Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Catedrala arhiepiscopală din Buzău

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, făcând parte din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Are scaunul eparhial la Buzău, jurisdicție peste județele Buzău și Vrancea, și este păstorită în prezent de arhiepiscopul Ciprian (Spiridon).

Cuprins

1 Istorie
2 Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei în prezent
- 2.1 Protopopiate
- 2.2 Mănăstiri și schituri
3 Note
4 Bibliografie
5 Legături externe

Istorie

O episcopie ortodoxă cu reședința la Buzău există încă de la începutul secolului al XVI-lea, din timpul domniei lui Radu cel Mare. După ce voievodul român l-a convins pe Sf. Nifon să vină în Țara Românească, unde să-i fie sfetnic de încredere și Mitropolit al Ungro-Vlahiei.^[1], una din primele sale acțiuni ale acestui, în calitate de mitropolit, a fost convocarea unui sinod la care au fost hirotoniți doi noi episcopi.^[2] Înmulțindu-se populația țării, Nifon a hotărât înființarea unei noi episcopii, la Buzău. Astfel, Țara Românească avea acum trei eparhii: Buzău pentru zona de răsărit a țării, Târgoviște pentru centru și Râmnic (actualul Râmnicu Vâlcea) pentru zona de apus (Oltenia și bogatele mănăstiri de acolo), raporturile ierarhice fiind bine precizate.^[3]

Ceva mai târziu, sub domnia lui Radu Paisie (1535-1545), „pentru Buzău se făcu o noua orânduire, fixându-se județele supuse cu judecata lor oblăduirii episcopului de acolo: Buzăul, Râmnicul-Sărat, Brăila și Secuienii.”^[4] În 1649, biserica principală a Episcopiei Buzăului a fost reconstruită de Matei Basarab („după ce mai întâiu au dărâmat din temelie pre cea veche, făcută de strămoșii săi, arsă și stricată de năvălirile varvaricești”, după cum scria un cronicar al acelor vremi.^[5]

Primii episcopi ai Buzăului sunt cunoscuți doar din pomelnice, abia Episcopul Paisie (1525-1543) fiind atestat documentar pentru prima oară într-un act de danie făcută Episcopiei Buzăului, act emis de voievodul Radu de la Afumați (1522-1529) și datat la 8 septembrie 1525.^[6]

De-a lungul timpului, printre ierarhii Episcopiei Buzăului s-au numărat și câteva mari personalități care s-au remarcat în cultura românească veche. Dintre aceștia pot fi amintiți:^[6]

Episcopul Luca din Cipru (1583-1602), mitropolit și sfetnic al lui Mihai Viteazul, miniaturist, creator al unui mare număr de manuscrise caligrafice, care se găsesc astăzi în biblioteci și muzee din mai multe orașe din lume.
Episcopul Mitrofan (1691-1702), ctitorul primei tipografii domnești de la Buzău și un apropiat al voievozilor Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu (în perioada 1686-1691 el s-a aflat la conducerea tipografiei domnești din București, unde s-a tipărit celebra Biblie de la București).
Episcopul Damaschin (1702-1708), traducător iscusit al cărților de cult și de învățătură teologică.
Episcopul Metodie (1741-1748), cel care a reînființat tipografia episcopală de la Buzău.
Episcopul Dositei Filitti (1787-1793), autorul primei condici a tuturor documentelor și actelor de proprietate ale Episcopiei Buzăului și viitor mitropolit al Ungro-Vlahiei între 1793-1810.
Episcopul Costandie Filitti (1793-1819), fondator al unei școli grecești în Buzău, care a funcționat până în anul 1807, conducătorul Eforiei Școalelor în anul 1814 și colaborator la redactarea Legiuirii Caragea.
Episcopul Chesarie (1825-1846), cel care a refăcut Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a înființat Seminarul Teologic din Buzău (1836) și a reînființat tipografia eparhială (1834).
Episcopul Filotei (1850-1860), a continuat opera culturală și tipografică a Episcopului Chesarie, tipărind, printre altele, Biblia în cinci volume (1854).
Episcopul Dionisie Romano (1865-1873), cărturar, tipograf consacrat, publicist și gazetar, traducător remarcabil, bibliofil și ctitor al Bibliotecii Academiei Române.
Episcopul Dionisie Climescu (1894-1921), în timpul căruia a fost redeschis Seminarul Teologic din Buzău (1914).
Episcopul Ghenadie Niculescu (1923-1942), care a refăcut forma arhitecturală exterioară inițială a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, între anii 1939-1942, și care a desfășurat acțiuni catehetice, sociale și filantropice la nivelul întregii eparhii, cu organizarea unei biblioteci și a unei colecții muzeale în cadrul Centrului eparhial și cu o continuă activitate a tipografiei episcopiei Buzăului.

Episcopii Antim Angelescu (1944-1979), Antonie Plămădeală (1979-1982) și Epifanie Norocel (1982-2013) au păstorit în vremurile tulburi ale epocii comuniste, când s-a efectuat și o rearondare jurisdicțională, în urma restrângerii numărului de eparhii. În acea perioadă, viața monahală și activitatea catehetică și social-filantropică a Episcopiei Buzăului au fost mult diminuate, opera culturală izvorâtă dintr-o tradiție seculară fiind sever cenzurată.^[6]

După 1989, Eparhia de la Curbura Carpaților a cunoscut din nou o înflorire a vieții bisericești, prin refacerea sau construirea unor noi lăcașuri de închinare, prin reinițierea unor publicații periodice bisericești (revista „Glasul Adevărului” și „Almanahul bisericesc” anual), prin reîntoarcerea Bisericii în școală și în societate, în general. De la 8 noiembrie 2009, scaunul episcopal de la Buzău a fost ridicat la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei, tot atunci târnosindu-se și noua Catedrală arhiepiscopală cu hramul „Înălțarea Domnului și Sfinții Trei Ierarhi”.^[6]