Sinodul IV Ecumenic

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ținut la Calcedon (Halkidon) în anul 451 d.Hr., fiind cunoscut și ca Sinodul de la Calcedon. Acest important sinod s-a ocupat de două mari chestiuni:

  • unele aspecte privind Firea (Natura) și Ipostasul (Persoana) lui Hristos, și
  • organizarea văzută a Bisericii.

Cuprins

Istoric

În anul 449, între al treilea și al patrulea Sinod Ecumenic, s-a ținut un alt sinod, la Efes (în Asia Mică), sinod la care succesorul la tron al Sfântului Chiril, Dioscor al Alexandriei, a stăruit că „în Hristos este o singură fire (physis)”. Această poziție este cunoscută sub numele de monofizită; conform acestei doctrine, Mântuitorul ar fi „din două firi, dar după Întrupare este o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul”. Sfântul Chiril folosise și el aceste cuvinte, dar Dioscor a omis multe din afirmațiile acestuia care completau și echilibrau acest punct de vedere. Acest sinod, care sprijinise erezia monofizită, a rămas cunoscut în Istoria Bisericii sub numele de Sinodul tâlhăresc de la Efes.

După numai doi ani, în 451, convins de către Pulcheria Împărăteasa (care era o fermă adeptă a ortodoxiei şi adversară a monofiziţilor), împăratul Marcian a convocat o nouă întrunire a Episcopilor pentru a tranșa asupra acestei chestiuni. Acest Sinod, care a avut loc la Calcedon, este socotit al patrulea mare Sinod Ecumenic.

Cu privire la natura și persoana lui Hristos, Sinodul a respins poziția lui Dioscor și a proclamat că:

"...în timp ce Hristos este o singură Persoană neîmpărțită, El nu este din două firi, ci în două firi. Episcopii au salutat Tomosul lui Leon cel Mare, Papă al Romei (adormit în anul 461), în care este clar afirmată distincția dintre cele două naturi, fiind totodată subliniată și unitatea Persoanei lui Hristos. În mărturisirea lor de credință, ei și-au afirmat credința în Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat... cunoscându-se în două firi, fără amestecare (asynchytos), fără schimbare (atreptos), fără împărţire (achoristos), fără despărţire (adairetos), deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas." [1].

Această definiție, în care atât deosebirea între cele două Firi (Naturi), cât și unitatea Persoanei lui Hristos sunt subliniate era stabilită nu doar pentru a-i combate pe monofiziți, ci și pe adepții lui Nestorie.

Cu privire la organizarea vizibilă a Bisericii, Canonul 28 al Sinodului de la Calcedon a confirmat Canonul 3 al Sinodului al doilea, lăsând locul al doilea în cinstire în Biserică, după scaunul Romei, celui al Constantinopolului - "Noua Romă". Aceasta era o lovitură dată Bisericii din Alexandria și dorinței sale de a avea drept de jurisdicție deplină și exclusivă asupra întregului Răsărit. Leon al Romei a respins acest canon, dar Răsăritul i-a recunoscut întotdeauna validitatea. Sinodul a eliberat totodată Ierusalimul de sub jurisdicția Cezareei (Kesariei), dându-i cel de-al cincilea loc în cinstire, creând astfel ceea ce ortodocșii cunosc sub numele de Pentarhie. Această Pentarhie a stabilit ordinea cinstirii după cum urmează. În ordinea rangului:

  1. Roma
  2. Constantinopol
  3. Alexandria
  4. Antiohia
  5. Ierusalim.

Toate cele cinci scaune se considerau de origine apostolică. Primele patru erau cele mai importante cetăți din Imperiul Roman, iar Ierusalimul a fost adăugat acestora deoarece Hristos aici pătimise și înviase. Tot în timpul acestui Sinod, episcopii fiecăreia din cele cinci cetăți au primit titlul de "patriarh". Patriarhatele și-au împărțit întreaga lume cunoscută în sfere de jurisdicție, cu excepția Ciprului, căreia îi fusese acordată independența la cel de-al treilea Sinod Ecumenic și care își păstrează dreptul de autoguvernare până în zilele noastre.

În înțelegerea Pentarhiei, trebuie evitate două erori:

  • ideea ca sistemul patriarhiilor și mitropoliilor se bazează pe structura ecleziastică și
  • ideea că Episcopul Romei (Papa) are supremația asupra celorlalţi episcopi.

În ceea ce privește primul aspect, ortodocșii nu înțeleg Biserica din perspectiva ordinii ecleziastice, ci din perspectiva dreptului divin. Ei consideră că toți episcopii sunt prin definiție egali, indiferent de autoritatea sau prestigiul cetății pe care o administrează. Toți ou fost unși de Dumnezeu ca învățători ai credinței, toți sunt în mod egal urmașii Apostolilor și toți au autoritatea sacramentală. Atunci când apare o dispută, nu este suficient ca un singur episcop să își exprime poziția; toți episcopii eparhioți (titulari) au dreptul să participe la un sinod general, să își exprime punctul de vedere și să voteze. Sistemul Pentarhiei nu afectează calitățile esențiale ale fiecărui episcop, nici nu privează comunitățile locale de semnificația pe care le-a atribuit-o Ignatie.

Cu privire la cea de a doua problemă, ortodocșii nu acceptă învăţătura autorității papale așa cum a fost ea formulată de Primul Conciliu de la Vatican din 1870 și așa cum o mărturisește Biserica Romano-Catolică în zilele noastre. Dar ei nici nu au refuzat Romei primatul de cinstire (sau de onoare), așa cum a fost el stabilit de al doilea Sinod Ecumenic, căci Roma a fost cea care a rămas cea mai fidelă dreptei-credințe, în fața ereziilor, de-a lungul multor secole în primul mileniu creştin. Ortodocșii consideră însă că Roma a greșit atunci când a transformat această întâietate, acest "primat întru iubire" (după cum îl numea Sfântul Ignatie Teoforul) într-o supremație de jurisdicție și putere exterioară. Astfel, în înțelegerea ortodoxă, primatul atribuit Romei nu răsturna ordinea ecleziastică bazată pe egalitatea esențială a episcopilor. Papa poate fi considerat "cel dintâi Episcop al Bisericii", dar el este primul între egali.

Pomenire

Pomenirea Sfinților Părinți de la al patrulea Sinod Ecumenic se face pe 16 iulie și în a noua Duminică de după Rusalii, în Duminica Sfinţilor Părinţi de la primele şase Sinoade Ecumenice.

Sursa

Articole înrudite

A se vedea și

Puncte de vedere necalcedoniene și aspecte ale dialogului între ortodocși și necalcedonieni (articole în limba engleză):

Note

  1. Citat din Kallistos WARE, The Orthodox Church, cit. în en:Fourth Ecumenical Council; citatul din Hotărârile Sinodului de la Calcedon este redat în traducerea românească de aici

Legături externe


Sinoade Ecumenice
I Niceea (325 d.Hr.)| I Constantinopol (381) | Efes (431) | Calcedon (451) | II Constantinopol (553) | III Constantinopol (680-681) | Quinisext (692) | II Niceea (787)|
IV Constantinopol* (879-880) | V Constantinopol* (1341-1351)
Sinoadele desemnate cu un * (IV şi V Constantinopol) sunt considerate doar de unii ortodocşi ca sinoade ecumenice, alţii considerându-le doar sinoade locale cu autoritate în Biserica Ortodoxă.
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi