Biserica Ortodoxă Română

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Biserica Ortodoxă Română este una dintre bisericile autocefale creştin-ortodoxe. Majoritatea românilor aparţin Bisericii Ortodoxe Române, dar ea are şi credincioşi dintre minorităţile etnice (romi/ţigani, ucraineni etc.). Numai în România, numărul credincioşilor ortodocşi este, potrivit recensământului din 2002, de 18.817.975, adică 86,8% din populaţia ţării .1


În cadrul unei anchete sociologice desfăşurate în Republica Moldova în anul 2000, 21,5% din populaţia totală şi un sfert din populaţia creştină au precizat că aparţin de Mitropolia Basarabiei, aflată în jurisdicția canonică a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriaşi).2


Printre românii din Ucraina şi Occident se află încă milioane de ortodocşi care îşi afirmă subordonarea canonică faţă de Biserica Ortodoxă Română citare / referință critică necesară . Aceasta face ca numărul total al ortodocşilor români să fie mai mare de douăzeci de milioane.

Numele ortodoxiei vine din limba greacă, de la ορθο (orthos - drept, corect) şi δοξα (doxa - învăţătură, cunoaştere), traducându-se deci prin "învăţătura dreaptă" sau "învăţătura corectă".

Biserica Ortodoxă Română
Patriarhia Română
Biserica Ortodoxă Română
Întemeietor(i) Sfântul Apostol Andrei
Autocefalie/Autonomie declarată 1865
Autocefalie/Autonomie recunoscută 1885 de Constantinopol
Primatul actual Patriarhul Daniel
Sediu Bucureşti, România
Teritoriu principal România, Republica Moldova (disputată)
Posesiuni în afară Statele Unite, Canada, Europa, Australia
Limbă liturgică limba română
Tradiție muzicală Cântarea bizantină; în Banat: Cântarea bănăţeană; în unele locuri din Transilvania: Cântarea cunţană
Calendar Iulian (îndreptat)
Populație estimată 18.000.000
Site oficial BOR

Cuprins

Organizarea

Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română, ucraineană şi sârbă (şi, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).3


Există şase Mitropolii şi zece Arhiepiscopii în România, cu mai bine de douăsprezece mii de preoţi şi diaconi, slujitori ai altarelor din parohii, mănăstiri şi centre sociale.

În ţară există aproape patru sute de mănăstiri în care trăiesc circa 3.500 de călugări şi 5.000 de maici. Trei Mitropolii diasporane şi două Episcopii diasporane se află în afara României, fără a socoti aici şi Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei.

La începutul anului 2005, în România funcţionau mai mult de 14.500 biserici ortodoxe. În 2004, peste 1.000 de biserici erau în construcţie sau renovare 3

Organizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române

Aspecte dogmatice

În Enciclopedia Românilor (coordonator Dimitrie Gusti, vol. 1, 1938), dogma ortodoxă este sintetizată astfel:

„Cultul creştin ortodox este adorarea unui singur Dumnezeu în trei ipostaze (Sfânta Treime): Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeu S-a descoperit oamenilor mai întâi incomplet, în Vechiul Testament, prin Moise şi prin Profeţi şi apoi complet, în Noul Testament, prin însuşi Fiul Său, Domnul Iisus Hristos. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una dintre ipostazele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Proprietăţile Dumnezeirii sunt şi ale fiecărei ipostaze în parte. Singurele caracteristici proprii ipostazelor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt, Fiul este născut din veci de Tatăl, iar Sfântul Duh este purces din veci de Tatăl.

Ieromonah ortodox român

Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toată lumea, pe cea văzută cât şi pe cea nevăzută (lumea îngerilor). O parte din lumea nevăzută a căzut, din pricina semeţiei. Ea a format împărăţia întunericului. Odată cu lumea începe şi timpul. Primul om, făcut de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, nu a ascultat însă de porunca lui Dumnezeu. Prin neascultarea lui, a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc, Dumnezeu a dat pe Fiul Său, Care s-a născut din Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, mai presus de fire, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi a sălăşluit printre oameni, învăţându‑i care este calea cea adevărată, care este adevărul şi care este viaţa. După cum prin neascultarea lui Adam lumea căzuse în păcat, se depărtase de Dumnezeu şi ca urmare porţile împărăţiei cerurilor îi fuseseră închise, prin ascultarea care a mers până la supunerea de bună voie morţii de pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu apropie din nou lumea de Dumnezeu, deschizându‑i din nou porţile Împărăţiei cerurilor. Vestea cea bună adusă oamenilor de Iisus Hristos şi jertfa de pe cruce cu corolarul Învierii din morţi şi Înălţării la ceruri sunt stâncile de granit pe care este clădită temelia Bisericii creştine. Pentru ca oamenii sa se poată împărtăşi din mântuirea adusă de El lumii, Iisus Hristos a lăsat Bisericii Sale mijloacele sfinţitoare (Sfintele Taine), asigurând pe urmaşii Săi, Sfinţii Apostoli, ca şi pe urmaşii acestora, episcopi şi preoţi, de asistenţa şi conlucrarea permanentă a Sfântului Duh. Sfintele Taine lăsate Bisericii Sale de Mântuitorul Iisus Hristos sunt în număr de şapte. Ele îmbrăţişează toate nevoile sufleteşti ale credincioşilor creştini pe calea cea nouă trasată de El, ca şi toate nevoile Bisericii creştine pentru propagarea în lume a operei Sale mântuitoare:

  1. Prin Taina Sfântului Botez, omul este introdus în sânul comunităţii creştine, spălându-se de păcatul strămoşesc (dacă este prunc) şi de toate celelalte păcate făcute până într'acea clipă (dacă este adult);
  2. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir, celui ieşit din baia Sfântului Botez i se împărtăşeşte Sfântul Duh spre întărire şi înaintare pe calea virtuţilor creştine;
  3. Prin Taina Sfintei Euharistii, credinciosul împlineşte cuvântul lui Iisus Hristos: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu... (Matei 26, 26-28) căci dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi (Ioan 6, 53).
  4. Prin Taina Pocăinţei, credinciosul care a călcat legea morală creștină cuprinsă în învăţătura evanghelică are putinţa de a se ridica iarăşi din păcat;
  5. Prin Taina Sfântului Maslu, credinciosul capătă iertarea păcatelor şi vindecare de suferinţele sufletului şi trupului;
  6. Prin Sfânta Taină a Nunţii se întemeiază familia creştină şi se pun bazele traiului după voinţa lui Dumnezeu, prin dobândirea de prunci şi perpetuarea neamului omenesc şi întrajutorarea soţilor spre mântuire şi, în fine,
  7. Prin Taina Preoţiei, sunt unşi aceia dintre credincioşi care voiesc şi sunt consideraţi capabili să devină propagatori ai operei Mântuitorului Iisus Hristos în lume şi împărtăşitori ai Sfântului Duh.

Sufletul omului este nemuritor. După moartea trupului, sufletul aşteaptă bucurându-se, dacă a făcut cele bune în viaţă şi părându-i rău, dacă a făcut cele rele, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, când vor fi judecaţi atât cei vii cât şi cei morţi şi când fiecare îşi va primi răsplata după faptele lui: cei buni fericirea veşnică iar cei răi chinurile veşnice. După moarte nu mai este cu putinţă pocăinţa pentru cei care au respins-o cu hotărâre în viaţă. Pentru cei care însă au fost răpiţi de greutăţile vieţii şi, fără a dori să lucreze răul, nu au izbutit a vieţui deplin creştineşte, rugăciunile Bisericii mijlocesc înaintea lui Dumnezeu îmblânzirea pedepsei şi chiar ieşirea din Iad.

Izvoarele din care îşi scoate Biserica creştină ortodoxă principiile sale morale şi adevărurile sale religioase, sunt:

Biserica creştină ortodoxă este legată de acestea şi îşi face o adevărată onoare din lupta pe care o duce pentru păstrarea lor fără schimbare. Ele sunt norma credinţei celei drepte, de aceea Biserica creştină ortodoxă, legată exclusiv de această normă, îşi merită pe bună dreptate numele ce-l poartă.”

Istoria

Pentru istoria bisericii de pe teritoriul României înainte de dobândirea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română, vezi Istoria creştinismului pe teritoriul României

Autocefalia şi ridicarea la rangul de Patriarhie

Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei şi a Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol şi ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucureşti, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autorităţile laice mitropolitului Nifon Rusailă pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, Bisericile Ortodoxe din Ţările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocşi de aici se găseau sub ascultarea canonică a Patriarhului de Constantinopol, care s-a opus iniţial desprinderii celor două mitropolii şi fărâmiţării Ortodoxiei (precedentul fusese creat în anul 1448, când un Sinodul de la Moscova şi-a proclamat "autocefalia" faţă de Constantinopol, dând astfel naştere Bisericii Ortodoxe Ruse).

După proclamarea independenţei de stat a României (9 mai 1877), au urmat tratative cu Patriarhia de Constantinopol, în vederea recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Această recunoaştere a fost acordată pe 25 aprilie 1885 de Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea. Din perspectiva Patriarhiei de Constantinopol, aceasta este data naşterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto, Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă, ca Biserică autocefală, odată cu constituirea Sfântului Sinod de la Bucureşti în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor şi episcopiilor ortodoxe din părţi componente ale Patriarhiei de Constantinopol în părţi componente (subdivizuni) ale noii structuri.

Din 1925, Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhat. În acel an, pe 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât să înfiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat (Mitropolitul Ungrovlahiei) a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925. Pe 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României (1925-1939).

Mitropoliţii primaţi ai Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhii României

Patriarhul Teoctist (1986-2007)

Câteva trăsături unice ale Ortodoxiei româneşti

Biserica Ortodoxă Română este singura Biserică ortodoxă în care limba vorbită este de origine romanică; creștinismul românesc este considerat a fi de origine apostolică.

Datorită multor similitudini în privinţa religiei, cei ce mărturiseau credinţa creştină printre daci nu au fost martirizaţi, ci adăpostiţi de aceştia. citare / referință critică necesară


Documentele bizantine păstrează în legătură cu creştinismul dacic, apoi proto-românesc şi menţiunea unei forme unice de episcopie, opusă celei citadine. Este vorba despre horepiscopat sau de organizarea ab initio a „episcopilor satelor”. Această trăsătură proto-românească din perioada etnogenezei poate fi comparată doar cu aceea a episcopilor călugări din Irlanda, care erau şi vicari pentru abaţiile săteşti, însă rămâne unică în istoria creştinătăţii citare / referință critică necesară .

Dacă în tot Occidentul creştinismul a fost primit abia târziu şi în oraşe, astfel că însuşi numele de păgân (latinescul paganus) însemna „locuitor al pagus-ului” (pagus=aşezare rurală neîntărită), pentru Dacii liberi creştinismul, încă o dată, a fost primit de la origine, şi „de jos în sus”. Ca urmare, creştinii români erau locuitori ai "satului", de la "fossatum" - sat cu întăritură (de obicei palisadă). Aceasta pentru că ei erau populaţia statornică, băştinaşă, în vreme ce migratorii locuitori ai unor trecătoare "pagusuri".

Reflecţii asupra spiritualităţii poporului român, o lucrare delicată de sinteză, la care părintele Stăniloae a ţinut, se pare, în mod deosebit, este considerată de către unii credincioşi ortodocşi drept "o culegere de gânduri strălucitoare, demne de orice crestomaţie sapiențială a culturilor pământului" citare / referință critică necesară .

Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova

Mitropolia Basarabiei (BOR)

Românii din Republica Moldova – care este o parte din Basarabia istorică - au fost supuşi unei politici de rusificare, după anexarea acestei părţi a Moldovei de către Imperiul Ţarist în 1812.

La 26 ianuarie 1918, arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Moldoveneşti, spre realizarea unei vieţi bisericeşti autonome, ca urmare a independenţei politice faţă de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului Bisericii basarabene faţă de cea română. La 7 aprilie 1918 a fost trimisă o delegaţie la mitropolitul Pimen de la Iaşi. Acesta a explicat delegaţiei basarabene că prin independenţa politică a Basarabiei s-a restabilit legătura canonică a Episcopiei Chişinăului şi Hotinului cu Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Mitropolitul de Iaşi a arătat că problemele bisericeşti din Basarabia privesc întreaga Biserică Ortodoxă Română, fapt care a dus la retragerea lui Anastasie din scaunul arhiepiscopal al Chişinăului.

Sfântul Sinod de la Bucureşti a decis ca episcopul Huşilor, Nicodim, să conducă treburile Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului până la alegerea unui titular. Începând cu februarie 1919 arhiepiscop al Chişinăului a fost numit Gurie Grosu.

La 30 decembrie 1919, Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca „după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă“.

Pe parcursul anului 1927, Adunarea Eparhială de la Chişinău]] a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare arhiepiscopul Gurie Grosu a primit din partea Sfântului Sinod de la Bucureşti rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autorităţile române prin Decret Regal.

Mitropolia Basarabiei a fost desfiinţată în perioada sovietică şi a fost reactivată în 1992. Autorităţile Republicii Moldova au refuzat iniţial recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pe 26 ianuarie 1999, Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autorităţile Republicii Moldova. Până în 2002, Mitropolia Basarabiei şi-a continuat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor statului, singura mitropolie recunoscută fiind cea a Moldovei, supusă Patriarhului Moscovei. Pe 13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova încalcă articolele 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.4 CEDO a obligat totodată Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20 000 .5 Această decizie a dus la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile Republicii Moldova.

Mitropolia a fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iunie 2002. La 12 noiembrie 2004, guvernul Republicii Moldova a înregistrat modificările operate la statutul Mitropoliei Basarabiei, prin care orice parte componentă reactivată a Mitropoliei Basarabiei va putea revendica dreptul de „succesoare spirituală, canonică, istorică“ a structurii similare care a funcţionat până în 1944.6


Mitropolia Basarabiei numără (după propriile date) 117 parohii pe teritoriul Republicii Moldova, 3 în Ucraina, 2 în Federaţia Rusă, respectiv una în Estonia, cuprinzând în total aproape un milion de credincioşi.5 Potrivit unui sondaj INFOTAG din 2000, 23% din populaţia creştină din Republica Moldova aparţine de Mitropolia Basarabiei (aproximativ 720 000 de credincioşi).2


Teologi români ortodocşi din secolul XX

Părintele profesor Dumitru Stăniloae a trudit o viaţă întreagă la întregirea în limba română a monumentului pe care îl reprezintă Filocalia Românească.

Despre valoarea sa teologică mulţi savanţi apuseni au afirmat că depăşeşte tot ce se cunoaşte în Europa secolului al douăzecelea. citare / referință critică necesară


Părintele este cunoscut şi ca „teolog al dorului” citare / referință critică necesară , iar pasajul dintr-o scriere a sa i se poate, desigur, aplica:

Se poate spune deci că ţinta spiritualităţii creştine ortodoxe este unirea omului credincios cu Dumnezeu, în Hristos.
Dar cum Dumnezeu este nesfârşit, ţinta unirii cu El, sau a desăvârşirii noastre, nu corespunde niciodată unui capăt, de la care să nu se mai poată înainta.
Toţi părinţii răsăriteni spun, de aceea, că desăvârşirea nu are hotar.

El face precizarea semnificativă că există în contemporaneitate o confuzie între stat şi Ţară.

O figură duhovnicească cunoscută a Bisericii Ortodoxe Române a fost părintele Arsenie Boca. Acesta a fost şi pictor de icoane, dar şi un vestit duhovnic. Scrierile sale constituie astăzi una din lecturile fundamentale ale multor trăitori ortodocşi.

Părintele Ilie Cleopa a fost dispreţuit de mulţi observatori superficiali pentru lipsa sa de studii „oficiale”. Cei care citesc însă cărţile sale vor descoperi, în opinia unor credincioşi, „o cultură patristică uluitoare, o capacitate de sinteză teribilă şi o exprimare limpede” citare / referință critică necesară , ce face înţelese pentru cei mai mulţi texte de mare dificultate. Părintele Ilie Cleopa a izbutit să aducă teologia patristică în limba română a secolului XX fără schimbare şi fără pierdere citare / referință critică necesară .

Părintele Nicolae Steinhardt, evreu convertit la Ortodoxie în închisorile comuniste, este un alt reprezentant de frunte al teologiei româneşti a secolului XX.

Deşi cu mai puţine scrieri, părintele Paulin Lecca se impune prin efectul puternic al acestora, şi mai ales al cărţii De la moarte la viaţă, care a schimbat gândirea şi credinţa a mii şi mii de oameni citare / referință critică necesară .

Părintele Sofian Boghiu, originar din Basarabia, a fost un mare ascet şi mărturisitor creştin. El este considerat sfânt de către foarte mulţi ortodocşi. Pictor plin de har şi duhovnic de excepţie, a lucrat lucrarea lui Dumnezeu vreme de mulţi ani. Părintele Sofian Boghiu şi părintele Adrian Făgeţeanu, duhovnicii cei mai vestiţi de la Mânăstirea Antim fiind numiţi şi „Apostolii Bucureştilor”, pentru mărturia creştină pe care au adus-o în plină epocă a comunismului ceauşist.

Părintele Ilarion Argatu a avut foarte mulţi ucenici şi admiratori în viaţă, şi încă şi mai mulţi după trecerea la cele veşnice. Cărţile sale sunt atât de apreciate şi căutate de credincioşi, încât s-au găsit - ca şi în cazul părintelui Dumitru Stăniloaie şi al altor teologi - „făcători” de scrieri care i se atribuiau în mod fals (de multe ori fiind în directă contradicţie cu teologia sa).

Un teolog şi poet creştin de excepţie a fost şi Traian Dorz, mare apărător al mişcării de reînnoire a trăirii ortodoxe, Oastea Domnului. Scrierile sale au dăruit românilor teologia unui mărturisitor şi trăitor al învăţăturii ortodoxe, ale unui apărător al puterii credinţei.

Toţi teologii români ortodocşi înfăţişaţi pe scurt mai sus au suferit direct din pricina prigoanei comuniste, fiind închişi între 5 şi 17 ani pentru credinţa lor.

Câteva figuri însemnate ale Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhul Daniel

Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române

Bibliografie

  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de Mircea Păcurariu apărută la editura Sophia, Bucureşti, 2000 (text de referinţă clasic în limba română privind istoricul Bisericii Ortodoxe Române).
  • Istoria Bisericii Româneşti, de Nicolae Iorga, Bucureşti, 1908
  • The Sayings of the Desert Fathers: The Alphabetical Collection (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – Patericul egiptean.
  • Mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, apărută la Editura Anastasia, Bucureşti, 1994 (părintele Rafail Noica, una din cele mai vii figuri ale spiritualităţii ortodoxe, este numit „ celălalt ” Noica deoarece este fiul lui Constantin Noica, acela care este unul dintre cei mai renumiţi filozofi român).
  • Scrisori către fiii mei duhovniceşti, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Mânăstirii Dervent, Constanţa, 2000.
  • Duhovnici români în dialog cu tinerii, de Arsenie Papacioc, apărută la Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.
  • La Mănăstire te desfiinţezi de personalitate omenească în personalitate îngerească - interviu cu Arsenie Papacioc apărut în Epifania, noiembrie-decembrie 1997.
  • Besii în mănăstirile din Orient, de Dumitru Stăniloae, pag. 587-589 în «BOR» (Biserica Ortodoxă Română), vol. XCIV Nr.5-6 (1976).
  • Imnul românesc de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul („Trezindu-ne simţirea/Din suflet creştinesc,/ Să punem semnul Crucii/Pe steagul românesc!“).
  • Istoria bisericească universală, de Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, Bucureşti 1992, pag. 30-35, 41-43 („au vestit Evanghelia în spaţiile daco-traco-ilire, macedonene, bessice, aromâneşti, vlahice şi scitice europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. şi Ev. Luca, Sf. Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel“).
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sophia, Bucureşti 2000 .

Note

Sursă

Legături interne

Legături externe

Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române
Mitropoliţi-Primat Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghian (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghian (din nou) | Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea
Patriarhi Miron Cristea | Nicodim Munteanu | Iustinian Marina | Iustin Moisescu | Teoctist (Arăpaşu) al României | Daniel (Ciobotea) al României


Biserici Ortodoxe autocefale și autonome
Biserici autocefale
Cele patru Patriarhate vechi: Constantinopol | Alexandria | Antiohia | Ierusalim
Rusia | Serbia | România | Bulgaria | Georgia | Cipru | Grecia | Polonia | Albania | Cehia și Slovacia | OCA*
Biserici autonome
Sinai | Finlanda | Estonia* | Japonia* | China* | Ucraina*
Bisericile autocefale sau autonome desemnate cu un * nu sunt universal recunoscute în cadrul comuniunii ortodoxe.
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi