Ecumenism

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Ecumenismul este un curent controversat și adesea criticat din cauza ambiguității, neclarității, și tendinței de compromis dogmatic ce îl caracterizează. Deși se înfățișează ca o încercare de „unitate” între Biserica Ortodoxă și alte confesiuni, nu este clar în ce constă această unitate și cum ar trebui să se manifeste.

Părinții români despre ecumenism

Toți marii duhovnici români din secolul XX s-au pronunțat categoric împotriva ecumenismului[1]:

  • Pr. Dumitru Stăniloae: „Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre.”
  • Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru.”
  • Arhim. Arsenie Papacioc: „Sunt împotriva! Pe viață și pe moarte împotriva! Ce ecumenism?”
  • Ierom. Adrian Făgețeanu: „Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX.”
  • Arhim. Ilie Cleopa: „Noi ortodocșii suntem puțini dar suntem Biserica întreagă. Nouă nu ne lipsește nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanți dar nici de la catolici!”
  • Arhim Iustin Pârvu: „Ecumenismul nu e născut din părerile Bisericilor, ci din gândirea proprie a unor păstori ce nu au nimic profund creștin și religios în ei ci doar o viață politică."

Perspectiva internațional-americană

Creştinii ortodocşi s-au implicat în întemeierea mişcării ecumenice încă de la începuturile acesteia. Documentul care a stat la baza implicării ortodoxe în mişcarea ecumenică a fost o declaraţie emisă de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol în anul 1920, intitulată: "Către toate Bisericile lui Hristos de pretutindeni." Mai multe Biserici Ortodoxe au fost prezente la fondarea Consiliului Mondial (Ecumenic) al Bisericilor şi multe au continuat să participe atât la activităţile CMB, cât şi la Consilii naţionale şi regionale ale Bisericilor.

Unii creştini ortodocşi au criticat participarea ortodoxă la mişcarea ecumenică. Ei consideră că mărturia ecumenică reprezintă o concesiune făcută "teoriei ramurilor", conform căreia diferitele confesiuni creştine sunt toate ramuri ale unei unice Biserici – precum ramurile unui copac, toate Bisericile fac integral parte din acelaşi copac viu. Conform unui astfel de model, Ortodoxia nu ar fi „una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, ci doar o mică parte a Bisericii, o confesiune între multe altele (Această înţelegere a ecumenismului nu este însă cea susţinută în documentele care definesc structurile ecumenice, îndeosebi Declaraţia de la Toronto).

Îndeosebi în secolul al XX-lea, unele activităţi ecumenice – mai ales participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi în Consiliul Naţional al Bisericilor lui Hristos din SUA) au fost criticate foarte dur de mai multe voci din cadrul Bisericii Ortodoxe.

Unul dintre documentele cele mai controversate documente redactate în ultima vreme în contextul dialogurilor ecumenice este Declaraţia de la Balamand, un document neoficial semnat de participanţii ortodocşi şi catolici la Dialogul teologic bilateral ortodox-catolic în anul 1993 şi carte tratează problema uniatismului.

De curând, mai multe Biserici Ortodoxe din Statele Unite, între care Arhidioceza Creştin-Ortodoxă Antiohiană din America de Nord, Arhidioceza Ortodoxă Greacă din America şi Biserica Ortodoxă din America au aderat la o nouă organizaţie ecumenică numită Bisericile Creştine Laolaltă (Christian Churches Together). Aceasta îşi propune să fie o coaliţie mai largă a confesiunilor creştine care să îi includă atât pe romano-catolici cât şi pe evanghelicii care nu sunt membri deplini ai CMB sau ai CNBC-SUA.

A se vedea şi

Legături externe

Organizaţii ecumenice

Note

  1. Romanian Elders on Ecumenism, YouTube, https://www.youtube.com/watch?v=m-RdNeKlFs8

Surse