Agheasmă
|
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție. |
Agheasma (var. aghiazma, aghiasma) este apa sfințită, care se face de către Biserică prin rugăciunile preotului și ale credincioșilor la diferite ocazii, cum ar fi: nașterea, botezul, mari sărbători.
Cuprins
Dicționar/ etimologie
Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (sl. agiazma), fie pe filiera limbii (neo-)grecești (ngr. Αγιασμα — agiásma). Deși toate dicționarele românești dau ca termen principal „agheasmă”, mai multe forme circulă în limba vorbită, în funcție de regiune (ceea ce ar arăta că: 1. termenul este relativ recent în limbă; 2. a putut pătrunde pe două filiere diferite): aghiasmă, agheazmă, aghiazmă.
Dicționar liturgic grec
Αγιασμα (-ατος, το)
- Apa care a fost sfințită/ binecuvântată de Biserică prin slujba numită Αγιασμός.
- La plural, τα Αγιασματα: lucrurile/ obiectele sfințite, adică toate cele ce au fost consacrate și binecuvântate de Biserică, cum ar fi Sfânta Împărtășanie, apa sfințită, pâinea sfințită etc. (a se vedea: Sfințire).
Termenul grec, αγιασμα, înseamnă deopotrivă și lucrarea de sfințire a apei, și rezultatul ei, apa sfințită.
În limba neogreacă se face diferența între agiásma (apa sfințită) și agiasmós (sfeștania - slujba de sfințirea a apei).
Temeiuri scripturistice
Temeiul scripturistic al aghiezmei se află în însăși pericopa Evangheliei care se citește la sfeștanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se amintește de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, așteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos și l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfințită de preoții Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.
Puterea lucrătoare a aghiezmei și un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citește atunci (Evr., 2, 11-18), ca și de ectenia și rugăciunea de sfințire. În Apostol se spune că (Hristos) „Cel ce sfințește, și cei ce se sfințesc (credincioșii), dintr-Unul sunt toți; de aceea nu se rușinează să-i numească pe ei frați” (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a făcut frații Lui, ne-a înfrățit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).
De asemenea, și din ectenia care urmează citirii Evangheliei și din rugăciunea de sfințire a apei, care reproduc ideea Apostolului și Evangheliei, se înțelege că Duhul Sfânt invocat sfințește apa, care devine sfințitoare, tămăduitoare de boli și cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: „Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre și să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră.” (Molitfelnic)
Apa sfințită, din care beau credincioșii și cu care preotul îi stropește - și apoi merge și botează și casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă și diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul și apostolii.
Istoric
Sfințirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenței Bisericii, curățindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creștini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci așa citim la sfințirea apei la botez: „și-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...”. Apostolul Pavel vorbește de moartea și învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieții și de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).
Folosirea apei
Scriptura spune „că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei „și prin apă”, care e și materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, „din apă și din Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Așadar apa, ca element fundamental al Creației, fiindcă se folosește la spălarea și curățirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată și lucrării de curățire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele și fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, și apoi prin aghiazmă.
Felurile aghesmei
Agheasma este de două feluri:
Cel mai des săvârșită și folosită este agheasma mică, sau sfințirea mică a apei, care se numește sfeștanie. Ea se numește și „luminare” sau „slujba luminilor”, pentru că la început se înțelegea prin ea apa sfințită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paști și la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită și „ziua luminilor, sau a luminării”).
Când se face sfințirea apei?
Agheasma mare se sfințește o dată pe an, pe 6 ianuarie, în ziua de Bobotează (a Botezului Domnului. Se poate bea până pe 14 ianuarie în fiecare zi, pe nemâncate. Se păstrează la loc curat, într-o sticlă anume pregătită și se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, ori cu binecuvântarea preotului duhovnic, după Spovedanie. Anafura se ia după agheasma mare.
Agheasma mică, „sfințirea mică a apei” sau sfeștania se face ori de câte ori este nevoie, chiar și în fiecare lună. Cu aghiasma mică pot fi stropite casa, oamenii bolnavi sau sănătoși și toate lucrurile din gospodărie. Apa rămasă se pune într-un vas curat și se ia în mod obișnuit dimineața pe nemâncate. Se ia după anafură.
Sfințirea mică a apei se mai face și la unele sărbători precum Izvorul Tămăduirii și ori de câte ori va găsi de cuviință preotul.
Există și obiceiul de a binecuvânta apa în care va fi scăldat pruncul nou-născut. Moașa obișnuia să aducă la biserică un vas cu apă care urma să fie binecuvântată. Pruncului i se dădea să bea puțin, apoi era stropit și spălat cu această apă, ca o primă formă de binecuvântare a pruncului, înainte de Botez.
Apa din cristelniță se sfințește și ea înainte de săvârșirea tainei Sfântului Botez.
Lucruri necesare pentru sfeștanie
Pentru sfințirea mică a apei care se săvârșește în casele creștinilor, este potrivit ca aceștia să aibă în casă lucrurile și materiile necesare pentru slujbă, după cum urmează:
- Un vas cu apă curată, care va fi sfințită;
- Un mănunchi de busuioc sau altă plantă, cu care va fi stropită casa;
- Trei lumânări așezate în sfeșnice sau într-un vas special;
- O cățuie sau tămâier;
- Tămâie și un cărbune special pentru a fi aprins în cățuie;
- Un pomelnic pe care să fie trecute numele tuturor celor ai casei;
- O masă așternută cu o față de masă curată, pe care să fie așezate cele de mai sus;
- Un prosop curat cu care să se șteargă preotul pe mâini după ce sfințește apa.
Agheasma în casa creștinului
Este potrivit ca fiecare creștin să aibă în casă câte o sticlă cu aghiasmă — una cu Agheasma mare, cealaltă cu Agheasma mică. Ele trebuie așezate la loc curat, dimpreună cu anafura și cu puțin ulei de la Sfântul Maslu. După rugăciunea de dimineață, pe nemâncate, creștinul poate să ia puțină anafură și agheasmă și să se ungă pe frunte, în semnul Crucii, cu uleiul sfințit.
Cum se păstrează
Agheasma se păstrează în sticle curate, preferabil de sticlă (sunt mai rezistente și nu afectează gustul apei), într-un loc anume desemnat pentru aceasta. În mod normal, agheasma se păstrează multă vreme fără să se strice.
Nu se pune busuioc sau altă plantă în sticla cu agheasmă, pentru că în cele din urmă busuiocul se va descompune în apă, iar aghiasma va lua miros. Busuiocul de la sfințirea apei se poate păstra separat, eventual pus la icoană.
Dacă aghiasma și-a schimbat gustul și nu mai poate fi băută, este potrivit să fie vărsată într-un loc curat sau pusă la rădăcina unui pom sau unei plante.
Cum și când se folosește
Agheasma se poate bea:
- (dimineața) numai pe nemâncate;
- cu orice prilej în care simt nevoia ajutorului și binecuvântării lui Dumnezeu: pentru luminarea minții, pentru paza de ispite, de boală etc.
- în curăție trupească (în ziua dinainte), pentru cei căsătoriți;
- în afara perioadei lunare, pentru femei.
În afară de aceasta, nu doar preotul, ci și credincioșii se mai pot stropi cu agheasmă la vreme de boală sau ispită, când sunt în suferințe etc. ei pot stropi și lucrurile din gospodărie — hainele, celelalte obiecte, dar și animalele și holdele și chiar mașinile și utilajele, cerând astfel ajutorul lui Dumnezeu ca să le păzească de orice rău, de stricăciune, de accidente și așa mai departe.
Bibliografie
- Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Église grecque, Paris, 1895
- Pr. Prof. Constantin Coman, Ghidul practic al creștinului ortodox: Ce trebuie să știm despre casa creștinului, ed. Bizantină, București, 2002.
