Ortodocșii români de peste hotare
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.
Ortodocșii români de peste hotare sunt românii care au părăsit pământurile românești dar și-au păstrat credința strămoșească în afara hotarelor țării.
Cuprins
Secolul XIX
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au luat ființă mai multe biserici și capele românești în diferite orașe ale Europei.
Ucraina
Negustorii români din Lvov (pe atunci Lemberg) au înființat o capelă ortodoxă încă din anul 1787, mutată în diferite case particulare. În anul 1860, cu sprijinul Fondului religios din Bucovina, s-a ridicat o biserică românească. În 1901 a fost demolată și în locul ei s-a ridicat o biserică nouă, în stilul bisericii Domnița Bălașa din București, cu o casă parohială alături. Slujitorii ei erau trimiși de Episcopia (apoi Mitropolia) Bucovinei.
Germania
În 1858 s-a sfințit capela românească din Leipzig (Lipsea), pentru negustorii români stabiliți în acest oraș, primul slujitor fiind arhimandritul Ghenadie Țeposu, viitorul episcop, urmat de arhimandritul Valerian Zamfirescu-Paladi. Și-a încetat existența în 1881.
Fostul domn Mihail Sturza al Moldovei (1834-1849) a ridicat o biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în orașul Baden-Baden (azi în Germania), între anii 1864-1866. Aici au fost îngropați: domnitorul ctitor († 1884), soția sa Smaragda, născută Vogoridis, fiul lor Mihail († 1863) - în amintirea căruia s-a ridicat capela - și fiica Maria, căsătorită cu prințul rus Gorceacoff († 1905). Deși de mici dimensiuni, capela este totuși o realizare arhitectonică deosebită, în stil clasic, cu picturi executate de profesorul Müller din Düsseldorf. Slujba s-a făcut la început în grecește, dar în 1882 ctitorul a pus biserica sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Moldovei, care a trimis slujitori români (arhimandriții Neotarie Luscanu, Teofilact Dinu, Iuliu Scriban și alții).
Franța
Pentru numeroșii români stabiliți în capitala Franței - studenți, emigranți politici etc. - în toamna anului 1853, s-a înființat o capelă ortodoxă românească, din inițiativa și stăruințele arhimandritului Iosafat Snagoveanu, unul dintre participanții activi la revoluția din 1848, în Țara Românească. A fost pusă sub jurisdicția Mitropoliei Ungro-Vlahiei. A avut un rol însemnat în strângerea legăturilor dintre refugiații politici din Țara Românească și Moldova, stabiliți la Paris.
După vreo 30 de ani, imobilul în care era amenajată capela a fost demolat. În astfel de împrejurări, în anul 1882 statul român a cumpărat o veche capelă a dominicanilor, care nu mai era folosită, întrucât în 1880 dominicanii au fost alungați din Paris. Capela, construită încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, este situată în Cartierul Latin, nu departe de Sorbona. Ea a fost adaptată ritului Bisericii Ortodoxe, cu cheltuiala statului român. Dintre preoții - de regulă monahi - care i-au urmat lui Iosafat († 1872) trimiși din țară, mulți au ajuns arhierei sau episcopi eparhioți. Unii dintre ei au făcut și studii de specializare la Universitatea din Paris. Tot din țară au fost trimiși și diaconii, cântăreții și dirijorii corului, mulți tot cu rostul de a-și desăvârși studiile - teologice sau muzicale - în capitala Franței.
Austria
Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, existau trei biserici ortodoxe în Viena: una sârbă cu hramul Sfântul Sava, una grecească, cu hramul Sfântul Gheorghe, de care aparțineau credincioșii greci, macedoromâni și albanezi din țările supuse turcilor și alta cu hramul Sfânta Treime (zidită în 1788), de care aparțineau credincioșii greci și români din țările care nu se găseau sub turci. Fiindcă numărul românilor era cu mult mai mare decât al grecilor, cea din urmă a fost susținută mai mult din donațiile lor.
Dar în 1901, grecii au înlăturat pe români din comunitatea grupată în jurul bisericii Sfânta Treime. În astfel de împrejurări, în 1906 s-a amenajat o capelă ortodoxă românească, sfințită la 8 ianuarie 1907, pentru credincioșii români stabiliți în Viena: funcționari, negustori, liber profesioniști, studenți etc. Era sub ascultarea Mitropoliei Bucovinei. Primul preot a fost Dr. Virgil Ciobanu, originar din Transilvania, preot militar în Viena, care a avut un aport însemnat și la înființarea ei. Capela există până azi, sub jurisdicția canonică a Patriarhiei române.
Vechile comunități și biserici macedoromâne (greco-valahe) din fostul Imperiu Habsburgic, întâlnite încă din secolul XVIII, și-au continuat existența și în acest secol. Existau biserici la Buda (la care a activat un timp preotul cărturar Ioan Teodorovici), ridicată de negustorii greci și macedoromâni, între 1788-1791, ajunsă în cele din urmă în stăpânirea grecilor, în timp ce românii au fost nevoiți să-și facă o capelă, la Mișcolț (unde a trăit familia lui Andrei Șaguna), iar în Transilvania la Oradea, Sibiu (biserica de pe locul actualei catedrale), Brașov (biserica zisă „grecească”), precum și în îndepărtatul Poznań (azi în Polonia), unde - spre sfârșitul secolului al XVIII-lea - a activat ca preot-protopop cărturarul Constantin Ucuta Moscopolitanul, autorul manualului „Noua pedagogie sau abecedar ușor spre a învăța pe copiii tineri cartea aromânească” (Viena, 1797).
Primele emigrări în America
Introducere
Către sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales la începutul secolului XX, mulți români din Transilvania, Banat și Bucovina, deci din teritorii care făceau parte din Imperiul Habsburgic, siliți de nevoile de acasă, au emigrat în Statele Unite ale Americii și Canada, socotind că acolo vor găsi o viață mai bună.
Înmulțindu-se numărul lor, și-au ridicat biserici și au înființat parohii. Prima parohie românească în Canada a fost cea din Regina Sask, condusă de arhimandritul Evghenie Ungureanu, trimis de Mitropolia Moldovei (1903), care a construit aici prima biserică românească din Canada și a înființat apoi alte 10 parohii.
Statele Unite
În Statele Unite, prima parohie românească s-a înființat la Cleveland, la 25 august 1904. În anul următor, Arhiepiscopia Sibiului a trimis în Statele Unite pe preotul Moise Balea, pentru a conduce parohia din Cleveland. Fiind o fire energică și întreprinzătoare, a izbutit să înființeze vreo 15 alte parohii ortodoxe românești în jurul Clevelandului.
În 1906 a început construcția primei biserici românești în Statele Unite, la Indiana Harbor. De la Sibiu au fost trimiși apoi alți preoți, între care Trandafir Scorobeț, Simion Mihălțan, care a păstorit 50 de ani în Indiana Harbor, și alții. Acești preoți misionari au construit biserici, au organizat parohii, au înființat felurite societăți culturale și bisericești, au editat ziare românești.
Între parohiile românești create înainte de Primul Război Mondial pomenim pe cele din Cleveland (astăzi East Chicago), Detroit—Michigan, Philadelphia—Pennsylvania, Canton—Ohio, Youngstown—Ohio, Akron—Ohio, Farrel—Ohio, Cincinnati—Ohio, Gary-Indiana, St. Paul—Minnesota și altele.
Fiind însă prea puțini preoți și greu de îndrumat duhovnicește, românii americani au căzut pradă nenumăratelor secte religioase existente acolo. După Primul Război Mondial, o bună parte din ei s-au întors în patrie (unii au adus și sămânța învățăturilor diferitelor secte, răspândindu-le și acasă).
Înființarea Episcopiei Misionare
Din inițiativa preotului dr. Lazăr Gherman, fost profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuți, stabilit acolo ca preot, s-a propus înființarea unei episcopii ortodoxe române autonome în America, dar sub jurisdicția Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Prima hotărâre în acest sens s-a luat la 9—10 martie 1918, într-o mare adunare bisericească a românilor, ținută la Youngstown—Ohio, dorință exprimată apoi și în anii următori. În 1929, mitropolitul Nicolae Bălan a trimis în America pe consilierul Trandafir Scorobeț de la Sibiu, care păstorise acolo și înainte de Primul Război. El a întrunit pe reprezentanții preoților și credincioșilor din America într-un Congres la Detroit, care a hotărât din nou constituirea unei Episcopii misionare autonome sub jurisdicția Sfântului Sinod din România (25—28 aprilie 1929). Un nou Congres, întrunit la Cleveland, în 1932, a votat „Statutul pentru Organizarea Episcopiei Românești din America”, aprobat și de Sfântul Sinod la 15 iunie 1933.
Policarp Morușca
- Articol principal: Policarp (Morușca) de Detroit.
La 5 mai 1934 s-a promulgat „Legea pentru Înființarea Episcopiei Misionare pentru Creștinii Ortodocși Români din Țările Neortodoxe Apusene”. La 26 ianuarie 1935, Sfântul Sinod l-a ales ca episcop misionar pe arhimandritul Policarp Morușca (1883—1958), pe atunci starețul mănăstirii Hodoș-Bodrog din Eparhia Aradului, fost preot de mir, redactor la „Revista Teologică” de la Sibiu, autorul unor cărți religioase pentru popor. A fost instalat în catedrala românească Sfântul Gheorghe din Detroit, la 4 iulie 1935.
În cei 4 ani de păstorire efectivă în America, a ridicat o reședință episcopală la Detroit, cu o fermă, cămin pentru bătrâni și un început de mănăstire, a pus bazele foii de zidire sufletească și a calendarului „Solia”, a sfințit numeroase biserici și a cercetat aproape toate parohiile românești. La 5—7 septembrie 1936, s-a întrunit primul Congres al Episcopiei Misionare (până atunci se mai ținuseră patru congrese bisericești), pornind la organizarea temeinică a eparhiei.
În 1939, episcopul Policarp, venind în țară, nu s-a mai putut înapoia în America din pricina războiului. După război, el a fost arestat de noul guvern comunist din România. Eparhia a fost condusă de vicarul său până în 1950, când a primit un nou călăuzitor în persoana episcopului Andrei Moldovanu (1950—1963), de mulți ani preot acolo.
Statistici în 1940
În ajunul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, existau 4 protopopiate cu 33 parohii, 54 filiale, 26 biserici și 5 paraclise în Statele Unite, 2 protopopiate cu 11 parohii, 8 filiale și 17 biserici în Canada. Tot în cadrul Bisericii funcționau felurite școli parohiale, organizații de tineret, reuniuni de femei, coruri etc. Existau peste 30 de preoți la un număr de aproape 30.000 de credincioși.
A se vedea și
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
