Iosafat Snagoveanu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Arhimandritul Iosafat Snagoveanu

Arhimandritul Iosafat Snagoveanu (n. 22 aprilie 1797 - d. 3 noiembrie 1872) a fost un cleric român învățat din secolul XIX, ministru în guvernul revoluționar de la București în 1848 și întemeietor al primei parohii ortodoxe române la Paris în 1853.

Viața și activitatea

Cu numele civil Ion (sau Ioan) Vărbileanu, părintele Iosafat s-a născut la 22 aprilie 1797 în satul Valea Caselor de pe Valea Vărbilăului (pe atunci în județul/districtul Dâmbovița). După primul său biograf, I.G. Valentineanu, Iosafat a fost „fiul unui preot sărac numit Paraschiv, simplu cultivator ca cei mai mulți din confrații săi de suferință. Muncitor împreună cu tatăl său, și soldat sub Tudor Vladimirescu, la 1821”.

Face studii la școala de preoție de la Episcopia Buzăului.

La 1827[1] a fost hirotonit preot și a fost rânduit la biserica Cămărășiei din Târgul Slănic, județul Săcueni.

La 1829[2] fu chemat de Chesarie episcop al Buzăului, după îndemnul Eclesiarhului său Filaret și rânduit protopop al Săcuenilor (protopop de Mizil).

La 1831, rămas văduv după moartea soției și copiilor săi, s-a călugărit sub numele Iosafat sau Iosaf și fu rânduit de Episcopul de Buzău, eclesiarh și membru în Consistoriul Episcopiei, la Buzău.

Dornic de mai multă învățătură, a venit la București și în 1834 a fost numit de Eforia școalelor naționale, preot al Colegiului național din Sf. Sava din București, unde urmă și cursurile în calitate de auditor până la 1840, iar mai apoi ca profesor de religie la același Colegiu. În acest an a fost rânduit de către Alexandru Ghika Vodă eclesiarh al curții Domnești, la biserica Curtea Veche.

După schimbarea domnitorului și venirea lui Gheorghe Bibescu Voevod în 1842, a fost numit de către acesta egumen al mănăstirii Snagov din județul Ilfov din 20 aprilie 1844 până în noiembrie 1848, de unde și-a primit și numele de Snagoveanu. Sub numele de „părintele Znagoveanul” sau „popa Ion”, în 1848 Iosafat a participat activ la Revoluția din 1848 în Țara Românească, făcând parte sub guvernul provizoriu și locotenența Domnească (25 iunie - 25 septembrie 1848) din mai multe comisii, mai cu seamă cea constituită pentru reformele eclesiastice, pentru dezrobirea țiganilor, comitetul electoral ș.a.

Proscris după căderea guvernului revoluționar (împreună cu ceilalți capi al Revoluției din 1848) și despuiat de toată averea sa, a fost nevoit să se refugieze în Transilvania (septembrie 1848). În Transilvania, la Brașov, Iosafat este coeditor, împreună cu Cesar Bolliac și Constantin Bălcescu, a revistei bilunare Espatriatul, care susținea apropierea între revoluționarii români și cei maghiari (după istoricul Ovidiu Papadima, revista Espatriatul a avut 12 numere în total, între 25 martie și 3 iunie 1849[3]).

Dar și din Transilvania a trebuit să fugă, din cauza victoriilor armatelor ruse și austriece în vara anului 1849, refugiindu-se în Dobrogea (toamna-iarna lui 1849), unde mitropolitul Dionisie al Dristrei îi încredințează o parohie (începutul anului 1850) și după șase luni îl hirotesește arhimandrit și-i dă binecuvântarea de a merge la Constantinopol ca să obțină permisiunea patriarhului ecumenic de a fonda o parohie la Paris.

După ce rămâne trei ani în mijlocul refugiaților români din Constantinopol, Brussa și Chios, Iosafat obține la începutul anului 1853 binecuvântarea patriarhului Gherman al IV-lea al Constantinopolului binecuvântarea a de întemeia o parohie românească la Paris.

Arhimandritul Iosafat ajunge la Paris în mai-iunie 1853, unde era așteptat de ceilalți capi ai Revoluției de la 1848. La Paris, în iulie 1853, Iosafat semnează, împreună cu Cezar Bolliac, Ștefan Golescu, C.A. Rosetti și I.E. Voinescu (II) un Protest relativ la invazia străină a țării lor, recunoscând în același timp „protecția Sublimei Porți” asupra Țării Românești, apărut în revista La Presse din 14 iulie 1853.

Între timp, Iosafat organizează comunitatea română din Paris și fondează (cu acordul autorităților franceze și cu susținerea ambasadorului rus) o parohie și o capelă în str. Racine 22, sfințită la 22 noiembrie 1953), păstorită de el până la moartea sa, la 3 noiembrie 1872.

În 1857 liderii Revoluției de la 1848 în Valahia sunt autorizați să revină în țară. Dar Iosafat preferă să rămână la Paris și să se ocupe de comunitatea românească pe care a organizat-o.

În 1860, pe atunci în vârstă de 62 de ani, arhimandritul Iosafat ia oficial legătura cu Ministerul Cultelor din România și cu Mitropolia de la București (mitropolitul Nifon) și pune capela de la Paris sub patronajul Mitropoliei de la București.

Arhimandritul Iosafat Snagoveanu a murit la Paris la data de 3/15 noiembrie 1872, fiind înmormântat în cripta capelei ortodoxe române din Paris din cimitirul Montparnasse.

Scrieri

Iosafat a editat pentru prima oară „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (București, 1843). În 1848 publică fragmente din cartea lui Lamennais Notes évangéliques (Paris, 1846)[4], „prin care el arată lumii că reforma pe care o predică este cu totul conformă cu Evanghelia” (București, 1848).

A publicat el însuși alte lucrări:

  • Istoria Vechiului Testament, de Fostul Protopop Ioan și efemeriu în colegiul național din Sf-Sava. București. În Tipografia lui Eliad, 1839. VIII (foaie de titlu și pre-cuvântare III-VIII) + 231 p. În LVIII capitole, cu Cuprins („scară”) și erată.
  • Istoria Noului Testament, de Fostul Protopop Ioan și efemeriu în colegiul național din Sf-Sava. București. În Tipografia lui Eliad, 1840, 318p.
  • Prescurtare din istoria Vechiului și Noului Testament, Ioan, Eclisiarhul Curții Vechi, București, Tipografia Colegiului Sf. Sava, 1842, 50 p.
  • Iosafat Snagoveanul, Arhimandrit - Prescurtare din Istoria Vechiului și Nuoului Testament de Sf. Părin. Iosav Egumen al Mănăstirii Znagovu, București: în Tipografia Colegiului Sf. Sava, 1846, 57 p.
  • Iosafat Snagoveanul, Arhimandrit – Note evanghelice prin care F. Lamêne (Lamennais, n.n.) la 1846 a manifestat lumei că reformarea ce vor să facă este întocmai pe temeiurile Evangheliei, tălmăcite de Sfinția-Sa Eclisiarhul Ioasaf Znagoveanul., București: Tipografia lui C.A. Rosetti și Vinterhalder, 1848, 40 p.
  • Iosafat, Arhimandrit Snagoveanul - Prescurtare din Istoria Vechiului si Nuolui Testament, Bucuresti: în Tipografia Colegiului Naționalu, 1851, 56 p.
  • Iosafat Snagoveanul, Arhimandrit – Catehismu pe scurt (scris cu un amestec de alfabet latin și slavon: Ketexismu pe skurt), Paris: De Soye et Bouchet, 1854, 16 p.
  • Iosafat Snagoveanul, Arhimandrit – Discours prononcé par l'Archimandrite Josaphat dans l'église roumaine de Paris à l'occasion de l'affranchissement des tzigans, Paris, 1856, 4 p.
  • Josaphat, archimandrite - Petit catéchisme, Paris (1857. reeditat în 1860), Paris. Imp. Moquet, 92, rue de la Harpe, 24 p.
  • Snagovanu, Josaphat (arximandpit), Appel au peuple roumain pour une souscription destinée à la construction d'une église roumaine à Paris, Paris, 1857, In-fol. à 2 col., 2 p.
  • Josafat, arhimandrit – Verburi, anecdote și fabule pentru studenți cei mici din Paris, Paris, Imprimerie de Moquet, 1863, 166 p.
  • Archimandrite Josaphat Snagovano, fondateur de la chapelle roumaine – Vocabulaire de quelques mots latins expliqués en Roumain et en Français (Vocabulariu de câteva cuvinte latine, explicate în românește și franțuzește), Paris, 1867, Maisonneuve et Cie, 408 p. numerotate, 410 p. în total
  • Josafat Arhimandrit – Micu catehismu, Paris, 1870, Imprimerie Moquet, 59 p.
  • Cathèchisme du Père Josaphat Archiprêtre à la Chapelle Roumaine de Paris, Paris, 1870, (reeditat la București în 1889), 49 p.

Note

  1. ↑ 1827 după Dim. R. Rosetti sau 1829 după Mircea Păcurariu (lucrările din Bibliografie)
  2. ↑ 1829 după Dim. R. Rosetti sau 1828 după Valentineanu (lucrările din Bibliografie)
  3. ↑ Ovidiu Papadima, Cezar Boliac, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p.170.
  4. ↑ Félicité Robert de Lamennais (1782-1854). În 1846 Lamennais a publicat o nouă traducere a Evangheliilor, cu note și reflecții la sfârșitul fiecărui capitol.

Bibliografie

  • I. G. Valentineanu, Biografiea oameniloru mari scrisa de unu omu micu, Paris, 1859, p.122-124, art. „Snagoveanu Ioan (zis Iosafat)”.
  • Dim. R. Rosetti, Dicționarul Contimporanilor, Ediția Ia, București, Editura Lito-Tipografiei «Populara», Pasagiul Român No. 12, 1897, art. „Iosafat (zis Znagoveanul)”, p.103-104.
  • Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
  • Gustave Vapereau, Dictionnaire universel des contemporains, 1ère éd., 1858, art. « Snagoveano (Jean, dit Josaphat) », p.1601.
  • POCITAN, Veniamin (P.S. Arhiereu Dr.), Biserica Ortodoxă Română din Paris, București, 1941.

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Iosafat_Snagoveanu&oldid=56961”