Sfânta Liturghie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Liturghia)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Anamneza
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă

Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe. Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu.

Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din trei părți: Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri, Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu a formulat niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această preschimbare.

Pregătirea Darurilor

Înainte de începutul Dumnezeieștii Liturghii, preotul și diaconul, dacă există, încep slujba cu pregătirea Darurilor de pâine și vin care vor fi sfințite la Liturghie. Această pregătire constituie ea însăși o parte considerabilă a slujbei. Nu se pun pur și simplu deoparte pâine și vin. Aceasta se face în cadrul unui ritual complex, cu un simbolism elaborat. Deși principalele momente ale ritualului sunt aceleași pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe, pot exista unele diferențe în funcție de tipicul folosit în fiecare jurisdicție.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment de forma unui pătrat, Agnețul (Mielul). Agnețul este cel care va fi sfințit în timpul Liturghiei credincioșilor, devenind astfel Sfântul Trup al lui Hristos. De asemeni, preotul mai scoate părticele de prescură și le așează pe Sfântul Disc, pentru pomenirea Maicii Domnului, pentru diferiții sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Bucățile de prescură care rămân sunt binecuvântate și distribuite enoriașilor și închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub numele de anafură.

În timpul Proscomidiei, preotul binecuvintează și vinul și apa, care sunt turnate în Sfântul Potir. După rugăciunile Epiclezei, în Potir va fi adăugată apă caldă.

Desigur, Darurile sunt tămâiate de mai multe ori în timpul Proscomidiei. Încheierea Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieștii Liturghii.

Liturghia celor chemați

Slujbele din Biserica Ortodoxă
Sfânta Liturghie
Slujbele zilei
Vecernia | Pavecernița | Miezonoptica
Privegherea de toată noaptea | Ceasurile | Utrenia
Alte slujbe
Acatistul | Paraclisul
Sfințirea mare a apei | Litia
Slujba Botezului-Creștinării
Hirotonirea | Slujba căsătoriei
Slujba de înmormântare | Parastasul

Slujba Ieșirii cu Sfânta Evanghelie

După un dialog relativ neauzit între preot și diacon (dacă slujește un diacon), Dumnezeiasca Liturghie începe cu proclamarea solemnă de către preot: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. Comunitatea credincioșilor răspunde: „Amin”.

Diaconul (sau preotul, dacă nu slujește nici un diacon) continuă cu Ectenia Mare, numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea ecteniilor, iar cererile pe care le cuprindă se referă la nevoile întregii lumi: pentru pace și mântuire, pentru Biserică, pentru episcopii ei, pentru credincioși, pentru cei robiți și pentru vindecarea și mântuirea lor, pentru izbăvirea de nevoi și necazuri. Se încheie, ca majoritatea ecteniilor, cu pomenirea de către credincioși a mijlocirii Maicii Domnului și a sfinților. În perspectiva acestei puternice mărturii, credincioșii sunt chemați să își dăruiască viața Domnului nostru Iisus Hristos. Preotul rostește o rugăciune de încheiere.

Urmează trei antifoane care variază de la o zi la alta și în funcție de jurisdicție. Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă și de o rugăciune. După al treilea, urmează Ieșirea cu Sfânta Evanghelie („Vohodul mic” sau „Ieșirea mică”), după care se cântă: „Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos. Miluiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, [pe] cei ce-Ți cântăm: Aliluia!” Cuvintele „Fiul lui Dumnezeu” sunt de regulă urmate de inserții precum „Cel ce ai înviat din morți” sau „Cel ce ești minunat între Sfinți”, în funcție de rânduiala zilei.

Urmează cântarea troparelor și a condacelor prescrise pentru ziua, perioada liturgică și biserica respectivă.

După ce au intrat liturgic în biserică și s-au strâns cu toții în jurul Cuvântului, adunarea credincioșilor cântă Trisaghionul, imnul închinat Sfintei Treimi: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”.

Propovăduirea Cuvântului

Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul unei cântări dialogale [a psalm or canticle refrain sung in responsorial fashion]. Apoi, citețul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă apostolică sau din Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat, dar simpla recitare este permisă, acolo unde condițiile locale nu permit altceva. (În unele tradiții locale, citețul începe să cânte foarte încet, continuând apoi din ce în ce mai tare, în amintirea modului în care Biserica timpurie a ieșit încet-încet din catacombe).

Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta anunță citirea din Sfânta Evanghelie. După Aleluia, urmează un scurt dialog între preot și popor, după care acesta sau diaconul intonează pericopa Evangheliei zilei respective.

După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea preotul ține o predică (sau omilie), mai lungă sau mai scurtă, referitoare la Sfânta Scriptură, la perioada liturgică sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica mai poate fi ținută și după momentul împărtășirii sau chiar după încheierea Liturghiei.

Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire „Doamne, miluiește” după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este urmată de Ectenia celor adormiți.

Liturghia celor chemați se încheie cu o ectenie pentru creșterea în credință a catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deși în multe biserici nu mai există catehumeni, această ectenie rămâne parte a Liturghiei și slujește ca un mod de permanentă reamintire a trimiterii Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii Bisericii ca misiune către întreaga lume.

Liturghia euharistică

Ieșirea cu Cinstitele Daruri

Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul și diaconul se duc la proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile). Preotul îi întinde diaconului Discul, apoi ia el însuși Sfântul Potir. Diaconul merge înaintea preotului, ieșind pe ușa de nord a iconostasului. Clericii duc Cinstitele Daruri în procesiune către ușile împărătești (ușile centrale ale iconostasului), în timp ce diaconul atrage atenția credincioșilor, cerând Domnului să îi pomenească pe toți întru Împărăția Sa. În timp ce clericii intră cu Cinstitele Daruri pe ușile împărătești, comunitatea credincioșilor cântă încheierea imnului Heruvimilor. Aceasta este Ieșirea Mare (sau Vohodul Mare). (Notă: dacă nu este prezent un diacon, preotul poartă el singur Discul și Potirul.)

După ce preotul îi binecuvintează pe credincioși, diaconul exclamă: „Ușile! Ușile!” Această cunoscută exclamație amintește de momentul slujbei în care, pe vremuri, ușile bisericii erau încuiate, astfel încât doar credincioșii creștini să rămână înăuntru. De-a lungul secolelor, vizitatorilor le-a fost îngăduit să rămână, dar solemnitatea momentelor următoare este încă marcată de această frază.

Apoi, Biserica mărturisește credința sa comună prin recitarea Crezului Niceo-Constantinopolitan. Denumirea liturgică a Crezului este: Simbolul credinței, arătând importanța acestuia pentru creștinii din Biserica primară în stabilirea ortodoxiei persoanelor care declarau că aparțin Bisericii.

Rugăciunea euharistică

După Crez, preotul începe Anaforaua, marea rugăciune euharistică, asupra Darurilor, rugăciune astfel numită din cauză că începe astfel: „Sus să avem inimile”. Principalele două anaforale care sunt folosite în Biserica Ortodoxă sunt cea a Sfântului Ioan Gură de Aur și cea a Sfântului Vasile cel Mare.

După ce se face pomenirea istoriei căderii și izbăvirii noastre și a instituirii Cinei euharistice, preotul Îl invocă pe Duhul Sfânt, cerându-I să se pogoare și să sfințească Darurile. În general, se consideră că această rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, numită epicleza, este momentul în care Darurile de pâine și vin se preschimbă în Trupul și Sângele Mântuitorului. Dar nu toți teologii ortodocși cred că ar putea fi identificat momentul exact al Liturghiei în care are loc preschimbarea Darurilor. Este însă limpede că în rugăciunile de după acest moment Darurile sunt considerate sfințite.

După invocarea Sfântului Duh și sfințirea Darurilor, preotul face pomenirea Sfinților, începând cu Maica Domnului. Credincioșii cântă acum împreună Axionul, vechea cântare în cinstea acesteia: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim [pe tine], Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!”

Apoi preotul face pomenirea episcopului în numele căruia slujește Liturghia, rugându-se ca Domnul să-l păzească pe acesta în dreapta credință, sănătos și îndelungat în zile.

Împărtășirea și încheierea

După sfințirea Darurilor, pomenirea Sfinților și a episcopului locului, preotul ridică Sfintele Daruri, exclamând: „Sfintele [sunt ale] Sfinților!” Rostire la care credincioșii răspund: „Unul [este] Sfânt, Unul [este] Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin.” Acest dialog este foarte sugestiv, amintindu-ne în permanență că sursa sfințeniei noastre este singur Dumnezeu, mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Daruri.

În tradiția ortodoxă, credincioșii se împărtășesc cu Sfintele Daruri sub ambele specii (atât în chipul pîinii cât și al vinului), dintr-o linguriță, tradiție datând din secolul al IV-lea. După ce au primit Trupul și Sângele Mântuitorului, credincioșii iau o bucățică de pâine, anafura, care este o parte din prescura din care a fost scos și Agnețul. Anafura (numită în limba greacă antidoron) nu face parte din partea de prescură sfințită spre a deveni Sfânta Împărtășanie sau Euharistia, dar este binecuvântată, astfel încât este tratată cu respect. În tradiția rusească (și uneori și în bisericile din România), credincioșilor care s-au împărtășit li se oferă și un pahar cu vin.

După rugăciunea de încheiere comună slujbelor Bisericii, credincioșii se apropie pentru a se închina la Sfânta Cruce, apoi părăsesc biserica. Întăriți prin Sfânta Euharistie, ei sunt trimiși ca mărturisitori ai lui Hristos în lume.

Resurse bibliografice

În limba română:

În limba engleză:

  • Bradshaw, Paul, ed. Essays on Early Eastern Eucharistic Prayers (Collegeville, MN: Liturgical Press, 1997) ISBN 081466153X
Essays on eucharistic prayers (anaphoras) from various periods and locales.
  • Cuming, Geoffrey J. and R. C. D. Jasper. Prayers of the Eucharist: Early and Reformed (Collegeville, MN: Liturgical Press, 1987) ISBN 0814660851
Includes the texts of eucharistic prayers no longer extant as well as early redactions of the anaphoras of St. James, St. Basil the Great, and St. John Chrysostom.
A classic reflection on the meaning of the Divine Liturgy from one of the pioneers of liturgical theology.
  • Taft, Robert, SJ. Divine Liturgies — Human Problems in Byzantium, Armenia, Syria and Palestine (Burlington, VT: Ashgate, 2001) ISBN 0860788679
  • Taft, Robert, SJ. A History of the Liturgy of St. John Chysostom (Rome: Pontifical Oriental Institute)
This is a multi-volume work in progress. Currently, no ISBN are available. See the SVS Press website.
  • Volume II: The Great Entrance
  • Volume IV: The Diptychs
  • Volume V: The Precommunion Rites

Legături externe

În limba română:

În limba engleză: