al Preafericitului Ignatie al IV-lea; ales în 1979, acesta a rămas pe tron până la moartea sa, în anul 2012. Patriarhul Ignatie a fost deosebit de activ în ceea ce priveşte strângerea legăturilor cu celelalte comunităţi creştine, îndeosebi cu cele care au rădăcini antiohiene. Prea Fericirea Sa şi Sfântul Sinod al Antiohiei erau susţinători entuziaşti ai participării Bisericii Antiohiei la discuţiile între reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi cei ai Bisericilor Ortodoxe Orientale (pre-calcedoniene).

În Elveţia, la Chambésy, discuţiilor plenare au dus la acorduri semnate în 1989, 1990 şi 1993. Toţi reprezentanţii oficiali ai Bisericilor Ortodoxe şi ai celor pre-calcedoniene au fost de acord, la capătul acestor discuţii, că diferenţele hristologice între cele două comuniuni sunt mai degrabă legate de aspectele subliniate decât de substanţă. Mai mulţi membri ai Bisericilor Ortodoxe au criticat consensul aparent exprimat în acordurile de la Chambesy. Totuşi Patriarhul şi Sfântul Sinod al Antiohiei au primit cu bucurie acordurile, ca pe nişte paşi necesari de apropiere întru iubirea lui Dumnezeu şi de refuz al urii bazate pe diferenţe care nu sunt de substanţă.

Conform recomandărilor Acordului al II-lea de la Chambesy (1990), Patriarhul ortodox Ignatie al IV-lea s-a întâlnit formal cu Patriarhul ortodox (Oriental) siriac, Ignatie Zakka I, pe 22 iulie 1991. Cu ocazia acestei întruniri formale, cei doi patriarhi au semnat un acord pastoral care chema la "respect reciproc desăvârşit între cele două Biserici". De asemeni, acordul interzicea trecerea credincioşilor de la o Biserică la cealaltă, pregătea terenul pentru ţinerea de întruniri comune ale celor două sinoade şi formula nevoia pregătirilor pentru intercomuniunea deplină a credincioşilor şi concelebrarea euharistică a clerului celor două Biserici. Biserica Antiohiei va emite aceste directive pentru pregătirea intercomuniunii numai atunci când credincioşii ambelor Biserici vor fi pregătiţi pentru aceasta - în nici un caz înainte.

Patriarhul Ignatie este responsabil şi de participarea Bisericii Antiohiei la comisia bilaterală de dialog cu Biserica Greco-Catolică Melkită, dialog care caută soluţii pentru vindecarea schismei - ce datează din secolul al XVIII-lea - între catolicii melkiţi şi ortodocşii antiohieni. În octombrie 1996, într-un gest fără precedent, patriarhul melkit Maxim al V-lea a vorbit la o întrunire a Sfântului Sinod ortodox.

Membrii Sfântului Sinod al Antiohiei continuă să caute căi de comunicare mai extinsă şi pentru organizarea de întâlniri prieteneşti cu fraţii şi surorile lor siriaci, melkiţi şi maroniţi cu care împărtăşesc o mare moştenire comună.

În mai 1997, Sfântul Sinod s-a întrunit si a declarat că, pentru a echilibra lunga perioadă de post a Postului Paştilor, întreaga perioadă pascală va fi una de sărbătoare, în cinstea Învierii Domnului Iisus Hristos.

Această decizie, alături de activităţile diplomatice şi de alte gesturi ale Patriarhului Ignatie şi ale Sfântului Sinod au atras criticile mai multor elemente din rândurile Bisericii Ortodoxe universale şi îndeosebi din partea grupărilor "de rezistenţă" care s-au rupt de comuniunea cu majoritatea ortodocşilor.

Dintre Bisericile cunoscute pentru atitudinea lor "ecumenică" lor, Biserica Antiohiei este poate cel mai bun exemplu.

În decembrie 2012, Sf. Sinod al Bisericii Antiohiei l-a ales ca patriarh pe Preafericitul Ioan al X-lea, fostul mitropolit antiohian al Europei.

Expansiunea externă

Noi episcopi antiohieni împreună cu patriarhul
De la stânga la dreapta: PS Marcu (Maymon) de Toledo, PF Ignatie IV al Antiohiei, PS Toma (Iosif) de Oakland, PS Alexandru (Mufarrij) de Ottawa

Imigraţia pe scară largă a arabilor către Lumea Nouă în secolele XX şi XXI a determinat o creştere a numărului, forţei şi influenţei Bisericii Antiohiei; în zilele noastre, majoritatea credincioşilor antiohieni trăiesc în afara Orientului Mijlociu şi cuprind numeroşi ne-arabi convertiţi la credinţa ortodoxă. În consecinţă, pe lângă teritoriile Bisericii Antiohiei din Orientul Mijociu (Siria, Liban, Iraq, Kuweit, Iran, Peninsula Arabică şi parte din Turcia), aceasta cuprinde dieceze misionare în America de Nord, Centrală şi de Sud, în Europa, în Australia şi Pacific. Arhiepiscopia cu cel mai mare număr de credincioşi este cea a Americii de Nord. Este singura alcătuită din mai multe eparhii. Arhiepiscopia cu teritoriul cel mai întins este cea a Australiei şi Noii Zeelande. Numărul credincioşilor Patriarhiei Antiohiei este estimat la 750.000-1.000.000 numai pe teritoriul Siriei.

Sfinţi antiohieni

De-a lungul secolelor, numele Bisericii Antiohiei a fost asociat cu cel al multor sfinţi din calendarul bisericesc, între care:

Soborul Marilor Sfinţi ai Sfintei Biserici a Antiohiei

Eparhii

Apar în listă doar eparhiile pentru care există articole OrthodoxWiki (în limba engleză).


Biserici Ortodoxe autocefale și autonome
Biserici autocefale
Cele patru Patriarhate vechi: Constantinopol | Alexandria | Antiohia | Ierusalim
Rusia | Serbia | România | Bulgaria | Georgia | Cipru | Grecia | Polonia | Albania | Cehia și Slovacia | OCA*
Biserici autonome
Sinai | Finlanda | Estonia* | Japonia* | China* | Ucraina*
Bisericile autocefale sau autonome desemnate cu un * nu sunt universal recunoscute în cadrul comuniunii ortodoxe.


Legături externe

Arhiepiscopii şi episcopii

Orientul Mijlociu

Americile

Europa

Pacific

Mănăstiri

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi